Liban, o ţară cu o populaţie şi cu o suprafaţă restrânsă se impune în Orientul Mijlociu ca un teritoriu ales cu tradiţii milenare unice, prospere din perioada feniciană.
Arta culinară libaneză se înscrie cu succes printre primele locuri în galeria bucătăriei mediteranene.
Simplitatea, acurateţea ingredientelor nu anulează efectul surpriză pentru cei mai exigenţi cunoscători.
Mancărurile se construiesc prin fuziunea câtorva ingrediente de baza: bulgur, năut, seminţe de pin, sos tahini (piure din seminţe de susan), sumac (un fruct ce creşte în munţii Libanului).
Dispersarea valorilor culinare libaneze continuă în ultimele decenii prin valurile de refugiaţi forţaţi să-şi părăsească ţara din cauza războiului civil, a instalării Hezbolahului. Au adus cu ei dragostea pentru a găti şi pentru a oferi noilor vecini bucatele lor tradiţionale. Astfel preparatele libaneze s-au consacrat pe piată Americii de Nord.
Un restaurant modest deschis în 1979 sărbătoreşte anul acesta 35 de ani. Proprietarii – o familie de refugiaţi politici libanezi ajunşi în Arlington, Virginia transformă o tavernă grecească într-un local libanez. Săraci ca orice nou imigrant, nu renunţă să viseze la împlinirea visului în ţara tuturor oportunităţilor, America.
Restaurantul poartă numele de „Lebanse Taverna”. Nu are nimic din opulenţa ori din încărcătura unui décor apăsător. Doar câteva elemente simple ale unei case libaneze lasă lumina să prefigureze ieşirea la mare.
Succesul tavernei libaneze se datorează în mare măsură calităţii mâncărurilor şi a grijii faţă de angajaţi. Echipa managerială se compune din oameni pregătiţi ce şi-au început cariera că spălător de vase ori comis debarasator. Astăzi micul restaurant deschis în urmă cu 35 de ani a devenit un lanţ de restaurante însumând şapte locaţii.
Director de operaţiuni Youssef, si Grace, mebră a familiei patronilor
Lebanese Taverna. Pentagon Row în Arlington, VA
Personalul este asimilat ca parte a familiei patronilor. Lebanese Taverna este onorat ca adevăraţi ghizi ai unei lumi culinare noi pentru zona Washington-ului.
Trainingul intens se desfăşoară prin dialog cu managerii, cu membrii famliei patronilor.
Spre deosebire de alte zeci de restaurante, angajaţii primesc gratuit zilnic două mâncăruri.
Se imprimă mereu ideea că taverna libaneză trebuie să fie casă deschisă clienţilor, care sunt trataţi că oaspeţi ai unei case primitoare.
Partea a II-a v. aici.
