Impactul mult invocat al globalizării asupra cunoaşterii profunde a lumii în care trăim nu a anihilat viziunea eurocentristă care dă substanţă grilei de evaluare a prezentului şi trecutului, proprii sau ale alterităţii,, nici tentaţia didactică spre lectura lineară a dezvoltării umanităţii,. Chiar şi cunoaşterea istorică, mai predispusă la nuanţe graţie tentaţiei spre speculaţie şi implicare personală, continuă să rămână tributară scientismului secolului al XIX-lea şi opţiunii sale de a opera cu legităţi şi serii de evenimente, de natură să ofere explicaţii infailibile pentru starea de lucruri din prezent şi pentru stadiul de dezvoltare a unei societăţi sau alteia. Chiar şi atunci când circumstanţele au impus atenţiei publice comunităţi etnice şi structuri politice aflate înafara spaţiului euro-atlantic, evaluarea acestora a depins de rolul pe care l-au jucat în competiţia pentru dominaţie politică şi pentru controlul resurselor. Suntem astfel familiarizaţi într-o oarecare măsură cu sinteza de pragmatism şi tradiţie specifice lumii chineze, cu simplitatea logică şi capacitatea formidabilă de a se reinventa a civilizaţiei japoneze, sau cu propensiunea spre transcendenţă a spiritualităţii indiene. Ca şi în cazul mai bine documentat al pluralismului european, situaţia se schimbă când este vorba de spaţiiile dintre, cu teritoriile de interferenţă şi de impact.
Incertitudini, imagini şi simboluri
Vastul areal geografic delimitat la sud de Golful Persic şi Marea Arabiei, de Altai şi taigaua siberiană la nord şi nord-est, de platourile semideşertice ale Podişului Iran la vest, cu un climat continental excesiv şi locuit de etnii iraniene, turcice şi mongole, profesând o religiozitate profundă, în care islamismul adus de cuceritorii arabi încorporează tradiţii ancestrale, zoroastriste şi practici şamanice, continuă să reprezinte una din marile provocări pentru arhitectura relaţiilor internaţionale, un teren al veşnicelor oportunităţi ratate sau amânate pentru mari iniţiative economice, dar şi o tentaţie pentru cercetările umaniste, între care investigaţia istorică este doar unul din aspectele mai vizibile în ultimele decenii. Cu tot acest interes plurivalent, specificul Asiei Centrale şi mentalităţile locuitorilor săi continuă să fie o enigmă chiar şi pentru publicul avizat, tentat să echivaleze prezentul şi trecutul acestor realităţi cu o înapoiere la care se raportează în cel mai bun caz cu condescendenţă, sau să le ignore pur şi simplu, în absenţa unei catastrofe precum cea din septembrie 2001 sau a conflictelor interetnice şi politice din fostele republici sovietice. Reputaţia pe care această regiune greu accesibilă pentru influenţe dinafară, cu condiţii de viaţă care predispun la nomadism şi violenţă, cu locuitori pentru care afinităţile tribale dau substanţă unor relaţii sociale greu de încadrat în mentalul occidental, joacă azi rolul pe care Balcanii l-au avut în combinaţiile politice savante ale cancelariilor marilor puteri la finele secolului al XIX-lea. Similitudinea funcţionează şi în privinţa imaginii simplificate a butoiului cu pulbere, dar şi dintr-o perspectivă mai profundă, aceea a procesului de structurare a naţiunilor,, încă nedesăvârşit aici, dar afectat de dinamica schimbărilor demografice şi a relaţiilor de putere. Există însă şi o diferenţă fundamentală cu cazul sud-est european, dată de potenţialul ofensiv al structurilor politice apărute pe acest teritoriu ostil,în măsură să conteste cu succes autoritatea politică şi opţiunile spirituale ale marilor puteri din proximitate. Cunoaşterea reciprocă parţială şi tentaţia de a opera cu imagini simplificatoare este ea însăşi o enigmă a istoriei, dacă avem în vedere maniera în care oamenii şi evenimentele de la frontierele Indiei, Chinei şi Iranului au interferat cu dezvoltarea naţiunilor europene. În acest context, este cu atât mai puţin justificată persistenţa spectrului de reprezentări, în care prejudecăţile contemporane diferă în prea mică măsură de menţiunile aproximative ale autorilor antici sau de relatările naive sau interesate ale cronicarilor medievali. Acestor contribuţii li se datorează alternanţa de imagini oximoronice, de la tărâmul mitic al unei desăvârşiri spirituale menite să salveze omenirea, la spaţiu de origine al unei serii de catastrofe şi ameninţări pentru lumea civilizată. Autorii europeni asumă o viziune de o stranie congruenţă cu cea a istoricilor chinezi sau arabi, chiar dacă în cazul acestora din urmă, proximitatea a impus activarea unor resorturi de asimilare a comunităţilor nomade din nord şi est, cel puţin în cazul elitelor acestora din urmă.
Putere, civilizaţie şi barbari
Preistoria Asiei Centrale mai are multe surprize de oferit, datorită stadiului mai puţin avansat al cercetărilor arheologice. Rezultatele de până acum relevă caracterul de placă turnantă a zonei în procesul de migrare a triburilor indo-europene spre vest şi est, soldată cu separarea în cele două familii lingvistice cunoscute, Centum şi Satem. Intrarea în istorie a regiunii şi a locuitorilor săi este o consecinţă a încorporării sale în frontierele aproximative ale celui mai bine organizat stat al Orientului Apropiat, Imperiul Persan. Ahemenizii iranieni sunt cunoscuţi mai ales prin abilitatea cu care au preluat succesiunea asiro-babiloniană şi prin campaniile duse în Egipt şi Asia Mică, dar efortul lor organizatoric este cel puţin la fel de relevant. Cheia de boltă a funcţionalităţii acestui stat imens, controlând teritorii inegale ca dezvoltare economică şi popoare diferite prin origine şi specific organizaţional a constat în compromisul reuşit între etatism şi descentralizare, între birocraţia Curţii şi elitele locale. Satrapiile persane au dispus de o remarcabilă autonomie juridică şi fiscală, iar tributul perceput de la fiecare din popoarele supuse varia în funcţie de disponibilităţile regiunii şi de condiţia locuitorilor. Expansiunea persană zona litorală a Asiei Mici şi tracucerirea oraşelor greceşti de pe ţărmurile Asiei Mici au creat premisele familiarizării acestora cu realităţile asiatice, iar în acest context apar primele menţiuni ale unor regiuni precum Ariana, patria mitică a arienilor şi zona de origine a profetului Zarathustra, Bactria, Arachosia, Sogdiana sau Ekbatana, locuite de populaţii exotice, înzestrate cu însuşiri excepţionale. Vocaţia universală la care puterea absolută a monarhului predispunea statul persan, avea să-i aducă pe stăpânitorii de la Susa în conflict cu lumea divizată dar animată de o conştiinţă clară a propriei identităţi a polisurilor greceşti. Reflecţia istorică aproape contemporană cu desfăşurarea confruntărilor militare a avut o importanţă cel puţin echivalentă în privinţa articulării unor arhetipuri imagologice cu care protagoniştii următoarelor conflicte între est şi vest aveau să opereze de acum înainte. Din perspectiva greacă, avem de-a face cu un antagonism în două dimensiuni: o confruntare între greci şi barbari, dublată de o luptă ireconciliabilă între libertate şi tiranie. Războaiele greco-persane au rămas în memoria colectivă ca momente exponenţiale, victorii ale cetăţenilor animaţi de motivaţii patriotice împotriva hoardelor superioare numeric ale Orientului. Chiar dacă relaţiile dintre cele două entităţi au presupus şi episoade de parteneriat, colaborarea infamantă cu perşii a fost utilizată ca instrument politic în luptele politice care divizau lumea greacă, iar unul din cei acuzaţi de a fi fost mituit de barbari a fost chiar Demostene, celebrul apărător al libertăţii atenienilor în faţa pericolului reprezentat de o tiranie locală de această dată, cea a regelui Filip al II-lea al Macedoniei. Eşecul suferit în faţa grecilor a însemnat începutul regresului puterii Ahemenizilor, din ce în ce mai vulnerabili în faţa revoltelor locale şi a contestaţiilor dinastice. Momentul de turnură în această relaţie complicată a fost afirmarea hegemoniei macedonene, care şi-a legitimat poziţia politică prin necesitatea războiului împotriva inamicilor tradiţionali ai grecilor. Campaniile spectaculoase conduse de Alexandru cel Mare aveau să însemne apariţia primului cuceritor pe solul Asiei Centrale, îndată după destructurarea puterii persane. Cavalcada începută cu trecerea Helespontului a presupus înafara unui parcurs militar, dealtfel remarcabil pentru starea comunicaţiilor şi cunoaşterea unor teritorii ostile, şi începuturile unei sinteze greco-iraniene, sub auspiciile unei guvernări cosmopolite, care făcea apel la tradiţiile ambelor culturi şi pe fondul unor edificări urbane dintre care Heratul va supravieţui până azi, demonstrând caracterul inovativ al acţiunii tânărului suveran macedonean. În planul simbolurilor care însoţesc obiectiv evoluţia istorică, Alexandru cel Mare a însemnat prima încarnare a cuceritorului, a leaderului militar invincibil, înzestrat cu calităţi supraomeneşti, un motiv recurent în mentalul locuitorilor Asiei Centrale. Expediţia sa dincolo de frontierele lumii familiare istoricilor şi geografilor greci de până atunci a prilejuit apariţia primelor menţiuni în legătură cu o entitate politică din estul Iranului, în aşa-numita Chorasmia. Resursele economice ale regiunii dintre fluviile Oxus şi Yaxartes (Amu Daria şi Sîr Daria) şi apariţia unor axe de comunicaţii necesare schimburilor dintre Persia şi India au favorizat cristalizarea unui centru politic localizat de arheologi la Urghenci, suficient de puternic pentru a supravieţui crepusculului puterii Ahemenizilor şi sinuozităţilor politice de tot felul. Sfârşitul prematur al vieţii cucuceritorului macedonean şi disputele succesorale care au urmat au determinat eşecul proiectului elenistic în zonele sale frontaliere. Chiar dacă Siria Seleucizilor şi-a asumat cu succes mandatul macedonian, expediţia în nordul Indiei sau campaniile lui Antiochos al III-lea, redutabilul inamic al Romei, nu au conturat un program de intenţii în legătură cu zonele interioare ale Asiei. Din perspectiva locuitorilor, noii-veniţi erau percepuţi ca o ameninţare pentru tradiţiile spirituale şi solidarităţile locale, iar dimensiunile acestei reacţii xenofobe sunt date de succesul revoltei parţilor care, sub conducerea dinastiei Arsacizilor, vor fonda o structură politică identificată cu revanşa iraniană în faţa ofensivei Occidentului mediteranean. De acest reviriment al naţiunilor stepei sunt legate momente importante ale istoriei romane. Dezastrul suferit de legiunile conduse de Marcus Licinius Crassus la Carhae a preliminat izbucnirea războiului civil dintre Pompei şi Caesar şi implicit sfârşitul Republicii Romane, iar parteneriatul greco-roman care se dovedea viabil în Orientul elenistic a trebuit să facă faţă provocării militare dinspre est. Controlul politic al parţilor în Asia Centrală nu pare să fi fost unul efectiv, chiar dacă unele surse indiene menţionează dinaşti cu nume iraniene a căror autoritate s-a extins şi în zonele de proximitate cu regatele hinduse. Căderea regatului parţilor, sub presiunea succeselor militare romane şi a destructurării interne, a făcut loc Sasanizilor din Iranul propriu-zis, care sub auspiciile unei renaşteri spirituale a zoroastrismului, veneau să conteste dominaţia romană şi ulterior bizantină în Orientul Apropiat. Noii suverani ai Persiei au desfăşurat o politică mai activă la frontierele lor răsăritene, Chorezmul sau Chorasmia aflându-se probabil sub suzeranitatea şahului, fapt sugerat de coroborarea unor mărturii scrise cu cercetări arheologice făcute în zona capitalei acesteia, Urghenci. Scrieri iraniene târzii menţionează o primă dinastie locală, Afrigizii, care au condus Chorasmia de la mijlocul secolului al IV-lea, a supravieţuit convertirii la islam până la finele primului mileniu. Raporturile Chinei cu populaţiile nomade din stepele de la confiniile sale nordice şi nord-estice au fost guvernate de aceleaşi circumstanţe ca în cazul abordărilor greco-romane. Dinastiile chineze au practicat în relaţia cu confederaţiile tribale turcice şi mongole o politică apropiată de cea a Romei în raport cu barbarii de dinafara propriei jurisdicţii, încercând să valorifice disponibilităţile lor militare în beneficiul propriu şi să împiedice, printr-o diplomaţie abilă şi subvenţii generoase, constituirea unei forţe politice potenţial ostile. Această ecuaţie simplă urma să fie însă modificată odată cu unul din cele mai controversate fenomene ale primului mileniu, marile migraţii.
Nu sunt foarte lungi articolele de specialitate,stimate Domnule Soporan,acesta este un lucru foarte practic,de ajutor,nu este usor de aprofundat un nivel inalt de competenta.Este doar o parere,cu respect si admiratie pentru imensa Dumneavoastra cunoastere si pricepere.