Joi, 9 Aprilie
Tocmai am mancat micul dejun pe terasa hotelului, langa piscina, in ritmuri de Bossa Nova. Femeia care curata mesele se misca relaxat printre ele, ondulandu-si soldurile largi si canta si ea incetisor, inganand melodia din difuzor. Ce viata buna. Si ce departe suntem noi de ea. Fugim si ne agitam continuu, in ritmul vietii occidentale, caci nici nu cunoastem alt mod de trai.
Azi noapte a plouat cu galeata, m-am trezit in mijlocul noptii crezand ca lui Veronique, colega de camera, i-a trecut prin cap sa faca dus la ora 3:00 AM. Era de fapt zgomotul ploii, care curgea in puhoaie. Astazi este soare si frumos, o „zi glorioasa”, cum s-ar spune. Si ce bine ca nu voi face nimic, ca nu avem program si pot face ce-mi trece prin cap.
Vineri, 10 Aprilie
Cristo Redentor pe Muntele Corcovado
Sunt in Rio de Janeiro. E ireal si m-am intrebat de cateva ori pana acum daca nu cumva ma aflu intr-un vis ce nu seamana cu nici un alt vis de pana acum. Dupa primul soc cu multi ani in urma, cand am zarit Turnul Eiffel din departare, in timp ce ma apropiam cu masina de Paris, am crezut ca nimic pe lume nu ma va mai putea uimi. Atunci am scapat un “wow!” de sincera mirare si admiratie, in fata unei imagini la care am visat ani de zile intr-o Romanie comunista, cu frontiere greu de trecut. Acelasi “wow” l-am soptit si acum, numai pentru mine, cand am zarit profilul statuii lui Cristos Mantuitorul in varful muntelui Corcovado. Wow. Sunt coplesita de faptul ca ma gasesc aici, intr-un oras parca binecuvantat de zei. Cariocas, adica locuitorii orasului Rio, spun cu mandrie ca Dumnezeu a creat lumea in sase zile. In a saptea a creat Rio de Janeiro. Pot sa inteleg acum de ce. Imaginea ireala a oceanului intens albastru strapuns din loc in loc de corpurile stancoase ale unor munti ce rasar neasteptat din apele lui e parca de pe alta lume. Ma aflu pe alta planeta. Prin fata ochilor mei se deruleaza imagini pe care nu le cunosc, pe care le percep si le invat doar acum.
Am sosit in Rio in jurul pranzului si ne-am cazat in Copacabana, la Hotel Atlantico Copacabana. Hotelul este frumos si elegant si se afla la 5 minute de plaja.
Copacabana Beach - Rio de Janeiro
Am avut timp doar de un dus rapid, caci la o ora de la sosire am pornit intr-un tur organizat al orasului. Ghida noastra se numeste Natasha si este o fata tanara, frumoasa si extrem de placuta. Natasha s-a nascut si a copilarit in Rio, dar de cativa ani locuieste la Londra. Mai vine din cand in cand aici in vacante si atunci conduce grupuri de turisti in Rio si se implica in activitati sociale de binefacere cum ar fi educarea copiilor din favelas (cartiere foarte sarace in Rio de Janeiro).
Nu mult dupa ce autocarul s-a pus in miscare, Natasha a inceput sa fredoneze vesela:
“Her name was Lola, she was a showgirl
With yellow feathers in her hair and a dress cut down to there
She would merengue and do the cha-cha
And while she tried to be a star, Tony always tended bar
Across a crowded floor, they worked from 8 till 4
They were young and they had each other
Who could ask for more?
At the Copa, Copacabana
Music and passion
Were always the fashion
At the Copa
At the Copa….they fell in love”
Am izbucnit cu totii in ras, melodia era foarte potrivita si de fapt o aveam si eu in minte, caci ne aflam in Copacabana, Rio de Janeiro!
Natasha ne-a povestit despre Rio ca a devenit faimos o data cu construirea, in 1923, a hotelului Copacabana Palace, singurul hotel de lux din America de Sud a acelor timpuri. Cum in anii ’20 in Brazilia s-au legalizat jocurile de noroc, hotelul a devenit instantaneu un magnet pentru celebritati din toata lumea. Printre oamenii de seama care i-au trecut pragul se numara Regina Elizabeta a II-a, Printul Charles si Printesa Diana, Charles De Gaulle, Eva Peron, Walt Disney, Einsenhower, Gene Kelly, Edith Piaf, Nat King Cole, Rock Hudson, Errol Flynn, Bing Crosby, Clark Gable, Orson Welles si multi altii.
Cu o populatie de 6 milioane de locuitori, si inca pe atat daca luam in calcul zona metropolitana a orasului, Rio este, dupa Saõ Paulo, al doilea mare oras al Braziliei si al Americii de Sud. In Rio se gasesc 600 de favelas al caror numar de locuitori este o necunoscuta si pentru autoritati. Acest oras binecuvantat de Dumnezeu cu frumuseti naturale neintalnite altundeva pe Pamant, este un amestec de bogatie opulenta si saracie lucie, de frumusete tihnita si violenta salbatica. Cel mai frumos si luxos cartier al orasului, Lagoa, in care nu se gaseste nici o favela, este comparat ca nivel de trai si civilizatie cu cele mai bogate tari ale lumii, pe cand favelele aceluiasi oras sunt comparate la mizerie si saracie cu cele mai sarace tari africane. Acesta este paradoxul “Orasului lui Dumnezeu”, ce este si titlul unui film celebru ce povesteste in imagini dure istoria adevarata a unor copii ai favelelor din Rio.
Intre timp autocarul ne poarta pe strazile orasului si prin multele lui tunele. Natasha ridica o palma in sus si ne spune: “Bunicul meu imi spunea ca Rio seamana cu o mana cu degetele rasfirate: munte, vale, munte, vale, iar munte si iar vale. Dar cum cariocas s-au saturat sa tot urce munti si sa coboare vai, au gasit solutia optima: au construit tunele ce strapung muntii si ne ajuta sa ajungem mai rapid la destinatie.” Rade apoi cu un ras placut. Mai aflam de la Natasha ca in Brazilia exista doua religii, neaparat in urmatoarea ordine: fotbalul si catolicismul.
Brazilienii au doua religii: fotbalul si catolicismul. Practicand prima dintre ele pe strazile orasului Rio de Janeiro, in apropiere de Copacabana Beach
Primul nostru popas este la Cristo Redentor, pe muntele Corcovado. In varful muntelui, pe platforma unde este asezata statuia, bate un vant napraznic. Muntele are o inaltime de 710 metri, iar statuia ridicata in varful lui, 38 de metri. Este imensa. Isus Cristos din piatra, cu mainile larg desfacute, priveste tacut peste lume. Din departare seamana cu o cruce de veghe deasupra orasului. De aproape te impresioneaza dincolo de cuvinte. Pacat ca platforma geme de turisti, ca nu poti sa te misti in voie si nici sa ai cateva momente de taina in care sa ii impartasesti Cristosului din piatra gandurile tale. Cumva imi pare ca le-ar intelege, cu toate ca e tacut si nemiscat ca stanca in varful careia domneste.
Statuia lui Cristo Redentor a fost construita in 9 ani, din 1922 pana in 1931. In Iulie 2007 a fost numita una dintre cele 7 Noi Minuni ale Lumii.
Imi fac cu greu loc prin multimea de turisti, fac fotografii, contemplu orasul Rio de la inaltime. Asa cum am mai spus, vantul bate cu putere si iti vanzoleste parul. Aduce abur de nori pe care ii poarta cu repeziciune in alte parti. Ce interesant a fost sa vad, de la cativa metri departare, cum un nor purtat de vant a trecut chiar prin Cristo Redentor. Pentru cateva clipe Cristos a disparut in ceata, fiind in intregime invaluit de nor, dar apoi norul calator a plecat si l-a descoperit din nou privirii.
Urmatorul obiectiv turistic este Escadaria Selarón, sau scarile lui Selarón. In drum insa facem o oprire scurta la stadionul Maracanã si alta pe o colina in valea careia se afla una peste alta, darapanate, multimea de case ale unei favele. Incercam sa facem fotografii dar din senin se porneste o ploaie calda si piezisa, ca o perdea de apa coborata din cer. In aceasta perioada a anului, in Rio ploua mult si brusc. Acum e soare si timp frumos, in urmatoarea secunda cerul se intuneca si rafale calde si prietenoase cad peste oras. Un lucru neplacut pe care l-am observat cand am deschis geamul autocarului ce ne purta pe strazile Rioului: mirosul greu, ca o duhoare de canal. Nu peste tot, doar in anumite zone. Sunt convinsa ca si umezeala, ploaia care tocmai cazuse a contribuit la aceste emanatii fetide, dar asta pune oricum o pata pe fata altfel foarte frumoasa si interesanta a orasului.
Artistul Selaron si scarile lui
Jorge Selarón este un artist chilean ce traieste de 25 de ani in Rio. Inainte de a se stabili aici a fost pictor si sculptor in peste 50 de tari din lume. In picturile si desenele lui apare mereu o femeie de culoare, insarcinata. Selarón n-a vrut niciodata sa dezvaluiasca identitatea ei, in ce conditii a cunoscut-o si cum de are asa o influenta asupra vietii si operei lui. E o persoana ciudata, chiar tacanita, cu mustatile lui lungi, stufoase si zburlite si privirea piezisa, parca mereu incruntata. L-am gasit veghiindu-si ca de obicei scarile, opera ultimilor aproape 20 de ani din viata lui, de care este grozav de mandru. Cele 250 de trepte care compun scara lui Selarón sunt acoperite in intregime de bucati colorate de ceramica imbinate in asa fel incat fiecare spune prin imagini o poveste. De o parte si de alta sunt grilajele unor case vechi si inghesuite. In una dintre acestea locuieste Selarón, intr-un spatiu mic si ingust din care o camera stramta este dedicata atelierului lui de lucru. Cand s-a mutat aici, scara care ducea la poarta casei lui era in ruina iar lui i-a venit ideea de a o infrumuseta. Si a inceput sa o acopere cu bucati de ceramica gasite pe locurile de constructie sau aruncate la gunoi pe strazile orasului. La inceput, cand s-a apucat sa impodobeasca scarile in culorile galben, albastru si verde – culorile steagului brazilian – vecinii l-au luat in ras, dar lui putin i-a pasat. Scarile au devenit pentru Selarón o obsesie si pasiunea numarul unu in viata lui. In prezent, majoritatea bucatilor de ceramica sunt donate de catre vizitatori din toata lumea. Escaderia Selarón a devenit celebra, s-a scris despre ea in numeroase reviste si a fost obiectul unor documentare televizate. Videoclipuri si chiar filme au fost turnate aici, astfel incat acest artist tacanit cu mustatile ca niste tufisuri stufoase poate acum sa stea in capul scarilor lui, sa se mandreasca si sa rada. Caci cine rade la urma rade mai bine.
Sugar Loaf, Rio de Janeiro - Vedere de pe Muntele Corcovado
Se insera deja cand a venit randul sa mergem cu telecabina pe muntele Sugar Loaf (Pão de Açúcar), cadoul facut de Dumnezeu industriei de carti postale din Rio de Janeiro. Din pacate, cand am ajuns in varful muntelui era deja intuneric iar Rio se intindea la picioarele noastre ca o puzderie de luminite stralucitoare. La locul lui pe muntele Corcovado, Cristo Redentor se zarea din departe ca o mica cruce luminata in noapte.
Sambata, 11 Aprilie
Ultima zi in Rio. E ziua in care grupul se destrama, fiecare plecand spre casa. Cred ca eu voi fi ultima care pleaca, caci avionul meu decoleaza tarziu, la 10:30 PM. Asa incat am de “omorat” ore bune pana atunci. Ieri seara am fost cu fetele la un spectacol de samba. Nu stiu exact la ce ma asteptam, dar nu m-a incantat foarte tare. Dansatorii erau impopotionati in costume foarte exotice si colorate, ca in imaginile de carnaval de pe vederile din Rio, insa spectacolul mi s-a parut superficial, fara greutate. Dupa artistria dansatorilor de tango din Buenos Aires, ce traiau muzica cu pasiune, era, de altfel, greu sa imi placa.
Astazi m-am sculat de voie, dupa care am luat micul dejun la restaurantul hotelului. Am hotarat sa ma plimb pana la plaja Copacabana, situata la mai putin de 500 de metri de hotel. Dumnezeule, ce valuri uriase se spargeau la mal! M-am asezat pe un sezlong si am sezut acolo vreo doua ore, bucurandu-ma de soare si de privelistea cu care am inceput sa ma obisnuiesc si sa o accept ca fiind pamanteana. M-am plimbat apoi pe faleza, mi-am cumparat doua rochii colorate de la standurile vanzatorilor ambulanti si am facut multe fotografii. In cele din urma m-am asezat pe terasa unui restaurant cu fata spre ocean, am cerut o Coca Cola si am petrecut acolo o ora cu privirea la plaja si la oamenii ce treceau alene pe strazi. In difuzoare se auzeau incetisor acordurile melodiei “The Girl From Ipanema”:
“Tall and tanned and young and lovely
the girl from Ipanema goes walking
and when she passes
each man she passes
goes Aaah!
When she moves it’s like a samba
that swings so cool and sways so gently
that when she passes
each man she passes
goes Ooooh!
Oh, but he watches so sadly
How can he tell her he loves her
He would just give his heart gladly
But each day when she walks to the sea
She looks straight ahead not at he
Tall and tanned and young and lovely
the girl from Ipanema goes walking
and when she passes
he smiles
but she doesn’t see
no she doesn’t see
she just doesn’t see…”
Uitandu-ma la fetiscanele ce se plimbau pe plaja, mandre si zvelte in costume de baie sumare, am inteles de ce compozitorii acestui cantec au fost inspirati sa il scrie vazand-o zi de zi pe frumoasa Heloísa Pinheiro pe strazile Ipanemei. Unii spun ca in Rio traiesc cei mai frumosi oameni din lume…
In avion, imi zambesc fericita si imi spun ca e timpul sa ma intorc acasa. Si ma intorc mai implinita si mai bogata. Caci zilele petrecute aici sunt o adevarata bogatie care nu se va pierde niciodata, care va ramane a mea, neatinsa, peste ani si ani. Intreaga viata.
Toata fiinta imi este invaluita intr-o dulce somnolenta si un cald sentiment de bine. Iar avionul acesta ma poarta acum spre casa… Imi sprijin incet capul de geam si inchid ochii pentru a continua sa visez la aceasta lume frumoasa in care traim.