S-au implinit patru ani de cind Gilad Shalit, soldat in armata israeliana, a fost rapit de palestinieni, infiltrati din Gaza, si intemnitat de Hammas, organizatie terorista, intr-un loc necunoscut. Hammas a refuzat sa colaboreze cu Crucea Rosie Internationala, nepermitind vizite si nefurnizind informatii cu privire la starea sanatatii ostatecului. Doar un film video, datat 14.9.2009 a fost furnizat Israelului, in schimbul eliberarii unor detinute palestiniene.
Pentru opinia publica israeliana, Gilad Shalit a devenit un simbol, fiecare mama vazind in el propriul fiu. Fara indoiala, statul are responsabilitatea sa si trebuie facut orice efort posibil, pentru recuperarea soldatului rapit. In acest scop au avut loc negocieri intre guvernul israelian si reprezentantii gruparii Hammas ( dirijata din Siria de Khaled Mashaal, nefiind subordonata Autoritatii Palestiniene, condusa de Mahmud Abbas ), prin mediatori, atit in timpul administratiei Olmert, cit si dupa instaurarea guvernului Nethanyahu.
In ultimele luni, desi se simtea un progres, mai ales datorita abilitatii lui Gerhard Konrad, un experimentat mediator german, negocierile s-au blocat, fiecare parte aruncind vina asupra celeilalte. Nu voi intra in dinamica tratativelor, acestea oscilind intre euforie si speranta, zadarnicie si disperare. Familia lui Gilad Shalit, tatal Noam si mama Aviva, au facut toate eforturile posibile sa mobilizeze opinia publica internationala, pentru a capata un semn de la fiul lor, sperind in eliberarea sa. Gilad Shalit este si cetatean francez, dar eforturile lui Sarkozy, precum si ale altor politicieni din diferite tari, s-au soldat cu esec.
Desi se cunostea, in linii mari, pretul solicitat de Hammas, in schimbul eliberarii lui Gilad, cenzura israeliana a interzis dezvaluirea detaliilor. Familia a fost solicitata sa nu creeze valuri, pentru a nu genera noi pretentii. Disperati de inghetarea tratativelor, sustinuti de un comitet public larg, Noam si Aviva Shalit au organizat un mars demonstrativ, cu mii de participanti, pornind pe 27 iunie de la Mitzpe Hila (resedinta familiei), asezare din nordul Israelului, continuind, de-a lungul coastei Marii Mediterane, spre Tel Aviv, pina la Ierusalim, urmind sa ajunga pe 8 iulie la casa primului ministru Netanyahu.
Detalii divulgate si linii rosii
Majoritatea populatiei israeliene considera ca, pentru recuperarea lui Gilad, trebuie platit orice pret. Numerosi politicieni s-au alaturat acestei opinii. Primul ministru Netanyahu a convocat o conferinta de presa, pe 1 iulie, in cadrul careia a comunicat detalii cu privire la negocieri, subliniind ca vina impotmolirii dialogului apartine in totalitate miscarii Hammas.
In declaratia sa, Netanyahu dezvaluie ceea ce fusese cenzurat timp de patru ani:
– Guvernul israelian este dispus sa elibereze 450 de teroristi, judecati si condamnati la perioade indelungate de inchisoare. Ca gest de bunavointa, alti 550 de detinuti politici vor fi eliberati Autoritatii Palestiniene, condusa de Abbas. In total, 1000 de arestati palestinieni ar fi schimbati cu un singur soldat israelian. Aceasta propunere fusese inminata mediatorului german si, dupa declaratiile lui Netanyahu, nu s-a primit nici un raspuns de la Hammas.
– Intre cei 450 de teroristi, multi sint considerati criminali singerosi, iar Israelul pretinde exilul lor in Gaza sau in orice tara araba, dar nu accepta prezenta lor in Cisiordania (West Bank), de unde ar putea initia noi atentate.
– Israelul refuza eliberarea unor mari criminali, care figurau pe lista prezentata de Hammas, fiind vinovati de moartea a sute de civili israelieni.
Conditiile de mai sus ar fi “liniile rosii”, dincolo de care guvernul israelian nu este dispus sa cedeze.
In fapt, Netanyahu recunoaste incapacitatea armatei israeliene de a-l elibera pe Gilad Shalit printr-o operatie militara in Gaza, presupunind ca soldatul israelian s-ar afla inca in vreun ungher al acestei fisii.
Schimburile de prizonieri din trecut (1985 – afacerea Djibril – cind s-au eliberat 1150 de teroristi, dintre care jumatate si-au continuat activitatea singeroasa, si 2004 – afacerea Tannenbaum – cind 400 de criminali au fost schimbati pentru un colonel in rezerva si trei cadavre) nu s-au soldat cu rezultate positive, fostii detinuti, odata pusi in libertate, au recidivat.
In discursul sau insa, Netanyahu nu a spus tot adevarul. Pe de o parte, a sustinut ca numele celor 450 au fost furnizate de Hammas. Dar pe de alta, nu a precizat ca acestia au fost selectionati de guvernul israelian de pe o lista mai larga. Netanyahu a declarat ca a raspuns pozitiv propunerii mediatorului german. Dar mesajul sau a fost foarte aproximativ, in ciuda frazei “Acesta este adevarul pe care il spun aici”.
In conferinta sa, Netanyahu nu a permis intrebari. Dar persista in presa israeliana nedumeriri:
– De ce tocmai acum, sub presiunea strazii, a luat Netanyahu initiativa acestui discurs? Detalii considerate secrete militare au devenit brusc transparente. Primul ministru al Israelului apare iar, in fata opiniei publice, incapabil sa reziste presiunilor.
– Daca Netanyahu traseaza „liniile rosii”, de ce a evitat sa enumere teroristii pe care guvernul israelian refuza sa-i elibereze? Pe de o parte, delimiteaza granita dincolo de care nu e dispus sa treaca, pe de alta, lasa loc la interpretari, liniile rosii putind deveni oricind roz sau portocalii.
– De ce eliberarea detinutilor in Gaza este mai putin periculoasa decit in West Bank (Cisiordania aflata sub controlul Autoritatii Palestiniene)? Pentru ca se teme ca acestia ar putea atenta la viata colonistilor evrei, sau pentru ca nu are incredere in capacitatea fortelor de securitate ale lui Abbas de a impiedica ascensiunea organizatiei Hammas? Oare din Gaza, prin numeroasele tunele, acesti criminali nu pot planui alte acte teroriste?
Intre sentimente si ratiune
Cum spuneam, vazind chipul lui Gilad Shalit, fiecare israelian isi imagineaza propriul sau copil si considera ca este datoria guvernului sa-i protejeze fiii. Dar sa nu uitam ca Gilad Shalit era, in primul rind, un soldat trimis sa-si apere patria. Guvernul este ales tocmai pentru a putea face fata acestor situatii extreme, nelasindu-se influentat de subiectivism, securitatea statului fiind primordiala. Ratiunea trebuie sa domine sentimentele, in deciziile politice. Cedarea in fata santajului va duce la noi rapiri ( deja Khaled Mashaal a anuntat ca Hammas va incerca sa captureze alti israelieni), iar cercul violentei va continua, sabotind negocierile si eventualul proces de pace pe care Israelul cauta sa-l demareze cu Autoritatea Palestiniana.
Hammas este recunoscuta ca organizatie terorista, scopul ei declarat fiind lichidarea statului Israel. Oare cuvintele „cu orice pret” trebuie acceptate, in aceste circumstante?
Amintind de afacerea Tannenbaum, Netanyahu a „uitat” ca el insusi ( ministru de finante in guvernul Sharon ) a votat, in noiembrie 2003, in favoarea schimbarii a 400 de teroristi cu un prizonier viu ( de altfel traficant de droguri ) si trei cadavre.
Marsul-demonstratie al familiei Shalit, la care au aderat mii de cetateni, a fost perceput de palestinieni ca un semn de slabiciune. Netanyahu a sperat ca aparitia sa, in conferinta de presa, e o dovada a capacitatii sale de a lua o decizie si va schimba opinia publica israeliana, care va intelege ca pretul pretins este exagerat.
Dar primul ministru al Israelului nu invata din experienta. Discursul sau, pozitiv si convingator la prima vedere, vine cu intirziere, iar Netanyahu, in ciuda retoricii sale carismatice, se arata a fi din nou reactiv, dominat de situatie si de presiuni externe. Deciziile guvernului israelian, de a nu ceda cu „orice pret” mi se par juste. Un guvern responsabil trebuie sa stie sa respinga incercarile de santaj si sa riste lipsa de popularitate in fata propriului electorat, cind este vorba de un principiu vital, de securitatea statului si a cetatenilor sai.
Soarta lui Gilad Shalit continua sa fie incerta. Liniile rosii, pe care si le impune Netanyahu, ingheata negocierile, Hammas nefiind dispus la compromis, sau la conditia exilului. Analizind comportamentul primului ministru israelian din momentul in care a format guvernul (care se exprima pe mai multe voci si in sinul caruia apar saptaminal noi crize), cred ca „liniile rosii” ale lui Netanyahu se vor decolora in timp. Alti membri ai guvernului, in dorinta de a-si spori popularitatea, vor sustine campania publica in favoarea lui Gilad Shalit.
Netanyahu, considerat politician de dreapta, intransigent, sprijinit, teoretic, de numeroase partide, cedeaza prea des presiunilor interne si externe. Acest tragic paradox l-a insotit de-a lungul intregii sale cariere politice si, chiar cind sustine un principiu just, reuseste sa atraga asupra sa ostilitati. Bunele sale intentii sint insotite de gafe politice si, in ciuda capacitatii sale de orator, pierde pe zi ce trece din credibilitate.
Excelent articol. La raison d’Etat este singurul parametru care ar trebui sa se aplice in acest caz. Dupa mine, precedentele invocate in articol n-au facut decit sa puna si mai mult in pericol securitatea Israelului. Daca se accepta sa se „plateasca” peste o mie de teroristi pentru o singura persoana, asta nu poate decit sa incite la acte teroriste, caci impunitatea e quasi-asigurata.
Inteleg durerea parintilor lui Shalit, dar la raison d’Etat trebuie sa-si pastreze dimensiunea rationala. Incercind sa salvezi un soldat „cu orice pret”, cite alte vieti sint puse in pericol ?
Guvernul nu trebue sa tina cont de sentimente individuale, ci de La raison d’Etat.
Un precedent nu trebue sa devina O REGULA.
Privind video-ul de la sfarsitul excelentului articol, mi s-a strans inima. Nici nu pot sa imi imaginez intensitatea durerii parintilor lui Gilad privindu-si fiul atat de slabit, invocand momente dragi familiei! Ce metode indirecte de „tortura” psihologica se folosesc!
Si totusi, analizand precedentele schimburi care au avut loc, cerintele actuale ale organizatiei Hammas in vederea eliberarii unui singur soldat, nu pot sa fiu de acord cu plata „oricarui pret”. Sute sau mii de alte vieti sunt astfel puse in pericol. Ratiunea trebuie sa invinga sentimentele in asemenenea situatii dificile, in care securitatea statului este amenintata.
Cand am discutat in toamna problema, intr-un cadru mai larg, rusii din Ulpan se exprimau ca Radu sau George, numai ca La raison d’Etat nu aparea in vocabularul lor, ci doar expresia – de cand Putin a hotarat ca nu se mai discuta cu teroristii…In fapt, acelasi lucru.
Este extrem de greu sa vorbesti in situatii de genul asta, dar eu nu am dubii si nici nu ma prevalez de ” La raison d’Etat”.
Legea evreiasca spune ca rascumpararea evreilor aflati in prizonierat este o datorie pentru toti evreii din lume si nici un mijloc nu trebuie economisit cand e vorba de realizarea acestui deziderat.
O spune insasi D. nostru si Moshe consemneaza aceasta dorinta divina.
Restul sunt discutii, care au meritul de a ne amintii mereu de datoria pe care o avem unul fata de altul pe lumea asta in astfel de situatii.
Politica inseamna po lo tikun…asa ca nu-i graba sa incepem a o face..nu-i asa?Gilad Shalit este copilul meu, asa cum este si al tau.
Domnule care iscaliti „Asher Yerushalmi” si cine stie cum v-oti fi numind in realitate,
Este un lucru bine stiut ca nu aveti niciodata dubii si de aceea va si lipsesc cu desavarsire argumentele (ca oricarui habotnic care citeste textele sfinte in mod literal – fie ca e sincer fie se preface).
Eu insa am o rugaminte: asa cum ati remarcat dumneavoastra insiva, aceasta este o publicatie in limba romana si asa cum Vlad Solomon scrie excelentele sale articole nu doar pentru cititorii din tarisoara numita Israel, asa va rog si pe dumneavoastra sa faceti la fel, nu ca pe forumul de neurotici pe care l-ati frecventat pana de curand.
Domnule Clej,
Sa stii ca am cunoscut si emotia povestii jurnalistitlor rapiti si euforia lui Basescu cand toata punerea in scena s-a terminat , nu-i asa, cu bine…
Multumesc pentru abordare. Este prima oara cand aproape reusim sa discutam… 🙂
Israelul, simti ceva…, este casuta din copac pe care toti si-au dorit-o si putini au avut-o la ei acasa. Noi o avem si este aici, unde este casa noastra, Slava D.
Dubii.. va doresc sa nu aveti niciodata, macar in lucrurile importante in viata – dragostea pentru copiii proprii fiind unul din aceste domenii, ca sa aleg la tema zilei.
Rom-Jews este o punte de legatura intre evreii vorbitori de limba romana unde foarte multi oameni de calitate isi expun impresiile si punctele de vedere pe subiecte de interes. Exista multi neevrei care participa la aceste discutii. A cataloga in bloc o astfel de activitate cu adjective colorate cu iz medical, este neplacut. Poate o sa mai avem ocazia sa discutam la tema comentand la alte articole din Acum….
Chestia cu Habad-ul nu o comentez si nici nu consider a fi locul sa o interpretez pe intelesuri mai potrivite…. 🙂
PS – Asher Yerushalmi este numele meu.Sotia se numeste Ruth, fetele Rivkah si Sarah iar baiatul cel mic – Shimon-Moshe. Bineinteles, Yerushalmi.
Nu este vorba de 1500 „ginditori religiosi” hammasnici contra 1 soldat israelian, este de vorba de un numar de cel putin 500 de teroristi intre cei 1500, care vor duce la actiuni israeliene in care vor fi implicati alti soldati. Deci statistic vorbind, chiar daca nu vor fi victime civile viitoare in Israel, vor fi victime viitoare in rindurile armatei israeliene. Deci La raison d’Etat, este functia guvernului, chiar daca nu este un gest populist, un gest sentimental
Domnule Yerushalmi,
Lipsa dumneavoastra de dubii este inspaimantatoare, pentru ca este de aceeasi natura ca a habotnicilor care nu pregeta sa verse sange in numele credintei in „D.” (Mi se intoarce stomacul pe dos de ipocrizia de care dati dovada. Nu e nevoie sa afisati aceasta evlavie in public, nu impresionati pe nimeni pe aceasta pagina. Asa apar fundamentalistii crestini, oameni de-alde Baruch Goldstein sau Osama Bin Laden.
Cat despre forumul pe care-l mentionati pe langa faptul ca se discuta numai platitudini si se fac schimburi de aer cald intre neurotici, mult mai grav este faptul ca se practica cu sarg calomnia, la care au fost expusi membri ai redactiei ACUM.
Iar dumneavoastra ati fost in trecut un exponent de frunte al acestei murdarii. Si acum le datorati scuze lui Stefan Maier si Vlad Solomon. Pana nu le veti prezenta voi considera habotnicia dumneavoastra o ipocrizie ordinara si va voi trata cu toata duritatea pe care o meritati din plin.
Draga Petre,
Daca a considera viata unui evreu ca fiind in raspunderea tuturor evreilor este ceva inspaimantator, nu vad ce explicatii as putea sa dau…
Depinde numai de tine. Sa vrei sa intelegi. Atat.
Sau sa refuzi sa intelegi.
E liberate. Asa ii spune.
Fara nici un dubiu.
🙂
Bucura-te ca nu trebuie sa decizi cu adevarat in aceasta problema. Ca si noi, care suntem obligati sa avem un punct sau altul de vedere. pe care sa il asumam. Sa credem fara dubiu ca avem dreptate. Chiar si cel care are alta parere decat a mea crede acelasi lucru. Altfel nu se poate.
Soldati vezi in Israel la fiecare 10 metri. Majoritatea merg zambitori catre casa.
Sunt tineri. Fete si baieti. Aproape copii.
Pe ei se tine tara si pacea noastra.
Articolul mi se pare foarte bun si concluziile – rationale. Oricat de dureroasa ar fi situatia acestui tanar, Israelul nu trebuie sa cedeze santajelor. Orice fel de cedare dincolo de limite rezonabile va fi perceputa drept slabiciune.
Domnule Yerushalmi, limbajul dumneavoastră demagogico-patriotard este pe măsură ipocriziei religioase și a certitudinilor de beton pe care le afișați. Și v-am mai spus, pentru dumneavoastră nu sunt „Petre” (nici nu mă numesc așa), că nu mă trag de șireturi cu un obraznic ca dumneavoastă. Când aveți de gând să vă cereți scuze pentru calomniile pe care le-ați debitat la adresa membrilor redacției ACUM?
Petre,
Cu drag iti spun…
De ce insisti in directii cunoscute tie, dar periculoase acum?
Pamfletul nu este o scuza pentru insulta si nici Anglia granita pentru lege.
Dar sa trecem peste asta.
Tu te simti bine cand agresezi pe cineva? Sa stii ca psihologii nu fac mare diferenta inte agresiunea fizica si cea verbala.
Ma simt eu prost in locul tau. Ai invatat atata carte…
Sper sa ne cunoastem ami bine si sa putem dialoga in incredere totala si intr-un limbaj civilizat.
Multumesc,
Asher
Domnule Asher Yerushalmi,
Ca sa nu existe nici un dubiu, Petru nu este singurul care este dezgustat de atitudinea si limbajul dumneavoastra. Faptul ca ati putut posta comentarii in paginile ACUM este o dovada vie ca nu cenzuram pe nimeni atata timp cat nu depaseste explicit un anumit nivel de vulgaritate directa.
Totusi, amenintarile voalate, implicatiile imunde si lipsa totala de raspundere si respect pe care le proferati impotriva oricarui bun simt si oricarei logici in interventiile dv., va vor descalifica in continuare din dreptul de a ne mai intoxica. Asa cum Petru sau eu nu venim sa va predicam valorile noastre in spatiul pe care-l frecventati, la fel ne vom asigura ca sfertodoctismul dv. sa se manifeste acolo unde are un public admirativ. Simplul spectacol al dialogului surzilor care se desfasoara cu dv. oriunde apareti, nu e de natura sa fie inclus in paginile ACUM.
Ceea ce era de demostrat.
Multumesc,
Asher
Domnule Asher Yerushalmi, tupeul dumneavoastră de calomniator depășește orice limite. Repet: dacă vă cereți scuze pentru calomniile și insultele la adresa lui Ștefan Maier și Vlad Solomon, poate, poate, o să vă las să respirați pe pagina revistei ACUM. A propos de insulte domnule Yerushalmi, ce făceați dumneavoastră în 1989 (când probabil nu vă numeați așa și nu făceați demonstrații ostentative de habotnicie în public) pe vremea când Ștefan Maier era arestat și anchetat la Securitate? Nu trebuie să vă simțiți prost, ci să realizați că sunteți prost crescut. Degeaba faceți paradă de religiozitate dacă prin acest comportament încălcați preceptele Torei, fiind de aceea un ipocrit (nu cred de altfel nicio clipă că sunteți religios).