Motto: Prostul dacă nu e și fudul, parcă nu e prost destul.
Proverb românesc
Lansăm astăzi o serie nouă de articole sub titlul: Război prostiei fudule. Considerăm că prostia fudulă e un flagel în lumea românească, una dintre cauzele principale ale stării de lucruri negative pe ansamblu. Articolele ce vor fi publicate nu trebuie în mod obligatoriu să aparțină colaboratorilor regulați ai revistei ACUM, ci pot veni și din partea cititorilor. Vă invităm așadar să ne trimiteți articole pe această temă și, în măsura în care ele vor întruni standardele de calitate necesare, vor fi publicate (Editori ACUM).
Dintre toate manifestarile prostiei, cea fudula este cea mai nesuferita. Ce se ascunde in spatele ei, o fi oare genetic? Parerile pe care incerc sa le prezint mai jos pot fi valabile si pentru americani, polonezi sau mai stiu eu cine. Ma limitez insa la aceste manifestari in Romania.
E de inteles frustrarea oamenilor cu minte cand prostul fudul se urca deasupra lor, dominandu-i prin metode nepermise cum ar fi recurgerea la forta, lipsa de scrupule, ignorarea principiilor morale. Prostul fudul nu se simte bine pana cand ceilalti nu isi cer scuze deoarece nu ii seamana. Incerci sa folosesti un limbaj ingrijit, esti in stare sa mananci folosind tacamurile si fara sa te manjesti tot? Ei domnule, esti doar un filfizon increzut, un prefacut. Ce, ai uitat ca ,,toti
suntem de la tara”?
Metodele si obrazul gros al prostului fudul il fac sa ajunga de multe ori in varful piramidei. Si atunci sa te tii. Isi va plati politele si va face regulile jocului asa cum vrea el.
Cred ca pana aici putem cadea de acord. Sunt putini cei care ii sar in aparare. Aceste exemplare vor exista intotdeauna, dar inmultirea lor peste masura devine un pericol pentru societate.
Declaram razboi
Inseamna ca trebuie sa purcedem la ,,vanarea” lor? Cu ce fel de ,,arme”, cand ei arata a fi cu mult mai imuni si mai bine adaptati decat oricare altii?
M-as multumi sa ma opresc la fiziologia acestui sindrom, la cauzele care se ascund in spatele acestui tip de caracter.
Se discuta faptul ca omul se naste bun, dupa care e inrait de mediul social. Sau invers… Cred mai mult in faptul ca nu ne nastem nici buni nici rai. Ne nastem doar inzestrati si adaptati cu un arsenal minim, desi totusi impresionant de avansat, de deprinderi, mecanisme, instrumente. Pe tot cursul vietii il imbogatim, adaptandu-l la mediul caruia trebuie sa ii facem fata. Destul de simplu! Pe parcursul acestui traseu putem deveni mai buni sau mai rai, desi de fapt
mecanismul din spatele devenirii noastre este doar o legitima nazuinta spre adaptare. In aceste context, intr-o societate sanatoasa, ,,rateurile”, defecte individuale, fara ca vreodata sa dispara, se mentin la un nivel redus.
Mari probleme pot insa aparea tocmai de la indivizi normali.
Promisiuni de doua decenii
Comunismul din Romania a fost cat de cat consecvent in sensul ca nu ne lasa iluzii. De aceea eram cu totii atat de uniti in ura noastra. Mai putin acei care aveau de profitat. Prostia fudula era lege si trebuia sa i te supui. Nimic de comentat.
Ceea ce s-a intamplat in cele doua decenii de la caderea comunismului ne-a bulversat insa cu mult mai mult si ne-a aruncat, pe unii dintre noi, intr-o stare de pierdere a sperantelor. Ne-am inchipuit ca se ridica un val intunecat de pe fata societatii romanesti, si, iata, aparem noi, buni si blanzi, sprirituali, inventivi, sentimentali, frumosi, buni crestini si toate celelalte. Cuvantul toleranta inca nu era la moda, dar totusi calitatile noastre erau mai mult decat suficiente.
Cu totii stim ca nu a fost asa. A fost o cacofonie generala. Dar cum erau de fapt, chipurile noastre DUPA? Ca sa ma mentin la metafora valului, pe figura ne-au ramas intiparite urmele burcei.
Sindromul Stockholm la Bucuresti
Cat de prosteasca parea, doctrina comunista a avut si metode eficiente. Putini inghiteam pastilele fara gust cu ,,lupta de clasa”, ,,omul nou” si ,,epoca de aur”. In schimb, am consumat cu placere si constiinciozitate dulcea otrava a nationalismului si mandriei de a fi roman. Ce poate fi mai inaltator decat sa stai drept, neclintit ca un ,,stejar” (bineinteles) in calea ,,urgiilor” de mii si mii de ani, cei mai drepti si mai cinstiti?
La plecarea intr-o amarata de excursie peste hotare, securistul intreprinderii ne ameninta sa nu facem comparatii. Dupa ´89 securistul a plecat acasa bine-mersi pe o pensie pe care noi, cei drepti, cinstiti si inteligenti nici nu o visam; a ajuns sa invarta milioane din valuta despre care noi trebuia sa vorbim numai in soapta.
Tot dupa ´89, ghiciti cine a purtat mai departe ,,mostenirea spirituala” a comunistilor? Nimeni altii decat noi, o parte din noi, oamenii cumsecade, ametiti de aburii nationalismului. Plini de indignare, ii trimitem la plimbare pe cei veniti de aiurea care ne dau lectii si indraznesc sa faca comparatii. Ce stiu Ei, despre Noi? Ei, care nu au avut razboaie si nu au fost o insula de latinitate crestina!
La discursul de primire a Premiului Nobel, Obama atragea atentia asupra pericolului asumarii unor identitati care ne inchid intr-o cusca. Este ceea ce facem noi, agatati cu ghearele de un instrument si o ideologie de mult expirata si nociva: nationalismul. Pentru ca altceva nu stim. Daca dam drumul din maini acestei jucarii, nu avem ce pune in
loc.
Indraznesc sa sustin ca prostii fuduli sunt cei mai infocati exponenti si purtatori ai acestei tare a nationalismului agresiv si gaunos, a prost intelesei ,,mandrii de a fi roman” calcand peste orice fel deevidente ale mileniului si lumii in care traim.
Comunistii si securistii se pot simti razbunati. Prostii fuduli sunt, cei mai multi dintre exponentii si victimele unui Sindrom Stockholm, in care ostaticul se indragosteste de rapitor, luandu-i apararea si ducandu-i mai departe metehnele, dupa ce acesta e lichidat de fortele de ordine. Nu stiu daca sunt multi sau putini. Dar sunt suficienti ca
sa faca rau unei tari, lucru care se vede cu ochiul liber – pentru cine vrea – pe toata aceasta perioada de doua decenii.
Pe cat de puternici, pe atat de ingenunchiati si neputinciosi
Analfabeti sociali in privinta competentei sociale fara de care nu se poate trai in societatea Mileniului al III-lea. Pentru ei nu exista nici scoli, nici manuale. Se vor chinui pana la sfarsitul vietii, chinuindu-ne si pe noi si facand rau locurilor pe care cred ca le iubesc. O societate puternica ar gasi metodele sa-i ajute, cel putin pe o parte din ei, si ar reduce la minim raul pe care il raspandesc. Dar ma tem ca lucrurile arata tocmai pe dos: prosti, ingenuncheati de niste fantome care nu le mai pot da dezlegare, dar suficient de puternici ca sa-i ingenuncheze pe ceilalti, cei care s-au scuturat de
sindrom.