Încercam în articolul trecut să evidenţiez o bifurcaţie mai puţin vizibilă în această adevărată explozie a producţiei publicistice de azi: articole, bloguri, chat-uri, SMS-uri… o bifurcaţie care desparte în timp două atitudini, două stiluri de scris: unul ce conduce cititorul, prin întreg cortegiul de cuvinte, într-o lume din ce în ce mai subtilă, cu tentă filozofico-spirituală şi altul, concret, limitat, tangibil, partizan şi utilitarist (fără a le da însă vreo conotaţie de + sau -). Această bifurcaţie era legată de alegerea cuvintelor în alcătuirea frazei, căci fiecare cuvânt este anume legat de celelalte pentru a genera în ansamblu un inţeles. Un cuvânt poate fi văzut ca având un “nucleu dur” înconjurat de o “aură semantică” ce sugerează sensuri diferite şi care deschid acel cuvânt către altele similare, apropiate (sinonime ?!). Poate cel mai simplu ar fi să reluam un exemplu banal din DEX, şi să ne reamintim cu această ocazie cât de greu este să alegi cuvântul potrivit la …locul potrivit.
Fie cuvântul SEMEŢ … în DEX se spune:
SEMÉȚ adj. 1. v. falnic. 2. v. avântat. 3. v. curajos. 4. mândru, țanțoș, (pop.) dârz, fălos. (Un mers ~.) 5. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țâfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pâșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?) 6. mândru, orgolios, trufaș, (rar) superb. (Manifestă un ~ dispreț pentru cei din jur.) 7. v. obraznic.
Poate fi scris sau înţeles în sens de curajos, mândru, preaînălţat după cum, la fel de bine poate fi spus sau înţeles în sens de infatuat, grandoman, fudul… În prima clasă, sensul este pozitiv vis-à-vis de o normă de etică şi morală universală, implicit un exemplu de urmat în timp ce în a doua clasă de semnificaţii, conotaţiile sunt negative… În sensul acesta sugeram o bifurcaţie ce duce treptat mesajul în două “lumi” diferite …
Societatea modernă se fereşte, în numele “libertăţii” de exprimare, a bunăstării unei societăţi de consum, a unui modernism postindustrial în a sugera măcar necesitatea unei coloane vertebrale bazate pe etica şi morală. Alege cu ostentaţie doar cuvintele care şochează, lovesc, uimesc… Frumosul “canonic” pare ceva monoton, plictisitor, de domeniul trecutului în timp ce “frumuseţea” urâtului, a grotescului, devine cap de afiş…
Apare astfel evident faptul că atunci când dorim cu-adevarat să comunicăm ceva (nu doar să fim şi noi parte la un dialog), succesul comunicării depinde de cum şi de ce alegem anumite cuvinte, de ritmul indus de succesiunea lor! Putem spune că, în spatele structurării unei fraze se desfăşoară un alt proces mai subtil, ce alege cuvintele “după chipul şi asemenarea” dimensiunii noastre spirituale şi în consonaţă cu intenţia urmărită (iarăşi, conştient sau nu).
Dacă ascultăm neutru o frază (întreagă), ne putem da seama, pe lângă conţinut şi de intenţia celui care a formulat-o! Dacă fraza însă este doar auzită şi nu “pătrunsă”, ea determină imediat o reacţie “pavloviană”, o încadrare într-o clasă agreată sau nu, o judecată ce declanşează un răspuns “pregătit” din vreme… “Ştiam eu că asta o să spună!!!??? “ Şi de cele mai multe ori această “preştiinţă” se instalează cu mult înainte ca interlocutorul să îşi termine fraza… căci ascultatorul nu Ascultă ci judecă continuu, în baza preconceptelor ce au dus treptat la o accentuare a unora din sensurile aceluiaş banal cuvânt…
Aşa am reacţionat şi eu la o primă citire, acum ceva zeci de ani, a titlului uneia din cărţile lui Rudolf Steiner: Ştiinţa ocultă…. “Ah! Iată o altă “producţie” pseudoştiinţifică” mi-am zis din poziţia inginerului tehnolog…!!!. Nu merită nici o atenţie! Apoi viaţa mi-a oferit multe surprize, experimente şi participări la expediţii în locuri inedite din lume şi totul s-a reconfigurat ( şi asta fără să pierd din dimensiunea pragmatică a inginerului). Surpriza şi reconsiderarea cărţilor lui Steiner a fost determinate de o mai bună înţelegere a sensurilor date cuvântului ocult… şi asta datorită înţelegerii utilităţii explorării DEX-ul înainte de a trage o concluzie: Ocult ~ Ascuns ~ Enigmatic ~ Tainic ~ Discret ~ Neştiut ~ Misterios ~ Necunoscut ~ Neînţeles ~ Pitit… Nu am găsit oficial un antonim dar l-am putea interpreta ca fiind ceva la vedere… cunoscut de toată lumea… despre care se ştie… nesecret… deschis… acceptat general….
Spuneam că fiecare cuvânt (ca etichetă) trezeşte în mintea omului un “nor” de stări, asociate în timp ca urmare a trăirilor personale şi a proceselor educaţionale şi culturale ce l-au format ca persoană. De exemplu tainic şi misterios îmi sună incitant, ca o rămăşiţă din basmele copilăriei care îmi sugerau existenţa unui tărâm misterios, ce ascundea multe taine pe care trebuia musai să le găsesc, să le aduc la lumină, să le “desecretizez”… Ascuns, pitit, îmi sugerează o intenţie a unei alte persoane de a limita cu bună ştiinţă accesul la ceva (un bun, o informaţie, poate o comoară sau poate un pericol pentru mine…). În timp ce neştiut, necunoscut nu îmi trezesc personal nici o stare specială ci poate că, în funcţie de ce ar fi de cunoscut, de înţeles m-aş sinchisi un pic sa fac ceva efort…
Doresc să sugerez astfel încă odată că alegerea cuvintelor într-o frază este esenţială, căci, chiar dacă mesajul se doreşte a fi acelaşi iar cuvintele alese considerate sinonime, nu se obţine acelaşi efect în mintea şi Inima ascultătorului …cuvintele mai TRANSPORTĂ ceva către cineva … CE? Cum se decodifică? Cine decodifică? Unde ne trimite “cu gândul” acea frază…. ei, cam despre asta ar fi de vorbit în mare, în cadrul ştiinţelor oculte… ce nu reduc omul la o maşină biochimică oricât de sofisticată.
Rareori avem şansa de a fi martori la evenimente clare, evidente şi uşor de povestit ulterior. Evenimentele sunt ţesute din alte evenimente trecute, desfăşurate întâmplător sau bine controlate… Sunt precum o reţea multidimensională ce nu poate fi înţeleasă uşor. Dacă evenimentul este intens şi neaşteptat, va fi perceput parţial şi apoi redat distorsionat din cauza FRICII ce se instalează imediat după ce “pericolul” a trecut cumva şi mintea începe să analizeze, să interpreteze. Acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când suntem implicaţi pentru prima dată într-un eveniment pentru care nu avem nici o informaţie anterioară, nu avem comparaţii şi nici reţete. De cele mai multe ori însă suntem doar “martori” indirecţi, martori la evenimente descrise în jurnale, cărţi, filme. Martori la ceva ce nu am trăit ci doar luăm la cunoştiinţă prin intermediul descrierilor şi implicit al cuvintelor. De aici şi grija mea obsesivă pentru alegerea cuvintelor şi interpretarea frazelor.
Suntem obsedaţi de manipulare şi paradoxal ne lăsăm aşa de repede pradă acestei tehnici, fără a face efort de a pătrunde dincolo de “adrenalină”, de senzaţie, de “brusca relaxare” la auzul unei tragedii ce inplicit declanşează reacţia: bine că nu am fost eu acolo… Se nasc apoi în minte fel de fel de continuări, extrapolări, interpretări ce ţes mai departe “seminţele” unor evenimente ulterioare, şi asta fără ca noi să ştim măcar că tocmai de la povestea noastră a pornit totul! Apar păreri, repetări ale poveştii în medii diferite: la servici, pe scară, în piaţă, la o bere, în şoaptă la o şedinţă... şi astfel evenimentul se propagă, se difuzează în social, se întinde aidoma unor contaminări cu o anumită boală. Odată atins de “informaţie”, se naşte… AVALANŞA. Dacă este ceva de înţeles …se începe comentariul… Dacă este ceva neînţeles, fie este negat evenimentul (aşa ceva nu se poate ..) fie se aproximează noul cu ceva cunoscut şi … evident începe comentariul…
O abordare cel puţin interesantă a acestui mod de propagare în social a unor ştiri este cea oferită de Automatul Celular. Diversificat în multe variante din ce în ce mai sofisticate, AC a stat la baza apariţiei calculatorului neural, a algoritmilor genetici şi în final la un domeniu complex şi controversat numit VIAŢĂ ARTIFICIALĂ. Ideea centrală este legată de faptul că starea unei “celule” la un moment dat depinde de stările vecinilor şi în acelaşi timp condiţionează stările acestora. Şi, deşi două celule pot fi despărţite, situate departe una de alta, prin faptul că fiecare are vecini ce au la rândul lor vecini… ele pot la un moment dat să se influenţeze reciproc… Cum? Cât de “cauzal” este acest cuplaj, manifestat din aproape în aproape? Ce putem învăţa de la acest simplu model? Iată câteva din întrebările ce îşi caută răspunsul…
Pentru a înţelege puţin spiritul în care se poate modela realitatea cu ajutorul Automatului Celular, să ne imaginăm urmatoarea situaţie decupată din cotidian (din Bucureştiul lui 1993).
Era o dimineaţă obişnuită, poate puţin cam umedă. E ora 7 şi mă apropiam de staţia de autobuz (să zicem linia 311). Nimic neobişnuit. Aceeaşi aglomeraţie… De fiecare dată îmi spun: ce noroc am că iau autobuzul de la capat. Nu ştiu cum m-aş descurca altfel! Incomod, tensiuni, contacte dubioase…Aş pierde vreo oră din viaţă în fiecare dimineaţă!… pe când aşa, pot citi ceva interesant, şi asta zilnic! În sfârşit un autobuz îşi deschide uşile şi înghite torentul de oameni ( de “celule” ale unui sistem ce tocmai s-a decupat de restul Universului printr-o interfaţă de tablă vopsită proaspăt cu reclame ce ne oferă în drum spre servici un chilipir… acum un McMeniu…). Totul părea să decurgă normal până în a treia staţie când s-a produs şocul: un sunet infernal de peste 100 db s-a năpustit asupra urechilor noastre dintr-o sirenă montată de ingeniosul şofer pentru a forţa lumea să se decidă: sus sau jos (mai mult jos decât sus) şi să lase uşa să se închidă. Din aproape în aproape şi din staţie în staţie, starea de nervozitate se instalează în întreg sistemul. Devenisem „celule active”, adică pline de nervi şi asta înca de pe la ora 7 şi 20. Cobor şi încerc să mă stăpânesc şi să nu transmit starea mea „vecinilor” de servici. Este greu. Poate vremea, poate alt eveniment asemănător celui trăit de mine, face ca treptat, din vecini în vecini, starea să se „întindă”, pentru ca în final să necesite o …descărcare. Şi astfel, ajungi să te duci acasă şi se împlineşti ceea ce se spunea la un moment dat… a fost o vreme de să-ţi baţi copiii. Dintr-un simplu autobuz, de la o simplă sirenă “agasantă”, tensiunea se întinde, din aproape în aproape în Bucureşti, în judet?… în ţară? … în diasporă? Până unde oare?
Oare se aseamănă cu mecanismul prin care se „propagă” bancurile? sau epidemiile? (tot din aproape în aproape prin interacţiunea dintre celule vecine). Oare acel şofer inventiv de altfel, ar putea declanşa o stare, ce propagată la nivel social să declanşeze o… revoluţie? Oare acest lucru este posibil, şi daca da, în ce moment al „evoluţiei” sistemului? sau trebuie el să găsească sistemul într-o stare critică? Oare studiază cineva aşa ceva? Şi dacă da, a ajuns la vreun răspuns? Are vreo metodă de a controla această propagare? Dacă da, atunci să vezi manipulare! Mai ales că asemenea studii nu mai sunt de mult secrete căci se fac la facultate şi stau la baza teoriei generale a reţelelor, a Inteligenţei Artificiale şi a Vieţii Artificiale… Altfel spus… ne manipulăm într-un joc de oglinzi în care …scapă cine poate …adică cine ÎNŢELEGE şi decodifică la timp sensul şi valoarea informaţiei, cine ştie să “citeasca” dincolo de cuvinte!
Florin,
Nu mai este un secret că trebuie să mă aşez cu picioarele într-un lighean cu apă rece înainte să încep să citesc un articol de-al tău. În plus, o fac şi cu plăcere, adica îţi sunt fan! Mai mult, recomand cu căldură prietenilor şi cunoştinţelor să te citească.
Articolele tale nu pot fi însă recomandate oricui. La fel ca şi alegerea cuvintelor atunci când vorbim cu cineva şi, pentru a reuşi să transmitem ceea ce dorim, trebuie să facem o minimă evaluare a modului de „emisie-recepţie” al acelei persoane pentru a putea comunica măcar parţial (în cea mai mare parte a timpului avem de fapt un „dialog al surzilor”).
Din acest motiv suntem în permanenţă ameninţaţi să devenim părţi şi obiecte manipulate ale unor sisteme discreţionare (care sunt un caz general al sistemelor totalitare). Din acest motiv este atăt de important sa scriem, să încercăm măcar, să comunicăm.