Familia Bărburaş sărbătoreşte Paştele ortodox în NorvegiaLa miezul nopţii dintre 14 şi 15 mai 1948, statul Israel a fost reînfiinţat după un hiatus de aproape 2000 de ani.
A fost un prilej de bucurie nemăsurată pentru milioane de evrei din întreaga lume, mai ales pentru supravieţuitorii Holocaustului care se terminase cu abia trei ani înainte.
Dar pentru arabi, şi mai ales pentru palestinieni, crearea statului Israel este considerată o catastrofă – “Naqba”.
Mustafa Bărburaş este unul dintre aceşti palestinieni al cărui punct de vedere îl prezentăm aici.
Căsătorit cu o româncă, pe care a cunsocut-o în timpul studiilor de medicină din România şi al cărei nume l-a luat prin căsătorie, medicul ginecolog Mustafa Bărburaş a locuit la Jenin, unde în 2002 a pierdut un unchi, victimă “colaterală” în timpul asaltului trupelor israeliene împotriva militanţilor palestinieni repliaţi în tabăra de refugiaţi din localitate.
Dr. Bărburaş s-a mutat apoi la Ramallah, iar din 2007 locuieşte în Norvegia cu soţia şi fiul cel mai mic – Mohammed, care este musulman.
Fiul cel mai mare – Andrei, creştin ortodox – este student în Olanda, unde îşi continuă studiile începute în România.
I-am pus aşadar trei întrebări doctorului palestinian Mustafa Bărburaş.
1. Ce a însemnat pentru familia dumneavoastră înfiinţarea acum 60 de ani a statului Israel?
Ȋnfiinţarea statului Israel a cauzat un adevărat şoc pentru toate popoarele arabe, nu numai pentru poporul palestinian şi implicit pentru familia mea. Statul Israel a fost înfiinţat în detrimentul altui popor care a rămas fără stat, fără a se ţine cont măcar că acest popor există. S-a negat insuşi dreptul la existenţă al poporului palestinian.
2. Cum v-a afectat viaţa apariţia statului Israel?
Existenţa statului israelian m-a lăsat fără identitate, palestinian fără ţară. Chiar şi după 60 de ani lumea ne spune „Ăia fără ţară”, dar poate mai relevant este faptul că nu există familie în Palestina care să nu fi pierdut cel puţ in un fiu, un frate, un nepot, în acest conflict inegal de forţe.
3. Aveţi speranţe de rezolvare a conflictului israelo-palestinian?
Personal am multe speranţe că acest conflict va putea fi rezolvat. Dar, probabil că sunt foarte idealist şi câteodată visez cu ochii dechişi, dar îmi revin repede. Conflictul acesta se poate rezolva, dupa părerea mea, numai prin discuţii, dar concrete, la obiect, şi numai de pe picior de egalitate, de ambele părţi, fără terţi. Corect, cu toate cărţile pe masă, fără aşi ascunşi în mânecă. Se pare totuşi că e greu, dacă nu imposibil a se ajunge la un acord pentru a opri un conflict care durează de atâta timp.
Timpul nu poate dat înapoi, şi nici Neacceptarea Statelor Arabe o Hotărîrii ONU din noiembrie 1947 nu poate fi schimbată ca adevăr istoric.
Naqba poate fi Sărbătorită, dar asta nu va duce la o apropiere între „verii primari – copiii Biblicului Abraham”.
Cînd atît Palestinienii cît şi Israelienii vor înţelege că nu TERITORIUL ISTORIC contează, ci ceea ce producem, atunci vor fi şanse de PACE.
Stînd de vorbă cu mulţi colegi arabi, atît creştini cît şi musulmani, asta petrecîndu-se la Tel-Aviv, Nazaret, Tira, Taybe, Jerusalem am ajuns în comun la concluzia de mai sus.
Este uşor să dai cu bîta, este mai greu să accepţi o realitate neplăcută; e foarte greu să priveşti înainte fără mînia generaţiilor trecute.
Inegalitatea de forte a fost cea dintre Israelul de-abia creat si atacul tuturor arabilor din zona, care doreau si doresc nimicirea sa.
Tradarea este cea a conducatorilor arabi, care nu au nici un interes ca la Jenin sa se traiasca bine, daca prin asta se poate face rau celor de la Tel-Aviv.
Acest popor arab din regiunes Tarii Sfinte (in ultimele decenii, cunoscut sub numele adoptat, de „palestinieni”) au o tara, Regatul Hashemit al Iordaniei.
Chiar si in conditiile unei terori de un barbarism fara egal, curentul electric si mijloacele de subzistenta le sosesc de la abhoratul stat Israel.
Intru totul de acord cu ecoul de mai sus.Ideea este ca daca ceilalti arabi ii iubesc asa de mult pe „palestinieni”sa le acorde cate putin din teritoriul lor si sa fie un nou stat palestinian.
Arabii palestinieni nu vor decat prin ura si prin brutalitate sa loveasca in alte civilizatii.
Si repet ca totul a inceput si cu crearea unui oaze de paradis in desert, un colt de rai care a starnit gelozie si invidie.
Stimate domn Gabriel Adelmann-Elias,
Intr-adevar, parerile sunt impartite. Unii considera ca se poate ajunge la pace prin mijloace pasnice, iar altii considera ca pacea poate fi adusa doar prin violenta.
Dar nu trebuie generalizat faptul ca toti arabii sunt teroristi, sau ca toti arabii gasesc pacea doar prin violenta.
Este absurd a spune ca tara Palestinienilor este de fapt Iordania.
Majoritatea Palestinienilor din Iordania sunt de fapt imigranti care au parasit teritoriul, fie din buna voie, fie obligati.
Ca un punct final dle Elias, este adevarat ca mijloacele de subzistenta si curentul electric vin din Israel, dar oare petrolul si benzina, intr-o oarecare masura necesare pentru centrale electrice, oare de unde vine?
Cu stima.
Domnule Alexandru Andrei,
Intai, doresc sa va multumesc pentru boarea de aer curat pe care o introduceti prin modul curtenitor, civilizat si obiectiv cu care binevoiti sa raspundeti celor scrise de mine pe o tema atat de complexa.
Imi face placere sa va am partener de conversatie, si va raspund observatiilor, mai jos.
1. «Dar nu trebuie generalizat faptul ca toti arabii sunt teroristi, sau ca toti arabii gasesc pacea doar prin violenta.»
Eu nu sustin asta, draga Domnule, ci va dau doar exemplul (unul din foarte, foarte multe) devenit, din pacate, clasic, al acelui negustor de verdeturi evreu din Ierusalim care, acum vreo 10 ani sau mai bine, a fost deodata injunghiat (in spate) de catre un angajat arab care lucra la el in pravalie de vreo 20 de ani, pe care patronul il ajutase, etc.
Nu, nu existase nici un conflict, nici o nemultumire rostita, a existat numai cutitul, groapa, si doliul a doua familii, numarand-o si pe a nenorocitului osandit sa putrezeasca in inchisoare…
Va dau acest trist exemplu si va intreb, la modul pragmatic: daca un tata se afla, sa spunem, cu copiii sai pe coasta oceanului, si se stie ca exista acolo niste vietati marine care, uneori, din cand in cand (ele indeobste foarte pasnice fiind) ies pe nepusa masa si insfaca pe cate unul care se afla in apa, spuneti-mi, rogu-va: i-ati lasa pe aia mici sa intre in apa?
Sau cand le spunem: « Tati, orice ar fi, nu vorbesti cu oameni straini daca nu esti cu mine, cu mama, sau cu Buni » – inseamna asta ca-i indemnam la vreo generalizare nefasta asupra « strainilor » in corpore?…
Hope for the best, be prepared for the worst, despre asta e vorba in Israel, de 60 de ani incoace, si va asigur ca trebuie mult, mult idealism pentru a nu arunca peste bord primul membru al acestui adagiu.
2. « Este absurd a spune ca tara Palestinienilor este de fapt Iordania.»
Nu, nu este. Este un fapt istoric. Iordania s-a lepadat insa de « teritorii » din cauza binecunoscutului (dar vai, prea putin mediatizatului) conflict arabo-arab (in speta, dintre elita minoritara de etnie beduina, si majoritatea palestiniana) din Regatul Hashemit.
In intelepciunea sa, Regele Hussein, de binecuvantata memorie, a inteles ca daca-i ia si pe Dansii la bord, viitorul Regatului ca relativa democratie este pecetluit…Septembrie Negru, va amintiti?
3. « Majoritatea palestinienilor din Iordania sunt de fapt imigranti care au parasit teritoriul, fie din buna voie, fie obligati.»
Absolut. Imigranti, ca si evreii. …Dar, rogu-va, completati lista: Sarmanilor li s-a spus de catre fratii lor arabi (uniti cu totii sa distruga Israelul nou-creat, si asta in crasa sfidare a unei rezolutii ONU, dar cine mai vrea sa-si aminteasca?) sa paraseasca teritoriile acum, pentru a se intoarce victoriosi, impreuna cu armatele arabe biruitoare, si sa arunce pe evrei in mare.
Evreii, insa, au castigat razboiul. Si razboaiele. Am refuzat sa ne (mai) prezentam la rendez-vous-ul cu moartea. Au pariat, si au pierdut…
4. « …este adevarat ca mijloacele de subzistenta si curentul electric vin din Israel, dar oare petrolul si benzina, intr-o oarecare masura necesare pentru centrale electrice, oare de unde vine? »
Vine (intr-o nu oarecare, ci deplina masura) din bani evreiesti (cum spune francezul, banii n-au miros…), care platesc petrolul la preturi internationale.
O substantiala cantitate din acest petrol nu este de origine araba. Dar va sugerez sa puneti intrebarea si altfel: cat din acest petrol (Dumnezeule, dar cat din…anything!) le vine arabilor din teritorii de la fratii lor mai bogati? – Banuiti raspunsul…
Cu aceeasi stima.
G.A. Adelmann-Elias
…Iar solutia practica, domnule Gross?
Practic nu vad o solutie imediata, caci sentimentele si trecutul sunt puse inaintea viitorului.
Consider ca trebue acceptata ideea Hamasului de Armistitiu total (Hutna) pe o perioada de 60-100 de ani, ca generatiile viitoare sa invete sa traiasca in vecinatate linistita, fara ” a da palma inapoi”; ca generatiile viitoare sa ajunga la o prosperitate economica care sa le permita recunoasterea reciproca si avantajele Bunei vecinatati si a cooperarii economice, invatamint, cultura, samd.
Palestinienii au invatat repede cum functioneaza mediatizarea problemei la care au ajuns-aceea de a nu avea inca tara dupa repetate incercari de boicotare a definitivarii unei solutii.
Adica,asa cum vedem din interviul ce face obiectul articolului, se arunca acuze caci chiar daca neadevarate ele raman in memorie iar pana la stabilirea adevarului au castigat puncte din partea opiniei publice.
Normal ca infiintarea prin hotararea ONU a statului Israelian a fost un soc pentru lumea araba…asa de mare incat au uitat ca si partea palestiniana avea rezervata teritoriu pentru un stat independent prin aceeasi hotarare ONU.
„Existenţa statului israelian m-a lăsat fără identitate, palestinian fără ţară” se lamenteaza domnul Barburas din Norvegia….
Desigur este plecat de ceva timp domnul nostru Barburas daca nu a auzit de parlamentul palestinian ,de alegerile ce au avut loc,de institutiile de stat care functioneaza, de armata si de militia palestiniana.
domnul Barburas putea avea de mult tara nefiind nevoit sa se sacrifice stand in Norvegia de pastele crestin, daca Arafat (care la decernarea premiului pentru pace cu greu a fost convins sa intre in sala fara pistol la brau) ,asadar acest Arafat cu toata grupa lui de soc ar fi fost lasat sa stea in Tunis ,iar tratatele de pace s-ar fi discutat cu bastinasii palestinieni si nu cu veneticii teroristi si deturnatori de avioane.
Dar domnul Barburas a spus ce avea de spus si toata lumea in cor a exclamat „saracii palestinieni…”
De acord, Domnule Gross, dar de ce sa nu incepem cu radierea clauzei de distrugere a Statului Israel din Carta palestiniana?
…Si de ce hudna? Tare suna (mutatis mutandis) a „democratie originala”, adica: tare se aude acolo cuvantul „insa…”…insa ce? insa peste 60 de ani o luam de la capat? insa, peste 100 de ani tot ne arunca in mare?
De ce sa nu folosim dictionarul international al politicii si diplomatiei, de ce sa nu negociem o pace durabila, cum trebuie?
Sau poate, oribila banuiala, unii, altii decat evreii, poate vreun conducator arab sau altul, sau mai multi, are/au interesul sa nu existe vreodata intre noi un dialog real si constructiv?
Si daca sarmanul taran Ahmad, tata a 8 copii, si care rabda de foame, cand ar putea (cum au facut-o el insusi si generatii intregi inaintea lui) sa castige o paine imbelsugata la kibbutz-ul de peste drum, poate Ahmad este numai un pion sacrificat de proprii „frati mai mari” (formidabil ce senzatie de deja vu imi da situatia asta!) intr-un razboi mediatic purtat, ca o cruciada comunista, in acelasi timp in numele, si spre raul lui?
Si cu hudna asta, sau cum ii zice: chiar credeti ca o vor respecta? Chiar credeti ca nu va exista cate o bombulita, ici si colo, asa, sa mai moara cate un infidel sionist (si copiii lui de gradinita), bomba de care nimeni, dar chiar nimeni din tot spectrul politic palestinian, misterios, nu va avea stiinta?
Sau, ca sa spun asa, ca nu vor spune „Ce semneaza Abbasu’ nu recunoaste Hamasu’?, si invers?
…Dar stiti, Domnule Gross, partea proasta este ca tot acest „dialog” se poarta (ca aici) de catre evrei intre ei. Palestinienii o tin pe a lor.
Cititi, va rog, din Carta palestiniana, cele 2 articole de mai jos, faceti o pauza, respirati adanc, si apoi cititi-l si pe al treilea, si aflati din el ca primele 2 definesc, de fapt, pacea cu Israelul, asa cum o vad ei: pacea dintre un leu biruitor (ei) si o mare de cadavre (noi). Dar gata, tac, sa vorbeasca ei:
Article 22: Zionism is a political movement organically associated with international imperialism and antagonistic to all action for liberation and to progressive movements in the world. It is racist and fanatic in its nature, aggressive, expansionist, and colonial in its aims, and fascist in its methods. Israel is the instrument of the Zionist movement, and geographical base for world imperialism placed strategically in the midst of the Arab homeland to combat the hopes of the Arab nation for liberation, unity, and progress. Israel is a constant source of threat vis-a-vis peace in the Middle East and the whole world. Since the liberation of Palestine will destroy the Zionist and imperialist presence and will contribute to the establishment of peace in the Middle East, the Palestinian people look for the support of all the progressive and peaceful forces and urge them all, irrespective of their affiliations and beliefs, to offer the Palestinian people all aid and support in their just struggle for the liberation of their homeland.
Article 23: The demand of security and peace, as well as the demand of right and justice, require all states to consider Zionism an illegitimate movement, to outlaw its existence, and to ban its operations, in order that friendly relations among peoples may be preserved, and the loyalty of citizens to their respective homelands safeguarded.
Article 24: The Palestinian people believe in the principles of justice, freedom, sovereignty, self-determination, human dignity, and in the right of all peoples to exercise them.
Domnul Gabriel ai tot respectul meu pentru puterea de a spune adevarul! Pacat ca la un ecou care va dispare, cum dispar multe!
Ar mai fi de adaugat un amanunt ca populatia araba cu care convietuim, si nu putini, vreo 2 milioane au absolut toate conditiile de viatza pe care le avem si noi inclusiv emisiuni TV. Ei, ca minoritate nu fac armata si au mai mult timp sa-si educe copiii! Cert e ca suntem o tzara cat Moldova inconjurati de peste 120 de milioane de arabi!
Levana din Haifa
Ecoul, draga Levana, este, prin definitie, un fenomen trecator; dar daca izbirea lui de suprafata reflectanta poate cat de putin sa o schimbe pe aceasta din urma (si, reciproc, daca „strigatorul” are si el maleabilitatea de a invata ceva din modul in care a rasunat „strigarea”), menirea lui, a trecatorului ecou, va fi fost totusi implinita, cat de modesta ar fi ea…
In principiu, chestia asta cu „ecourile” ar putea insemna si „a striga la pereti”; si, nu rareori, chiar asta se intampla…
Dar uneori, cand ecoul se transforma, totusi,in dialog, bucuria este cu atat mai mare…o bucurie pe care ne-o doresc tuturor!
Cu simpatie,
G.A-E
De ce NU PACE acum, ci peste ani de Hutna?
1. Nu exista înţelegere în această privinţă (graniţe, teritorii cedate sau înlocuite, etc) între evrei, deci nu cred că vreun Tratat de Pace negociat de Guvernul actual sau cel următor, va fi Ratificat de Knesset, sau de Referendum.
2. În conjunctura politică mondială, nimeni nu vrea un Hamastan (Iranstan) în Orientul Apropiat
3. Actuala conducere Palestineană nu este în stare să rezolve în mod serios problemele Statale, începînd cu securitatea personală, asigurări sociale, samd. (a populaţiei palestiniene)
My point precisely.
Domnule Gross, iertati-ma, dar…nu ma bizui pe ei…
PACE ACUM, Doamne, cine n-ar vrea-o?…si, Doamne, cine mai crede ca e posibila?
Se spune ca pacea o faci cu dusmanii, nu cu prietenii; dar pacea o faci, in acelasi timp, cu o entitate care
1) spune acelasi lucru in forurile internationale (la ei:vrem pace!)si in raliurile populare (la ei: sa aruncam evreii in mare! sa curatam sfintele plaiuri stramosesti de…blablabla…monstri…dusmani…suge-sange…camatari… samd)
2) are un track record of reliability (zau, Domnule Gross, astia il au?)
3) este coerenta si unitara (pai la asta tocmai raspunserati Dv., fara sa va intreb…)
…Eu, pana una-alta, ma ghidez dupa The Shalom Alechem Principle: „un vis despre-o placinta e vis, nu e placinta”…
Noi putem polemiza pe acest site; putem să ducem un dialog academic, dar nu să rezolvăm problema.
Nici unul din noi nu avem încredere în aşa numitul Partener Palestinian.
După cum am remarcat de cînd trăiesc în Israel, Guvernele (noastre) israeliene caută soluţia cea mai puţin dăunătoare relaţiilor Internaţionale, nu adevărata soluţie – cea mai bună pentru NOI(cu toate cedările sau transferurile de teritorii).
Cu tot optimismul meu, nu văd că sunt create condiţiile pentru un Tratat de Pace real. Neîncrederea reciprocă este mult prea mare;
Nerecunoaşterea Dreptului Nostru de existenţă este accentuat nu numai de Hamas, Hezbollah, Iran ci şi de mulţi Cetăţeni Europeni (nu de guverne).
Cum nu putem ajunge la o legislaţie Cantonală Helvetică nu ne rămâne decât să avem aliaţi puternici care să ne susţină în menţinerea unui Status Quo pînă când se va ajunge la recunoaştere reciprocă.
Dle Gabriel Adelmann-Elias,
Incep prin a-mi cere scuze ca nu am raspuns pana acum celor scrise de dvs, ca raspuns al ecoului meu.
Revenind la subiect, intr-un final domnilor, trebuie cu totii sa intelegem ca se poate ajunge la pace, in momentul de fata doar prin sacrificii. Ambele parti trebuie sa lase de la ele. Exact ca o relatie intr-un cuplu; fiecare trebuie sa se lupte pentru fericirea amandurora.
Intotdeauna fiecare parte va spune ca ei au dreptate, iar partea adversa la fel, dar atata timp cat nu suntem capabili sa intelegem ce inseamna sa pierzi, nu vom sti niciodata gustul victoriei.
Cu stima,
..Domnule Alexandru Andrei, Franta, Germania, – in fine, mai toate natiunile au pierdut, fiecare, nici nu se mai stie cate razboaie, cate provincii; Alsacia-Lorena ici, Prusia de Est colea, aici Carelia luata de rusi, acolo China ocupata de japonezi, cum-cum nu, au supravietuit ca state, ca entitati nationale; dar daca noi, evreii, pierdem petecelul acela de nisip numit Israel, il – si ne – pierdem pentru totdeauna.
Nu orgoliul, ci instinctul de supravietuire ne mana: cand, ca popor, primesti o sansa o data la doua mii de ani, nu o joci la ruleta…
Credeti-ma (dar de ce pe mine? credeti-i pe adversarii nostri): daca vom fi simtit macar odata gustul infrangerii, nu vom mai fi in viata sa-l simtim si pe acela al unei victorii in sensul civilizat, european, care cred ca este cel la care o persoana de calibrul Dv. se refera.
„… daca vom fi simtit macar odata gustul infrangerii, nu vom mai fi in viata sa-l simtim si pe acela al unei victorii in sensul civilizat, european…”
Pana la urma dle Adelmann-Elias tot ce facem in viata, facem pentru urmasii nostri. Personal, prefer sa sufar eu, dar sa stiu ca urmasii mei vor trai in pace si liniste.
Totodata as dori pe aceasta cale sa-i raspund dlui Barbu, care a scris mai sus, citez: „Dar domnul Barburas a spus ce avea de spus si toata lumea in cor a exclamat „saracii palestinieni…””.
Dle Barbu, pana in momentul de fata, daca ati apucat sa cititi ecourile, nici unul dintre ecouri nu a dat un raspuns favorabil celor spuse de dl. Barburas. Mai toate au fost pro Israel. Daca intr-adevar corul ar fi fost pro cauzei Palestiniene, sau cel putin acel cor ar fi fost neutru, si ar fi analizat problema de la o anumita distanta, probabil ecourile ar fi fost altfel.
Cu stima.
„Pana la urma … tot ce facem in viata, facem pentru urmasii nostri.”
Va inteleg, imi sunteti frate intru spirit. Asta vreau si eu: sa le las copiilor o tara. Intai, sa fie – sa existe.
Stiti, Domnule Alexandru, in cele doua milenii de cand a fost daramat Templul din Ierusalim, in scolile religioase evreiesti nu s-a incetat macar o clipa a se studia cu atentie…regulile rituale de functionare ale zisului Templu…
Frumos, poetic, dar eu nu vreau ca generatiile evreiesti ale viitorului sa studieze, in vreo chilie sau vreo Universitate, randuielile unui stat disparut; eu vreau sa-l aiba!
Ceea ce spun, deci, este: daca as putea suferi eu, acum, dar suferi „in mod constructiv”, tocmai ca sa le dau un viitor mai bun, as face-o fara a clipi…ca si Dumneavoastra.
Din pacate, insa, vad ca Istoria nu acorda acestei generatii sansa de a schimba ceva, de a cladi o pace trainica, si am ceea ce cred eu ca este taria (iar altii o vor numi incapatanare, sau rea-vointa, sau dezinteres; iar pe acesti altii ii respect, dar ii contrazic)de a spune ca Domnul Gross: pentru moment, status quo!.
O stiu si din practica mea ca medic: uneori, medicul matur este cel care se abtine de la o operatie riscanta; in chestiune se afla, in fond, nu palmaresul personal (al unui medic, al unui spital, al unei generatii), ci ceva mult mai elementar: binele pacientului.