caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Douăsprezece motive pentru a-l susţine pe candidatul Partidului Verde la alegerile prezidenţiale

de (31-8-2009)

1. Actuala clasă politică este epuizată moral şi lipsită de credibilitate fiind absolut necesară apariţia unor alternative serioase la aceasta, iar Partidul Verde şi Remus Cernea încep o astfel de construcţie invitându-i pe cetăţenii responsabili şi ataşaţi valorilor democratice să li se alăture.

2. Partidele parlamentare actuale au constituit unanimităţi fie de orbi, fie de populişti atunci când, spre exemplu, înaintea alegerilor generale din 2008 şi în prag de gravă criză economică, au speculat necesitatea legitimă de a se mări salariile promiţând prin vot creşteri de salarii unor categorii sociale, dovedind astfel că sunt nu apărători ai societăţii româneşti, ci inamici ai ei.

3. Un discurs raţional, fundamentat cu adevărat pe valorile democratice ale societăţii deschise şi dublat de acţiuni consistente în promovarea şi apărarea acestora lipseşte cu desăvârşire la actualele partide dominante pe scena politică românească.

4. Partidul Verde este o formaţiune tânără refractară la corupţi şi oportunişti şi apărută tocmai pentru a oferi o alternativă consistentă la marasmul generalizat economic, politic, moral şi social în care ţara noastră a fost adusă de incompetenţa şi lipsa de scrupule a clasei politice în a-şi urmări propriile interese străine de ale cetăţenilor.

5. Candidatul Partidului Verde la alegerile prezidenţiale, Remus Cernea, este un tânăr nonconformist, cu o solidă pregătire teoretică, care a avut curajul şi priceperea să se opună în repetate rânduri unor grave abuzuri ale autorităţilor şi să devină una dintre vocile civice cele mai energice şi cunoscute din România.

6. Gravele probleme cu care se confruntă România, atât pe timpul acestei crize criză, cât şi în general nu pot fi rezolvate sau atenuate decât printr-o schimbare radicală de abordare care să privilegieze raţionalitatea, urmărirea interesului public, echilibrul, fundamentarea serioasă a deciziilor la nivelul autorităţilor, implementarea valorilor politice, civice şi sociale care stau la baza democraţiilor avansate, or toate acestea stau în puterea verzilor şi a lui Remus Cernea.

7. Actualele partide parlamentare temându-se de apariţia oricărei concurenţe care să le ameninţe privilegiile au introdus în legile electorale cele mai restrictive prevederi din Uniunea Europeană, lucru care a condus la un îngheţ politic în România, de foarte mulţi ani ocupând scena politică aproximativ aceleaşi persoane.

8. Pentru sănătatea politică a ţării noastre este imperativ necesar să apară alternative şi provocări la actualele partide parlamentare.

9. Întrucât în România opoziţie până recent acum au făcut doar presa şi câteva organizaţii neguvernamentale, este timpul apariţiei unei opoziţii autentice la actuala clasă politică, opoziţie care să urmărească într-adevăr interesul general.

10. Deficitul de democraţie din România, prăbuşirea economică şi distrugerea pe scară largă a mediului cer urgent noi abordări pe care însă actualele partide parlamentare au dovedit în repetate rânduri că nu sunt capabile să şi le assume.

11. Prezenţa cetăţenilor la alegeri este în continuă scădere ceea ce arată o indiscutabilă înstrăinare de politică a oamenilor, lucru care nu poate duce nicicum la rezolvarea problemelor ci la agravarea lor şi la îndepărtarea oricărei speranţe veritabile de mai bine în România.

12. Remus Cernea şi Partidul Verde sunt conştienţi că este extrem de greu să mai ceri astăzi încrederea oamenilor, după atâtea dezamăgiri successive; singurul lucru pe care îl cerem însă este o evaluare pe cât posibil raţională a tuturor ofertelor politice actuale şi asumarea votului ca pe un gest de conştiinţă.

Remus Cernea

www.remuscernea.ro
email: remuscernea.ro@gmail.com
0727.583.594
28 august 2009, Bucuresti

N.REd. Revista ACUM nu susține niciun candidat în alegerile prezidențiale din toamnă.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Lumina fascinantă a geneticii (I)

Voi incepe acest articol despre genetica cu unele comentarii din afara geneticii, care insa arunca o lumina asupra directiei in...

Închide
18.191.240.243