Recent, pe o revista electronica, am vazut postat un comentariu ridicol despre istoricii romani si rolul istoriei. Autoarea (de altfel o condeiera talentata) acuza toti istoricii romani de tradare si lasa sa se inteleaga ca umila noastra tagma (in masura in care si eu sunt considerat istoric) a pactizat cu „conspiratia mondiala impotriva romanilor”. In opinia ei, romanilor le trebuie o istorie „glorioasa”, nu istoria unui „popor umil”.
In alte comentarii, alti autori vin cu ideea ca cei care scriu istoria trebuie sa fie verificati. (De cine?) Si ca trebuie sa fie alesi cei care se ocupa de studiul istoriei. (Tinind cont de de evolutia carierei mele – ca si de faptul ca toti tinerii din domeniu, pregatiti de Securitate in anii ’80 sa inlocuiasca „vechea garda” au ajuns in functiile preconizate, precum si de faptul ca toti profesionistii pregatiti si numiti de comunisti in functii inainte de „89, au ramas in functii si au prosperat si dupa ’89, desi poporul a trecut prin momente dure-, nu-i exclus sa functioneze deja acest sistem. Ministrii -culturii si educatiei- sau consilierii prezidentiali de pina acum -inclusiv Mona Musca- nu au facut decit sa cocoloseasca sistemul.) Nu e o idee noua. Si comunistii studiau dosarele celor ce se inscriau la facultatea asta. Si ce-au obtinut? (Pe linga faptul ca un om dupa ce ajunge profesionist, poate sa schimbe „de drum” datorita experientelor personale. Cazuri frecvente in toata lumea. Cauze multiple, dar care, intotdeauna, se reduc la greselile de sistem.)
Aceeasi autoare cu care am inceput, revine cu ideea ca istoria trebuie rescrisa periodic. (?!!!)
Daca nu ma insel, „revolutia culturala” se baza tocmai pe ideea reinterpretarii trecutului. (Ma rog, a operelor literare, dar se poate extinde.)
Deci, doua idei comuniste (verificarea dosarelor „de cadre” pentru cei ce lucreaza in domeniu si „rescrierea periodica a istoriei”, eventual cu schimbarea alfabetului, ca sa nu mai inteleaga nimeni ce se scria inainte) care sunt vehiculate cu aplomb in zone ce se doresc democratice. Nu ar fi primele idei de acest tip aparute in sfere democratice. Nici primul site „intors”.
Sa vedem ce ascunde aceasta poveste cu „poporul umil” si „poporul glorios”.
Dupa umila mea stiinta, in anii ’30-’40 ai secolului trecut, o parte a filozofilor romani (cei mai multi) au inceput sa se agite, considerind ca istoria noastra nu e destul de gloriaosa. Ce e aia „apararea Occidentului” si a valorilor democratiei si civilizatiei? O misiune ingrata, spuneau ei. Trebuia sa avem spirit razboinic, agresiv. Imperial sau pirateresc. (Ca o curiozitate, alti vecini care aveau „istorii glorioase” in epoca, au adoptat dupa razboi, „misiunea apararii Occidentului”. Deci, nu era -si este- chiar asa de terna misiunea asta a noastra, daca o rivnesc si altii.)
Ce a adus aceasta mentalitate? (Nu cred ca mai are rost sa spun ce curent ideologic a influentat astfel de atitudini.) Holocaustul din Romania. Legatura intre astfel de teorii si practica administratiei romanesti din epoca, e clara. Ca nu toti liderii romani au gresit, e un fapt dovedit si recunoscut. Dar, faptelel comise incrimineaza influenta „istoriei glorioase” asupra majoritatii administratiei. Pentru ca administratia este prima care se sensibilizeaza la schimbarea tonului sau discursului istoricilor si filozofilor. Desi exista si procesul invers, ca administratia sa influenteze aceste discursuri, in favoarea noilor ei obiective. (Normal, in conditiile in care istoricii sunt angajati si platiti doar de stat.)
Mi se pare clar ca astfel de idei nu-si au rostul si nu pot fi luate in calcul datorita continutului lor ideologic. (Ba influenta fascista, ba comunista; iar azi, toti filozofii, analistii, istoricii, etc. sunt de acord ca cele doua curente amintite au o practica identica, desi pleaca din puncte diametral opuse si au interese diferite.)
Din punct de vedere istoric, astfel de idei isi au justificarea?
Nu voi relua toate tezele (din preistorie pina acum) ptr. a vedea unde e adevarul: la „ei” sau la „noi”. (Pentru a nu fi acuzat de cine stie ce, trebuie sa preizez ca aceste expresii definesc semidoctii si profesionistii.) Exista o cale mai simpla. Istoricii, filozofii istoriei si antropologii sociali, au constatat de mult ca pe intreaga placa eur-asiatica (si nu numai), societatea omeneasca s-a structurat in trei categroii distincte:”masa producatorilor”/”razboinicii”/”preotii”. „Masa producatorilor” este formata din tarani, mestesugari, negustori. Ei reprezinta „poporul” pina la revolutia din 1789. (Starea a treia, cu alte cuvinte.) Razboinicii si preotii sunt doua categorii ce formeaza elita. Uneori, cu functii duble. (Preotii sunt si razboinici, iar razboinicii pot sa indeplinesca si functii sacerdotale.)
Ei bine, popoarele nu au fost decit „umile”. Istoria lor, este istoria unui lung sir de munci, eforturi, nenorociri, impilari. Nu au cum sa aibe o istorie „glorioasa”. Acolo unde masele (poporul) au reusit sa controleze elitele, avem de-a face cu fenomene istorice stralucite. (Roma republicana, statele anglo-saxone.). Numai ca astfel de exemple sunt limitate. In general, masele nu reusesc sa controleze nici istoria lor, nici a statelor lor. Elitele, in schimb, au avut un mare impact asupra dezvoltarii propriilor popoare. Ele influenteaza intotdeauna dezvoltarea acestora , chiar daca filozofii comunisti negau rolul liderilor si a elitelor in istorie. (Arabii au un proverb foarte sugestiv pentru reliefarea acestui tablou. Ei spun ca o armata de lei condusa de magari, va fi intotdeauna invinsa de o armata de magari, condusa de lei.)
Din pacate, in estul Europei avem o lunga, si generala, traditie negativa a elitelor. Bulgaria si Ungaria medievale s-au prabusit nu atit sub loviturile turcilor, cit in fata refuzului maselor de a-si apara statul datorita abuzurilor feudale impotriva lor. Abuzuri pe care monarhii nu le-au putut stopa. (Sau nici n-au vrut.) Polonia -tot din epoca medievala, dar cu o agonie mai lunga- devine neguvernabila datorita dreptului oricarui nobil -chiar si a celor cu mosii liliputane- de a se opune in Seim la orice proiet de lege. (Dreptul de „veto” era garantat tuturor nobililor prezenti in adunare. Iar la adunarea Seim-ului putea participa orice nobil. Si numai ei.) Rusia, are o istorie mai curioasa. La ei mujicii („poporul”) si-au slujit boierimea, tarul si preotii (elita) chiar impotriva celui ce voia sa-i elibereze. (Napoleon.) Dar pina la urma, comportamentul iresponsabil al elitelor a dus la explozia sociala din 1917. (Desi au existat numerosi idealisti spre sfirsitul secolului XIX, care incercau remedierea situatiei.)
Nici Romania nu face exceptie de la regula, elitele noastre nefiind la inaltimea sarcinilor.
Am sa exemplific printr-o poveste orientala. Marco Polo, relateaza ca imparatul Chinei a cucerit un oras oarecare, ce i se opunea. (Mongolii au cucerit intr-un interval lung China. „Pe bucati.”) Dupa capturarea liderului care i se opunea si a palatului acestuia, a descoperit existenta unui tezaur urias (gramezi de aur). Intrigat, l-a intrebat pe invins la ce ii trebuie o astfel de comoara, daca n-o foloseste. Ii e atit de draga? De ce n-a angajat o armata care sa i se poata opune? Nu a primit nici un raspuns. Atunci, a dat ordin ca invinsul sa fie inchis in tezaur (care ii era atit de drag) fara sa primeasca apa si mincare.
Revenind la elitele romanilor (si a stramosilor directi ai acestora) sa ne amintim ca Decebal are un tezaur urias pe care il…ingroapa. Constantin Brincoveanu devine cel mai bogat om din Europa epocii lui (nu lacomia, spiritul pirateresc, lipseste romanilor) dar nu-si angajeaza o armata si nu construieste fabrici de tunuri ci plateste functionarilor venali de la Poarta pentru a-l mentine in functie. In primul razboi („Marele razboi”), Romania isi adaposteste tezaurul….la Moscova, in loc sa fi ridicat o industrie de armament in anii anteriori. Si despre Ceausescu se spune ca avea citeva miliarde de dolari pe la bancile din Elvetia…..Nu prea l-au ajutat nici pe el.
Nici astazi, elita Romaniei nu a invatat nimic din lectiile trecutului. In aproximativ 20 de ani, nu s-a reusit construirea nici unei singure autostrazi; vechea autostrada -singura de la noi- (Bucuresti-Pitesti) ridicata in anii ’70 din ratiuni…militare -aerodrom nedistructibil- , a fost reparata de citeva ori, fara a fi -inca- in stare perfecta, in timp ce soseaua (pe aceeasi relatie:Bucuresti – Pitesti) paralela ridicata de nemti in anii ’40 este ca noua.(Sau era prin anii ’90, cind am trecut ultima data pe acolo.Cred ca si acum e la fel, daca n-au distrus-o „ai nostrii”.). (Nu mai vorbesc de starea drumurilor publice, infrastructurii portuare si aeroportuare, etc.) Sistemul cultura-invatamint este la pamint, sistemul sanitar la fel. Justitia este incapabila sa-si faca datoria, mai ales in ce priveste infractorii cu functii politice sau administrative (de toate gradele si rangurile). (Oamenii bogati de la noi au actiuni filantropice doar formal, iar zonele in care locuiesc, sunt de multe ori, sub orice nivel de urbanism. Nu ca ar trebui sa investeasca proprii bani in infrastructura publica, dar macar pot influenta elementele de decizie in domeniu.)
O istorie „glorioasa” ar schimba aceasta stare de fapt? Sau perceptia actualelor fapte?
Normal, elitele vor o istorie a lor. Care sa-i diferentieze de propriile popoare, dar si de celelalte elite. Ei, au nevoie de „glorie”.
Si atunci maghiarii se socotesc descendentii hunilor („biciul lui Dumnezeu”), razboinici, neam de cuceritori, cuceritori. Bulgarii (in prima sesiune parlamentara a Bulgariei moderne) isi iau titlul de „Bulgaria” (desi in afara unor substantive proprii, in limba bulgara nu mai exista nici un cuvint de origine…. bulgara). Dar contrapropunerea („Tracia”) nu era destul de gloriosa -pe atunci-. Pina si in SUA, la sfirsitul sec. XIX, s-a adoptat ca simbol belicosul cap de vultur, in dauna propunerii prozaicului curcan. Cel care a salvat mii de vieti de colonisti, de la moartea prin inanitie. – Curcanul a ramas doar pe mesele festive, de „Ziua Recunostintei”-. Istoria „glorioasa”, „misiunile istorice” ale popoarelor abunda. Pretutindeni. Numai ca elitele nu se mai ocupa cu razboaiele. Nu mai au banderii, nu mai insotesc regii in campanii militare. Si atunci?
Secolul XX a fost un secol de tranzitie intre mentalitatile medievale si noile realitati. Nationalsimul a putut relua istoriile „glorioase”. Acum, la ce mai folosesc aceste istorii? Si cui?
Pentru Romania, exista o idee care face cariera de ceva timp. Tracii au fost indoeuropenii (pe viitor i-e)… Am tratat problema pe larg, de citeva ori. Nu are rost sa revin. E de subliniat (totusi), ca in afara de greseala grosolana privind datarea evenimentelor, i-e au fost niste primitivi. Ei sunt stramosii a foarte multe popoare nu pentru ca au fost gloriosi sau foarte avansati cultural, tehnologic ci pentru ca au fost foarte multi. Si au venit in contact cu vechile populatii vreme indelungata. Aproape 2000 de ani.
Deci, considerind ca tracii au fost i-e (repet, imposibil datorita diferentelor cronologice) ii transformam pe acestia in niste barbari primitivi. Venirea i-e a insemnat distrugerea tuturor civilizatiilor (e)neolitice si barbarizarea tuturor zonelor atinse de ei. Regres cultural. Cam la fel cu Evul Mediu dupa Roma. Decadere totala. Culturile epocii bronzului apar cam dupa 1000 de ani de la prabusirea eneoliticului. Tehnologiile prelucrarii metalului, etc. se pierd definitiv. Sunt reimportate din alte zone. ETC.
Atunci? Care-i logica acestei confuzii? Unde e „gloria” ceruta imperios istoricilor?
Ca regula generala, fiecare popor a adoptat pe fatza sau in secret dictonul „stramosii nostrii au fost, pe masura ce trece timpul, din ce in ce mai gloriosi”.
E valabil si la americani, si la albanezi sau rusi; si la noi.
Mi-a parut rau cand am vazut ca pana si E.M. Cioran a fost dezamagit de istoria noastra. Daca ar fi stiut el ca unii istorici afirma azi ca imparatul Justinian a fost „proto-roman”!
Asta nu are nici o importanta. Existentza „vegetala” a romanilor, cum spunea si Cioran si altii, are de fapt mai multe mistere decat orice imperiu „glorios”. Dar ce o fi insemnand gloria aia?
Cand locuiam in San Francisco, in cartierul Castro era un afis cu fotografia papei Wojtila si cu o inscriptie:
„We wish him to go ASAP to Glory”.
Adica mai pe sleau, eta o trimitere adresata papei, sa moara odata, cat mai repede!
Cat despre istorie, o carte americana continand (interesante) inscriptii culese din veceuri publice, da exemple de filosofari de WC:
„Write histories! Become an historian!”
Una dinte sloganurile curente aici este „Prezentul il vedem; a prezice viitorul este greu, dar cel mai greu este sa prezici trecutul”. (ca se schimba la fiecare schimbare a puterii).
Cateva completari: tezaurul lui Decebal care a fost folosit de romani pentru constructii in Roma a fost evaluat de istorici la peste 192 tone de aur; (nu stiu valoarea totala a tezaurului lui Decebal).
Tezaurul Romaniei trimis la Moscova cu prohodul cantat de preotii bucuresteni in Gara de Nord a fost evaluat la 94 de tone de aur dupa unii (in 17 vagoane); multe monede vechi romanesti au fost semnalate in anii urmatori pe piata neagra din Spania si Portugalia.
Singura personalitate care s-a opus la aceasta trimitere a tezaurului la Moscova a fost directorul unei banci din Bucuresti (nu tin minte daca era directorul bancii nationale) a carui parere nu a contat pentru ca „era de alta credinta” decat „fratii nostri de credinta rusi”. Ulterior Stalin a motivat in Ultimatumul dat Romaniei retinerea tezaurului la Moscova ca o plata partiala pentru „ocuparea pe timp de 20 de ani a Basarabiei si Bucovinei, care au o majoritate ucrainiana(!!!). [Atunci de ce o mai fi creat RSS Maldavineasca?]
Vladimir Putin a spus ca „in definitiv deficitul Romaniei in raport cu Rusia este mai mare decat atat”, asa ca in conceptia lui, Tezaurul Romaniei este „pastrat” in continuare la Moscova ca „zalog”!!
Nu am mai auzit niciodata o asemenea scuza pentru un asemenea jaf la drumul mare!
Nu-i deloc un accident ca crema ‘teligentiei tinere romanesti din anii ’30 (amintesc acilea pe Cioran, Eliade, Noica , Tutea si mai sunt si altii) care se dadea-n stamba (influentati de mentoru’ lor, de N. I., dovedit a fi agatat – si chiar platit- de nazisti) batea moneda pe chiar ideea „istoriei”, materie la care poporul roman ar fi ramas „corigent”. Hm… Popoarele *nu traiesc niciodata* pentru a fi bagate-n cartea de istorie. Un mic amanunt, care iti scapa usor… Ele, popoarele, au trairea lor naturala, organica, aceea care li se potriveste. Si „ies” din ea abia la restriste, ori fortate de conducatori tembeli care traiesc „subt zarea istoriei”. Desigur, exista contraargumente, ca spre ezemplu Rusia lui Petru cel Mare, Turcia lui Ataturk, majoritatea tarilor arabe etc. Da argumentele astea e slabe, cum se zice pe la Ploiesti… Fortate sa „sara” foarte iute etape, cu consecintele pe care le putem contempla cu ochiu’ liber, fara de microscop. Ca nu-i neaparat ca daca bati seaua neaparat pricepe iapa! Iata ca puterea ideii se izbeste adesea de puterea obisnuintei. Se cere timp, mult timp pentru a o invinge (puterea obisnuintei, a traditiilor) si nu intotdeauna da rezultatele sperate. Pe scurt, daca psihicu’ poporului nu se loveste cu al reformatorelui, nu poti face nicicum un bici din „rahatu'” existent oricat de dulce ar fi dansu’… Chestia asta n-au inteles-o desteptii nosti si-au platit-o scump, asa cum au platit-o pana la urma si ailalti, urmasii celor descalecati de pe tancurile rosii. Pana la urma ce *trebe sa intelegem din istorie*? Pai, e chiar simplu: ca, anume, chiar nimic nu mere cu forta!