caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Semnificaţia geopolitică a votului din 5 aprilie

de (3-4-2009)

\”Politica internaţională se referă întotdeauna, cu toată prietenia şi relaţiile comune, şi la susţinerea interesului propriei ţări\” (Cancelarul german Angela Merkel, New York Times, 29 martie 2009)

Declaraţia cancelarului german, dintr-un interviu oferit presei americane, justifică franc divergenţele dintre Germania şi SUA faţă de modul în care trebuie reacţionat la criza mondială.

Contextul reacţiei sugerează cel puţin un reper fix: criza o fi globală, dar răspunsurile sunt înainte de toate naţionale – iar regionale, numai dacă interesele multiple sunt conciliate. În acest caz, state sau spaţii fără forţă ori semnificaţie directă riscă să cadă de pe harta euroatlantică şi să devină victimele colaterale ale unei crize economice şi a unei neaşezări geopolitice ce readuc în discuţie, mai mult decât oricând, „sfântul egoism naţional”. Acesta este contextul global în care au loc alegerile din 5 aprilie. Şi de aici miza lor geopolitică majoră.

Cea mai importantă săptămână?

Importanţa deciziilor şi clarificărilor ce urmează fac din prima săptămână a lunii aprilie 2009 una dintre cele mai dense şi pline de semnificaţii, de la sfârşitul Războiului Rece încoace. Întâlnirea de la Berlin dintre preşedintele rus şi cancelarul german, reuniunile de la Londra sau Haga (unde se vor „reuni” SUA, Rusia şi Iranul), cele de la Londra (întrevederile Medvedev – Gordon Brown, Barack Obama cu preşedintele rus, cel chinez sau premierul indian), întâlnirea G20 de la Londra, Summitul din Ankara (Turcia-Pakistan-Afganistan), Summitul NATO de la Strasbourg, reuniunea SUA-UE de la Praga şi, nu în ultimul rând, vizita preşedintelui american în Turcia. O săptămână de foc, în care mizele globale vor fi puse pe masă: criza economică mondială, relaţia strategică SUA-Europa şi miza Afganistanului, relaţia americano-rusă, viitorul NATO şi relaţia SUA-Turcia (mai ales în contextul eventual al „răcirii” euroatlantice).

Moldova cade de pe hartă?

Unde este RM în acest joc global? Niciunde. Indiferent ce decizii se vor lua, numele „Republica Moldova” nu va fi invocat nici măcar indirect, respectiv, ca membră a UE sau NATO. Chişinăul nu aparţine niciunui spaţiu de prosperitate şi securitate care poate conta la acest nivel. Dar asta nu înseamnă că RM nu poate fi afectată. Din două motive. Unu, criza economică a redus consistent apetitul integrator al Bruxellesului, astfel că strategiile în curs ale UE devin mai degrabă instrumente de „menţinere la porţi” decât preambul pentru invitaţii. În al doilea rând, ideea de stabilitate în detrimentul confruntării cu Rusia poate genera lipsă de atenţie faţă de acest spaţiu în viitoarele strategii euroatlantice. Cel mai grav e că toate aceste potenţialităţi negative ale contextului extern sunt agravate de politica RM, rămasă fără busolă occidentală. În loc să se mobilizeze şi mai puternic pentru a depăşi contextul şi a sparge „blocada” subiectivă şi obiectivă a Bruxellesului, Chişinăul dă, mai degrabă, semne de cedare.

UE nu e un obiectiv major

Politica externă a RM a fost şi este una în care integrarea europeană nu a reprezentat în niciun caz un „scop în sine”, în funcţie de care erau decise strategiile politice sau geopolitice (inclusiv chestiunea transnistreană). A fost „scop pentru sine”, adică o oportunitate de moment, judecată în funcţie de beneficiile pe care le aduce elitei guvernante. Dar lipsa de performanţă a Chişinăului a făcut ca distanţa faţă de UE să crească. Aşa s-a petrecut şi cu „implementarea” Planului de Acţiuni, când RM a fost surclasată până şi de Ucraina, iar Chişinăul nu a primit mandat pentru negocierea unui nou acord cu UE. Mai mult, chiar obiectivul integrării devine negociabil – adică pus între paranteze, aruncat în sertar – în numele unei reîncălziri a relaţiei cu Moscova, care urmărea de fapt „soluţionarea” prin transnistrizare – nu prin europenizare – a conflictului îngheţat.

Această atitudine se developează astăzi la maximum. Declaraţiile preşedintelui Voronin de persiflare a ofertelor UE – atâtea câte sunt – sugerează că la Chişinău proiectul european se stinge chiar şi la nivel retoric. Guvernarea comunistă merge pe mâna Rusiei, chiar dacă nu a primit aproape nimic de la Moscova, deşi preşedintele republicii a semnat un document care, simbolic, spune multe. Degeaba. Întors de la ruşi, lui Voronin îi râde în nas cel care va rămâne – şi după 5 aprilie – „preşedinte” al RMN. Nici de la Est, nici de la Vest, Chişinăul comunist nu a obţinut nimic, dar disponibilitatea lui pentru cedări faţă de Rusia se amplifică, chiar dacă, în acest moment, „subtilă” până la ridicol, echipa preşedintelui organizează un interviu în presa din România pentru a arăta că „Revoluţia alb-albastru-roşu” din capul preşedintelui Voronin nu e totală.

Victoria PCRM împotriva cetăţenilor

Faptul că relaţia cu UE este îngheţată a fost confirmat cu ocazia blocajelor cetăţenilor români la Prut în 27 martie. Oficialii UE s-au limitat în a atenţiona Chişinăul pentru posibile excese, deşi premierul Greceanâi nu se sfia să declare, caraghios, că imaginea RM nu va avea de suferit pentru că „Bruxellesul cunoaşte foarte bine” că „statul vecin se implică în treburile interne ale RM”.

O vom repeta de câte ori va fi nevoie. O asemenea „victorie” clamată de către Chişinău este, în realitate, o victorie à la Pyrrus! Încă o „victorie” ca asta şi RM iese definitiv din cursa europeană! Căci ceea ce nu pare să se înţeleagă la Chişinău este că momentul de care trebuie să te temi cel mai tare în relaţia cu Europa este atunci când Bruxellesul NU te mai critică. Atunci când poţi să faci, practic, tot ce vrei, fără să fii pedepsit sau apostrofat, chiar dacă e neconform cu norma şi normalitatea europeană. Atunci este semnul că ochii instituţiilor europene s-au întors, de fapt, de la tine. Cel puţin momentan. Situaţie în care – aşa cum spuneam – se află RM înainte de alegeri.

Ședinţa comună de guvern România – RM?

Am mai scris în aceste pagini că alegerile din 5 aprilie nu vor fi decisive – doar pregătitoare pentru un nou proiect (geo)politic pentru RM, care se mişcă astăzi buimacă între mimarea interesului faţă de UE şi umilinţele încasate – masochist sau nu – din partea Moscovei.

Schimbarea politică de după 5 aprilie trebuie să genereze o nouă viziune, un nou proiect, obligatoriu în contextul crizei mondiale. O viziune ce trebuie să scoată RM din seria necâştigătoare a „Parteneriatului Estic”, dar să o extragă cu el cu tot, adică nu negându-l, ci completându-l, printr-un parteneriat special cu un stat al UE, pe care numai RM are şansa să îl realizeze. Soluţia ce ar individualiza Chişinăul în drumul spre UE ar putea suna aşa: „Parteneriat Estic” plus „parteneriat special cu România”.

Alegerile şi deciziile post-electorale devin, din această perspectivă, un veritabil test pentru ambele capitale. Gesturile ulterioare vor măsura nemilos distanţa dintre vorbe şi fapte la nivelul elitelor politice de pe ambele maluri ale Prutului.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.194.80