Abordarea problematicii încorporate de specificul identitar al grupurilor etnice cristalizate pe solul Europei Centrale şi de Est poate părea vetustă în contextul intelectual al ultimelor decenii,în care integrarea regiunii într-o Europă multilingvă şi multiculturală a fost asumată ca obiectiv prioritar de mediile politice şi oamenii de cultură din regiune. Autorii cehi, maghiari, polonezi sau români au clamat apartenenţa individuală, dar în egală măsură a comunităţilor din care făceau parte, la ansamblul de valori şi la paradigma civilizaţională a Occidentului, elaborând în acest scop discursuri de legitimare a aspiraţiilor europene ale fiecărei naţiuni în parte.
Alături de trecutul apropiat al rezistenţei la experimentele totalitare ale secolului XX, de prezentul aşa-numitei noi Europe, nu neaparat opusă celei vechi dar încă diferită de aceasta şi de viitorul mai degrabă promiţător al emergenţei economice, trecutul medieval a fost studiat din perspectiva aceloraşi imperative… Scrisul istoric a căutat compatibilităţi, dimensiuni socio-economice şi confesionale, sau cadre generale, cu neglijarea factologiei şi cu tentative de demitizare a trecutului.
Dar dacă evenimentele actualităţii imediate ne demonstrează faptul că afinităţile naţionale şi interesele de stat sunt departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt, forţa lor de acţiune şi sugestie poate fi demonstrată în etapa genezei micilor naţiuni central-europene. Însemnătatea solidarităţilor etnice în structurarea naţiunilor moderne a fost relevată de contribuţii de valoare datorate autorilor medievişti de expresie franceză şi anglo-saxonă, iar analiza structurilor similare din regiunea delimitată de frontierele Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, lumea rusă, Balcani şi Marea Baltică, ar fi de natură să faciliteze o mai bună cunoaştere a specificului acestui spaţiu, relevant şi prin diversitatea umanităţii care îl populează.
Orice reflecţie asupra evoluţiei Europei de Est, aşa cum a rămas fixată în terminologia anglo-saxonă, sau a Europei Centrale şi de Est, concept pe care intelectualii de origine locală au încercat să-l impună, porneşte de la fixarea unor diferenţe în raport cu un Occident privit în ansamblu. Acestea sunt căutate în circumstanţe geopolitice sau economice, sociale sau confesionale, menite să explice evoluţia diferită pe care aceste popoare au urmat-o în raport cu proximitatea apuseană.
Falii civilizaționale
Unii autori au alcătuit adevărate serii de evenimente care au creat falii ce se dovedesc greu de eliminat, alţii precum Samuel Huntington au ridicat problema incapacităţii unor naţiuni de a parcurge modernizarea conform paradigmei occidentale şi au căutat sursele acesteia în date confesionale. Fără a insista asupra validităţii unor astfel de interpretări, trebuie să constatăm că sursa primară a acestor diferenţe poate fi găsită mai curând în antecedentele medievale ale naţiunilor europene şi de cristalizare a cadrelor instituţionale proprii.
Diferenţa nu a fost nici atunci sinonimă cu incompatibilitatea, iar un studiu de caz îl oferă procesul de creştinare al slavilor şi maghiarilor. Locuitorii antici ai platoului Boemiei, ai pustei maghiare şi bazinului Carpatic nu au supravieţuit prin intermediul unei culturi scrise proprii.
Puţinele informaţii pe care le deţinem, sunt furnizate de studiile arheologice şi de sursele greco-latine. Zona s-a aflat sub un control politic fragil al Romei, iar autorii clasici au evocat acest spaţiu ca pe o sursă de pericole, venite din partea unor seminţii războinice şi capabile de invazii devastatoare. Este o imagine care va face o strălucită carieră şi în evul de mijloc, iar prelucrări ale acesteia vor fi integrate în discursul identitar al naţiunilor situate în spaţii-frontieră.
Prefacerile pe care le-a cunoscut orbis romanus sub efectul migraţiilor a însemnat şi transferul centrului de dezvoltare al Europei din zona centrelor urbane mediteraneene, în câmpiile fertile de la nord de Alpi. Reconfigurarea instituţională, prin întâlnirea dintre barbarii evoluaţi şi romanii decăzuţi de care vorbeşte Jaques Le Goff, dar mai ales graţie acţiunii bisericii creştine, a asigurat apusului franc capacitatea de expansiune către estul, rămas un teren de misiune pentru clerici şi cavaleri.
Răsăritul și apusul
Pentru răsăritul incert şi ameninţător, primele secole medievale au coincis cu intrarea în istorie a slavilor. Sedentarizarea şi întemeierea primelor entităţi politice ale acestora a pus problema acomodării cu valorile lumii clasice, în sensul convertirii la creştinism şi al intrării în ordinea politică oficială.
Tentativa de integrare în cadrele creştine prin intermediul liturghiei şi alfabetului alcătuit de Kiril şi Metodiu, iniţiată în ambianţa commonwealth-ului bizantin şi asumată iniţial de papalitate, a fost abandonată sub presiunea puternicelor episcopii bavareze. Pentru acestea din urmă şi pentru regalitatea Franciei Orientale care le patrona, convertirea slavilor avea drept consecinţă firească lichidarea autonomiei instituţionale a acestora, iar utilizarea limbii proprii în oficierea ritualurilor de cult le-ar fi consolidat conştiinţa identităţii proprii.
Opţiunea ecumenică pe care papalitatea o va propune constant lumii medievale în perioada de apogeu al puterii sale a trebuit să cedeze în faţa unor interese particulare, fapt cu urmări decisive pentru viitorul Europei Centrale şi de Est. Avem de-a face de pe acum cu acea ambivalenţă medievală pe care a remarcat-o Johan Huizinga, a unui discurs inspirat de viziunea despre lume a Sfântului Augustin şi de imaginea unei creştinătăţi transnaţionale şi a unei realităţi profund particulariste, dominată de solidarităţi şi jurisdicţii multiple.
Din perspectiva slavilor, acest timp rămâne relevant prin apariţia primului stat propriu, Moravia Mare, dar mai ales prin elaborarea şi legitimarea, în ambianţă bizantină de această dată, a liturghiei slave, preluată în biserica bulgară, sârbă şi cea rusă. Apariţia maghiarilor în centrul Europei şi stabilirea lor în patria panonică a modificat situaţia, distrugând atât structura politică a slavilor cât şi fundaţiile ecleziastice germane din regiune. Evenimentul a fost rezultatul dinamicii proprii a lumii stepelor nord-pontice şi a Orientului Apropiat, dar în egală măsură a fost rezultatul rivalităţii dintre moravi şi germani, complicată de disputele dintre bulgari şi bizantini.