caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Şşş, secret de stat: n-o să intrăm în Schengen la anul

de (1-8-2010)

În martie 2011 România ar trebui să intre în spaţiul Schengen. Cu alte cuvinte, graniţa cu Ungaria (şi cu Bulgaria, dacă îşi fac şi ei temele la timp) dispare în practică, altfel decât o linie convenţională pe hartă, ca la trecerea din Prahova în Ilfov.

Nu se mai face niciun control de documente prin oprirea călătorilor sau mărfurilor, pentru că nu va mai exista nicio gheretă în care să stea vreun băiat cu chipiu, eliminându-se astfel costuri de business importante.

De asemenea, zborul din aeroporturile internaţionale ale României către o ţară membră UE va decurge ca de la Bucureşti la Cluj: control de securitate şi atât. Alături de adoptarea monedei euro, pe care văd că politicenii români vor s-o mai amâne, profitând de criza economică, intrarea în Schengen consfinţeşte la modul practic alipirea unui stat la nucleul central al Uniunii Europene, din care o eventuală ieşire este tot mai puţin probabilă.
Ca să ne ajute să realizăm acest vis secular – literalmente, pentru că pregătirea pentru integrare în Europa a debutat la noi chiar cu formarea statului român modern în 1859, de când a început copierea de instituţii şi alinierea la acquis modernităţii, ca şi lucrările la primul mare proiect de infrastructură finanţat de europeni, anume regularizarea braţului Sulina de către Comisia Europeană a Dunării – UE ne-a alocat cam jumătate de miliard de euro şi ne-a dat o listă cu sarcini de îndeplinit. Iar noi ne-am băgat picioarele, în stilul cunoscut.

Primii doi ani după aderarea la Uniune am lălăit-o în ideea că este destulă vreme până în 2011, slavă Domnului. Noi aveam o serie lungă de alegeri în faţă, politicienii nu puteau fi deranjaţi cu fleacuri precum Schengen, STS avea alte însărcinări de campanie, contrabanda cu ţigări şi mărfuri contrafăcute pe la graniţe şi prin Portul Constanţa alimenta conturile cui trebuie ş.a.m.d.

Apoi am intrat în criză de timp şi în panică, pentru că sunt lucrări publice de executat şi sisteme informatice de construit, ceea ce prespune contracte date prin achiziţii publice, care trebuie pregătite, derulate, parcursă perioada de contestaţii, începută munca propriu-zisă etc. Ştiţi povestea.

Şi uite aşa ne-am trezit la jumătatea lui 2010 că banii trebuie cheltuiţi şi proiectele încheiate până la sfârşitul anului ca să prindem trenul Schengen. Asta înseamnă de fapt finalizare fizică pe 20 octombrie, ca să rămână timp de testare şi recepţie, aprobare de facturi şi efectuare de plăţi. Cu alte cuvinte, mai avem trei luni ca totul să fie gata. Or, mai este mult de şurubărit la terminalele de călători de la Otopeni şi celelalte aeroporturi. La graniţele terestre s-a făcut partea mai atractivă, adică achiziţia de maşini, şalupe, echipamente high-tech, dar lucrările propriu-zise de adaptare n-au nicio şansă să fie finalizate în octombrie.

Cel mai tragic este însă ce se întâmplă cu conectarea informatică la sistemul Schengen: ca multe proiecte publice IT în România, şi acesta se pregăteşte să devină un mare fâs. Deşi de luna trecută UE ne-a pus la dispoziţie interconectarea la sistemul de date european – cu alte cuvinte, dacă eram gata un pic mai devreme, puteam folosi intervalul rămas pentru pilotare şi testare – noi nu suntem gata nici cu proiectele individuale.

Nici vorbă să le putem lega între ele ca să vedem dacă merg împreună (cel mai probabil, nu, sau nu fără ajustări artizanale de ultim moment); şi în niciun caz nu se pune problema să ne legăm de restul Europei. Iar asta se întâmplă în ţara căreia îi place să creadă despre sine că este un rai al programatorilor de soft, pe care îi şi cadoriseşte de aproape zece ani cu o scutire de impozitul pe venit. Dar în fond, aici nu e vina programatorilor, ci a şefilor de proiecte. Care, fiind ei cadre de prin MAI şi alte servicii, au reflexul cazon să raporteze, să trăiţi tovarăşi, ordinul s-a executat, chiar dacă în spate se vede cum curge ciorba pe jos din marmita găurită.

De asemenea, generalul Opriş de la STS nu poate fi deranjat cu asemenea chestii triviale şi, ca şi ceilalţi manageri-ofiţeri păstoriţi de ministrul Blaga, nu se simte deloc obligat să dea raportul unor pârliţi de civili precum presa sau populaţia României, în general. Ce dacă-i cu Europa, prioritate naţională, ce dacă-i pe bani publici? Cum nici autorităţile civile de management pe fonduri europene nu se întrec în transparenţă, ţinând confidenţiale rapoartele de evaluare, e pe undeva normal ca alea cu epoleţi să facă un secret de stat din propriile semi-eşecuri.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.160.153.233