In ultima vreme, primesc de la diferiti amici si cunostinte o sumedenie de articole despre un nou sfarsit al lumii sau trecerea, printr-un alt cataclism, intr-o noua era. Tot ce circula pe net e in legatura cu luna a douasprezecea din 2012. Cum se pot prevedea cu atata exactitudine toate catastrofele? Se pare ca oameni de stiinta, astrofizicieni, astronomi, cercetatori climatologi, oceanografi, seismologi, au publicat diferite articole explicand, in primul rand, un fenomen care se intampla periodic. Uneori, perioadele sunt mici si se masoara in luni, ani si zeci de ani; alteori, sunt repetari la intervale mari, de mii sau milioane de ani. Se ia in consideratie istoria civilizatiilor cu calendaristica respectiva, se fac supozitii, se incearca diferite explicatii rationale din care fiecare intelege ca ceva s-ar putea intampla pe aceasta planeta care ne duce in spinare si pe care unii dintre noi o exploateaza fara mila si fara discernamant…
Pe unii i-am gasit anxiosi, pe altii deadreptul alarmati, incercand sa opreasca panica ce da tarcoale prin diferite rationamente, cum ca lumea a trecut prin tot felul de crize dar pana la urma nimic nu a zdruncinat mersul firesc al pamantului… Dupa noapte vine zi, lumina vine de la rasarit si se stinge la apusul soarelui…
Profetiile si catastrofismul fac parte din evolutia civilizatiei pe Terra si a societatilor tuturor timpurilor. Exista legende biblice, istorii pe care unii isi intemeiaza credinte, exista locuri cu semne ancestrale inca neexplicate, fenomene care au creat o adevarata literatura despre OZN-uri si intalniri misterioase cu fiinte extraterestre. Se gasesc multe scrieri ale unor vechi civilizatii inca nedezlegate.
Oricum, ca multi altii, sunt preocupat de incalzirea planetei, de lipsa de grija manifestata de cei care defriseaza, in prostie, schimband fata naturii, distrugand mare parte a ecositemului. Ma ingrijoreaza disparitia unor specii si sunt ultragiat de lacomia celor care polueaza fara mila, provocand accidente ecologice devastatoare, cu pierderi si consecinte incomensurabile. Ar fi ceva de facut? Guvernele lumii iau masuri? Cat de rapide si de drastice pot fi aceste masuri pentru a mai indrepta ceva sau pentru a salva ce mai ramane pentru generatiile urmatoare? Raman, totusi, optimist, gandind la generatiile viitoare si la faptul ca se mai poate face ceva acum. Dar ACUM! Maine va fi prea tarziu!
Catastrofismul din profetiile care prevad sfarsitul lumii, in mod ciclic, nu-mi sunt straine (intotdeauna au fost grabiti si secte care au incercat sa profite de binecunoscutul „doomsday”: „December 21, 2012, will be the most important date for all of Humanity. The ancient Mayans created the Long Count calendar to mark this date as the beginning of a new cycle for Mankind.” — Exista o multime de site-uri pe aceasta tema, lesne de descarcat de pe web. Unii propun carti spre cumparare, din care am afla cum sa ne construim bunkere sau ce sa facem ca sa scapam… altii au si pus în vânzare obiecte de uz salvator). Anumite calculele si documente, insa, imi dau de gandit.
Optimismul nu exclude fatalismul, dimpotriva. Uneori, ascultand sau citind tot ce alimenteaza internetul si ofera blogosfera, ma ia un dor de poezie, refugiu senin, armura croita pe comanda — o simpla metafora.
Rongo-Rongo
Biruita este ghiata de atatea ape tulburi
A pierit ursul cel mare ce sedea calm pe banchize
Usile-s prinse-n surupuri, la Quito in Ecuador.
Tremura in Galapagos lei de mare si testoase,
Iar mai jos catre Marchize pe al Pastelui vulcan
inghetat de mii de ani, umbra regelui Maurata,
printre Matekiterani, cauta din nou spre cer…
Iara Zeul Make-Make, calarind Tangata-Manu,
stie ca pamantul-Hiva scufundat cu-acei Pacuani
se va ridica din mare, cum scrie in Rongo-Rongo,
sa se-aseze printre-Ahu-uri langa lemnul ce vorbeste
iar statuile Moai ingheta-vor in miscare catre tatal lor Vulcanul
ce-a dat nastere cum spune- A’Urè-Avoi’-Parotu,
intelept, proroc si rege ca si Rokorok’-He-Ta-Ù.
Daca Ecuatoru-ngheata, iara polii se-nfierbinta,
unde vor zbura cocorii? unde-or inota rechinii?
unde vor sta eschimosii? Uriasi s-or lua la trinta?
S-or ascunde norocosii? S-or caza bogati pe luna?
…………………………………………………………………………..
Vom afla, cand vom renaste,
pe inscriptii Rongo-Rongo.
Domnule „Alexander Pascovicci” vreți să-i citați pe „specialiștii” care spun că viața va dispărea în 2300? Sau cumva e 2301? 2299? Iar gogomănia cu 60 de ani este absolut uluitoare. Deci celor de 20, 30, 40 de ani ar trebui să le pese, chiar dacă vor fi oale și urcioare în 2300, dacă ar fi să ne luăm după „logica” dumneavoastră?
Sunt furata de poezia „Catastrofismului” lui Sergiu Cioiu….Ea se imbina cu optimismul care se vrea biruitor in psihoza ce ne inconjoara dela o vreme, si care are atit consolati adepti cit si vajnici curajosi care minuiesc necunoasterea viitorului cu vitejia lucidului „a la guerre comme a la guerre:”, sau in termeni neaosi – ce i-o fii lui Mama i-o fii si lui Tata..
Panseul lui Cioiu este o mica bijuterie in care mereu prezenta intrebare retorica asupra candidei noastre necunoasteri a Ceea Ce Va Sa Fie da nastere la o permanenta metafora de vorbeste de intortochiatele cai ale mult doritei Cunoasteri…
Vorbele-i alese in scopul curiozitatii descoperirii raspunsului sunt superbe pastile de intarire a scapararilor mintii care pot gasi raspunsul dorit. Ele sunt o invitatie la meditatie, la a merge dincolo de cotidian si de a gasi aura ce va intra in vibratie cu cea a fiecaruia dintre noi, punindu-ne astfel pe o lungime de unda comuna pe calea acceptarii destinului Lumii si deci al Nostru.
Metafora superba, simboluri puternice, improvizate sau reale, intrebari fara raspuns, concluzie cu radacini in Universul in care energia noastra va ajunge si cineva ne va recunoste redescoperind Rongorongo..
Rara tableta de poezie, filozofie libera neincorsetata de precepte rigide, acceptarea starii de necunoscut Viitor pe care il traim acum, intens, in Prezent….
Suntem Energie si fi-vom Energie si acolo unde ne ducem….