Când îmbătrânim sau, mă rog, nu mai suntem „foarte” tineri, ne metamorfozăm în gesturi.
Copiii noştri le numesc „tabieturi”, „curiozităţi”, „fixuri”…
Adormim doar pe o parte, ne potrivim ceasul deşi nu mai trebuie să ajungem nicăieri „la fix”, ne rugăm la „Doamne-Doamne” din reflex, având în cap, de fapt, întrebarea „ce voi mânca mâine la micul dejun-prânz-cină?”
Ne trezim obosiţi dimineaţa şi nu ştim de ce.
Apoi, descoperim că, de fapt, am trudit ca să construim sfaturile care vor „schimba” lumea.
Deşi lumea noastră se mişcă în zig-zag, haotic, în ritmul telecomenzii de la televizor.
Suntem prea fuduli ca să recunoaştem că tot ceea ce înţelegem e că nu mai înţelegem nimic.
Atunci dăm vină pe „ăia tineri” şi pe fotografiile îngălbenite care imortalizau estompat „vremea noastră”.
Şi suntem fericiţi că încă mai contăm în nefericirea noastră.
Perpetuă boală, fugară durere pentru cei ce (încă) ne mai iubesc.
„Imaginea noastră după moarte”, ţâncii noştri ajunşi – şi ei – la tot felul de cumpene, dar care stăruie oarecum amabil să ne aline inutilitatea, căutând leacul miraculos.
Doamne, cât de proşti ne-ai făcut doar ca să poţi a ne arăta calea!
Şi cât de simplu-i leacul!
Deschideţi fereastra şi vedeţi dacă frunza din anul trecut e pe ram, mai verde, mai tânără, în anul ăsta!
Iar dacă nu O vedeţi, prefaceţi gesturile într-o demnă plecare!
Se cheamă smerenie.
Mircea numără tacticos frunze în poeană pînă obosește. Fiecare frunză e un cuvînt. La sfîrșit îi iese la număr un secret pe care-l știu toți dar îl păstrează cu smerenie ca pe o taină.
Bat cîmpii 🙂 am vrut să spun că parcă percepi fiecare cuvînt din scrierea lui.
Frumoasă vorbire, dar puţin cam prea pesimistă!
Nu noi, pensionarii, suntem de vina că am fost copaci tăiaţi pe când aveam încă frunze verzi.
Nu trebuie să transferăm îngrijorările noastre asupra copiilor noştri. Fiecare generatie are dreptul la o porţie de vise. Temerile noastre să rămână doar ale noastre, să încurajăm speranţele copiilor noştri.
Smerenie înseamnă şi supunere, dar şi resemnare. Nu este bine, la vreme de apus, să fim supuşi şi resemnaţi. Capul sus !!
Frumos si cu mult talent spus. Felicitari. Inchei cu o gluma ce nu-mi apartine: Tanar, tanar, dar combate bine!
Intelepciune adunata cu mare atentie, frumos, dibaci pastrata ca pe o comoara unica si folositoare in orice imprejurare… e o placere sa-i citesti
Quintensenta, formulata economic, cu mult talc…
Urari de buna sanatate si multe bucurii, AMEN.