caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ei vor face o diferenta



 

Mircea Ivănescu for the Nobel prize

de (18-6-2007)

Fac parte dintr-un club mai vechi, pe cât de exclusivist, pe atât de puternic ca număr de membri, pe cât de părtinitor, pe atât de dezinteresat în ceea ce priveşte obţinerea de avantaje pentru membrii săi.
Este Organizaţia de Susţinere pentru Premiul Nobel pentru Literatură a lui Mircea Ivănescu (n. la 26 martie 1931), o iniţiativă pe care am onoarea să v-o aduc la cunoştinţă pe această cale. Ideea nu este nici originală, nici nouă, dar este prezentată aici cu o mai mare doză de seriozitate şi urgenţă, cu unicul scop de a-i mobiliza pe toţi susţinătorii lui, ca într-o campanie politică. Poetul nu este nici foarte tânăr, nici foarte sănătos iar căile Academiei suedeze sunt, după cum se ştie, lungi şi întortocheate.
Cred că nu e cazul să înşir aici toate meritele lui Mircea Ivănescu, fiindcă acest apel se adresează celor care îi cunosc opera poetică şi de traducător, celor deja iniţiaţi în minunatul lui univers poetic. Desigur, primim cu drag membri noi, tineri, pentru care posibilităţile de informare de azi sunt aproape nelimitate, cei care sunt interesaţi vor găsi şi vor citi.
Pe toţi îi rog să îşi facă cunoscută opţiunea, să sprijine pe toate căile posibile această iniţiativă care ar aduce literaturii române un premiu pe care îl merită cu prisosinţă, să strângă semnături, să lanseze apeluri pe toate căile posibile, prin blog-uri, e-mailuri, articole în presa scrisă, la radio şi TV, etc.
Este, vă asigur, una dintre cele mai bune cauze pentru care merită să te lupţi în ziua de astăzi.
Vă mulţumesc tuturor.

Dan Dănilă, pe 12 iunie 2007

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mircea Ivanescu for The Nobel Prize, de Dan Danila

Mircea Ivănescu for the Nobel prize Fac parte dintr-un club mai vechi, pe cât de exclusivist, pe atât de puternic...

Închide
18.118.227.69