caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii extrema dreapta

Posts Tagged ‘extrema dreapta’

 

Partidele de extremă dreapta din Israel cresc în sondaje

de (30-12-2012)
35 ecouri
Naftali Bennett, liderul partidului Habait Hayehudi

Naftali Bennett, liderul partidului Habait Hayehudi

Cu aproximativ o lună înaintea alegerilor legislative anticipate din Israel (22 ianuarie 2013), analiştii politici au constatat o creştere semnificativă a popularităţii partidelor care se situează la dreapta formaţiunii Likud de guvernământ, aceasta fiind considerată de centru-dreapta.

Un salt neaşteptat a înregistrat partidul Habayit Hayehudi (Casa Evreiască), formaţiune politică reprezentând sionismul religios care se opune oricărei cedări de teritorii în favoarea palestinienilor. Potrivit unui sondaj publicat în cotidianul “Haaretz” din 19 decembrie, dacă astăzi s-ar organiza alegerile în Israel, acest partid s-ar situa pe locul trei, după  lista comună Likud – Israel Beytenu, partidul condus de fostul ministru de externe, Avigdor Liberman care a fost obligat să-şi dea demisia din cauza unor acuzaţii de corupţie, şi după Partidul Muncii. Astfel, Habayit Hayehudi ar obţine 12 sau chiar 15 mandate, de trei ori mai mult decât cu patru ani în urmă.

Succesul partidului care s-a format din mai multe partide mai mici cu orientare religioasă dar şi naţionalistă se datorează în primul rând  ultimelor evoluţii politice din Israel când votarea de către Adunarea Generală a ONU  a statutului de observator nemembru în favoarea Autorităţii Palestiniene, practic un fel de recunoaştere a independenţei statului palestinian, a radicalizat o parte a alegătorilor israelieni. Declaraţiile făcute în acest sens de Naftali Bennett, liderul proaspăt ales al partidului, un personaj carismatic şi deosebit de dinamic, au contribuit de asemenea la creşterea popularităţii Habayit Hayehudi. Observatorii au arătat că Bennet, nou venit în partid, provenind din părinţi americani care au emigrat în Israel după 1967, multimilionar în domeniul high tech şi fost preşedinte al Consiliului Yeşa, organizaţia reprezentanţilor coloniştilor din teritoriile palestiniene, a reuşit să revigoreze sionismul religios. El şi-a propus să devină cel mai mare partid în guvern după alianţa Likud-Beytenu.

După ce a câştigat alegerile primare din partidul său, obţinând cele mai multe voturi, Bennett a afirmat, potrivit publicaţiei “Ynet”, că “dacă Netanyahu va lua în considerare ideea cedării teritoriilor, voi face tot ce-mi stă în puteri să-l împiedic. Statul nu este un bun imobiliar care să se poată negocia”, a subliniat el. Bennett chiar a cerut militarilor că dacă se va pune problema evacuării unor colonii, să nu dea ascultare ordinelor.

Analiştii israelieni atrag atenţia unei schimbări în echilibrul de putere din Israel. “Fenomentul Bennett, scrie “The New York Times”, ar putea transforma chiar şi coaliţia de guvernământ a lui Netanyahu, dat sigur câştigător, prin înlocuirea puterii partidelor ultraortodoxe cu un grup de formaţiuni religioase mai moderne şi mult mai naţionaliste care decenii de-a rândul au fost fracturate şi slăbite în sfera politică”. Cotidianul menţionează perspectiva intrării în parlament a unui număr mare de candidaţi aparţinând ortodoxiei moderne care fac parte din partidele rivale Likudului. “Este vorba de expresia politică a unor schimbări sociologice în societatea israeliană”, afirmă Yedida Z. Stern, profesor de drept şi vicepreşedintele organizaţiei neguvernamentale Institutul pentru Democraţie al Israelulu. Sioiniştii religioşi devin din ce în ce mai proeminenţi în structura militară, în presă, ştiinţă şi afaceri iar discursul reprezentanţilor lor este asemănător cu cel al lui Bennet, arată ea.

Un alt partid de extremă dreapta, Otzma Leysrael, va câştiga de asemenea două mandate, ceea ce conferă celor două formaţiuni 14 sau chiar 17 mandate în Knesset, dublu faţă de cele deţinute cu patru ani în urmă. În ansamblu, se arată în analiza cotidianului “Haaretz”, blocul partidelor religioase ar deţine 58 de mandate, depăşind cu mult cele ale formaţiunilor de stânga – Partidul Muncii şi Meretz. Astfel că pentru a avea sprijinul unei majorităţi în Knesset, Netanyahu, după alegeri, va fi obligat din nou să ia în calcul formaţiunile religioase pentru formarea unui nou guvern. Deşi Netanyahu a criticat dur apelul la nesupunere al lui Bennett adresat militarilor şi a susţinut că o astfel de persoană nu are ce să caute în guvernul său, lucrurile se pot schimba. Deja acum influenţa “fenomenului Bennett” se manifestă prin orientarea mai spre dreapta a premierului care a optat pentru o listă mai conservatoare de candidaţi în alegeri, eliminând trei deputaţi foarte respectaţi, cu orientare moderată.

 
 
18.204.2.53