Nu cred ca pot sa indic cu precizie momentul. Tin minte vag perioada de la gradinita, aveam citiva colegi evrei. Nu intelegeam exact ce inseamna a fi evreu, auzeam uneori acest cuvint, pronuntat de parinti, dar nu ii pricepeam semnificatia.
Eram fiu unic, parintii medici, bunica din partea mamei era cea care ma ingrijea. Inca de la 3 ani am invatat sa citesc, la 4 ani scriam si citeam ziare, recitam El-Zorab si stiam pe de rost numele conducatorilor de state. Pe urma mi-au luat profesoara de franceza, oare de ce trebuia sa invat o alta limba decit romana? Traiam intr-o saracie lucie, pina la 5 ani am locuit intr-o mica straduta, Selari, apoi, in urma unei combinatii care se numea schimb de locuinta plus bani, am ajuns la Blocul Spicul, linga Cismigiu.
Parintii mei, dar mai ales bunica, tineau mortis sa devin cel mai bun elev. Neaparat, trebuia sa citesc multa literatura, sa rezolv, inca din primii ani de scoala, probleme de matematica, sa ma dedic sportului, sa cint la vioara.
– Trebuie sa fie mai bun ca ceilalti – spunea tatal meu, altfel va avea mereu de suferit. In casa se vorbea limba romana, o limba literara, placuta, dar bunica mea avea un accent ciudat. Uneori, cind ne vizitau rude din Moldova, se dialoga intr-o limba straina, care imi suna foarte neplacut in ureche, era Yidish, un fel de germana stilcita. Am aflat ca familia provenea din Dorohoi, Stefanesti, Hertza, erau moldoveni, poate de aceea bunica vorbea o romana putin stricata, cu vocale muiate, impinzita de cuvinte necunoscute mie.
– Tu esti evreu si trebuie sa stii asta – mi-a spus, intr-o zi, bunica mea. Cuvintul „evreu” m-a revoltat. Mergeam la scoala ca toti cei din jur, ni se propovaduia despre egalitate, socialism, recitam „Moartea Caprioarei” , „Scrisoarea a III-a”, „Partidului”… Tot ce doream era sa fiu la fel ca altii, ma simteam roman, dar mi se aruncase in spate, brusc, o povara pe care nu pricepeam de ce trebuia sa o car. Mi se parea un avertisment inutil, chiar daunator, ma plimbam prin Cismigiu, ma opream in Aleea Scriitorilor, nu departe de cercul microbistilor, priveam cu admiratie statuia lui Eminescu, mi se perinda prin cap „Luceafarul”… Eu, evreu?
La fel ca toti ceilalti
Intors din vagabondajul meu zilnic, prin Cismigiul copilariei, le-am ripostat alor mei: Eu nu sint evreu, m-am nascut in Bucuresti, deci sint roman, voi sinteti evrei, pentru ca ati venit din Dorohoi, o provincie uitata de lume, in nordul Moldovei. Declaratia mea a declansat un hohot de ris, iar in familie a devenit o anecdota. In scurt timp am inteles ca evreu inseamna ceva diferit, dar cum se armoniza acest ” diferit” cu ” la fel ca altii”? Parintii erau atei, dar bunica tinea la traditie, la mincarea „casher”, la sarbatorile evreiesti, am aflat astfel ca mergea la sinagoga, un fel de biserica a evreilor, dar eu stiam, de la scoala, ca nu exista Dumnezeu, oare bunica nu aflase acest lucru, atit de cunoscut? O iubeam enorm, dar ma gindeam ca ramasese putin in urma cu evenimentele, poate pentru ca era provinciala si nu se adaptase la civilizatia Bucurestiului?
In 1957 tatal meu, medic militar, a fost exclus din partid. Am aflat ca i se imputase „origine nesanatoasa” ( fusese fiu de negustor), ca frecventase, in copilarie, o organizatie sionista ” Hashomer Hatzair”, la Dorohoi, si devenise incomod, ciondanindu-se la sedintele de partid, unde refuza sa voteze tot felul de decizii absurde. A trebuit sa demisioneze din armata, un an a ramas fara lucru, apoi a fost aruncat in provincie, la Balaci, Ghergani, Cimpina, devenind navetist. In 1958 familia a depus actele pentru emigrare spre Israel. Despre epopeea tatalui meu, care a crezut in comunism, in utopia unei societati bazata pe egalitate, voi povesti cu alta ocazie. Mama, asistenta universitara la Spitalul Panduri, a fost trimisa la un alt spital, indepartat.
Pe atunci am auzit pentru prima oara cuvintul „antisemit”. Era, fara indoiala, ceva rau, o simteam din tonul alor mei, dar abia mai tirziu i-am aflat semnificatia. Prin anii 60 am inteles ca familia mea voia sa emigreze spre Israel, „depusesera actele” dar li se refuza „aprobarea”. Desi aveau rude in Israel, cred ca se impacasera cu gindul ca vor ramine in Romania, iar eu eram incurajat sa invat cit mai bine, sa particip la cercuri stiintifice si culturale, sa fiu „la fel ca ceilalti”. Cred ca eram intr-a patra cind mi-am dat seama ca numele imi tradeaza originea, chiar daca faceam tot ce-i posibil sa mi-o ascund. Un coleg, pe care il consideram apropiat, m-a intreabat: esti evreu? Te cheama Solomon! Am negat cu vehementa, ba chiar am inventat o poveste relativ la numele de familie, pe care l-ar fi schimbat tatal meu, fiind nascut „Sobolanescu”. Romanizarea numelui imi devenise cunoscuta, multi Florescu, Herescu si Ionescu erau evrei, de ce nu s-ar fi putut si invers?
Detineam un secret pe care il stia toata lumea, eram evreu. Copiii unor prieteni ai parintilor se duceau la comunitate, dar eu refuzam sa ma identific cu evreitatea, respingeam tot ce era evreiesc, preferam Palatul Pionierilor, apoi casele de cultura, cercul de teatru… Traiam cu iluzia ca pot sa-mi aleg singur etnia, ca sint roman si ca voi ramine roman, pentru ca asta depinde numai de mine.
Transnistria uitata
Cind mi-am descoperit talentul dramatic, am participat la un concurs la Radio, pentru programele de copii. Ascultindu-i pe ceilalti recitind, nu aveam indoiala ca voi fi acceptat, dar degeaba am asteptat sa fiu chemat, am fost instiintat ca sperantele mi-erau desarte. Tin minte ca am plins, iar mama mea a telefonat unei foste colege de scoala, care lucra la Radio, si a aflat ca numele m-a descalificat. Totusi, la insistentele mamei, a reusit sa imi puna „pila”. Citiva ani am fost singurul „Solomon” din emisiunile „Salut voios de pionier”, ” Radio Prichindel” si altele.
Vlad Solomon la ceremonia de Bar Mițva în 1964
Continuam sa-mi matur sub covor originea, ba chiar ma iritau numele tipice evreiesti, traiam in Romania, de unde atitia Moscovici, Bercovici si Leibovici? Si totusi, la 13 ani, familia a decis sa sarbatoresc Bar Mitzva, eveniment cu semnificatie iudaica, urma sa devin „barbat”, sa citesc din Torah. Cu greu m-au convins sa ma duc la o sinagoga prapadita din zona ” Crucea de Piatra”, la initiere. Dar am trisat si am scris, cu litere latine, alaturi de caracterele ebraice – Baruch Ata Adonai, Eloheinu Melech Haolam…. La ceremonie parintii au plins de emotie, insa eu eram preocupat sa scap cit mai repede de corvoada si sa-mi primesc cadourile promise.
Pe atunci am auzit pentru prima oara un alt cuvint cu rezonanta tragica: Transnistria. Am aflat ca bunica si mama mea fusesera deportate, pe timpul lui Antonescu, intr-un lagar de concentrare, ca mii de evrei fusesera ucisi de soldatii romani, din familia mamei mele ramasesera in viata doar 13, iar, dintre rudele tatalui meu ( care fusese deportat in lagar de munca), doar jumatate. Asadar, in Romania, traiau, inainte de razboi, mult mai multi Leibovici si Moscovici, dar si Solomon, Pitaru, Latzres…
Parintii mei nu voiau sa-mi cultive resentimente, nu imi vorbeau despre acei ani cumpliti, doar uneori bunica imi povestea cite ceva, cu detasare, parca mi-ar fi descris un scenariu de film, fara participare afectiva. Am citit ” Am fost medic la Auschwitz” si „Cartea neagra”, dar nu realizam cum a fost posibil sa se intimple asa o tragedie. Revoltat, i-am intrebat pe ai mei de ce s-au lasat dusi evreii, ca turmele de oi, la abator, fara sa se opuna. Nu tin minte raspunsul lor, abia dupa multi ani, ca voluntar pentru Shoah Foundation, luind interviuri supravietuitorilor Holocaustului, am inteles cum, din aproape in aproape, au fost asasinati 6.000.000.
Dar in Romania? Romanii sint primitori, toleranti, zimbitori, prietenosi… Puteam intelege ca nemtii, rai, cruzi, rigizi, minati de ura oarba ( doar ii vedeam in filme), au asasinat in Ungaria, Polonia, Ucraina, Olanda, dar nu puteam concepe ca bunici ai unor colegi ai mei au participat la asasinate in masa, la pogromuri, sau au facut parte din Miscarea Legionara. Ce puteau avea contra evreilor? Evreii au contribuit la dezvoltarea limbii si civilizatiei romane, au fost cetateni devotati, multi dintre ei se simteau romani, de ce Transnistria, lagare, legi rasiale?
Invierea unui evreu
Intre colegi, auzeam tot mai des bancuri cu Itzic si Strul, stereotipurile evreului fricos, prost, avar, impotent… Ma miram cum de erau alese nume evreiesti tipice, dar imi dadeam seama ca aceste bancuri proveneau de acasa, de la parinti, poate era un simbure de adevar in ceea ce povesteau ei…
Intr-o zi, un coleg de liceu, pe nume Dascalu, s-a apropiat de mine si, cu furie, mi-a spus : Solomon, tu esti jidan! A fost prima oara cind am simtit cum m-a injunghiat acest cuvint, mi s-a inclestat pumnul, dar nu am reactionat, eram priviti de ceilalti colegi si parca se astepta reactia mea. Am ripostat printr-un „esti un dobitoc” neconvingator. Dar ura din tonul lui am simtit-o pina la os. Oare ma asteptam din partea celorlalti sa sara in apararea mea? Eram evreul fricos din bancurile cu Itzic si Strul? Cu un pumn l-as fi zdrobit pe acel Dascalu, dar pumnul nu a plecat, eu am ramas inmarmurit, iar ceilalti nepasatori. Acest „jidan” m-a urmarit mult timp, devenise parte din mine.
Cu alta ocazie, la o petrecere, in casa unui prieten, a aparut un preot, care i-a binecuvintat pe colegi, multi s-au inchinat si au sarutat crucea. Cind s-a apropiat de mine am refuzat, preotul a insistat si, cred ca atunci, pentru prima oara, am spus cu voce tare, dar tremurinda: „sint evreu”. Stiam ca eram privit in mod ciudat, dar nu aveam incotro. Oare ce m-a facut sa ma opun, ideea de a saruta o cruce, nefiind crestin, sau nepasarea fata de religie? In definitiv, insusi crucificatul fusese evreu, iar eu eram ateu, ce mi-ar fi pasat sa sarut doua linii care se intersectau?
Raspunsul l-am avut la putin timp dupa aceea, cind am fost chemat de citiva prieteni la „inviere”, la biserica Sf. Constantin. Era pentru prima oara cind ma duceam la o ceremonie religioasa crestina, dar ma mina curiozitatea si mi s-a spus ca voi fi impresionat. Eram un grup de colegi, unii evrei, altii amestecati… Cind ne-am apropiat de biserica, un baiat mai mare cu un an, Danciulescu, s-a indreptat spre mine si, cu un ton amenintator, m-a interogat: Ce cauti tu aici, jidane? Voi l-ati omorit pe fiul lui Dumnezeu!
Nu am plecat, m-am ambitionat sa iau parte la inviere. Absurda scena, jidanul Vlad Solomon era prezent la invierea jidanului Isus Hristos.
— va urma —
‐——–
Partea a doua: https://acum.tv/articol/17438/
Partea a 3-a: https://acum.tv/articol/17639/
Partea 4-a: https://acum.tv/articol/17948/
Excelent scris, acest articol e mult mai mult ca o simpla introspectie, Cu un titlu inspirat de Mihail Sebastian, aceasta evocare a trezirii constientei evreitatii va interesa cu siguranta antropologul cultural care va incerca sa scrie o sinteza despre imaginea de sine a evreului in Romania postbelica.
Felicitari autorului !
Radu Stern
שׁDin fericire n’am avut aceasta criza. N’am fost niciodata „jidan” fiindca am crescut printre evrei si in timpul razboiului am invatat la scoala evreiasca. Era intrzis sa mergi la scoala evreiasca care era judenrein, ca nu cumva sa-i molipsim pe crestini cu toate pacatele atribuite evreilor. Am terminat liceul Cultura (evreiesc) dupa razboiu si mi-am dat bacaleureatul de Stat la Liceul Mihai Viteazul, impreuna cu cei din acel liceu. Directorul liceului evreiesc Moni Litman a fost foarte incantat si mandru cand am iesit primul la bacalaureat. Noi „jidanii” tampiti care am suferit in timpul razboiului am reusit totusi! la examenul de admitere la Poltehnica nu mai eram „jidan” dar in schimb eram eram fiu de mic burghez si ca atare eram suspect in ochii noului regim. De acea am intrat la politehnica cu media de 92% pe cand fii de tarani cum pamant sub 1/2 de hectar sau muncitori intrau cu 40%. In continuare nu am fost primit la UTM(uniunea tineretului muncitor) in schimb am primit aprobaberea de a pleca in Israel! Bineinteles asta a fost o onoare mai mare pentru mine.Capac cand se chemau la Poltehnica numelecelor mai reusiti pe an, numele meu a fost omis. Nu era intamplator tovarase. In WC-ul dela politehnica era „adevaratul” ziar de perete pe care am citit lozinca de neuitat: NU lasati jidanii sa plece, avem socoteli cu ei. Din biografia unui „dusman” al poporului!!!
Stimate domnule Vlad Solomon,
Eu vad lucrurile cam in felul urmator. Cer iertare, daca ideile mele nu sunt acceptate. Nu vreau sa supar pe nimeni. In locul dumneavoastra, nu m-as fi simtit deloc discriminat cand mi s-ar fi spus „evreu”. Eu ar fi trebuit sa fiu educat de parinti ca a fi evreu este o mare calitate, respectiv ca apartin celui dintai popor al Lumii, care a dat cele mai numeroase valori ale civilizatiei universale. Un evreu nu trebuie sa se simta nici roman, nici neamt, nici altceva, ci EVREU. Nu exista „homo earopeus”, nici „homo globalus” etc. Exista natiuni si constiinta nationala. Nu suntem toti o apa si un pamant. Suntem lasati de Dumnezeu cu sange diferit. Trebuie sa ni-l respectam fiecare si pe al nostru si pe al celorlalti, de alte etnii. Constiinta nationala nu dispare. Astfel, nu dispare nici mandria nationala (in sensul bun al cuvantului, fara aroganta).
N.Red. DE ce vă ascundeți cu lașitate sub anonimat?
Dr.Solomon a rascalit in multi dintre noi amintiri din copilarie, care au fost triste si mai bine erau uitate. Din pacate, nici unul dintre noi nu a uitat acele momente dureroase.
Am simtit si eu aceasi durere cind copiii de pe strada mea au aflat de la preotul care locuia nu departe de noi, ca eram evreica. De multe ori, nu am fost invitata sa intru la unii in casa, de multe ori imi spuneau ca nu vor sa se joace cu „jidanii” si de multe ori imi spuneau sa plec “la Palestina”, pt ca Rominia nu era tara mea. In clasa mea eram nu mai 2 evreice, Nanti Segal si cu mine. Numele de familie Segal era vadit nume evreiesc si cind evreii au inceput sa emigreze spre Israel, profesoara de rusa a intrebat-o pe Nanti in fata clasei, daca are butelii de aragaz ca ea vrea sa le cumpere. Nici nu-mi amintesc raspunsul lui Nanti, dar parca traiesc si acum momentul acela de furie si jena.
Dl Dr. Solomon, multumesc pt acest articol scris superb si totodata articolele dv.“ De ce nu ma simt acasa in Rominia”part 1 si 2, pot fii intelese mult mai bine.
Draga Vlad,
Ca fost coleg de clasa, am fost martorul reactiei descrise… Erau, totusi, intmplari foarte
rare si revelatoare – ca orice insulta – pentru cei care le rostesc…
Dar daca nu esti crescut in spirit sovin, si nu inveti din familie sa reactionezi generic cu
asemenea discriminari reflexe, este greu sa intelegi cum altii pot spune asa ceva…
Incerci pe moment sa intelegi logica si nu prea poti, replica poate chiar sa te surprinda
daca vine din partea unui coleg care este altfel cat se poate de normal-colegial, (cu
mine D. era chiar prietenos!)… Lipsa de reactie nu este neaparat o validare a nedreptatii
pe care o constati, caci dincolo de ‘fight or flight’ exista ‘paralizia’ data de socul
situatiei… (reactia este mult mai frecventa d.p.d.v. afectiv decat celelalte!)
Imi amintesc de tachinarile altora catre MINE pe tema ‘etnicitatii ascunse sub nume’!
Sahleanu, Sicleanu, Tsicleanu – pronuntate cu accent evreiesc si facand cu occhiu’ -,
he,he, he, las’ ca stim noi!… etc. Fara indoiala indivizii observasera prieteniile mele cu
tine sau cu alti colegi evrei, ce se bazau pe interese intelectuale comune, (in cazul tau si
sportive) ca la mai toti adolescentii… Dar eu o luam ca pe o gluma, neavand de ce sa fiu
sensibil (si sensibilizat) la asa ceva…
Mi-e greu deci sa inteleg (mi-era si mai greu atunci) cat de agresat emotional te simteai
tu si ce efort de stapanire incercai! Dar inteleg acum sentimentul tau de revolta – pe
care cred ca il incearca toti cei ce sufera din cauza rautatilor pe fata ce provin din
mentalitati irational – discriminatorii…
In Romania de atunci, dincolo de antisemitismul ce izbucnea sporadic in relatiile
interpersonale, imi amintesc cu egala neplacere de sovinismul mult mai manifest (si cu
potential agresiv fizic real) dintre romani si unguri, de resentimentul mocnit al populatiei
impotriva rusilor, de… etc. Adica, deh!
Ma bucur ca iti folosesti ‘mahnirea’ pentru a scrie… E un exercitiu bun si pentru
exorcizare, dincolo de faptul ca scrii frumos. Nu te opri!
Adrian G Sahlean
Nu ma ascund cu ‘lasitate’, ci pur si simplu consider ca este importanta ideea, nu numele, pe care nu doresc sa-l pronunt. Dar, fiindca nu doresc sa supar pe nimeni, ies din dialog.
ERRARE HUMANUM EST. In ecoul anterior trebuia sa scriu ca nu eram acceptat la scoala ROMANEASCA si nu cum din greseala am scris la scoala evreiasca.
Domnule Solomon,
Surprinzator, am primit si eu revista de dl. Clej.
Anonimul are dreptate. De ce atata gingasie? Si dumneavoastra si toti ceilalti care se simt stingheri in calitate de minoritari trebuie sa fie mandrii de etnia lor, care este in varful lumii.
Revista ACUM are o politica de combatere a anonimatului pe internet, care nu e deloc benign, ci contribuie la o disimulare si dualitate de proportii, ale caror efecte se fac simtite in lumea romaneasca.
Va rog asadar sa-mi scrieti pe adresa de email petru.clej@btinternet.com si sa va prezentati, daca considerati ca iesirea de sub anonimat va va aduce daune.
Tot ce scrie Vlad este emotionant dar lumea aceea despre care vorbeste, a evreilor, avea si ea pentru copii romani, ceva misterios si de invidiat;talentul lor la muzica,felul in care se uneau, se cunosteau…Erau considerati capabili si buni prieteni, recunoscatori pentru binele facut ,politicosi….asta nu a simtit niciodata???
N.Red. DE ce vă ascundeți cu lașitate sub anonimat?
Draga Vlad:
Cred ca atingi, cu discretie dar cat se poate de franc, un subiect revelator pentru intreaga problema a relatiei cu Celalalt in cultura romaneasca (pe tema imaginii evrelui a scris o carte exceptionala Andrei Oisteanu). Dar este vorba si de chestiunea adesori ocolita a antisemitismului intr-un regim ce se pretindea internationalist, opus oricarei discriminari etc De la inceput regimul a cerut demnitarilor evrei, mai mult sau mai putin vizibili, sa-si romanizeze numele. Lista este foarte lunga. Interesant este cazul unui Simion Zeiger care l-a „etnicizat” transcriindu-l Taigar. Despre cazul Mirel Costea am scris recent pe blogul meu un articol a carei versiune largita va apre in revista „Studii si materiale de istorie contemporana” (SMIC) publicata de Institutul „N. Iorga” al Academiei Romane. In 1945, I. Chisinevschi semna „Stanciulescu”.
La mine in casa evreitatea a fost privita ca un fapt natural, am crescut avandu-i mereu aproape pe parintii mamei, bunicul era religios doar de sarbatori, bunica era mult mai atasata traditiei. Ori asa mi-i aduc eu aminte. Nici in casa sorei mamei mele originea evreiasca nu a fost tainuita.
Antisemitismul l-am intalnit direct prima oara in scoala cand fiul unui mare stab din epoca i-a spus unei colege ceva de genul „Ce crezi L. ca daca esti evreica iti poti permite orice?” Fireste, acea izbucnire poate fi privita ca ambivalenta, aversiune dar si invidie admirativa. Existau cazuri de ilegalisti si ilegaliste unde subiectul a fost negat, ascuns, refulat. Imi amintesc cazul unei membre a CC al PMR, apoi PCR, care nu le-a spus copiilor pana tarziu ca sunt evrei. Dupa ce a emigrat in SUA, fiica mai mica si-a schimbat prenumele in Lea. Motivatiile puteau fi diferite, era insa o fuga de propria identitate.
Cuvantul „jidan” l-am auzit rostit prima oara (nu-mi era adresat, era vorba de o simpla referire la o persoana absenta) in anii facultatii. L-am auzit si cand o colega asezata in spatele meu la cursul de psihologie a inceput sa chicoteasca atunci cand a fost rostit numele autorului (sovietic) al unei carti de psihologie generala (Rubinstein).
Cat despre antisemitismul Securitatii as putea spune multe. Dosarul meu de urmarie in Statele Unite (1983-1990) contine multe referinte la „tunareni”, nume de cod pentru evrei, si la felul cum incearca ei sa controleze Radio Europa Libera. Nu mai vorbesc de campaniile impotriva unor Norman Manea, Radu Ioanid, Andrei Codrescu si cati altii, intre care si eu, duse in reviste gen „Europa”, „Romania Mare”, „Totusi iubirea”, ba chiar si in unele mai aproape de mainstream. As putea publica o antologie a infamiei cu ce s-a scris despre mine si familia mea, mai ales dupa formarea Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu
Era 1967. In Israel incepuse razboiul de 6 zile.
Cel mai bun prieten al meu intra pe usa apartamentului unde locuiam cu parintii in Bucuresti si-mi spune:
– Ai auzit. In Israel a izbucnit razboiul. Sper ca de data asta arabii o sa-i bata pe jidani si o sa-i puna la locul lor.
L-am dat afara dar comentariul lui mi-a ramas in memorie pana astazi.
Ce diferenta dintre atitudinea Romanilor si cea a Polonezilor. Cand a inceput razoiul de 6 zile Polonezii care ii urau de moarte pe Rusi care furnizasera cu armament arabilor erau foarte mandrii cum Evrei „nostri” ii bateau mar pe Arabi.
Foarte frumos articol. Bravo!
Splendid articol… Felicitari lui Petru Clej si Stefan Maier pentru invitiatia facuta dlui Solomon. As vrea sa adaug si eu o nota personala. Prin anii 70 tot auzem in jurul meu cuvantul jidan. Era folosit in cel mai natural si, mi se parea mie atunci, descriptiv mod. Ca si cum ar fi fost cuvantul vernacular cel mai obisnuit pentru a desemna un evreu, ceva de genul sas, sau sarb… Mai tarziu, am dat in ruinele unui foste inchisori din Brasov, mai tarziu transformata in arhiva, peste niste zdrente de ziare din anii 30-40. Pline de bestiale articole despre jidanii paduchi, samd. Mi s-a luat deodata o panza de pe ochi. Antisemitismul este in Romania o boala profunda si aproape incurabila pentru o anumita generatie….
Relatarea furnizeaza materie prima pentru o serie intreaga de ,,produse secundare”, in opinia mea cat se poate de interesante si, mai ales, folositoare pentru orsicine simte nevoia unor clarificari cu sine-insusi. Aceasta extragere (de concluzii, de extrapolari) nu contravnine si nici nu minimalizeaza dramatismul destinului descris de autor.
Un copil este pus in fata unei realiati de o complexitate si duritate care da peste cap toata educatia lui de pana atunci, toate valorile in spiritul carora (cu truda dar si cu mandrie si bucurie) s-a format. Este o latura a dramei si ea continua sa se desfasoare in multe locuri din lume.
Fara a fi evreu, am devnit jidan (puneti sau nu ghilimelele dupa dorinta) odata cu stabilirea mea intr-o noua tara. Adult fiindsi venind dintr-un sistem – comunist – in care duritatea fata de individ (un ,,rasism” canibal, fata de pentru propriii conationali) nu a fost o mare problema sa tin sub control situatiile in care puteam fi tinta unor neplaceri rasiale. Poti face asta, daca iti da mana, alegand cartierul in care locuiesti, mediul social etc.
Am realizat insa ajutat de exmple concrete, izbitoare, cat de crunt poate fi asta pentru un copil, o fiinta nevinovata, care nu are nimic de a face cu posibilele vini sau conflicte sociale in care e implicata familia, etnia lui. De cand va invata sa vorbeasca i se va aduce la cunostinta (dupa caz, dar adesea) ca poarta un stigmat pe o viata si cum trebuie sa se comporte cu el. Eventual, i se pune in carca si o forma de datorie de a riposta, cu aceeasi violenta daca se poate. Poti sa te intrebi daca ,,ASTA e viata!?” si ,,de ce tocmai eu!?”.
Personal am fost privilegiat de aceasta revelatie fara a avea decat meritul ca nu am inchis ochii. Cand niste pustani suedezi au torturat si innecat de viu pe un coleg de scoala de-al lor, strain, ceva s-a rupt in mine. Am devenit jidan sau ce vreti dumneavoastra dar, pe langa socul (de natura unui vaccin, nu real si periculos) suferit, am avut, iarasi, privilgiul pornirii pe un drum interesant si necesar, acela de a decodifica relatia mea cu noul mediu social. Continuand cu poticneli, dar din ce in ce mai sigur, pe acest drum, am continuat sa fiu roman, bozgor sau mai stiu eu ce dar am descoperit si reversul: sunt suedez (fara a-mi face probleme ca nu sunt blond si vorbesc cu accent strain), sunt european, pentru ca ma simt la mine acasa in Antibes, la Mainz, la Göteborg, in Tirol, cam orsiunde.
Intr-un cadru mai larg, vorbind de atitudinea rasista crasa a unor grupuri intregi, cred ca dificultatea de a-i aduce pe acestia la o pozitie mai contemporana (Mileniul al III-lea) este analfabetismul lor social. Acesta e hranit, paradoxal, de orgoliul lor arogant, de mandrii si frustrari distorsionate. Multi dintre ei se considera, si sunt, formal, tocmai opusul analfabetilor (afisand cu mandrie una sau mai multe diplome universitare, functii etc) ceeace face imposibil sa inteleaga limbajul non-rasimului. La acest blocaj se adauga si apartenenta la o identitate inrobitoare pe care si-au asumat-o, de exemplu ,,mandria de a fi roman” (nimic personal contra romanilor; polonezii, ungurii, germanii, francezii, toti au rasistii lor, dar acum discutam intre si despre conationalii nostri).
Vorbind de analfabetisme (diverse tipuri, in formele lor ascunse) exista scurtaturi pentru a scapa de ele. Dar ar trebuie sa existe si ajutor din exterior, bine dozat si gandit. ,,Batele” (avand la baza acelasi principiu ca si ,,Reeducarea” – cu ghilimele si majuscula) nu dau rezultat.
draga Vlad,
iti multumesc din tot sufletul pentru aceasta confesiune MAGNIFIC scrisa; este impresionanta maturitatea ta extrem de precoce si intelepciunea ta privind josnicia umana care nu are limite; sint foarte fericita ca pot spune ca te cunosc ( reciproca este valabila- vezi iunie 2010 la Tel-Aviv).
Bravo pentru articol si te rog nu uita sa-l continui cum ai promis de alfel.
Adina
Vlad se mira de numarul neobisnuit de accesari ale acestui articol. Eu nu ma mir. Este unul dintre acele texte in care se spun lucrurilor pe nume, realizat cu precizia de bisturiu a amintirilor din copilarie. Este un text care invita la introspectie si destainuiri, la luat pietre de pe inima si pus aceste pietre, potrivit unui obicei evreiesc vechi de cand lumea, pe un mormant. Mormantul trecerii de la copilarie si adolescenta la maturitate, in care ne asumam cele mai importante componente ale identitatii umane.
Desigur, nu toti fac acest pas. Avem destule exemple chiar si intre unii dintre corespondentii nostri „furiosi”, persoane care nu pot trai in limba romana decat ca nationalisti romani incinsi la cap. Tuturor celor care au trecut insa printr-o criza a tineretii ca si aceea descrisa de Vlad – si sunt mult mai multi decat ne putem imagina – as vrea insa sa le multumesc. Datorita lor, limba romana nu este antisemita. Datorita lor, nu un intreg popor este antisemit.
Nu vreau sa spun prea multe. Un om, daca este om stie sa se comporte in asa fel incit sa nu supere pe nimeni, sa nu se laude prea mult,sa fie prieten adevarat si nimeni nu-i va spune cuvinte de ocara, va fi apreciat dupa valoarea lui. Vreau sa adaug un comentariu la o proza a mea scrisa de o femeie din Ardeal, cu care inca n-am vorbit niciodata, dar cred ca vom fi prietene.
Am descoperit cu multă plăcere literatură de calitate.
Ador proza şi spre satisfacţia mea am găsit un fir interesant şi relaxant.
Dulcea vreme a copilăriei, descrisă de tine seamănă mult cu ale altora, dar modul simplu şi uşor lizibil în care o descrii îi aduce acea notă de literatură adevărată.
Elena Morariu este ”vinovata”. Prin ea te-am descoperit, dragă Felicia.
Nu prea am citit de autori everi. E o lume care mă fascinează şi mă bucur de toţi cei ce au rămas din urma holocaustului, a lipsei de umanitate a semenilor.
Deci, trec mai departe, întru relaxare.
Sofi Aida
Pentru V. Tismaneanu. In dictionarul Academiei, cuvantul jidan=evreu. Nimic peiorativ, nimic nepotrivit. Nu stiu de ce sa fie suparare ptr. rostirea cuvantului. Asta este ca la romii care se supara daca le spui ‘tigan’.
Rar mi-a fost dat sa vad comentarii atat de slabe ca al dv. d-na Felicia, pe care sa le si acceptam. Pentru modul in care va autopromovati, pentru lipsa de legatura cu articolul. Singurul motiv pentru care l-am acceptat este pentru a va pune intrebarea: evreii care au murit in Holocaust nu au fost oameni? Cumva au suparat pe cineva? S-au laudat prea mult? Nu au fost prieteni adevarati? Sau poate au fost apreciati dupa valoarea lor? Sau poate cele scrise de dv. sunt pur si simplu o ineptie?
Nu va grabiti cu raspunsul. Va puteti consulta si cu relaxata dv. cititoare din Ardeal, cazuta pe spate dupa lectura prozei dv…
Eu nu stiu la ce editie a dictionarului Academiei se refera neo-nazistul care se ascunde cu poltronerie sub aliasul „Ion Tinarog”, poate la cea din 1940.
Daca individul chiar crede in mod sincer ca in anul 2010 termenul jidan (echivalentul lui yid, kike sau youpin) este altceva decat o insulta cu conotatii penale, atunci eufemistic vorbind este prost.
Daca insa acest individ care se pretinde istoric stie ca in anul 2010 este inacceptabil sa folosesti acest termen, dar el sub protectia anonimatului Il foloseste, atunci nu este altceva decat un mic Goebbels, o vipera cu mintea naclaita de ura, unul dintre aceia care intre 1940 si 1944 ucideau evrei fara mila.
Ii recomand sa citeasca marturia Estherei Golbelman, supravietuitoare a Aushwitzului antonescian de la Bogdanovka si dupa aceea sa-l vad daca mai are curaj sa vomite minciunile cu care infecteaza spatiul virtual.
Pentru ca vorbim de termeni, o marturisire.
Cu mult inainte de a realiza ca e peiorativ, l-am ocolit intotdeauna intentionat pentru cel de-al doilea uz cuvantului, cel popular. Exista probabil inca persoane care il folosesc cu sensul popular fara ca necesar sa fie antisemisti.
Astazi insa suntem pusi in fata a doua alegeri proaste. Folosind termenul ,,jidan” in loc de evreu suntem ori inculti ori rasisti ori amandoua. Asa ca din pacate nici utilizarea ,,nevinovata” a cuvantului nu poate fi prea atractiva.
Lucrurile se mai complica un pic mai mult pentru ca aceste peiorative rasiale au adesea si cate un sens figurat fara legatura directa cu grupul vizat. Este o capcana. Vrand sa caracterizezi de exemplu comportarea nepotrivita a unora poti sa spui ca se cearta ca la usa cortului. Desi intentia e nevinovata, ai atins si niste oameni la fel de nevinovati, care nu au nimic de-a face cu nemultumirea ta.
Solutia? Sa renunatam la termeni populari, metaforici, cu nuante peiorative rasiale. Daca avem ciuda pe cineva care e un ,,afacerist lipsit de scrupule” ne putem cazni sa gasim alta formulare – la fel cum ne straduim sa evitam o cacofonie.
Cat priveste sensurile populare, chiar daca nu suntem rasisti, nu castigam nimic afisandu-ne cu un limbaj incult (limbajul popular isi are locul acolo unde e practicat in mod natural, la mama mare in varful muntelui). Nu in ultimul rand, luarea noastra de pozitie prin lepadarea de peiorative rasiale va avea un efect benefic si molipsitor, de sperat, pentru climatul din societatea in care traim.
http://dexonline.ro/definitie/jidan
jidan, jidani s. m. 1. (pop., peior.) evreu. 2. afacerist lipsit de scrupule.
Mă mir cum de nu intră în pământ de rușine acest neica nimeni care se ascunde cu poltronerie sub aliasul „Ion Tinarog” să încerce să-i dea lecții de limba română distinsului intelectual Vladimir Tismăneanu?
draga Vlad, povestea ta indeamna la reflectie. prin exercitiul empatiei ti-am inteles starile traite chiar daca, asa cum stii, nu sunt evreica. unii sustin ca ipocrizia naste corectitudinea politica… sau invers. dar asta pana nu devin ei insisi o tinta improscata de mizerii.
Draga Vlad
Articolul tau , scris cu talent si aplomb, m-a aruncat in „oala cu nostalgie”,
adica in perioada copilariei si adolescentei petrecute la Bucuresti.
Facem parte din aceeasi ceneratie ( la parterul blocului SPICUL in care locuiai
era o patiserie cu pateuri cu brinza minunate)si cred ca ne-am facut „veacul” cam
in aceleasi zone ale Bucurestilor din anii ’60-„70.
Spre deosebire de unii Segalescu , Solomonescu etc., eu nu-mi puteam ascunde
originea: ma chema MAIDANEK, nume inconfundabil. Pe de o parte nici nu mi-a trecut
prin minte sa-mi ascund originea evreiasca ( parintii imi insuflasera din frageda
pruncie mindria de a face parte din „poporul ales”), dar pe de alta parte nu am
simtit antisemitismul si nu am auzit NICIODATA cuvintul jidan la adresa mea.
Tin minte ca in clasa a zecea ( la Liceul de Muzica nr. 2, astazi „George Enescu”)
a intrat in clasa la inceputul anului un tinar profesor de teorie, armonie si
istoria muzicii. S-a recomandat HARRY MULLER. Cind a strigat catalogul, m-a
intrebat: „Maidanek! Ce nume e asta?” „Numele e polonez, dar eu sint evreica!”
am raspuns eu fara ezitare.In noaptea urmatoare m-a framintat intrebarea lui si
am fost convinsa ca HARRY MULLER e un pui de antisemit si ca imi va crea probleme
de-a lungul anului scolar. Am avut la materiile predate de el 10 pe linie si azi,
dupa 44 de ani(ne-am revazut de doua ori in Germania), eu sint singura din clasa
care mentine legatura cu el cu reala emotie si prietenie si stiu ca e reciproca.Fusese, la acea
virsta de 16 ani o idee preconceputa bazata, desigur, pe grozaviile pe care le
auzisem acasa, povestite de parintii mei, amindoi supravietuitori ai Transnistriei.
Spre deosebire de tine, stiam atit germana cit si idis, eram foarte incintata si
consideram ca a sti o alta limba este un privilegiu, iar noptile de inviere le
petreceam prin biserici ( de preferinta la Minastirea Casin) fara sa sarut crucea
sau mina preotului, dar umblind prin parcuri cu luminarea aprinsa pina se lumina
de ziua.Si nu m-a intrebat nimeni niciodata ce cautam eu in biserica.
De altfel multi dintre fostii mei colegi au ramas prietenii mei adevarati de-a
lungul celor 34 de ani de cind locuiesc in Israel.
Da-i „nainte, draga Vlad, caci ASA CUM LE ZICI TU, BOBOCULE, MAI RAR CINEVA…
Liana Herman
frumos articol si mai cu seama….nostalgic. totusi. sau in ceea ce ma priveste. probabil ca generatia noastra a trait cam aceleasi sentimente generate de aceleasi conditii obiective. si nu cred ca ne-am simtit diferiti, sau altfel decat colegii si prietenii nostri. am crezut in aceleleasi idealuri, multe dovedindu-se false atat pentru evrei cat si pentru ceilalti…am respectat aceleasi valori, am avut aceleasi norme de educatie. si cu asta am plecat in viata, atat noi cat si ei. chiar si acum cand ne intalnim avem aceleasi subiecte, aceleasi temeri si poate aceleasi deceptii. planurile difera. si modul in care il respectam pe dumnezeu
Buna seara:
Cred ca sunt necesare unele precizari: dupa Auschwitz, dupa Bergen-Belsen, dupa lagarele din Transnistria, dupa progromul de la Iasi, dupa Trenul Mortii, dupa isteriile legionare, dupa infamia antisemitismului de stat al perioadei antonesciene, dupa deportari, umiliri si efortul exterminarii totale, utilizarea in vocabularul privat ori public a cuvantului „jidan” nu mai poate pretinde prezumtia de inocenta. Acest lucru l-a spus apasat marele carturar Petru Cretia intr-un text memorabil. Prima oara l-am vazut scris in presa post-decembrista in mizeria numita „Europa” condusa de un oarecare Ilie Neacsu, fost instructor de partid si absolvent de „Stefan Gheorghiu”. Spre deosebire de Vadim Tudor si Eugen Barbu, care se exprimau prin insinuari gretoase, acest Neacsu o spunea direct: totul pe lumea aceasta, adica tot ce nu ne place, este „opera jidanilor”. Din nefericire, daca va uitati pe forumuri veti gasi lucruri similare. Sunt unii care par sa nu aiba o clipa de odihna, stau de veghe pentru a posta liste aberante (idiotia ca Teohari Georgescu s-ar fi numit „Burah Tescovici” este doar un exemplu dintr-o mie). Imi amintesc si un episod faimos in anii 70: in timpul vizitei lui Saul Bellow la Bucuresti, la intalnirea de la Uniunea Scriitorilor, un Romul Munteanu beat l-a intrebat pe autorul „Darului lui Humboldt” cum se face ca numai evreii iau Premiul Nobel? Imaginarul fascist ii unifica pe evrei sub semnul iudeo-bolsevismului infratit cu egoismul plutocratic. Imaginarul national-stalinist a facut si face acelasi lucru. Antisemitismul a fost unul dintre ingredientele principale ale mitologiei protocroniste (chiar daca Edgar Papu insusi nu subscria, si nici nu putea subscrie, la aceasta viziune paranoidal-exclusivista).
Comentariu la Bernard Waldman (6.9.2010 18:14) si Charlie (6.9.2010 19:04) :
Din perioada razboiului de 6 zile am ramas cu impresia ca majoritatea romanilor
s-au bucurat ca Israelul a invins pe arabii „rusilor” . Cu exceptia cuiva care
pretindea ca Israelul trebuie sa despagubeasca tarile arabe pentru pagubele produse .
Draga Vlad,
felicitari pentru text.
La circa 20 ani diferenta am trecut prin etape asemanatoare de asumare a propriei evreitati, de la apartenenta oarecum pasiva (dar mereu afirmata) catre o deplina identificare nationala (si partial religioasa, atat cat se poate la cineva care daca n-ar fi evreu ar fi cu siguranta ateu).
Folosirea termenului de „jidan” imi provoaca (azi ca si alaltaieri) reactii adverse, chiar si in situatiile (relativ rare) in care stiu (?) ca nu este folosit in mod licentios, peiorativ sau injurios.
Shana Tova
roby
Draga Vlad,
Am citit cu mult interes articolul. Fiind nascutut evreu vreau sa-ti relatez cum am devenit roman. Spre deosebire de tine eu m-am nascut si am trait primi 18 ani intr-un orasel mic de 7,000 de lucuitori care dupa razboi avea o mica comunitate evreiasca de 30-40 de familli. Bineinteles etnia mea si a celorlalti coreligionari era cunoscuta in tot orasul si prin faptul ca numele nostru nu era „romanesc” era ca o stea galbena pe are o purtam in permanenta. Mergeam la sinagoga, am avut ceremonie de Bar-Mitva si era foarte clar cine eram. In plus cand mi s-a dat buletinul la 14 ani era scris negru pe alb – nationalitatea-evreu . In primii ani de scoala mai aveam cativa colegi evrei dar in anii 60 majoritatea au plecat in Israel. In liceu eram singurul evreu si cu denumirea de „jidan” eram obisnuit din frageda pruncie. Din cand in cand cand mai aveam neintelegeri cu unii locuitori ai orasuli eram invariabil numit „jidan” cu intentia clara de a fi jignit. Cu toate acestea consider ca in oraselul meu antisemitismul nu era virulent si majoritatea prietenilor mei erau romani sau maghiari si pana in ziua de astazi santem prieteni buni si comunicam. Eram invitat de prieteni sa merg la „inviere” la colindat de craciun si m-au facut sa ma simt la fel cu ei. Tin minte ca unii parinti erau putin jenati sa vada un evreu cantand colinzi de Craciun dar aspectul social al vizitelor la casele fetelor era asa de atractiv ca trebuie sa recunosc ca am invatat colinda „Ce vedere minunata…” si am batut strazile orasului noaptea cantand cu prietenii mei. Dupa terminarea facultatii am emigrat prin casatorie in Statele Unite. Marea mea surpiza a fost ca in Statele Unite an devenit „roman” din clipa in care am pus piciorul pe aeroportul Kennedy in New York. Toate eforturile mele de a explica colegiilor de servici ca eu sant evreu si nu roman au fost in zadar. Bineinteles ei inteleg ca religia mea este mozaica dar dupa ei sant roman get-beget. M-am nascut acolo, am fost educat acolo, este limba mea materna, am accent romanesc in engleza asa ca de ce protestez? O perioada am avut o asa numita ” identity crisis” dar pe urma mi-a trecut si acum m-am obisnuit sa fiu „The Romanian”
Draga Vlad,
Articolul l-am citit cu placere si nostalgie. Am trcut cu totii prin situatii asemanatoare, am crescut in personalitatea de „evrei” pe masura ce miturile in care parintii crezusera in anii ’40 s-au destramat. Am retrait momente pe care le-am crezut ingropate adanc in memorie. Multumiri, si te rog sa continui… Astept
Ilie
Felicitări pentru scrierea şi publicarea acestui articol atât autorului cât şi editorilor! Din păcate antisemitismul descris de d-l Solomon nu a dispărut odată cu regimul comunist, ci reapare în primul deceniu al secolului nostru. Tot aşa cum lipsa dialogului politicienilor creştini şi musulmani, poate să ducă la o nouă conflagraţie mondială, şi antisemitismul s-ar putea să ducă la un nou Holocaust, mai ales în acele ţări, care au vândut evreii lor încă sub regimul comunist.
Bun articolul (felicitari Vlad!). Interesante si discutiile pe care le-a generat.
Sa nu diperam. Intr-o lume in care apar astfel de articole si astfel de comentarii, nu e totul pierdut.
Draga Vlad,felicitari.
Pe undeva am trecut prin ce descri,desi provin dintr-o familie care de mic copil m-a apropiat de traditie,de idish,etc
In targul meu natal,nu departe de Dorohoiul tau,dadeam fara frica cu pumnul daca mi se spunea jidan,si aveam pumnul greu…
Destinul a vrut sa plec f tanar in patria strabuna,aici am terminat liceul,armata la o unitate combatanta,facultate,etc.
Intr-una din zilele razboiului de Yom Kipur,undeva,langa canalul de Suez,am realizat ca acesta este raspunsul meu,al nostru,al intregului trib: cand a sunat sirena am dat jos ranita din dulap si cu arma in mana am mers sa luptam,pentru tara noastra,pentru patria strabuna.Noi Itic si Strul,de data asta Ithac si Israel ne-am facut datoria.Nu am fost fricosi.In acest spirit ne-am educat copii,care acum au preluat stafeta.
Vlad draga,problema nu mai este a noastra ,ci lor,a antisemitilor,care inca nu s-au lecuit de maladie
Punctul de vedere a lui Andrei Oisteanu este mult prea optimist. Cand devine antisemitismul virulent intr’adevar periculos? La aceasta intrebare n’au stiut sa raspunda la timp evreii din Germania, la fel in Europa de Est.Dupa venirea comunismului in Romania multi evrei au crezut ca epoca fratiei universale a aparut.Multi au imbratisat comunismul si din intamplare au devenit tovarasi cu fosti legionari. Cu timpul pentru a pecetlui fratia evrei si-au schimbat numele ca sa sune mai neaos. Pana la urma si-au dat seama ca erau tovarasi de drum. Codrescu a scris despre inceputul carierii lui literare la liceul din Sibiu. El a fost „sfatuit” sa-si schimbe numele din Perlmutter in ceva mai bastinesc. Astfel a adoptat numele de Codrescu ca sa semene cu ilustrul Codreanu.S’ar putea zice : cum am devenit roman. Decizia de a pleca din tara muma a fost usoara!!!
„Dupa venirea comunismului in Romania multi evrei au crezut ca epoca fratiei universale a aparut.”
Și cum se face atunci că au refuzat să trăiască în acest paradis și au plecat în Israel?
Desi citesc deseori cu interes articolele si comentariile, rareori am timpul necesar pentru a participa la „discutiile” aferente. De data aceasta simt necesara relatarea unui episod din (prea) lunga mea cariera, care ilustreaza un anumit fel ciudat de antisemitism, cel „fara evrei”.
In prealabil, trebuie sa va spun ca am crescut si eu intr-o familie evreiasca foarte putin religioasa, unde apartenenta etnica nu era o tema de discutii. Am avut din copilarie prieteni de diferite etnii, fara ca aceasta diversitate sa fie remarcata in vre-un fel. Cel mai apropiat prieten al meu, D.zeu sa-l ierte, a carui disparitie a constituit o durere imensa pentru mine, a fost roman. Sotia mea, cu care avem o casnicie fericita, este romanca. Intotdeauna, mi-am asumat cu mandrie evreitatea si niciodata asta nu m-a impiedicat sa ma consider un cetatean
egal in drepturi, loial si util Romaniei.
In fabrica in care am lucrat am fost apreciat dupa munca mea si, evident am avut relatii excelente cu majoritatea colegilor, mai putin cu lenesii si cu „muncitorii cu gura”
Si acum,iata intamplarea: in timpul unei discutii al carui subiect nici nu il mai retin, un bun coleg al meu, imi spune:”jidanii astia profita de toata lumea”
Mirat de aceasta exprimare, l-am intrebat: tu nu stii ca si eu sunt, cum ii spui tu, jidan? Dialogul in continuare:
El:Ba da, dar tu esti altfel!
Eu:Bine frate, eu sunt altfel, dar cati evrei ai cunoscut tu personal?
El:Pai, in afara de tine, pe nici unul…
Acela a fost momentul in care am realizat ca avem datoria de a actiona spre identificarea si folosirea cailor de influentare a mentalului colectiv in sensul eliminarii acelor stereotipuri aberante transmise din generatie in generatie, in secole de persecutii si mistificari. Aceasta problema ma preocupa si in prezent, si actionez in consecinta.
Ionel Schlesinger
Cu se spune in engleza:some of my best friends are Jewish (jidani subinteles}’
La intrebarea lui Petru Clej se poate raspunde cu usurinta. Unii sunt mai inceti. Altii securisti si comunisti infocati se gasesc in Canada. Ubi bene, ibi patria.
Superb. Trist. Adevarat. Trist de adevarat. Antisemitismul e o boala profunda, cum spunea Sorin Adam Matei; in Romania si nu numai… din pacate.
Sau alta: care e definiția jidanului? Un evreu care tocmai a ieșit din cameră…
Draga Vlad Solomon,
Printr-o fericita coincidenta am dat de website-ul ACUM si de piesa autobiografica a dvs. din 5 septembrie.
Experienta de a deveni „jidan” este comuna multora din generatia noastra. M-am regasit in buna masura in ceea ce ati povestit in articol. Intentionez sa-l traduc in engleza pentru cei doi baieti ai mei, care au deja peste 20 de ani, sa-i ajut sa inteleaga mai bine dilemele si sicanele identitare prin care am trecut cand traiam la Bucuresti.
Voi citi cu mult interes urmarea articolului.
Un An Nou Bun!
Dan Rabinovici
Melbourne, Australia
Draga Vlad,
Am trecut si eu prin cam aceleasi simtaminte de revolta impotriva celor care ma „acuzau” de evreu. Nu numai acasa dar si printre prietenii parintilor si a unor rude atinse de „microbul” comunist. Ai mei veneau din nordul Ardealului ocupat vremelnic de Ungaria fascista in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial. Mama scapase de la Auschwitz iar tata dintr-un lagar de exterminare obscur infintata adhoc pentru evreii din batalioanele de munca obligatorie care se incapatanau sa traisca. Dar loviti de microbul comunist cu pricina, in speranta ca noul regim „democratic” va eradica anti-semitismul, ai mei s-au hotarat sa ascunda de noi, generatia celor nascuti din supravietuitorii din Holocaust faptul ca sant evreu. Asa am aflat, abia la 14 ani ca sant evreu dar, spre deosebire de alti prieteni tot evrei si ei, m-am decis sa aflu ce inseamna de fapt sa te nasti evreu si sa fi ceea ce de fapt nu erai, ci doar etichetat de majoritatea crestina.
Asa ca am inceput sa citesc pe furis, sub plapuma, tot ce imi cadea in mana din biblioteci si din surse ilegale la vremea aceea in legatura cu ceea ce se numeste Judaism. Mi-au cazut in mana „Evreica din Toledo” a lui Lion Feuchtwanger, trilogia lui Josephus Flavius. Mama a fost singura dintre rudele si prietenii evrei care s-a decis sa-mi spuna adevarul, sa-mi povesteasca despre viata ei inainte de razboi, despre anti-semitism, despre viata din Ghetto-ul din Cluj, depsre deportare, despre ororile din lagar, despre mama ei, selectionata de Mengele pentru gazare, despre clanul ei de paroape 40 de persane din care s-au intors numai trei – mama, un var si sotul sorei sale, despre nepotica ei de numai un an care a fost gazata impreuna cu sora mamei dupa ce a fost selectata pentru moarte de acelasi Mengele.
Am inceput sa frecventez Comunitatea Evreiasca din Bucuresti si am invata ce inseamna sa fi evreu in Romania.
Te inteleg si particip la durerile si sperantele tale, pentru tine si ai tai, din tot sufletul. Sa stii ca sint multi romani crestini printre noi care ne iubesc si ne inteleg durerea si zbuciumul. Eu am trait si traiesc cu ei si printre ei. In schimb, ii detest pe acei evrei care ii considera pe crestini „goi” cu toata incarcatura de dipret pe care o afiseaza in comunitatea evreiasca din Romania si aiurea. Pentru asta ii dispretuiesc si ii consider la fel de rasisti ca toti ceilalti.
Shana Tova,
George Hida,
Statele Unite ale Americii
— Multumesc celor care mi-au citit articolul si acelora (multi) care au gasit de cuviinta sa posteze un comentariu, impartasind din propria lor experienta de viata.
Sper sa cititi si urmatoarele episoade ( nr. 2 deja pe site, in total 4), in care incerc sa redau dubiile mele si, poate, ceva din culoarea perioadei si a zbuciumului personal, in cautarea unor raspunsuri si in definirea identitatii.
Indiferent de trairile subiective, sau de ideile preconcepute, dincolo de perceperea etniei, sau a asumarii unei apartenente, seria acestor articole isi propune sa invite la un dialog si, mai ales, la acceptarea alteritatii.
Multumesc,
Vlad Solomon (Israel)
Am avut priviegiul sa imi petrec ani de adolescenta in Romania de dupa razboi pina in1961,perioada in care antisemitismul vadit era interzis de lege.Am fost insa o grupa mare care am suferit de un fel de alergie,adica o reactie puternica fata de un alergen minor.Intrun mod nerational,am hotarit sa renuntam la facultati ,posturi bune spre apleca in necunoscut fara avantaje matriale si o limba complect straina.Alegerea a fost buna ,avem o identitate nationala de care suntem mindri,mult mai mult decit de a fi numiti romini.Suntem superiori badaranilor care folosesc cuvintul jidan.
si eu am acelasi trecut nascut in stefanesti crescut in dorohoi si appoi in iasi.ma lins la inima articolulu.exact pri aceiasi metamorfoza am trecut si eu.antisemitismul este o boala incurabila nu numai in romania ci in intreaga lume.in laptele mamei se pune samanta de antisemitism.eu cred ca exista doua rase oameni buni si oameni rai.eu explic ca nimeni nu-si poate alege parintii sau religia.eu incerc sa transmit traditia prin copii mei care sunt americani insa cu mult simt evreiesc.ma bucur ca am fost in stare sa le insuflu dragostea pentru suflarea evreiasca.cred ca mi-am facut datoria la fel ca parintii mei
stimate domn nu te cunosc insa imi ridic palaria in fata dvoastra.succes si viata lunga va doresc
@ Vlad Solomon: avem in biografie unele asemanari frapante (tatal meu vitreg era medic militar la Bucuresti, a fost dat afara in 1957 ca „zionist”, ne-am mutat ca sa scape de somaj la Campina, s.a.m.d.
O sa-mi scriu si eu intr-o zi citeva amintiri, printre altele ca expresia „jidan” am auzit-o prima oara de la varul meu Petru, nascut Solomon, cind a povestit mindru acasa ca a batut un „jidan” la scoala. Avea circa 12 ani si parintii lui reusisera sa ascunde de el ca si noi eram … „jidani”.
Amk ajuns aproape din intimplare pe site-ul acesta, multumit unui link in Facebook de la o alta oradeanca, doamna Erika Yanovich-Berger. Si o sa revin, cu siguranta.
Folosesc ocazia sa pun doua – trei intrebari OTC, dar interesante pt. mine, care am pierdut mai toate legaturile cu fostii cunoscuti si prieteni:
1.@ Bernard Waldman: sinteti cumva ruda cu gemenii Waldman de pe Str.Londra?
2.@ Andrei Oisteanu: este posibil ca drumurile noastre s-au incrucisat prin 1968-1970 (cercuri de studenti in jurul Filologiei, Artei in Bucuresti?
3.@ Ilie Lupu: aveati legaturi cu un trecut grecesc, si cu tineret ca Mariana Borundel, Sabina Ungar/Soran/Chisinevschi?
Stimatule domn Solomon, multumesc pentru vivida Dv. „povestire” (o sa citesc mai departe), multumesc si tuturor celorlalti aici pentru atmosfera civilizata si comunicativa in comentariile de mai sus.
Robert (Roby) Soran, nascut Schwartz, email: rmsoran@mirosoran.com
bravo Vlad Solomon,
sintem cam aceiasi generatie si mi-a facut placere sa-mi amintesc cu nostalgie de copilaria si tineretea petrecute in Bucuresti, parca ai scris biografia mea.
eu am invatat la un liceu in care diriginta era evreica si colegii nu m-au facut sa ma simt diferita, literatura romana si mai ales gramatica erau materiile mele preferate. ba chiar o data de Yom Kipur am vrut sa intru in curtea Templului Coral sa-mi iau mama si portarul mi-a strigat „Iesi afara shiksa” – care pentru mine a fost un compliment.
Dar si eu am „devenit jidan” cind bunicii au plecat in 1961 in Israel drept care tatal meu a fost dat afara de la ziarul Scinteia Tineretului. Tocmai el, ziarist premiat, profesor de economie politica, increzator in oameni.
Am citit articolele tale in Jurnalul din Israel, cred ca ar trebui sa publici totul intr-o carte, inclusiv comentariile. As indrazni sa te rog sa ne daruiesti o traducere in ivrit sau engleza pentru copiii nostri, care ne vor putea intelege mentalitatea si spiritul in care am crescut?
succes in continuare si Hanuka sameach!
Sant / exista – in limba ROMANA – 2 (doua) notiuni total diferite, care descriu membrii aceiasi familii…
Una este de EVREU – care impune respect prin valorile umane, dobandiri calitative ale individului in concordantza cu dezvoltarea societatii / colectivitatii…
Cealalta, care are o nuanta de subliniere a CARACTERULUI unui individ – membru al aceleiasi familii – este de JIDAN… iar notiunea de JIDAN – care descrie TOT ce este urat, marunt, josnic, murdar sufleteste, hulpav, zgarcit, avar, neomenos, fara tara, identitate si apartenenta la pamantul care il adaposteste si hraneste – prin excelenta, este substituita imediat celei de EVREU cand „calitatile” enumerate devin vizibile…
(surse „Jidanul cu Gasca” – „Jidovul Ratacitor”… etc..)
Nota Bene: Isus Christos a fost EVREU sau JIDAN ?
Am scris clar, la sfirsitul primei parti a eseului:
„Raspunsul l-am avut la putin timp dupa aceea, cind am fost chemat de citiva prieteni la “inviere”, la biserica Sf. Constantin. Era pentru prima oara cind ma duceam la o ceremonie religioasa crestina, dar ma mina curiozitatea si mi s-a spus ca voi fi impresionat. Eram un grup de colegi, unii evrei, altii amestecati… Cind ne-am apropiat de biserica, un baiat mai mare cu un an, Danciulescu, s-a indreptat spre mine si, cu un ton amenintator, m-a interogat: Ce cauti tu aici, jidane? Voi l-ati omorit pe fiul lui Dumnezeu!
Nu am plecat, m-am ambitionat sa iau parte la inviere. Absurda scena, jidanul Vlad Solomon era prezent la invierea jidanului Isus Hristos.”
Si eu ,un dac coborator din semizei ,asa cum spuneau anticii ,va pot spune o poveste cu evrei .Totdeauna am considerat neamul meu superior altora ( inclusiv al evreilor )dar am fost invatat sa-i respect ,sa-i consider elagii mei .Asa ca fiind in vacanta la rude ,langa casa lor era o familie de evrei care aveau doi copii de seama mea .Noi copii vroiam sa ne jucam ,numai ca parintii acestor copii evrei nu-i lasau sa se joace cu noi,asa ca ne priveam printre gard si vorbeam mai mult cu semne decat cu cuvinte .Astazi stiu ca nici nu exista evrei ,ci doar kazari care au aderat la o religie care si-a tras seva ,in multele secole de desavarsire/transformare a ei si de la Zamolsix ,pe langa egipt sau babilon ,astazi genetica ne ajuta sa stim adevarata istorie ( dealtfel mult timp fabuloasa si nu reala ) a Levandului ,stim ca pelasgii/traci/geti au fost si-n zona asta ,stim ca scrierea de la Vimca se regaseste in mare parte si aici .Si totusi consider ca oamenii sunt egali ,ca Tatal Ceres (Dumnezeu ) este unic ,ca i-a creat pe toti ( ca totusi acesta nu este Iahve),consider ervreii ,ca si alte neamuri oameni ,egali ,avand aceleasi drepturi si obligatii umanitare .Totusi lipsiti de umanitate ,deci inferiori definitiei umane sunt criminalii ,cei ce subjuga popoare ,sionistii ,fascistii ,cei ce lupta contra creatiei lui Dumnezeu .Dacii nu spuneau ca evreii sau alte popoare ca au un Dumnezeu(zeu) intre alti dumnezei ai celor de alta nationalitate .Dacii spuneau asa Nu cred sa existe alt Dumnezeu in afara celui al nostru ” ,deci erau monoteisti inainte de a se naste zeul evreilor ,religia/credinta iudaica este si astazi o monolatrie ,admite si alte zeitati .
@Dan
Comentariul dv este asa de greu de inteles, ca pina la urma nu face nici un sens.
„…religia/credinta iudaica este si astazi o monolatrie ,admite si alte zeitati”… de unde ati scos asa o bazaconie? Nu este necesar sa-mi raspundeti. Este o intrebare retorica.
Vă mulţumesc domnule Vlad Solomon pentru acest articol dar să ştiţi că în Moldova (nu aia tot a lui Stalin) cuvântul jidan pentru unii oameni care aveau minime cunoştinţe, cultură sau respect, nu ne deranja, poate la fel şi cuvântul bozgor care deja era folosit prin unităţile militare printre camarazii de arme, dar şoptit la ureche atunci când erau surprinşi respectabili colegi dialogând într-o limbă total necunoscută nouă!
Am cunoscut evreii care aveau statutul de mandatari şi care au fost obligaţi să aleagă între neintegrarea în comunism şi răscumpărarea emigrării lor, astea le-am aflat abia târziu după ce persoanele pe care le cunoşteam (comercianţi mandatari) au emigrat.
Neluțiu (alias Ion Hotnogu, poreclit Tâmpi sau Tembi) este cunoscut printer radio-amatori pentru antisemitismul său (poate confirma Francisc Grunberg, unul dintre contribuitorii acestei reviste), iar pe acum.tv a făcut apologia legionarilor.
Sunt din Radauti.Am avut si o prietena in liceu evreica. Mama a lucrat de mica la evrei!Nu inteleg ceva la noi in Radauti evreii erau cei mai instariti aveau case de case aveau (au )poate cel mai frumos templu din tara de ce erau saraci?Toate functiile mari din comert si nu numai erau ocupate de ei pana la venirea lui Ceausescu !
@Puiu cioara
> Am avut si o prietena in liceu evreica.
Bine că n-o mai ai, deoarece ţi-a fost trimisă de Mosad.
> Mama a lucrat de mica la evrei!
A fost adusă şi ţinută în lanţuri? Nu cumva părinţii ei au adus-o?
> Nu inteleg ceva la noi in Radauti evreii erau cei mai instariti aveau case de case
Le-au fost date de Partid: Partidul Comunist Român după 1944, Partidul Legionar – înainte de 1944.
> Toate functiile mari din comert si nu numai erau ocupate de ei pana la venirea lui Ceausescu !
Le-au fost date de românul Gheorghe Gheorgiu-Dej (1901-1965) după ce evreica Ana Pauker a fost scoasă din funcţii (1952)
> Sunt din Radauti.
Nu este o scuză. La Rădăuţi nu există numai oameni săraci cu duhul.
@Puiu cioara
> Sunt din Radauti. … Nu inteleg ceva la noi in Radauti evreii erau …
„Președintele comunităţii evreilor din Rădăuți este, din anul 1992, Igo Koffler. … el a spus cu regret că, dacă în anul 1938, în municipiu erau 7.000 de evrei, astăzi mai sunt doar 42, majoritatea persoane vârstnice”. Sursa (2015).
O duceţi mai bine la Rădăuţi acum? Mă îndoiesc.
Mama mea Ileana (Lilly) Solomon a fost nascuta in Alba Iulia. Tata din Siget Maramures. Tata a pierdut prima familie, deportati din Cluj la Auschwitz – de la sotie, fetita, parintii si sorely Mici.
El a venit inapoi singirul, cind eu m-am nascut – de atunci el a pus pe tefilin cu mindrie (asta era in 1950-1960) in Cluj, M-A creacut sa fiu o evreica mindra, si a lasat casa, atelierul, totul „la hotii romini” asa ca eu sa am o data o familie evreica on libertate”! „Numai cu un Evreu sa te mariti” mi a spus – Saracii parntii au murit la New York de mult, si eu sint copila singura, si eu am fost eleva la conaervatoriul the Muzica in Cluj!!!
La scoala elementara in Cluj, copii ma trimeau la „Palestine” regular!
Eu sunt scriitor ziarist de limba română în Israel.
Am citit cu interes articolul dvs. şi nu m-a surprins naivitatea copilărească, deoarece au existat mulţi ca dvs. Eu am iscălit Liman în perioada comunistă, cu toate că nu eram membru de partid. Sunt de 45 de ani în Israel şi am publicat şi în ebraică. Sunt membru al A.S,din România. Am editat numeroase lucrări în România, public la revista Memoria şi la altele. Sunt singurul prozator de limba română din Israel care a apărut în „DICTIONARUL vol III” al prozatorilor sub redactarea cronicarului Ioan Holban.
Oricând veţi vizita Israelul, sunteţi invitatul meu.
dr. Paul Leibovici
dl Puiu Cioara cu d mic: care este problema cu evreii in Radauti, evrei in Moldova si Bucovina au fost instariti dar nu toti, deci ce scrieti este langa adevar – ca sa nu intrebuintez cuvantul minciuna.
Problema evreilor in orasele din Moldova a fost diferita de cea din Regat, crestini din Botosani de unde sunt eu au intrebuintat diatribe „JIDANI LA PALESTINA” dar a fost mai putin din cauza antisemitismului mai mult din cauza faptului ca au fost intelectual pe o scara mult mai redusa decat evreii, deci domnul Cioara, care e problema pe care nu o intelegeti?
Nu am cuvinte sa exprim ce am simtit citind articolul Dvs.
M-am vazut pe mine si m-am identificat cu multe dintre intimplarile si suferintele descrise. Iar stilul in care sint scrise este de-a dreptul captivant si nu am putut intrerupe lectura pina nu am citit toate cele patru capitole. As mai putea chiar adauga la cele descrise, multe din cele prin care am trecut eu si familia mea inaintea emigrarii, la virsta de 16-17 ani. Si eu am parcurs in Israel aproximativ acelas traseu (armata, universitate, copii, nepoti). Cu toate ca am sosit aici (Israel) in urma cu mai mult de jumatate de secol, scenele umilitoare traite imi sunt vii in memorie ca si cum s-au intimplat ieri. (Dar mi se pare inutil sa le astern pe hirtie: nu am talentul Dvs .Probabil ca v-ati nascut sa fiti scriitor).
Dar nu e nevoie de o memorie buna pentru a descrie antisemitismul din Romania atunci (pe timpul lui Gheorghiu-Dej) si acum. El exista si acum este poate chiar mai virulent caci nu mai exista doctrina comunista care masca de ochii lumii in mod formal, rabufnirile lui. Acum, chiar daca nu mai exista aproape de loc evrei in Romania, antisemitismul e si mai viu: inainte cu o saptamina, în mai 2018, am vizitat orasul in care m-am nascut, Bucuresti. Soferul de taxi mi-a aratat cladirea mare si eleganta a unui hotel renovat cu lux dar inchis de auoritati pe motive inventate ad hoc. Am intrebat pe sofer cine e pagubasul proprietar al hotelului si raspunsul a fost: jidanii ! (cu invidie si satisfactie in glas) de parca din pierderile „jidanilor” ar fi avut el procente de castig !