Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Cum am devenit jidan (2)

de (12-9-2010)
35 ecouri

De-a lungul adolescentei am trecut prin trei licee. Intr-a X -a am ajuns la Liceul Lazar, in clasa speciala de matematica, unde fusesera adunati elevi din citeva scoli bucurestene. Acolo am intilnit multi colegi evrei, majoritatea cu nume romanesti, dar subiectul evreitatii nu se discuta. Banuiam ca primisera acelasi imbold, din partea parintilor, sa se straduiasca mai mult decit altii.

Eu insa eram atras de literatura, de teatru, participam la recitaluri Sorescu, Baudelaire, Prevert, desi ma descurcam destul de bine si aveam profesori buni, nu ma pasiona matematica si am parasit clasa speciala dupa numai un an.

Unii prieteni evrei, din scoala elementara, plecasera deja spre Israel, sau ajunsesera pe alte meleaguri. Familia mea, desi insista cu cereri si memorii, primea refuzuri repetate, imi era clar ca vom ramine in Romania. De fapt, asta si doream, ma gindeam cu groaza ca, emigrind spre Israel, ar trebui sa renunt la limba romana, la literatura pe care o devoram, pentru a vorbi o alta limba, a-mi insusi o alta cultura, asiatica, departe de Europa, intr-o zona nisipoasa si, in imaginatia mea, intr-un desert spiritual.

Eram legat cu toate fibrele sufletului meu de cultura romana, adoram limba lui Minulescu, ma delectam cu ” Romania literara”, visam sa devin actor, sau regizor de teatru, nu pierdeam o premiera, sorbeam cu sete cartile de versuri si romanele care, la sfirsitul anilor 60, inundau librariile capitalei. Biblioteca din apartamentul nostru devenise neincapatoare, dar eu imprumutam carti si de la o biblioteca din cartier, cumparam Secolul 20, citeam tot ce-mi cadea in mina, iar cea mai mare desfatare era intilnirea cu colegii preocupati de literatura, sau participarea la cercuri culturale.

Simultan, ma inscrisesem la teatrul de amatori al Casei de Cultura Petofi Sandor, unde un actor de la Teatrul Mic, Constantin Dinescu, punea in scena „Mama” lui Karel Capek. La a doua lectura, regizorul a intrebat -„Sint printre voi jidani? Ca sa stiu ce bancuri pot sa fac!” Nu am raspuns, dar am parasit, fara nici o explicatie, trupa de amatori. Nu departe de mine era Teatrul Armatei, am facut o noua tentativa de a fi acceptat, insa, in prima zi, am auzit soptindu-se ceva relativ la evreul Solomon. Dar eu ma simteam atit de roman! Oare cautam cu luminarea tot ce era legat de evreime, de ceea ce nu voiam sa fiu? Si totusi, de ce rezonam la piesele lui Mihail Sebastian sau ale lui Max Frisch? Doar pentru ca aflasem de la tatal meu ca erau evrei?

Nas coroiat si pistrui

In acea perioada auzeam tot mai des notiunea de „minoritati nationale”. Curind am inceput sa realizez ca, orice efort as face, oricit de tare as cinta Hora Unirii, nu voi deveni urmas al Romei. Imi amintesc anii de influenta slava, apoi de latinitatea limbii, de „noi, romanii, ne tragem din Decebal”. Asadar si poporul roman era un amestec de etnii, iar limba romana un fluviu in care se varsau riuri din directii diferite. Atunci de ce oare voiam sa fiu considerat roman de cei din jurul meu? Priveam colegii evrei, parca li se citea originea pe figura, incercam sa le descopar nasul coroiat, fata pistruiata, buzele carnoase, spatele incovoiat… Iar numele erau atit de straine de neam, ce frumos sunau Eliade, Codreanu, Goga, Barbu, Paunescu, parca aveau in ele o doza de mindrie, pe cind Weiss, Meirovici, Friedmann, Moscovici faceau nota stridenta, amintind de tirg, nume tolerate si girbovite. Minoritate nationala… ce ascundeau aceste doua cuvinte?

Cred ca nu eram inca la liceu cind un coleg din ultima banca a facut o boroboata.

– Ijak, ridica-te!- a tunat profesorul de muzica. Esti ungur, Ijak? Daca te iau acusi pe ungureste, nu o sa stii pe unde sa-ti scoti camasa! Ce om luminat era profesorul de muzica! Intr-adevar un domn, manierat, ce i-a venit sa-i aminteasca originea maghiara?

Un alt profesor, de matematica, sever, dar foarte inteligent, a intrebat in clasa:

-Sint tigani pe-aici?

Il vad in fata ochilor si azi pe Dinca, ridicindu-se fisticit.

– A, oachesul asta nu e tigan, e roman de-ai nostri – a cautat sa o indrepte…

Asadar, nu erau doar evreii minoritari. Dar in spatele cuvintului ” boanghen” nu se ascundea atita dispret si ura, precum atunci cind auzeam „jidan”. In clasa, alaturi de evreii cocosati, era si un evreu inalt, cu spinarea dreapta, de fapt numai tatal lui Horia era evreu, mama era romanca, iar el mergea tantos, parca nu se temea ca ocupa locul altora. Ma imprietenisem cu Horia, dar o mustrare a lui imi suna si azi in urechi. Invatam, la istoria universala, despre Palestina. Citisem de citeva ori lectia si, cind s-au pus intrebari, am ridicat mina sa raspund, in mod automat, parca facindu-mi mie insumi in ciuda. Era vorba despre regele Solomon, tizul meu, nu mai era loc de confuzii, Palestina era locul din care proveneam, de unde, dupa doua mii de ani, ajunsesem, via Italia, Austria, Polonia, prin cai intortocheate, la Bucuresti. Dupa ora, Horia m-a apostrofat: – ce te impingeai sa vorbesti despre Palestina, erai ca micul jidan care vrea sa fie luat in seama. Pe buna dreptate ni se spune- jidanii la Palestina!

„Jidanii la Palestina”! Auzisem de citeva ori acest indemn, dar, daca acolo imi era locul, de ce familia mea nu primea autorizatia de plecare? Pe atunci am auzit, pentru prima oara, numele de Jakober. Era un evreu englez care se ocupa cu „traficul de evrei”. Am aflat ca, in schimbul unor sume exorbitante, platite de rude din strainatate, se permitea emigrarea, nu numai spre Israel, care, la rindul sau, „cumpara evrei”, pe cai diplomatice secrete. Se soptea, in casa, despre posibilitatea abordarii lui Jakober. Aceasta intilnire nu a avut loc niciodata, dar familia mea a cazut victima unei escrocherii. O actrita de la Teatrul National, Nora Serban, a pretins ca e in relatii apropiate cu un colonel de la pasapoarte, care, pentru multi bani, ar facilita plecarea. Ai mei si-au sacrificat economiile, au implicat si alte rude, care aveau actele depuse pentru emigrare, dar cind si-au dat seama ca totul e o farsa, era deja prea tirziu.

Egali, dar altfel

Eu nu realizam ca sederea mea in Romania era efemera, cred ca, in subconstient, imi doream ca parintii mei sa renunte la ambitia de a ajunge pe malul Mediteranei. E adevarat, auzeam deseori cuvintul „jidan”, nu neaparat la adresa mea. Prin anii liceului, parintii mei au avut citeva discutii serioase cu mine, relativ la etnie si speranta lor de a parasi Romania. Mi s-a vorbit depre antisemitism si putin despre Holocaust, despre pogromurile din Dorohoi si Iasi, despre legionari. Aceste lucruri nu le invatam la scoala, oare de ce se ascundeau? Nu lezau cu nimic „spiritul comunist”, in care voia statul sa fim crescuti, tara inflorea, se construia socialismul, de ce nu trebuia sa stim ce s-a intimplat in al doilea razboi mondial, doar Romania a „intors armele”, poporul s-a dezis de alianta cu Germania nazista, a dezvalui adevarul relativ la evreii asasinati si deportati ar fi fost cel mai normal lucru pentru un regim comunist, condus de Gheorghiu-Dej, sau Ceausescu, care se baza pe egalitate, care nu persecuta evreii, fie ei si minoritate nationala.

In afara de literatura, o alta pasiune a mea a fost, in acei ani, sportul. Desi ma atrageau fotbalul, atletismul, baschetul, am fost selectionat intr-o echipa de volei, la Clubul Sportiv Scolar. Eram destul de bun, dar aveam o problema, dusul de dupa meci, impreuna cu coechipierii mei. Spre deosebire de ei, eu eram circumcis. Nu toti evreii de virsta mea fusesera circumcisi, pentru ca era considerat un obicei pagin, o reminiscenta religioasa, care ar fi diferentiat evreii de ceilati. Iar multi evrei, dupa razboi, trecuti prin suferinte si maltratari, doreau sa fie la fel ca altii, departe de iudaism, de traditie, sa-si creasca progeniturile ca egali intre egali. Tatal meu, orbit de ideologia comunista, s-a opus, in ciuda insistentelor bunicii si mamei mele, sa fiu circumcis, nevrind sa-mi creze o „invaliditate” care sa ma marcheze psihic. Circumcizia, la evrei, se efectueaza in a saptea zi de la nastere, in caz ca nu survin complicatii medicale, e un „legamint” cu cel de sus, dar tatal meu, desi provenea dintr-o familie religioasa, rupsese orice relatie cu Dumnezeu, considerind ca, daca atotputernicul ar fi existat, nu ar fi permis cumplitul Holocaust, iar, in noua orinduire, fiul sau trebuia sa creasca roman intre romani.

Dar cine o putea intrece in siretenie pe bunica mea? Reusise ea sa salveze 13 din familia ei, in Transnistria, dindu-se drept mare ghicitoare in carti, „vrajitoare”, povestind aiureli soldatilor romani, care se temeau de prezicerile ei. La virsta de doi ani, m-a rapit, m-a dus la Dorohoi, unde un var al ei, chirurg, a executat delicata interventie.

Asadar eram circumcis, eram altfel decit cei din jurul meu, ceea ce m-a facut sa imi ascund nudul de coechipieri. Cautam diferite motive sa intirzii la dus, intram cind ceilalti se pregateau de plecare si, nu de putine ori, m-am intors acasa murdar, pretextind graba, sau igiena precara din vestiare. Dar, intr-o zi, dupa o confruntare grea, in care fusesem cel mai bun, am simtit ca pot sa intru la dus impreuna cu ceilalti, fara rusine, dovedisem ca nu le eram cu nimic inferior, ca eram un invingator. Am fost privit cu surprindere de colegi, eram „alfel”, dar nu am auzit nici o remarca.

Confuz si antisemit

In anii adolescentei, hormonii incepusera sa o ia razna, „fugeam dupa fete”. Cred ca la 12 ani faceam deja curte ( tachinind-o) unei frumoase colege (Ah, Lory!), pe care, de curind, am reintilnit-o virtual, ea locuind in USA. Interesant e ca ne-am amintit amindoi despre un episod timpuriu, cind, la deschiderea anului scolar, au venit de la „Scinteia Tineretului” sa fotografieze pionierii fruntasi. Pe atunci eram premiantul clasei, dar ea a fost preferata, dupa ce mi-am spus numele si s-a aflat ca sint fiu de medici. Poate ca, intr-adevar, nu eram suficient de fotogenic, nu neaparat numele a influentat, dar…

Desi din societatea parintilor mei nu lipseau evreii cu fiice aratoase, prezenta lor nu ma incita, cautam fete cu nume neaose, si, desi am cunoscut vreo doua evreice, foarte gingase si apetisante, refuzam un contact prea „intim”, nu cultivam aceste prietenii, voiam sa am o „gagica” romanca, nasul cirn, parul ca pana corbului, ten de marmura, cu spatele drept, nu o roscovana, cu par cret si pistrui, nu o evreica cu nas coroiat. Realizam ca ma lasam prada stereotipului antisemit, care sustinea ideea fizionomiei iudaice, ca devenisem alergic la propria mea etnie. Uneori ma izolam, trist, in Cismigiul copilariei mele si ma intrebam daca nu devin eu insumi antisemit. Imi refuzam raspunsul, ma inselam singur ca asta e gustul meu, tipul de fata care ma atrage, fara legatura cu originea.

Dar stiam, totodata, ca orice evreica mi-ar fi vorbit despre reuniunile de la comunitate, s-ar fi ciocnit de impotrivirea mea si ar fi fost ultima noastra intilnire.

Pe la 16 ani am reusit sa o gasesc, exact dupa dorintele mele. Avea parul negru, ochii ii scaparau, era superba, corp de vis, cam suparacioasa si banuitoare, dar plina de farmec, si, pe deasupra, un nume exceptional, Cristiana Dumitrescu. Ce putea fi mai romanesc, mai romantic? Legatura a durat citeva luni, avea doar 14 ani, dar amindoi tinem minte sarutarile din Cismigiu. Pe Cristiana am revazut-o, dupa citiva ani, intimplator, in Israel, nu avusesem habar ca era evreica si ca se numea Iris Stern.

Itzhak si Haim

Cred ca alergia mea la etnia evreiasca a primit primul soc intr-o seara, cind tatal meu asculta la radio Kol Israel, emisiunea in limba romana. Era dupa razboiul de sase zile (1967), cind am auzit ca seful statului major, Itzhak Rabin, a fost inlocuit cu Haim Bar-Lev. Asadar existau, in Israel, in  tara evreilor, generali cu numele Itzhak si Haim, la fel ca cei din bancurile cu jidani fricosi, ba mai mult, ei au condus o armata puternica, invingind trei tari arabe, in numai sase zile. Poate ca, intr-adevar, menirea mea era sa ajung in Palestina, unde cuvintul jidan nu ar avea o conotatie negativa, iar eu ma voi debarasa de eticheta de minoritar.

In 21 ianuarie 1970, exact la 29 de ani de la Pogromul din Bucuresti, familia Solomon, compusa din tatal si mama mea, bunica si motanul Gri-Gri ( evreu si el, prin adoptie), inarmata cu pasapoarte fara cetatenie, pleca de pe aeroportul Baneasa, spre Tara Fagaduintei.

in nr. viitor – Cum am devenit israelian )

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Mariana Gott-Shmilovitch: (13-9-2010 la 09:52)

    Articol excelent, ca si cel pe care-l continua, de altfel, in acelasi stil inconfundabil si inegalabil al autorului.

    Vlad ne-a obisnuit (cam rar, din pacate) in ultimele luni, cu articole ‘politico-sociale’ in care talentul sau deosebit ‘prinde’ si reda exact esentialul. Spre deosebire insa (si in plus fata) de celelalte reusite articole („Ierusalimul minat”, „Pacifisti, teroristi si ipocriti din toate tarile, uniti-va”, „Covoare rosii si praf in ochi la Washington”, „Israel pe banca acuzarii..”), pare ca aceasta serie autobiografica reuseste sa trezeasca in cititori (vezi ecourile la prima parte a articolului, in numarul trecut al revistei), indiferent de religie, sex, varsta si locul unde traiesc, o anumita identificare, fie ea in dorinta de a se respecta alteritatea, o ‘incursiune in’ sau mai bine zis ‘proiectie a’ eu-lui propriu si sentimentele fiecaruia, intarite – uneori – de experienta traita.

    Redundant ar fi sa specific ca antisemitismul nu poate fi ‘invins’ cu argumente. Inutil ar fi sa speram ca s-ar putea. Dar faptul ca nu-l lasam ascuns, acolo, in spatele cortinei si suntem (noi, evreii) in stare sa ne masuram cu el fata in fata,
    ne confera deja un statut complet diferit de ‘evreul minoritar’.

    Felicitari, Vlad, pentru contributia ta la aceasta.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 32 Nu-mi place 1

  • Vladi Bunstein: (13-9-2010 la 12:27)

    Draga Vlad,

    Desi mi-am purtat „evreimea” un pic diferit de tine, m-a emotionat articolul tau. Splendid in sinceritate si prospetimea amintirilor.
    Felicitari. Voi urmari revita in parte datorita tie.

    Vladi

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 13 Nu-mi place 1

  • Mike Klein: (13-9-2010 la 13:57)

    Draga Vlad,
    Citind excelentul tau articol are efecte psihoterapeutice asupra multor sentimente ascunse de multi ani si care nu au fost redresate. Dat fiind numele meu „strain”, de multe ori trebuia sa explic etnia mea, si mi se spunea ca „nu arat a evreu”. Pe urma am aflat de trasaturile specifice atribuite evreilor. Bineintels nu erau numai evreii carora li se atribuiau trasaturi fizice specifice. In oraselul nostru mai erau si bulgari si m-am simtit jenat cand la ora de romana se recita din Eminescu ” grecotei cu nas subtire, bulgaroi cu ceafa groasa”. La fel multi din poetii nationali aveau aluzii la „ciocoi pribeag adus de vant” care de multe ori ma puneau pe ganduri. Povestea cu circumcizia e mult mai traumatica. Nu erau numai evreii ci si „pocaitii” care erau romani evanghelisti si erau discriminati in mod vadit de populatie. Un coleg de liceu care era baptist era poreclit „belitul” din cauza circumciziei care se practica in anumite secte. A fi roman adevarat trebuia sa fi crestin-ortodox. La 17 ani cand se faceau triajele pentru armata am fost chemat cu toti colegii de clasa sa ne prezentam la comisariat pentru evaluare. Am fost dezbracati toti, goi pusca si pusi in pozitia de drepti in fata unei comisii compuse din militari, medici, profesori din liceul nostru si activisti de partid. Nu tin minte ce i-a intrebat seful comisiei pe altii dar pe mine, singurul circumcis, m-a intrebat cate rude am in Israel si daca am de gand sa emigrez. Bineinteles m-am simtit deosebit de colegii si prietenii mei dar asta nu m-a impiedicat sa raman bun prieten cu majoritatea lor chiar daca azi ne desparte un ocean.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 17 Nu-mi place 1

  • CHARLIE: (13-9-2010 la 17:18)

    E interesant cum se judeca calitatle unui om dupa prezenta sau absenta preputului! Recomand un film, cred ca era german, pe care l-am vazut acum vreo zece ani: Europa, Europa.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 2

  • Laszlo Alexandru: (13-9-2010 la 17:51)

    Felicitari pentru acest minunat eseu, situabil prin fluenta stilistica mai curind in zona interventiei cu miza literara (autobiografica). E si o forma de-a strecura, cu mare abilitate, pastila amara a sentimentului privind alteritatea oprimanta, traumatizanta, prin intermediul naivitatii jucate, a unei virste retrospectiv asumate. Si mai e, fireste, nostalgia emotionanta pentru ceea ce a fost (bun, rau) si a trecut.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 8 Nu-mi place 2

  • Lucian Herscovici: (13-9-2010 la 18:41)

    Felicitari, Vlad.
    Cu prietenie,
    Lucian

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 2

  • Yael Goldstein: (13-9-2010 la 19:55)

    Draga Vlad,

    Ambele articole sint excelente si la fel ca in cele precedente, atingi puncte nevralgice, direct, fara ocolisuri.
    Eu personal nu am trecut prin aceleasi experiente ca tine, am trait intr-o atmosfera ca sa zic asa cosmopolita si nu am simtit ceea ce descri tu in legatura cu originea mea. Insa din ecourile la primul articol, se pare ca multi au simtit ca tine. Am asistat la iesiri antisemite, dar mult mai moderate si in general la adresa altora. Astfel, imi amintesc ca o colega de banca din liceu mi-a spus despre doctorita de la circa medicala, dupa ce am remarcat ca pe linga medic bun este si o femeie frumoasa si distinsa(O chema Huber):”Adevarat, dar pacat ca nu este de-a noastra.”Cum adica?” am intrebat-o. „Ei si tu acum, e evreica”, m-a lamurit colega de banca. Probabil ca din cauza rezonantei ruse a numelui meu de familie si a numelui mic de-atunci, nu-si inchipuia ca „purtam acelasi pacat” ca doctorita Huber.
    Schimbarea treptata de atitudine pe care o descri in cele doua articole este impresionanta si nu cunosc multi oameni care sa prezinte cu atita curaj si frachete experiente atit de personale si dureroase, pe care altii ar incearca sa le ascunda. Ca deobicei in articolele tale , cititorul simte ca i te adresezi direct, unii sint impresionati, dar altii se simt calcati pe bataturi si reactioneaza agresiv.
    Felicitari pentru subiect, pentru condei, pentru curaj si sinceritate. Astept cu nerabdare urmarea.
    Yael

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 13 Nu-mi place 2

  • Andrea Ghita: (14-9-2010 la 04:41)

    Dupa cum s-a vazut ambele articole ale lui Vlad Solomon, molipsitoare prin sinceritatea lor, declanseaza confesiuni care intregesc cele scrise, cu aspecte ale experientei din acelasi sistem de referinta. Astept cu interes, nerabdare si speranta ecourile celor din… „sistemul de referinta al observatorului”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (14-9-2010 la 04:55)

    Ecourile din „sistemul de referință al observatorului” au fost până acum atât de „civilizate” că au nimerit la la gunoi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 3

  • Roxana: (14-9-2010 la 11:50)

    Draga Vlad,

    Parintii nostri au fost colegi de facultate si prieteni buni si nu voi uita cum ne-au asteptat la aeroport cind am venit si au incercat sa ne ajute cit mai mult. Noi (tu si cu mine) nu sintem de aceeasi virsta, dar in Bucurestiul anilor 60-70 toti evreii au avut citeva experiente seminificative.
    Cind eram eleva in clasa a II a, deci la numai 7-8 ani, eram doi evrei in clasa: un baietel mic de statura si f timid, Gabi Kaufman, care locuia pe atunci in Piata Romana (si care a emigrat ulterior cu parintii in Germania), si eu, care locuiam linga Gara de Nord. Intr-una din zile am iesit amindoi de la scoala si ne indreptam spre Bd Balcescu de unde el mergea pe jos acasa si eu luam autobuzul spre casa mea. La iesire, trei baieti mai mari, din clasa a IV a,l-au luat la bataie pe micul Gabi si cind i-am intrebat de ce o fac, mi-au raspuns cu foarte multa precizie „pentru ca e jidan”. Acesta a fost primul act de antisemitism la care am fost martora. Cred ca nu e nevoie sa spun ce am simtit dar…am tacut ca melcul si nu am indraznit nici sa-i iau apararea si nici sa le spun ca si eu… Cind am venit acasa, am povestit parintilor acest incident si felul in care s-au uitat unul la celalalt nu-l voi uita niciodata.
    De atunci au mai fost multe incidente, mai mari si mai mici, mai ales din clipa cind am anuntat la Liceul francez unde invatam (liceul 36) ca plecam definitiv in Israel. Mi s-au facut multe mizerii in cele sase luni in care mai urma sa invat acolo (printre altele fusesem scoasa din catalog si cind am venit la 1.9 o profesoara cu foarte mult tact m-a intrebat „Mai esti inca aici?”) si cu toate astea nu eram fericita ca plec in Israel, aveam acolo multi prieteni adevarati si cu parte din ei sint in legaturi excelente si azi. Singura mea colega evreica din liceu locuieste azi la Holon si din prietenii crestini, toti deosebit de sinceri, numai una a ramas la Bucuresti si toti ceilalti sint imprastiati in Europa (in Franta, Germania, etc) si ne vedem o data la citiva ani. Profesorul de fizica, un roman patriot cu o inima de aur, s-a despartit de mine inainte de plecare rugindu-ma sa tin minte lucrurile bune pe care le-am primit in Romania si sa incerc sa le uit pe celelalte.
    Ca si tine, citeam enorm, eram legata de literatura romana si de teatru, si asta nu s-a schimbat pina in ziua de azi.
    Pe scurt, decizia de a imigra in Israel la virsta de 16 ani nu a fost a mea, ci a parintilor mei. Pe de alta parte, soarta mi-a oferit sansa sa pot decide si singura, ca adulta, si dupa aproape 5 ani petrecuti in America impreuna cu sotul si copiii, am decis, de data asta de buna voie si nesilita de nimeni, sa ne intoarcem aici. Am fost de citeva ori in Romania, e o tara frumoasa care are ce oferi, dar Israelul este tara mea, aici sint ingropati parintii mei, aici s-au nascut copiii mei si aici ma consider…ACASA…
    Continua sa scrii si sa publici, te voi citi cu placere.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 25 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (14-9-2010 la 12:46)

    Îi rog pe antisemiți să citească cu atenție comentariul Roxanei, să încerce să se pună în locul ei și pe urmă să realizeze ce înguști la minte sunt.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 8 Nu-mi place 1

  • CHARLIE: (14-9-2010 la 14:17)

    Cand am fost student la Politehnica faceam vara practica. Am avut ocazia sa observ in ce conditii lucrau muncitorii. La uzinele 23 August (fost Malaxa) la sectia unde se nituiau cazane era un sgomot asurzitor. Sunt sigur ca multi dintre lucratori erau surzi.Protectia muncii era o legenda care se preda la scoala.Realitatea era ingrozitoare. La sectia de turnatorie era un praf si nisip care iti intra in plamani. Solutia era sa se dea lapte la lucratori. Cu mare mandrie a picat la examenul de protectia muncii. In primavara anului II am primit aprobarea de a pleca in Israel. Ca sa nu se banuiasca ca plec m’am inscris la practica de vara din nou. In vara lui 1950 eram plecat din tara. Unul dintre studenti la practica (neevreu) a intrebat dar unde este d-nul C. (adica eu). La care amicul meu a raspuns: a plecat in Israel. Reactia d-nului Niculescu (care a intrebat) fusese: intotdeauna am stiut ca C. e baiat destept.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 1

  • George Gross: (15-9-2010 la 15:09)

    Nu pot descrie în cuvinte sentimentele ce-mi provoacă eseul tău. Am copilărit şi m-am format în Bucureştiul aceloraşi ani evocaţi, dar în perimetrul Piaţa Romană – Şosea – Ateneul Român – Zona Diplomatică. (am fost savist)
    Înainte să-mi depun actele, mi-am invitat părinţii la masa de prînz, la cafea anunţîndu-i că-mi depun actele împreună cu soţia. Tata mi-a spus: Nu sunt de acord, dar aşa cum te-am educat, îţi respect hotărîrea; Eu nu te voi vizita. Mama ne-a vizitat.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 8 Nu-mi place 0

  • Thomas Lewin: (16-9-2010 la 13:34)

    Stimate Domnule Solomon,
    Dragă Vlad,
    Te rog să accepţi a doua formulă de adresare, care se potriveşte mai bine cu starea mea de spirit.Mărturisesc că sinceritatea ta m-a cucerit. Paginile tale, precum şi feedback-ul pe care l-ai primit , trăiesc, respiră şi se completează reciproc. Sunt convins că intră în rezonanţă cu tine un număr de oameni mai în etate, alţii puţin mai tineri şi, în sfârşit, cu un maximum de receptivitate, colegii tăi de generaţie şi locaţie. Nu mă refer neapărat la Cismigiu sau la blocul „Spicul”, dar – e clar- la bucureşteni. Interesant, tu ai plecat din capitală cam în perioada în care un alt mare iubitor al urbei, Petru Popescu, începuse să publice. Dar să revin la tema propriu-zisă , cea a buletinului de identitate, sau mai degrabă a livretului militar (în care, fără echivoc, sub fotografie şi nume + semnătură era trecută cu litere de tipar, apartenenţa etnică..Poate că autorul pe care l-am amintit ar fi comentat scurt:”Dulce ca mierea e glonţul patriei” Am copilărit în Cluj şi părinţii mi-au povestit că ,intr-o bună zi, am declarat următoarele: „Acasă vorbesc germana (părinţii mei erau bucovineni), în curte maghiara – toţi vecinii din casa în care locuiam, nu departe de Someş, erau unguri – la şcoală învăţ limba română iar eu sunt evreu.” Cel de la care am învăţat cuvântul „jidan” a fost un coleg de şcoală – cred că eram într-a III-a – venit din Iaşi. Mai târziu, după ce ne-am mutat la -ai ghicit- Iaşi pentru că tata a început să lucreze la Întreprinderea de antibiotice de lângă oraşul „Junimii” dar şi al Sfintei Tinereţi Legionare. Evident, cuvintele cântecului nu răsunau între Copou şi Universitate în acei ani (60-70-80).Dimpotrivă, îmi stăruie în memorie grupul de studenţi şi , mai ales, studente ,care urcau spre grădina cu Teiul lui Eminescu, fredonând în surdină „Sara pe deal”.
    Anul trecut, într-un material apărut pe acest site, am trecut în revistă doar câteva din manifestările de intoleranţă sau antisemitism fără mască pe care le-am înregistrat personal şi –totuşi – când mă gândesc la ţara în care mi-am petrecut copilăria şi tinereţea – iau un marker, mă întorc la titlul lui Popescu şi subliniez – fără ezitare – mierea , lăsând glonţul în forma grafică standard.
    Felicitări pentru felul în care introduci ordinea într-un vălmăşag de amintiri, nostalgii şi regrete.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 12 Nu-mi place 0

  • Mike Klein: (16-9-2010 la 15:47)

    Thomas,

    Petru Popescu a scris cateva carti foarte bune in Statele Unite in engleza. Nu uit un episod din cartea lui ” The Return” despre reintoarcerea sa la Bucuresti dupa revolutie. Petru e casatorit cu o evreica si in carte descrie felul in care cativa din fostii lui colegi l-au intrebat daca ” s-a jidanit”. Este surprinzator cat de bine scrie in engleza. Romanul lui „The Oasis” este un roman excelent despre viata socrilor lui intr-un lagar de concentrare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • Thomas Lewin: (17-9-2010 la 08:46)

    Mike,
    Ai dreptate.De altfel, mi se pare ca PP a lucrat o vreme si ca autor de scenarii.In „Prins” problematica relatie dintre „pamanteni” si „alogeni” (sau „alogeni din partea locului”) este si ea pusa sub lumina reflectorului.Dar deviem….Vreau sa ma refer la exemplara luciditate cu care Vlad analizeaza chestiunea.Voi reveni cu un comentariu dupa ce voi citi celelalte episoade.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • adina: (17-9-2010 la 13:07)

    Draga Vlad,
    Sint fericita ca ai respectat promisiunea facuta( nu am avut nici o clipa de dubiu) ; ceea ce ma surprinde si ma intristeaza in acelasi timp este maniera in care ai fost „acceptat”de colegii tai de scoala si liceu; eu am copilarit si crescut in Cotroceni cu colegi de clasa evrei- Sliman Solomon, Cohn etc etc-dar niciodata ,in nici o ocazie, NIMENI, elev sau profesor nu a insultat sau agresat verbal sau fizic un evreu;cred ca am trait intr-o oaza de fericire unde cultura, arta si armonia inter-umana nu erau vorbe in vint ci realitate cotidiana ; pentru aceste motive as dori sa reintilnesc colegii mei evrei care au imigrat in Israel dar mi-e frica sa nu fiu eu insumi agresata ( deja trait!) pentru simplu fapt ca traiesc in Franta si , este adevarat , nemaivorbind de loc romaneste de multi ani, fac greseli in limba romana, greseli care au fost interpretate de un „jurnalist” de la reviste ACUM, ca si marca de snobism( nu este de loc cazul); deci te felicit din toata inima pentru articolele tale .
    adina

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (17-9-2010 la 14:01)

    Doamna Adriana Popa alias Adina, scrie:

    „este adevarat , nemaivorbind de loc romaneste de multi ani, fac greseli in limba romana, greseli care au fost interpretate de un “jurnalist” de la reviste ACUM, ca si marca de snobism( nu este de loc cazul);”

    Pe data de 23/08/2010 într-un comentariu postat tot aici, aceeași doamnă scria:

    „2) cert de 15 ani vorbesc tot timpul limba lui Voltaire dar continui sa vorbesc cu familia mea ramasa in Romania limba romana; am impresia ca vocabularul, sintaxa si morfologia unor articole aparute in revista mai sus mentionata sint citeodata deplorabile”

    Deci doamnă Adriana Popa, care este adevărul, vorbiți românește cu greșeli (deoarece nu mai vorbiți deloc românește de mulți ani, ca să vă citez) și ca atare nu sunteți într-o poziție de a evalua vocabularul, sintaxa și morfologia articolelor, ori vorbiți românește bine (deoarece continuați să vorbiți românește cu familia rămasă în România, ca să vă citez din nou) și atunci aveți o oarecare justificare în a face critici din acestea generale, dar cele două variante se exclud reciproc.

    Apoi eu vă înțeleg resentimentele pentru faptul că v-am pus la punct (și rezultatul a fost că ați renunțat la pompozitatea și afectarea cu care vă adăugați numele de căsnicie de fiecare dată), dar nu faceți decât să vă discreditați cu ghilimelele pe care le folosiți, pentru că, de pildă, mie îmi este mai ușor să demonstrez că sunt jurnalist decât dumneavoastră să alegeți când spuneți adevărul.

    Și a propos de adevăr, ați putea să dați detalii suplimentare despre circumstanțele agresiunii căreia susțineți că i-ați fost victimă în Israel doar pentru că trăiți în Franța?

    Vlad, tu ai auzit de astfel de incidente? Și să înțeleg cumva din acest comentariu al doamnei Adriana Popa că exagerezi când vorbești de incidente antisemite din liceu?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 2

  • ROBERT: (17-9-2010 la 15:38)

    Catre toti cititorii celor doua articole:Reactia d-nei Adina m-a determinat si pe mine sa public un „ecou” in felul urmator:Eu am trait in Romania in Oradea, pana la virsta de 27 de ani, cind in 1973 am venit in Israel. Dorinta de a fi obiectiv istoriceste ma determina sa declar aici ca in partea aceea a Romaniei nu am stiut in toti anii copilariei inclusiv anii liceului ce e sa fii „evreu” sau „jidan”. Am fost prieten cu majoritatea colegilor, nici o data nu a fost vreun caz in care personal sa simt ca sunt discriminat, cel putin in societatea copiilor sau a tinerilor mai tarziu. Cu numele de Rosenfeld nu puteam trece neobservat, nici nu incercam sa neg originea mea.
    Cei din Bucuresti poate nu stiu exact ca noi evreii din „Transilvania de Nord” am cazut victime (nu eu personal, dar parintii mei amandoi) tratamentului barbar din partea guvernului maghiar care cu inflacarare a colaborat cu nemtii si au deportat pe toti evreii. In august 1940 populatia evreiasca a cazut victima proclamarii de la Viena prin care Transilvania de Nord este anexata Ungariei ca rasplata pt. colaborarea cu Germania fascista.
    Deportarea insemna ca te-au scos din casa ta si din mediul tau si te-au luat in vagoane de marfa departe, in Polonia, unde nu aveai nici o sansa , cu scopul de a te extermina, dar nici asta nu asa de simplu. Mai intii trebuie sa suferi cumplit in lagar de exterminare, ca la urma sa te omoare. Asa ceva in Romania NU A FOST ! Guvernul Antonescu nu a acceptat ca nici un evreu din teritoriile ramane „clasice” (Muntenia si Moldova) sa fie deportat. As putea aici sa adaug inca multe…
    Cred ca ati inteles ca sint a doua generatie de supravietuitori al holocaustului.
    Ai mei parinti si toti ceilalti evrei care au supravietuit si-au dat copii la scoli de limba ramina dupa ce s-au intors din lagare, ca recunostiinta fata de ramani sau ca razbunare fata de unguri, depinde cum ne uitam la asta.
    Am gasit de cuviinta sa mentionez aceste fapte cu scopul de a indulci amarul evreilor din teritoriile ramanesti „clasice”
    Epilog: in 1968 fiind student, la Cluj (de acuma nu mai eram nici copil, si nici elev de liceu), am suferit prima si poate unica agresiune ca „jidan”, agresiune verbala, din partea unui Ladaru Lucian. Spre deosebire de Vlad, pumnii mei au actionat liber, instinctiv si repede, si Ladaru a stat toata dupa amiaza cu comprese pe mutra lui de idiot. Vizitind in Cluj in 2003, spre surprindrea mea am descoperit ca seful promotiei noastre din 1969 a fost nu altul decit acel L. L.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (17-9-2010 la 15:55)

    Domnul Rosenfeld este economic cu adevărul, ca să folosesc un eufemism. Ungaria nu a deportat evrei din teritoriile „clasice” (ca să parafrazez termenul folosit fie cu ignoranță, fie cu cinism de domnul Robert). Deportarea a fost făcută la ordinul Germaniei naziste în martie 1944 când a ocupat militar Ungaria. Până atunci, regentul Horthy reușise să tergiverseze deportarea chiar la presiunea germanilor. După martie 1944 Horthy (al cărui regim ucisese evrei în Rutenia subcarpatică ocupată) a fost marginalizat, iar noul guvern al Crucilor cu Săgeți condus de Ferenc Szalasi a colaborat cu entuziasm la o deportare, repet, ordonată și organizată de germani, personal de Adolf Eichmann.

    Ce s-a întâmplat între timp în România? Antonescu n-a mai așteptat anul 1944, ci a deportat și nimicit evrei încă din vara lui 1941. Nu mai spun că progromul de la Iași și trenurile morții s-a petrecut într-un teritoriu românesc „clasic, așa cum au fost și deportările de evrei din sudul Bucovinei neocupat de sovietici în 1940 (e clasic sau nu e clasic românesc domnule Rosenfeld?) sau județul Dorohoi. Cartea Soniei Palty, despre deportarea unui lot de aproape 300 de evrei bucureșteni în Transnistria „Evrei, treceți Nistrul!” ați citit-o? Dacă nu, nu e timpul pierdut.

    Mult mai ușor este să citiți această mărturie în trei episoade a Estherei Golbelman, supraviețuitoare a lagărului de la Bogdanovka, de pe malul Bugului:
    http://www.acum.tv/articol/16961
    http://www.acum.tv/articol/17087
    http://www.acum.tv/articol/17226

    sau mărturia lui Șabs Roif, supraviețuitor al lagărului de la Obodovka:

    http://www.acum.tv/articol/10523
    http://www.acum.tv/articol/10505
    http://www.acum.tv/articol/10604

    Mai citiți și acest interviu cu Geza Kornis, evreu comunist din Timișoara (e din teritoriu românesc clasic, domnule Robert?), deportat la Vapniarka:

    http://www.acum.tv/articol/17000

    Dacă doriți o imagine de ansamblu citiți acest articol, http://www.acum.tv/articol/17172, din care citez:

    În ultimii ani au ieșit la iveală dovezi din ce în ce mai clare ale dimensiunii contribuției antonesciene la Holocaust. În 2004 a fost publicat Raportul Comisiei Wiesel privind Holocaustul în România http://www.inshr-ew.ro/pdf/Raport_final.pdf, iar istoricul britanic Dennis Deletant a publicat cartea Aliatul uitat al lui Hitler: Ion Antonescu și regimul său, apărută în 2008 în traducere românească la Editura Humanitas. În același ani, Dennis Deletant și istoricul român Ottmar Trașcă au publicat o carte de documente germane despre Holocaustul din România Holocaustul din România în documente ale celui de-al III-lea Reich. 1941-1944.

    Iată concluzia la care ajung Deletant și Trașcă:

    “Bestialitatea manifestată de autoritățile române la Bogdanovka, Domanovka și Ahmecetka se regăsește alături de cele mai oribile acte de măcelărire în masă comise în timpul războiului.

    Aceasta a fost o treabă exclusiv românească. Rolul germanilor a fost în mare parte acela de spectatori. S-ar putea să fi exercitat presiuni asupra lui Alexianu să dea ordinele inițiale lui Isopescu, temându-se atât de tare de o epidemie de tifos care s-ar fi putut răspândi peste Bug în propria lor zonă din Ucraina, însă dovezile sugerează că nu au participat direct la aceste asasinate.

    Prin hotărârea sa inițială de a deporta evreii din Basarabia și Bucovina și apoi pe cei din Odesa, Antonescu poartă răspunderea pentru moartea din cauza tifosului și a înfometării și pentru executarea în masă prin împușcare a evreilor.

    După toate acestea veți realiza că minciuni sau jumătăți de adevăr ca acesta:

    Guvernul Antonescu nu a acceptat ca nici un evreu din teritoriile ramane “clasice” (Muntenia si Moldova) sa fie deportat.

    au picioare scurte.

    Și chiar așa să fi fost, implicația că viața unui evreu „din teritoriile românești „ne-clasice” ar fi cumva mai puțin valoroasă decât cea a unuia din teritoriile „clasice” este de un cinism dezgustător.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (18-9-2010 la 00:49)

    Deoarece am trait in perioada antonesciana la Bucuresti si eram „teenager” nu trebuie sa ma refer la istorie sau la rapoarte despre ce s’a intamplat in Vechiul Regat in anii 1940-44. Tiu foarte bine minte pogromul din Bucuresti in Ianuarie 1941. Aceasta perioada se numeste cu multa mandrie drept revolutia legionara. Bineinteles ca am fost dati afara din scolile „romanesti”. Profesorii evrei la fel au fost dati afara din invatamant si dela universitati. Liceele evreiesti au avut ca atare profesori refugiati din universitate. Va inchipuiti nivelul liceelor evreiesti!! Din Bucuresti au fost deportati evrei in Transnistria si imi reamintesc ca la liceul Cultura pe strada Romulus erau adunati candidatii de deportare. Legenda despre „Antonescu” aparatorul evreilor e apa de ploaie. Era un antisemit feroce si incetat deportarea numai cand situatia pe frontul de Est a devenit precara. Ungurii i-au bagat pe evreii din Ungaria si Transilvania de Nord in detasamente de munca cu mult inainte de venirea lui Eichmann in Ungaria. Cum s’a mai scris Romanii au fost foarte sadisti in lagarele din Transnistria cu multe exceptii, care de fapt au existat si printre soldatii germani. As putea spune ca cei mai temeinici ucigasi a evreilor si in mare masura a serbilor au fost Croatii. Regimul fascist croat sub conducerea lui Ante Pavelic au lichidat majoritate evreilor din Croatia. Putini dintre ei au supravietuit in zona italiana din fosta Iugoslavia sau in Albania. In concluzie foarte multi Romani au avut maini murdare de ucigasi.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (18-9-2010 la 08:33)

    Iată ce comentariu a postat Lucian Herșcovici, acum doi ani, cu prilejul morții marelui jurnalist Martin Marcus (asta a propos de antisemitismul din România):

    Lucian-Zeev Herscovici: (17-9-2008 la 00:00)
    Stimate Domnule Clej,

    Am citit articolul Dumneavoastra asupra incetarii din viata a prietenului meu Martin Marcus. Am aflat despre aceasta drama din articolul publicat. Stiu ca ati fost prieten cu el – pentru noi el a fost un prieten comun – si va transmit condoleante si Dumneavoastra. Deplangem pe cei morti care nu mai pot fi regasiti, afirma traditia iudaica si desigur si cea crestina. As putea povesti multe despre acest bun prieten, care era un om cu adevarat neobisnuit. Publicist si scriitor de talent, desi a scris putin in afara articolelor de ziar. Partener de conversatii deosebit de placut. Cult, inteligent, gata sa ajute tuturor oricand. Aparuse intr-un film regizat de tatal sau, pe care il ajutase in pregatirea filmului respectiv, “Actorul si salbaticii”. Avea in plan un roman despre viata in mahalaua evreiasca in Bucurestiul de alta data, in care principalul personaj era “Avrumale Smoala”; vorbea uneori cu mine despre acest plan de roman. Mi-a povestitt si ce l-a determinat sa depuna actele, sa faca cerere de plecare din Romania, cu multi ani in urma. La un seminar la IATC se fuma mult. Mai in gluma, mai in serios, a spus ca trebuie deschis geamul, fiindca atmosfera este ca la camera de gazare. La care asistentul (nu mi-a spus numele lui) i-a raspuns : “Ce e Marcus, ai reminescente ancestrale?” Martin nu s-a putut abtine si l-a luat la bataie pe asistentul care isi batea joc de victimele Holocaustului, pe langa faptul ca era negationist. In perioada lui Ceausescu nu existau alte posibilitati de reactie la asemenea infamie. Martin Marcus a stiut ca isi risca studiile, cariera si libertatea. A stiut bine ce il asteapta: chiar si aprobarea de plecare a primit-o cu greutate. A facut-o in mod constient, din idealism, cinste si corectitudine. Din respect pentru memoria victimelor Holocaustului, in timpul caruia suferise si propria lui familie. A doua zi a decis sa faca cerere de plecare. A fost un idealist, cinstit si corect si in Israel. Fie-i amintirea binecuvantata acestui bun prieten.
    Cu deosebita pretuire,
    Lucian-Zeev Herscovici

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Gyula Keszthelyi: (18-9-2010 la 15:17)

    Felicitări D-le Solomon! Aştept cu nerăbdare următoarele părţi ale amintirilor Dvs.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Sofia Clara Pop (Imbrea): (19-4-2017 la 09:25)

    Draga VlaD, citesc cu mare intarziere excelentul tau articol, azi, 19.04.17! In afara de faptul ca noi n-am avut niciodata intentzia de a pleca in Israel, tata fiind comunist ilegalist, f.f.multe din cele traite de tine, le-am trait si eu, la Cluj, unde mi-am petrecut o parte a copilariei si adolescentza, dar mai ales la Tg.Mures, unde locuiesc din 61 pana in prezent. Multzumesc mult pentru acest articol, si astept continuarea! Te salut cu prietenie si-tzi urez sanatate multa!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (19-4-2017 la 11:47)

    @ Sofia Clara Pop

    Ca și Dvs. mă mir că revenim la multe lucruri trăite. știute, înțelegem de ce au plecat din România , după război aproape 400.000 de evrei, nu pentru bunăstare au plecat, ci din cauza acestei boli nenorocite- antisemitismul pe care Andrei Oișteanu l-a încadrat în tradiția populară și , desigur, și „cultă”. Dar antisemitismul, să ne „consolăm” este aproape mondial, vor trece secole ca să dispară. Personal nu am acceptat niciodată insulta de a fi jidănit de idioți sau fanatici ( același lucru). De asemenea, am întâlnit destui români care nu boleau sau bolesc de antisemitism. Deci să nu generalizăm, ca Hanna Arendt. Am o singură obs. Max Frisch nu era evreu, asta e altă chestie – ne grăbim să-i evreizăm pe unii care nu sunt semiți. Altfel, stimă pentru Vlad Solomon cu care m-am luat o dată la ceartă pe Net pentru un articol intitulat – Numărătoare inversă, ref. la Israel, mie nu mi-a plăcut defel. Nădăjduiesc că autorul Vlad S. a revenit la un optimism normal. Shalom.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (19-4-2017 la 23:24)

    @Boris M. Marian

    > lucruri… știute, înțelegem de ce au plecat din România după război aproape 400.000 de evrei, nu pentru bunăstare au plecat, ci din cauza … antisemitismul[ui]

    Găsesc că este un subiect foarte interesant! Există oare informaţii cu privire la diferitele motive de plecare a evreilor?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (22-4-2017 la 07:02)

    @ ALEX LEIBOVICI

    Mersi pentru minge la fileu, de ex. bunicii mei din partea mamei aveau ttrei copii în Palestina, înainte de război, în 1939 erau rugați să vină în Țara Sfântă. Nu au vrut, au fost uciși în 1942. După război mulți evrei au plecat din Europa din cauza temerii de un nou Holocaust. Un motiv. Al doilea – regimul comunist a încurajat plecarea în Palestina după război, apoi tot regimul comunist a devenit anti-mozaic, anti-religios, antisemit. Treptat. Au plecat în Israel și foști comuniști, dezamăgiți, și necomuniști fie pentru a se realiza, fie jigniți de antisemitismul latent sau deschis al unor concetățeni. Desigur, nivelul economic al Israelului a crescut, depășind cu mult pe cel din România. Aceasta este sit. și acum. Aștept și alte explicații. Desigur, cineva mă va întreba de ce nu am plecat și eu. Simplu – soția nu este evreică, iar părinții ei erau la Kiev. Israelul nu avea rel. cu URSS după 1967, așa că am așteptat până ce am îmbătrânit. OK?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (22-4-2017 la 09:47)

    @Boris M. Marian

    Aţi afirmat că au plecat din cauza antisemitismului, acum aţi mai adăugat dezamăgirea cu regimul şi posibilităţi mai bune de realizare.

    Înţeleg că astea sunt impresii personale, din auzite. Dar aveţi cunoştinţă şi de ceva studii, statistici?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Wanda Lucaciu: (22-4-2017 la 22:21)

    @Alexandru Leibovici

    „Înţeleg că astea sunt impresii personale, din auzite. Dar aveţi cunoştinţă şi de ceva studii, statistici?”

    Nu inteleg de ce este nevoie de studii si statistici, ca sa argumentam de ce evreii au plecat din Romania.

    In Romania, dupa ce s-a instaurat guvernul communist, toti cetatenii, de toate religiile o duceu de joi pina-n mai apoi. Mincarea era o problema, toata atmosfera in Romania era groaznica si FRICA era cea mai mare „boala”.
    Evreii, persoanele de origina germanica au avut oportunitea de a pleca din tara si chiar au plecat cu ghiotura. Guvernul a denumit plecarea evreilor ca fiind „reintregirea familiei” S-a plecat din Romania si multi au fugit din Romania, pentru o viata mai buna si mai ales L I B E R T A T E.
    Astea nu sint impresii personale, ci asa a fost!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (23-4-2017 la 07:50)

    @Wanda

    Boris M. Marian a început prin a afirma că:

    > … au plecat din România după război aproape 400.000 de evrei, nu pentru bunăstare au plecat, ci din cauza … antisemitismului

    Deci din cauza antisemitismului. Alte cauze n-a enumărat.

    Apoi a mai adăugat dezamăgirea cu regimul şi posibilităţi mai bune de realizare. Tu eşti de părere că cauza a fost – pentru o viaţă mai bună şi libertate.

    Deci iată: din observaţii personale rezultă că diferiţi oameni au plecat din diferite motive, deşi Boris M. Marian a numit numai antisemitismul drept cauză.

    Tu scrii:

    > Nu inteleg de ce este nevoie de studii si statistici, ca sa argumentam de ce evreii au plecat din Romania.

    Se pare deci că evreii au plecat dintr-un număr de motive, iar pentru a şti dacă antisemitismul este singurul sau principalul motiv (cum sugerează Boris M. Marian), ESTE nevoie de studii şi statistici. Acuma înţelegi pentru ce ar anume fi nevoie de studii şi statistici?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Boris M. Marian: (23-4-2017 la 08:36)

    # Alex Leibovici

    Dacă există studii-statistici sunt foarte curios să aflu în esenţă ce ne spun ele? Eu am cunoştinţe doar din familie şi din cercul de prieteni. Domnule moderator vă aşteptăm cu statistici.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (23-4-2017 la 17:38)

    @Boris M. Marian

    > Eu am cunoştinţe doar din familie şi din cercul de prieteni.

    Adică aveţi doar informaţii personale, foarte restrânse, cum am bănuit!

    Atunci de ce aţi citat antisemitismul drept singura cauză a plecării celor 400 de mii de evrei români? Ca de obicei, faceţi afirmaţii tranşante, dar fără nicio bază.

    Şi în plus aveţi temeritatea să-mi cereţi MIE statistici !!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Wanda Lucaciu: (23-4-2017 la 20:28)

    Majoritatea evreilor au plecat din diferite motive, dar mai ales sa scape de communism. Ca antisemitismul era feroce in Romania, asta este fara discutie si inca mai este. Poate nu asa de pronuntat cum era, pentruca au ramas citeva mii de evrei..
    Adevarul este ca anti-Semitism este in toata lumea, mai mult sau mai putin vadit.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (24-4-2017 la 12:20)

    @Wanda

    Antisemitismul nu este intotdeauna o functie de numarul de evreii. El poate exista in forma cea mai pura si distilata intr’o tara fara de evrei. Exista la nevoie destule carti care descriu in detaliu obiceiurile evreilor acumulate de-a lungul veacurilor. In Romania evreii, dupa Vasile Alecsandri, „lipitorile satului”. Si acum cand tara este mult mai urbanizata, oare nu sunt ei „lipitorile orasului”? Incearca aceasta teorie si vei vedea cati aderenti vei avea. Nu mai vorbesc de tarile arabe!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (25-4-2017 la 06:23)

    @ Charlie

    Se nimerește că AMICUL CHARLIE spune un adevăr- antisemitismul nu este funcție de nr. evreilor, dar în China la 30 de evrei nu este antisemitism, poate o leacă de antiisraelism. Pentru a înțelege esența antisemitismului citiți numeroase cărți despre psihologia antisemitismului. Este o boală, ca invidia, gelozia, complexul de inferioritate, etnocentrismul, aceste boli nu se vindecă și sunt greu de eradicat. Evreii nu au fugit de comunism, doar o parte, au plecat și din dorința de a reveni în mediul evreiesc. D. Leibovici bate toba cu statistici pe care nu le are, ba mă numește temerar, yes, nu mă tem de Alex Leibovici, ba chiar îl apreciez, chiar în postura mea de para-noic-normal. Știe să insulte, sans peur et sans reproche. Sper să nu cenzureze. Uneori o face, de la cine a învățat?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 3



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.39.172