caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

23 august 1944 – cel mai mic dintre două rele

de (23-8-2008)
Regele Mihai a dovedit un curaj remarcabil la 23 august 1944Regele Mihai a dovedit un curaj remarcabil la 23 august 1944

Vă mai aduceți aminte de defilările de 23 august când “oamenii muncii” își exprimau recunoștința față de conducerea de partid și de stat cu ocazia “Revoluției naționale antifasciste și antiimperialiste” (fostă “Eliberarea României de sub jugul fascist de glorioasa Armată Roșie” și apoi “Insurecție antifascistă”)?

Parcă nici n-ar fi fost deși au trecut doar 19 ani de la ultima astfel de defilare, sub privirile lui Nicolae Ceaușescu, cel care avea să-și găsească un mizerabil sfârșit doar patru luni mai târziu.

Din 1990, 23 august nu numai că n-a mai fost Zi Națională, dar a devenit ținta tuturor blestemelor, justificate sau nejustificate, multe dintre ele venite din partea noilor anti-comuniști, reconvertiți peste noapte din aplaudaci.

Vezi Doamne, la 23 august 1944, cei care au luat decizia întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste au “trădat”, deschizând poarta bolșevizării României.

Să ne gândim însă care ar fi fost alternativa, dacă Regele Mihai nu ordona arestarea generalului Ion Antonescu, “Conducătorul” statului la acea vreme.

Cu armata sovietică la Iași și cu rezistență din partea armatei române nu este greu de imaginat ce distrugeri ar fi suferit țara, similare cu cele din Polonia, Ungaria și Germania, acolo unde trupele germane s-au luptat pentru fiecare palmă de pământ.

Diferența este că Polonia și Ungaria erau state ocupate de Germania, pe când România era principalul aliat al lui Hitler în războiul împotriva URSS.

Și aici ajungem la consecințele alianței cu Germania. Chiar și în condițiile întoarcerii armelor la 23 august 1944, România a fost considerată țară învinsă după război, ceea ce este firesc și era clar imediat după trecerea de către Antonescu a Nistrului în iulie 1941 în pofida avertismentelor Aliaților și a aventurii sale alături de Hitler până la Stalingrad.

Dacă România lupta alături de Hitler până la capăt, așa cum dorea Antonescu, ar fi primit oare înapoi nordul Transilvaniei de la Ungaria?

Ce l-ar fi împiedicat pe Stalin să revendice Moldova dintre Prut și Carpați în acest caz? La urma urmei el a anexat Transcarpatia, teritoriu care nu aparținuse niciodată Rusiei.

Curajul Regelui Mihai

După 1990 actul de la 23 august 1944 a fost calificat drept lovitură de stat. Ciudată încadrare, dat fiind faptul că după acea dată a fost repusă în drepturi Constituția democratică de la 1923.

Toate actele începând cu instaurarea dictaturii regale la 10 februarie 1938, statul național-legionar de la 6 septembrie 1940 și dictatura personală a lui Antonescu de până la 23 august 1944 au fost acte ilegitime, așa încât 23 august 1944 nu a fost decât o revenire la situația interbelică.

Sigur că 23 august 1944 a fost începutul unei alte perioade sumbre din istoria României, dar acest act a salvat ce se mai putea salva într-o situație disperată.

Criticii de azi ai actului de la 23 august 1944 nu se pun în pielea actorilor de atunci și în special a Regelui Mihai, un tânăr de 22 de ani care a dovedit un curaj remarcabil în circumstanțe aproape imposibile.

România ar fi fost oricum ocupată de Armata Roșie, dar soarta ei ar fi fost mult mai grea fără acel act.

Ceea ce putem face astăzi este să ne închinăm în fața curajului Regelui Mihai (chiar dacă nu a acționat singur), singurul personaj istoric supraviețuitor al acelui moment tragic din istoria României.

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (23-8-2008 la 00:00)

    Perfect adevarat! Daca nu ar fi intors armele, Romania ar fi fost zdrobita si poate chiar desfiintzata ca stat. Pana si istoricii unguri au observat (cu o anumita admiratie, cred eu) ca „Romania si-a tradat aliatii exact la timp in doua momente esentiale ale istoriei sale”. Dar aceiasi istorici adauga ca si Ungaria a incercat sa „intoarca armele” dar nu a reusit pentru ca generalii maghiari erau in mare masura aserviti total Germaniei.

    Istorici de referintza: Paul Lendvai si Miklos Molnar.

    Am totusi o intrebare: s-a spus ca rusii au conditionat reintoarcerea nordului Transilvaniei la Romania de venirea la putere a lui Petru Groza. Stiti cumva daca acest lucru este adevarat?

  • Stefan Caliga: (23-8-2008 la 00:00)

    Actul de la 23 august 1944 a fost un act de vointa regala perfect constitutional, deoarece Regele Carol II il insarcinase pe generalul Ion Antonescu cu exercitarea principalelor prerogative regale. Noul Suveran Mihai I nu a facut nimic altceva decat sa accepte o stare de fapt creata de predecesorul sau.
    Mihai I a pastrat prerogativa de numire si de demitere a primului-ministru, in cazul nostru Ion Antonescu.
    In plus… Regele era Capul Ostirii, deci, pe linie militara Comandant Suprem.
    Controverasa dintre pro-regalisti si fanii lui Ion Antonescu va mai dura mult timp.
    In ceea ce ma priveste: Sunt monarhist.

  • Venera E.Dumitrescu-Staia: (23-8-2008 la 00:00)

    Am fost, sunt si voi ramâne credincioasa REGELUI si ROMÂNIEI dinainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, pe care l-am trait, am suferit, am pierdut membri din familia apropiata care si-au dat viata pe front pentru REGE si POPOR, apoi în închisorile comuniste sau datorita obstructiilor din familie datorita originii „nesanatoase”, pe care le-au suferit si copiii nostri, cazul în speta, chiar fiul meu. Povestea este lunga si dureroasa, am scris amanunte, un fel de confidente, chiar Domnului Stefan Maier în luna Mai a.c., printre care si sprijinul pe care tatal meu l-a acordat din spirit umanitar evreilor în anul 1940, când a avut loc „rebeliunea legionara”. Avea 41 suflete chiriasi, în exclusivitate evrei, pe care i-a adapostit în apartamentul nostru în noaptea de groaza…aveam 14 ani, altii au plecat în 1941 cu vaporul STRUMA, chipurile sa ajunga în Israel, dar din pacate si-au pierdut viata…Despre toate acestea am scris si în alte gazete, dar si Domnului Maier, pentru ca i-am acordat toata încrederea, iar colaborarea noastra a fost neconditionta de absolut nimic. Dar „apa trece, pietrele ramân”.
    Un alt proverb românesc mai spune ca:”Dupa razboi, multi viteji se-arata”. Unde erau românii nostri în 1990 când REGELE MIHAI AL ROMÂNIEI A FOST GONIT DIN AEROPORTUL ROMÂNIEI, DIN TARA UNDE SE NASCUSE SI CRESCUSE? Unde au fost românii în 1992, când a fost „gratiat” de guvernul ILESCIAN? Am venit special în acel an în tara, ca sa-l vad si sa-l aud pe Regele meu, al nostru, îl cunosteam de pe când eram copil si adolescenta, îl vedeam deseori pe Calea Victoriei plimbându-se cu mama lui adorata, Regina Mama Elena, salutau multimea nestingheriti. Am plâns în 31 Decembrie 1947 când a fost gonit din tara, ascultând cu sfintenie BBC, lumea cânta în Piata Palatului Regal Imnul Patriei „Traiasca Regele”, NU PLECA MAJESTATE, etc., etc….dar sfârsitul a fost tragic pentru El, pentru România, dar numai pentru o parte din poporul ei, devotati Monarhiei, restul, cozile de topor au îngrosat rândurile PCR, legionarii au trecut la comunisti etc., etc. Starea României este în continuare tragica.
    Am purtat si port corespondenta personala cu M.S.Regele, i-am trimis imagini din timpurile nostalgice (sic!) ale celor care au trait sub Monarhie, mi s-a raspuns întotdeauna, ba mi-a trimis si o fotografie autografiata, înramata, alaturi de Regina Ana a României, deasupra careia mentin Steagul vechi al României, alaturi de cel al Angliei, bineînteles.
    Se mai spune „Mieux vaut tard que jamais”. Poate, dar consider ca nu întotdeauna ne putem încredinta dictonului. Este destul de târziu pentru un OM care si-a sacrificat viata si familia, neabatându-se NICIODATA de la JURAMÂNTUL DEPUS ÎN FATA TARII SI A POPORULUI DIN ROMÂNIA. Si LAST BUT NOT LEAST, un popor tânar care nu cunoaste adevarata Istorie a României, care se complace în DOLCE FARNIENTE, PANEM ET CIRCENSES, cu gândul numai la MONEY si FESTIVALURI. Nu a facut diferenta între evrei, români, turci, greci care traiau în acele vremuri de adevarata democratie în România, linistiti, nu exista xenofobie, ura de rasa sau religie, fiecare ocupându-se cinstit de negotzul lui, deoarece ei erau cei mai buni negustori.
    Asa am fost învatati si educati, atât de parinti, cât si la scoala, proba palpabila, pe care am scris-o de multe ori si Domnului Stefan Maier, despre persoane cu care si în prezent mentin relatii cu evreii supravietuitori, atât cu cei din tara, dar si cu cei aflati în diaspora.

    NU stiu daca-mi va apare acest mesaj sincer, dar eu mi-am facut datoria de cetatean. În fond, o publicatie virtuala trebuie sa apartina celor în drept, bineînteles pastrându-se de ambele parti limitele BUNEI-CUVIINTE, A ETICII SI NU ÎN CELE DIN URMA A DEONTOLOGIEI PROFESIONALE.

  • Petru Clej: (23-8-2008 la 00:00)

    Doamnă Dumitrescu, nu știu ce legătură are acest ecou cu tema articolului care este 23 august 1944.

    Dumneavoastră vă faceți datoria de cetățean, eu pe cea de editor și vă atrag atenția că Regele Mihai a fost expulzat din țară la 4 ianuarie 1948 (nu la 31 decembrie 1947) și că rebeliunea legionară a avut loc între 21 și 23 ianuarie 1941, nu în 1940.

    Deci pe viitor vă rog să nu vă mai abateți de la tema articolului.

  • Venera E.Dumitrescu-Staia: (23-8-2008 la 00:00)

    Nu-mi place polemica, dar atâta vreme cât sunt capabila sa sustin o idee, mai cu seama când este vorba de documentele privitoare la ISTORIA ROMÂNIEI DUPA 23 AUGUST 1944, (pe care am trait-o…inclusiv defilarile obligatorii, eram si sportiva (sic!), cu agitatorii de pancarte, urale etc., etc.,) în care Regele Mihai a fost implicat si a suferit cumplit, ma simt obligata sa adaug urmatoarele, prin bunavointa D-voastra de a publica cele ce urmeaza, în calitate de EDITOR SEF al RLIV, daca NU, nu-i bai.

    Actul ABDICARII FORTATE A REGELUI MIHAI AL ROMÂNIEI, A FOST SEMNAT ÎN SEARA ZILEI DE 30 DECEMBRIE 1947, în prezenta lui Petru Groza, însotit de Gh.Gh.Dej, secretar general PCR si ministrul Economiei Nationale, pâna în 29 Decembrie 1947. DUPA Anul Nou 1948, în urmatoarele 4-5 zile, s-a îmbarcat cu Regina Mama Elena în trenul regal, plecând spre Sinaia si în continuare spre exilul fortat…no comment.

    Prin prezentarea Actului de abdicare fortata, „cei doi calai” au „asigurat” Regele, „promitând” urmatoarele: „Va lasam proprietatile personale, veti beneficia de tot venitul si nu ne vom amesteca în nici un fel. Veti ramâne în continuare cetatean român si când lucrurile se vor linisti, va puteti întoarce sa ne vizitati, oricând doriti”. Amenintarea cruciala împotriva Regelui a celor doi calai, a fost: „Daca nu obtinem imediat semnatura Majestatii Voastre, se vor isca tulburari…”

    Regele a cedat, a semnat abdicarea, pentru a împiedica „varsarea de sânge a poporului nevinovat si pro monarhie” cu care a fost amenintat, trupe ale armatei Tudor Vladimirescu, fiind deja postate în Piata Palatului Regal, în pozitie de tragere…VENI, VIDI,,, dar nu VICI.

    Cred ca suntem o minoritate în viata, neangajati în politica comunista, nici alte partide, care am trait acele zile de mare tristete pentru poporul român si România, dar care nu am îngrosat rândurile peceristilor devenind /cozi de topor/. Chiar la vârsta senectutii, daca suntem rationali, reverentiosi si autentici, avem dreptul la cuvânt, sperând sa nu fim aruncati la „poubelle” numai pentru ca nu mai suntem tineri. Nu mai traim epoca lui Machiavelli al carui principiu de guvernare era: „Divide et impera”! – Dezbina si stapâneste”.
    Thank you. Merci.

    /Verba volant, scripta manet”. (N.B.Vezi cartea intitulata – Michael of Romania – author Ivor PORTER, Sutten Publishing Ltd.30.04.2005, si alte 20 publicatii autentice, si de alti autori straini, publicate dupa 1990, care confirma aceasta realitate în legatura cu Regele Mihai si 23 August 1944).

  • Petru Clej: (23-8-2008 la 00:00)

    E frumos din partea dumneavoastră, doamnă Dumitrescu că reveniți asupra inexactității comise.

    De altfel, dacă citeați articolul „Farmecul discret al Regelui Mihai” http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=362 ați fi putut afla direct, adică de la Majestatea Sa (pe care l-am intervievat de patru ori în ultimii 18 ani) de circumstanțele actului abdicării de la 30 decembrie 1947.

    Dacă ați fi corectat (ca un adevărat jurnalist, nu-i așa) și anul rebeliunii legionare din 1940 în 1941 era și mai bine.

  • Venera E.Dumitrescu-Staia: (23-8-2008 la 00:00)

    1) Am scris despre REBELIUNEA LEGIONARA ca A AVUT LOC ÎN 1940, deoarece de fapt de atunci începuse campania de pogromuri si asasinate politice în România si în special persoane civile din Bucuresti, atacate fiind în special cartierele evreiesti, unde locuiam cu familia mea, respectiv pe Calea Serban Voda, în apropiere fiind Calea Vacaresti si Dudesti, cu predominenta cartiere evreiesti.
    REBELIUNEA (fr.rebellion) înseamna razvratire, revolta, nesupunere, care începuse din Septembrie-Noiembrie 1940, iar în Ianuarie 1941 a fost APOGEUL, când Antonescu a reusit sa zadarniceasca Rebeliunea legionara – o încercare de lovitura de stat a legionarilor, Legiunea fiind scoasa de la guvernare. Dar zilele si noptile negre de groaza, schingiuiri de oameni nevinovati prin spânzuratoare la Abatorul central de animale, care nu era departe de casa familiei mele, vedeam zilnic trecând prin fata casei noastre camioane deschise, gemând de evrei, barbati, copii, femei, paziti de „camasile verzi”, un adevarat sadism. Atunci au vrut sa patrunda si în casa parintilor mei, stiind ca se afla multi evrei, dar tatal meu, repet, i-a adapostit în apartamentul nostru si nu era Ianuarie, ci Noiembrie 1940 cu precizie, când în grupuri compacte, îmbracati în camasi verzi, curea de piele în diagonala si catarama cu efigia „capitanului”, faclii aprinse, urlete, imnul legionar GARDA SI CAPITANUL etc., etc., dadeau foc cu facliile aprinse locuintelor evreiesti, furau, spargeau, îmbarcau evrei nevinovati, n-am sa uit NICIODATA INUMANUL EPISOD…
    Mi-am verificat amintirile oribile chiar ieri, vorbind vreo 2 ore pe SKYPE la Bucuresti cu o prietena evreica din copilarie, în vârsta de 86 ani, din a carei familie au fost multi ucisi de legionari, ei locuiau si ea locuieste în continuare din 1936, în acelasi apartament pe Cal.Serban Voda, vis-à-vis de fosta casa a parintilor mei (a noastre bineînteles nationalizata si nerestituita IN INTEGRUM). Mi-a confirmat cele amintite de mine, despre acele nopti de groaza, despre cunoscuti disparuti etc., deoarece ucigasii atacau numai noaptea. Mi-a mai spus ca toate documentele de familie pe care le-a pastrat ani de zile cu teama din pricina comunistilor, le-a depus la MUZEUL HOLOCAUSTULUI, cu atât a mai ramas, cu amintirio TRISTE, DAR ADEVARATE si cu 2 fii care locuiesc la N.Y din 1980.
    În subsidiar, amintesc ca personal l-am vazut pe Antonescu îmbracat cu camasa verde si cureaua specifica cu diagonala, pe când mergeam dimineata la liceu, iar convoiul cu sicriile lui Mota si Marin, acoperite cu pânza verde si imaginea înramata a lui Codreanu, se îndreptau spre o Biserica legionara, aflata în apropierea Bd.Regina Elisabeta, aproape de Liceul Gh.Lazar.

    În concluzie, consider ca nu am comis „error fundamentalis”, cautând sa accentuez asupra începuturilor, atât al REBELIUNII LEGIONARE (1940) cât si a ABDICARII REGELUI MIHAI care a fost consemnat în 30 Decembrie 1947, nedorind sa intru – in extenso – considerând ca spatiul este destul de redus.
    Curând îmi vor aparea MEMORIILE dedicate unicului fiu si nepot(în lb.româna,franceza, engleza), sperând ca vor aplica în viitor, tot ce a fost pozitiv în România si în Lumea occidentala, pe care o cunosc de mai bine de 20 de ani.
    Multumesc pentru audienta, daca va fi publicat, scuze pentru extenso, dar o viata nu se poate scrie în câteva rânduri.

    Criticile negative argumentate le admit, dar nu confruntarile, la care nu sunt capabila sa raspund.

  • Petru Clej: (23-8-2008 la 00:00)

    Doamna Dumitrescu, angajată cu vigoare pe pista off-topic (subiectul era 23 august 1944), încearcă să convingă prin tot felul de masaje aplicate istoriei că rebeliunea legionară nu a avut loc între 21 și 23 ianuarie 1941, așa cum scriu aproape toți istoricii români și străini ci chiar din septembrie 1940, pe vremea când Antonescu și legionarii se periau reciproc în public.

    Dar nu trebuie să ne mire, venind din partea unei persoane care vrea să ne convingă că în România interbelică toată lumea trăia în armonie deplină, că nu exista niciun fel de discriminare sau zâzanie și că lăudătorul lui Ceaușescu, ex-legionarul și tracomanul IC Drăgan, era un băiat de treabă, deoarece dădea câte o friptură și un șpriț și de aceea trebuie să-l vorbim numai de bine, că doar ne-a cumpărat, sărmanul răposat…

    Cum își permite unul ca Tismăneanu să vorbească așa urât de el?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Ursul rage, NATO miaună

Read the first five paragraphs of the NATO statement on the Russian invasion of Georgia and you will find not...

Închide
34.239.176.54