caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii extremism

Posts Tagged ‘extremism’

 

Megademonstraţie antinazistă la Budapesta

de (2-12-2012)
1 ecou

Demonstraţie la Budapesta

Mai multe zeci de mii de persoane de pe tot cuprinsul ţării, inclusiv ambasadorii SUA, Suediei şi Israelului,  au participat duminică la o mare demonstraţie populară împotriva renaşterii nazismului în Ungaria.

Organizarea acestei manifestări de către peste 30 de partide şi mişcări politice, organizaţii neguvernamentale,  fundaţii, organizaţii culturale şi religoase a fost declanşată de declaraţiile cu caracter antisemit ale lui Gyongyosi Istvan, deputat al partidului  de extremă dreaptă Jobbik. El a cerut în plenul parlamentului, înregistrarea pe o listă a oamenilor politici de origine evreiască sau a celor care dispun de dublă ceăţenie- ungară şi israeliană. Propunerea a evocat în rândul populaţiei din Ungaria amintiri dramatice. În primăvara lui 1944, când, cu excepţia celor de la Budapesta, evreii din ţară (inclusiv din Ardealul de nord, ocupat vremelnic de regimul Horthy) au fost deportaţi în lagărele morţii de la Auschwitz şi Birkenau, acţiunea s-a realizat fulgerător datorită listelor făcute anterior despre evrei.

Nu este pentru prima dată când parlamentari Jobbik au avut ieşiri antisemite, antirome, naţionaliste sau revizioniste în parlamentul de la Budapesta, fără să se ia măsuri împotriva lor. Desi ,sub presiune publică, guvernul Orban s-a delimitat de aceste atitudini,luările de poziţie au fost considerate  mai degrabă formale. Declaraţiile de luni ale lui Gyongyosi au stârnit critici vehemente în opinia publică internaţională care a considerat că în Ungaria se manifestă o renaştere semioficială a neonazismului,  ţinând cont şi de faptul că în parlament nu s-a formulat nici un fel de protest împotriva celor spuse de deputatul Jobbik. Abia a doua zi şi în cele care au urmat, guvernul Orban şi celalalte partide politice s-au delimitat de poziţia  Jobbik

La demonstraţia de duminică au luat cuvântul Antal Rogan, liderul fracţiunii parlamentare a Fidesz, Gordon Bajnai, fost premier al Ungariei, liderul  noii mişcări civice “Împreuna 2004”, Atiila Mesterhazy, preşedintele PSU şi Tamas Ungvari, preşedinţele fundaţiei “Împreună pentru Ierusalim”, unul dintre organizatori. Nu se stie dacă Rogan a  vorbit în numele partidului sau în nume propriu, dar a fost una dintre cele mai emotionante cuvântări rostite la miting. El a vorbit despre demnitate, despre memoria istoriei, despre  vinovăţia celor care lasă lucrurile să se desfăşoare, despre pericolul uitării, necesitatea unităţii poporului împotriva unor astfel de manifestări care scot Ungaria de pe harta popoarelor civilizate şi şi-a declarat fără echivoc ataşamentul pentru idealurile democraţiei şi antifascismului. Nu rebuie ca noua generaţie să trăiască într-o atmosferă în care extremismul de dreapta acţionează fără să fie sancţionat şi pentru ca să cunoască trecutul, îşi va duce copiii să viziteze Auschwitzul. Ungaria îşi va apăra cetăţenii, a spus în încheiere Rogan.

În unanimitate, toţi vorbitorii au condamnat extremismul de dreapta şi încercările de reînviere a neonazismului, rasismului, antisemitismului şi xenofobiei, afirmând că aceasta trebuie să fie o preocupare a întregului popor deoarece astfel de atitudini jignesc demnitatea cetăţenilor Ungariei, au  atras atenţia că trecutul nu trebuie uitat şi că este necesară o acţiune comună, atât în parlament cât şi în afara lui, o acţiune care să blocheze orice încercare extremistă. Liderul socialist A. Mesterhazy, mulţumind  pentru atitudinea curajoasă a lui Antal Rogan, colegul său de parlament de la Fidesz, a cerut premierului Orban ca luni după masă, la începutul lucrărilor parlamentului, , în nume propriu, să se delimiteze de declaraţiile partidului Jobbik.

Printre primele ecouri de pe forumuri a fost şi declaraţia unui simplu cetăţean care s-a întrebat, de ce la un astfel de eveniment nu au participat şi nu au luat cuvântul primii trei demnitari ai ţării- preşedintele Janos Ader, premierul Viktor Orban şi preşedintele parlamentului, Laszlo Kover. Reamintim că Laszlo Kover a insistat pentru înmormântarea cu pompă în Transilvania a rămăşiţelor pământeşti ale scriitorului nazist Jozsef Nyiro şi a fost declarat persona non grata în Israel, la marcarea a 100 de ani de la naşterea lui Raoul Wallenberg.
 

 
 
18.97.9.174