Parcă niciodată n-am trăit vremurile aniversării Revoluţiei şi ale trecerii dintre ani cu mai multă îngrijorare. Şi dacă ar fi vorba doar despre mine, dar zeci de persoane din preajma mea îmi mărturisesc aceeaşi stare.
Între cauze, ar putea fi vorba şi despre criza economică pogorâtă peste noi, dar nu cred că aceasta este cauza esenţială, deocamdată încă o adulmecăm. La temelie pare, mai degrabă, criza politică şi cea morală – nici nu ştiu dacă una este cauza celeilalte ori cresc pur şi simplu din acelaşi trup. Adam Michnik vorbea despre o „restauraţie de catifea“ instalată în Polonia după prima guvernare a forţelor care au răsturnat acolo regimul comunist. La noi, nici nu ştiu dacă putem vorbi despre vreo restauraţie de vreme ce regimul comunist n-a fost răsturnat de nimeni, ci cumva a implodat. Da, o implozie cu mii de morţi, răniţi şi schingiuiţi, crimă pentru care, în afara cuplului de tristă memorie, n-a plătit nimeni, iar generalii Chiţac şi Stănculescu nu cred că vor duce pedeapsa tardivă la bun sfârşit, fiind foarte bolnavi şi în incapacitate să suporte detenţia!
Însă de vreme ce partidele desprinse din FSN s-au reunit într-o putere cu o susţinere de peste 70 de procente, mai mare decât cea din mai 1990, despre un fel de restauraţie tot am putea vorbi. Cum numai de catifea nu mi se pare, mă întreb ce nume ar putea căpăta. Văzându-l pe Felix Motanul vicepreşedinte al Senatului, mai că-mi vine să spun că e vorba despre una din postav cazon. S-ar fi potrivit şi dacă ar fi ieşit Manivelu vicepreşedinte al Camerei superioare. Dar nu-i chiar aşa. Pe de o parte, „cazonii“ n-au plecat niciodată cu totul de la putere, ca să aibă la ce să se întoarcă. Pe de altă parte, când vezi fluiditatea cu totul nefirească a vieţii noastre politice te întrebi unde naiba e rigiditatea postavului?! Când două partide ce păreau că se duşmănesc de moarte îşi dau mâna ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, mă gândesc mai degrabă la gumilastic. Când actualul ministru al Justiţiei devine şi viitorul ministru al aceluiaşi departament doar „autosuspendându-se“ din partid, nu tot despre gumilastic este vorba?
Nu cred că o imposibilă „restauraţie de catifea“ ar fi fost mai plăcută, că nici lui Michnik nu-i place din cale-afară, nici că ar fi fost de preferat una „sută la sută, pentru adevăr“ ţesută din postav. Postavul zgârie, totuşi! Dar nu e deloc reconfortant să trăieşti într-o lume în care principiile şi convingerile se schimbă mai uşor şi mai des decât şosetele şi să vezi cum se îndoaie, după cum bate vântul politic, coloanele vertebrale – dacă nu e exagerată formula – ale politrucilor noştri de vază aproape fără excepţie. Că doar sunt şire ale spinării de gumilastic! Cineva mai înţelept decât mine constata, cu ceva vreme în urmă, că în România există o mulţime de talente, dar e mare penurie de caractere. Aşa se pare, deşi eu m-aş întreba la ce e de folos talentul fără pic de caracter sau chiar dacă acestea pot fi separate cu totul. Şi la ce oare suntem talentaţi? Iar dacă suntem atât de talentaţi, cum ne place să credem, de ce naiba am ajuns în situaţia în care am ajuns?
Articolul a apărut inițial în ziarul Cotidianul http://www.cotidianul.ro/restauratia_de_gumilastic-68387.html