caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

” Partage” la Paris (3)

de (5-4-2009)

In episodul precedent ma oprisem la conversatia cu Elie Wiesel, cind discutasem mult despre infiintarea, in Romania, a comisiei care ii purta numele, si care trebuia sa prezinte Presedintelui Romaniei un raport asupra evenimentelor din perioada celui de-al doilea razboi mondial, legate de Holocaustul din Romania. Personal, consideram ca aceasta comisie este inutila, existau doar atitea documente istorice, marturii personale si carti exhaustive, dar un interviu cu afirmatii absurde, al lui Ion Iliescu, aparut in ziarul israelian Haaretz declansase un val de proteste, deoarece declarase ca in Romania nu a avut loc un Holocaust. Presiunile politice si cele din presa au dus la formarea acestei comisii, din care faceau parte istorici de renume, scopul fiind alcatuirea unui raport final, pe care guvernul Romaniei se obligase sa-l accepte, cu recomandarile inerente, care aveau rolul, in sfirsit, sa faca lumina asupra trecutului si sa combata negationismul, atit in lumea academica, cit si in rindul populatiei.

Dialogul cu Wiesel a reprezentat pentru mine o mare placere. Nascut la Sighet, deportat de mic copil la Auschwitz, Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, isi dedicase intreaga viata perpetuarii memoriei Holocaustului. Cu ajutorul lui Radu Ioanid, director la Muzeul Holocaustului din Washington, a alcatuit o comisie formata din oameni competenti, printre care si istorici israelieni, care au depus o munca asidua, si, in numai un an, a fost prezentat Raportul Final, insotit de documente elocvente asupra deportarilor evreilor in lagare de concentrare si a exterminarii a jumatate din populatia evreiasca a Romaniei.

Revenind la simpozionul Le Partage, in cursul dupa amiezii, am reusit sa urmaresc prelegerea lui Bernard Kouchner, actualul Ministru de Externe al Frantei, si co-fondator al organizatiei ”Medecins Sans Frontieres”, cu titlul ”Bolnavi fara granite”, apoi conferinta lui Umberto Eco, scriitor, estet si filozof italian, despre accesul la informatie.

Sorbeam fiecare cuvint al prezentatorilor, care se adresau cu mult respect audientei, formata in mare parte din oameni de stiinta si litere, din Franta, dar si din multe alte tari. Totodata, in public erau numerosi elevi de liceu, ceea ce evidentia dorinta acestui simpozion de a-si gasi un ecou in inimile noii generatii, avind ca obiectiv transmiterea spiritului democratic, a perpetuarii dialogului si a valorilor umanismului, a acceptarii diferentelor de conceptii si culturi. Dupa intrebarile din sala, transmise prin biletele, pentru a pastra o atmosfera destinsa, pe la cinci dupa amiaza, s-a incheiat prima zi a reuniunii.

Probabil ca sinteti curiosi sa aflati ce s-a intimplat cu vestita valiza pierduta. Telefonez in Israel si aflu ca valiza va ajunge la Paris abia seara tirziu si va fi transportata la hotel inca in cursul noptii. Eram sceptic, pesimist, am telefonat la Air France, mi-au recomandat sa imi cumpar haine in valoare de pina la o suta de euros, o suma derizorie. M-am invirtit eu prin zona Gare de l’Est, dar tot ce am vazut arata penibil, magazinele se inchideau in jurul orei sase seara, asa ca am renuntat, m-am intors la hotelul Ibis, coplesit de impresiile primei zile a congresului, dar si cu gindul la… Stephanie. Probabil nu sinteti interesati de subiectul Stephanie, doar ajunsesem la Paris pentru „Partage” si imbogatirea universului meu cultural, iar cind vorbim despre cultura nu e loc de divagatii mondene, care sa intineze nobletea mesajului filozofic sau sentimentul de implinire spirituala si bucuria ca pot asista la un asemenea eveniment international.

Ramas singur la hotel, in aceeasi tinuta de drum, am profitat de ocazie pentru a ma intilni cu un prieten, apoi m-am retras in vasta mea camaruta, sa urmaresc programele de televiziune. Am dat tocmai peste un program despre… Israel si palestinieni – probabil ca ma aflu inca in Israel si tot voiajul la Paris a fost un vis – imi spun, si adorm cu gindul la Stephanie, care precis, in clipele acelea, elegant imbracata, lua parte la o receptie organizata de Presedintele Chirac.

A doua zi ma scol foarte devreme, cobor si – de necrezut – valiza mea sosise deja. Cu hainele recuperate si totul numai zimbet, ma dichisesc, arunc tinuta de drum, de care mi se facuse lehamite, si, proaspat si plin de energii pozitive, fug spre cladirea UNESCO, sa nu ratez sesiunea despre Memorie. In cursul diminetii am asistat la citeva prezentari exceptionale: Umberto Eco – Memorii impartasite – , Junzo Kawada – Memoriile Hiroshimei – , Jorge Semprun (scriitor spaniol, fost Ministru al Culturii, deportat la Buchenwald, distins in 1997 cu Premiul Ierusalim) – Memoriile recalcitrante.

Intr-o scurta pauza l-am intilnit pe Furio Colombo, fost director la l’Unita, care se pregatea sa plece la Geneva, la ”Initiativa de pace” demarata de Yossi Beilin si Yasser Abed-Rabbo, astfel am avut ocazia sa dialoghez cu el in italiana, consideram aceasta intilnire o greseala politica, in dezacord cu deciziile guvernului israelian, ineficienta. Apoi am revenit in sala sa urmaresc prezentarile lui Henry Louis Gates Jr., specialist in istoria Africii si a culturii afro-americane si a lui Wole Soyinka, (primul african laureat al Premiul Nobel pentru literatura in 1996) – Memorii africane si culturi coloniale.

La amiaza, se aproprie Jean Paul si imi propune sa iau prinzul cu conferentiarii de la Congres, in restaurantul sediului UNESCO. Urcam la etaj si Jean Paul ma aseaza la masa intre Umberto Eco si baroneasa Helena Kennedy, Presedinta lui British Council. Primim un somon foarte gustos, eu, numai ochi si urechi, sorbeam fiecare cuvint al celebritatilor din jurul meu. La un moment dat se apropie Roger-Pol Droit (jurnalist la Le Monde) de Umberto Eco si incepe un interviu, legat in mare parte de situatia din Orientul Mijlociu. Eco, proaspat intors din Israel, unde fusese onorat cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Ierusalim, isi expune cu emfaza ideile sale politice, precum ca marile puteri trebuie sa ii ia pe israelieni si palestinieni, sa ii bata cap in cap si sa ii oblige sa incheie un acord de pace, conform cu interesele mondiale. Si enunta o propunere revolutionara, ca o comisie formata din laureati ai Premiului Nobel sa stabileasca conditiile obligatorii, sa delimiteze granitele, pe scurt, sa impuna partilor beligerante solutionarea conflictului. Cei din jurul mesei aprobau creativa idee a faimosului scriitor. Si deodata, ma aud intervenind neinvitat in discutie, chiar pe un ton putin ridicat si revoltat, contrazicind ridicola initiativa a marelui Umberto Eco. Pe vremea aceea traia Yasser Arafat, care nu abandonase calea terorismului, fura din plin din banii alocati palestinienilor, facea tot posibilul sa impiedice orice acord de pace, sustinut, din pacate, de guvernele europene, care, inspirate de Chirac, duceau o politica unilaterala, anti-israeliana. Mi se parea absurd ca un laureat al Premiului Nobel in chimie sau economie sa stabileasca granitele unor state, fara a mai pune la socoteala ca insusi Arafat, terorist cunoscut, era laureat al Premiului Nobel pentru Pace. I-am lasat pe cei din jurul meu cu gura cascata, aveam tupeul sa il contrazic pe celebrul filozof si scriitor Umberto Eco.

(sfirsitul in numarul viitor)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Andrea Ghita: (5-4-2009 la 00:00)

    Nedumerire

    Din celes crise de Vlad Solomon reies eacelasi lucru pe care l-am constatat si eu, in cele cateva intalniri cu Elie Wiesel (ultima, la Sighet in 2002. Este un interlocutor fermecator si deschis. Ma intreb ce o fi declansat „atacurile” recente impotriva lui ?

    La inceputul lunii martie, în presa maghiara, a aparut articolul (preluat in presa internationala) in care Miklós Grüner, emitea ipoteza ca Elie Wiesel este alta persoana decat Lazar Wiesel, cu care fusese coleg de lagar, la Buchenwald, si ca ar fi un impostor… (opiniile lui Grüner sunt vechi de peste 15 ani si pot fi usor demontate)

    La doua saptamani diferenta, a aparut in Observatorul cultural, din condeiul lui Gabrie Andreescu, un ecoul tardiv (la aproape 7 ani – cel putin eu nu cunosc o vizita recenta a lui Wiesel in Romania) la refuzul lui Elie Wiesel de a vizita Memorialul luptatorilor anticomunisti din Sighet.

    Care este opinia Dvs. ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (5-4-2009 la 00:00)

    Si mie mi-au parvenit aceste articole, despre care vorbiti Dvs.
    Daca articolul din presa maghiara mi s-a parut absurd, dar nu mai mult decit o picanterie care nu poate sa se sustina prin dovezi ( sa nu uitam ca Wiesel a scris mai multe carti, are multi prieteni care il cunosc „de-o viata”, a inceput sa scrie indemnat de Malraux, cred ca inca de pe vremea cind era corespondent, in Franta, al ziarului israelian Yedioth Ahronoth), articolul din Observatorul Cultural este „reciclat”, scris inca inainte de simpozionul „Le Partage”, poate sub o alta forma. In orice caz, deoarece fusesem instiintat de un prieten despre acest articol (sau altul, care sustinea cam aceleasi lucruri), l-am intrebat pe Wiesel de ce nu a raspuns acelui articol. Nici macar nu-l citise si a fost surprins de intrebarea mea, normal ca Elie Wiesel nu poate fi la curent cu presa de limba romana si, oricum, nu datoreaza explicatii de ce alege un traseu sau altul. Nefiind un om politic, nu cred ca trebuia sa se supuna unui „protocol”, de-a lungul vizitei sale de atunci, in Romania. Nu sint la curent daca a avut loc o vizita recenta a D-sale pe plaiurile mioritice.
    E ciudata aceasta trimitere in trecut, din articolul lui Andreescu. De ce acum? Cred ca pentru a provoca. Dar despre ratiunile ziaristului roman, doar el insusi poate informa. Daca mai aveti articolul respectiv, trimiteti-mi-l, va rog, si il voi redirectiona catre Radu Ioanid, poate stie mai multe. Elie Wiesel nu scrie, nu citeste si nu vorbeste limba romana.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.215.69