caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ei vor face o diferenta



 

Măreţia modestiei

de (5-6-2018)

 
Anul era 1910 cînd suedezul Gunnar Asplund absolvea Facultatea de arhitectura din Stockholm. Conform obiceiului vremii, pentru cariera de arhitect era aproape obligatorie o călătorie de studii în Europa. Destinația pentru stilul clasic era Italia, însă intre timp, pentru arhitectura moderna și progres se făcuse cunoscut Berlinul. Acolo va petrece trei luni ca să-și desăvîrșească cunoștințele.

Asplund întîlnește un Berlin într-un avînt tumultuos al progresului și civilizației. Totul evoluează într-un tempo spectaculos și oamenii trăiesc într-o goană și entuziasm nebun începuturile unei epoci moderne a orașului. În timp ce Viena e „culturala”, Berlinul e „american”.

Tînărul arhitect întîlnește aici un alt arhitect suedez, Alfred Grenander, e deja cunoscut în Berlin și biroul său de arhitectură primește lucrări importante, ca de exemplu proiectarea întregii rețele de metrou, cu stații de metrou și, în premieră, cu linii suspendate.

Berlinul introduce o serie întreagă de inovații în urbanism și infrastructură, ca primul magazin universal Werteheim, un concept cu totul nou.

Chiar dacă modernismul încă nu e oficial introdus, arhitecții Berlinului se detașează de Jugend-ul cu ornamentele lui mergînd spre stilizare și eliminarea podoabelor în favoarea funcției: modernism. În aceeași direcție, industrializarea masivă cere o arhitectură deosebită, și arhitectura industrială influențează la rîndul ei stilul modernist al arhitecturii civile. La biroul unui alt arhitect, Peter Behrens, se proiectează clădiri spectaculoase care devin simbol: Sala turbinelor de la AEG, în care arhitectul înfățișează un templu grecesc căruia i s-au eliminat toate podoabele: modernismul extrage esența din clasicism. La biroul lui Peter Behrens fac practica niște tineri absolvenți: Walter Gropius (mai tîrziu creatorul curentului și scolii Bauhaus), Mies van der Rohe și Le Corbusier, viitorii monștri sacri ai modernismului.

Peter Behrens, Hala turbinelor de la AEG, Berlin, ca. 1910

Gunnar Asplund ia cu el la Stockholm învățămintele Berlinului și, nu după mulți ani, este cel care va primi lucrări de antologie ca Biblioteca Centrală (Stadsbiblioteket) și Skogskyrkogården (Cimitirul din Pădure) [1], referințe ale arhitecturii. Împreună cu colegul suedez Sigurd Lewerntz și cu finlandezul Alvar Aalto, Gunnar Asplund pune bazele stilului nordic modernist-funcționalist, inspirat din cel german, dar mai uman și mai puțin aservit sloganurilor programatice. E începutul de secol 20 în care Suedia se democratizează și adoptă arhitectura modernistă ca pe o arhitectură a țărilor Lumii Libere.

Pentru exploziva arhitectură a Germaniei merge însă din ce în ce mai prost. Tendințele naționaliste, de exacerbare a simbolurilor naționale și de hiperbolizare a dimensiunilor, sugrumă zveltețea și idealul internațional al modernismului. Fasciștii sînt cei care dau și lovitura de moarte prestigioasei scoli Bauhaus. Lumina arhitecturii moderniste trece în Suedia, lăsînd loc întunericului arhitecturii greoi-monumentale într-o Germanie nedreptățită de ea însăși. Același fenomen avea sa fie un deja vu cînd un alt dictator, incult și arogant, va nărui și ridica șiruri de Case ale Poporului, otrăvind și gusturile societății care va diviniza fala, și dimensiunile în defavoarea calității și funcțiunii. Naționalismul va fi o mișcare întunecată care nu va vrea sa învețe de la nimeni.

Din călătoria lui Gunnar Asplund la începutul secolului 20 învățam cît de deschisă spre nou și abordarea experiențelor de peste tot era mintea specialiștilor suedezi și germani, ultimii acceptînd fără probleme ca niște „străini” sa le facă arhitectura capitalei. Rezultatele acestei înțelepciuni au fost strălucite și au dăinuit: Gunnar Asplund este un nume de referință în istoria arhitecturii.

Pe alte planuri, în 2018, trăiam o punere la punct pe forum de către un „intelectual” anonim îndîrjit. Acesta, la propunerea mea ca specialiștii în drept români (se știe cit de mare e deruta societății românești în probleme de instituții, legi, constituție) sa arunce o privire și asupra abordărilor suedeze. Aceasta propunere inocenta a fost pusa la punct prompt și cu iritare maxima: „Specialiștii români nu au nevoie de soluții și modele din Suedia. Este suficient sa fie lăsați sa lucreze”. Ca mai tîrziu sa adauge și refrenul „Voi TOŢI ĂŞTIA care AŢI PLECAT aveți impresia că…”.

P.S.: Facultatea de arhitectura din Stockholm nu e în mod sigur plasata pe primul loc în lume. Se studiază cinci, și nu 6 ani ca la București. Dar în timpul facultății studenții merg în vizita la Los Angeles, în Olanda (la OMA). Li se permite, facilitează și sînt stimulați sa întrerupă studiile ca sa facă practică la birouri de arhitectură sau sa studieze completări ca arte plastice sau un an la o altă facultate din lume.

Referinţe:

[1] Fotografii cu Skogskyrkogården de Robert Collin foto por fi vazute aici: https://robertcollinfoto.wordpress.com/

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.234.228.78