Mărturisesc că am fost oarecum sceptic atunci când am primit invitaţia de a participa la un seminar privind promovarea literaturii române peste hotare, în cadrul târgului de carte de la Londra.
“Vreţi să aflaţi mai multe despre literatura care a dat lumii pe Eugene Ionesco şi Emil Cioran?” suna textul de pe invitaţie.
Or, cei doi scriitori s-au impus în lume scriind nu în română, ci în franceză, o decizie conştientă din partea unor reprezentanţi ai unei culturi “mici”, cum o numea Cioran.
Dar scepticismul meu avea să fie în bună parte spulberat de prezentarea făcută la seminar şi în general de standul României de la London Bookfair.
Criticul literar Marius Chivu şi editorul Florin Bican au expus o imagine optimistă, dar perfect realistă, a prezenţei scriitorilor români în afara ţării, şi mai ales a celor din tânăra generaţie.
Piesa de rezistenţă a politicii de promovare a literaturii române peste hotare este subvenţionarea traducerii.
Institutul Cultural Român acordă subvenţii de până la 17000 euro pentru traducerea unei cărţi de limbă română şi acordă burse de 1500 sau 2500 de euro pentru traducători de limbă română din străinătate, la cursuri de două sau trei luni în România.
ICR a sponsorizat deja în primii doi ani de existenţă a programului traducerea a 40 de cărţi în 13 limbi, distribuite în 17 ţări.
Dar sponsorizarea în sine nu garantează succesul autorilor români peste hotare.
Deocamdată, nu există un scriitor de renumele unui Orhan Pamuk, din Turcia, sau Ismail Kadare, din Albania, chiar dacă, potrivit lui Marius Chivu, “avem scriitori mai buni decât ei”.
ICR dă exemplele de succes ale lui Petre Ciompoieşu în Cehia, Mircea Cărtărescu în Polonia, M. Blecher în Spania sau N. Steinhardt şi Mihail Sebastian în Germania.
Dar ce poate determina un cititor din străinătate să cumpere o carte din România?
Aici concurează mai mulţi factori, au opinat câţiva dintre particpanţii la seminar, dar directoarea ICR Londra, Gabriela Massaci, a semnalat interesul sporit pentru România, generat de aderarea ţării la Uniunea Europeană.
Ar mai fi şi aspectul distribuirii, care nu poate fi făcută, potrivit legii din România, decât de companii din afara ţării.
O reprezentantă a unei firme din Spania a semnalat interesul sporit pentru literatura română, legat şi de prezenţa unei importante comunităţi de imigranţi, dar s-a plâns de comoditatea unor editori din România când vine vorba de promovarea unor autori români.
Una peste alta, participarea românească la London Bookfair, prima la care a existat un stand oficial, a fost notabilă.
Circa 20 de edituri au expus cărţi în română şi engleză, CD-uri şi DVD-uri, prospecte, toate de cea mai bună calitate, cu asistenţă de specialitate la dispoziţie.
Este evident meritul echipei ICR Londra, condusă de Gabriela Massaci şi asistată de adjunctul ei Vlad Pavlovici, iar importanţa participării româneşti a fost evidenţiată şi de prezenţa în Marea Britanie a preşedintelui ICR, Horia Roman Patapievici.
Acţiunea ICR se înscrie în modul de operare de tip occidental: profesionist, discret, fără accentele patriotarde care au grevat perioada comunistă şi o mai grevează încă pe cea post-comunistă.
O şansă în plus de afirmare a literaturii române în afara României.