caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Album



 

Moda şi pictura

de (20-1-2013)

 
Era inevitabil ca moda timpului să fie bine reprezentată în pictură. Mai mult decât atât, pictura a reflectat moda după cum şi-au închipuit pictorii că sunt îmbrăcate personajele. De pildă, eroii biblici, în reprezentările maeştrilor europeni, sunt îmbrăcaţi ca flamanzii, italienii sau nordicii. Până şi peisajul este european, eventual cu un palmier adăugat, aşa cum era scris în texte. Apostolii sunt îmbrăcaţi ca nişte călugări, sfinţii ca nobilii, dar şi acesta este un indiciu asupra… modei europene în secolele 16 – 17.

Rembrandt van Rijn

Rembrandt van Rijn

Rembrandt a pictat unul din cele mai cunoscute tablouri ale sale, Rondul de noapte, cu dimensiuni mari (3,5 x 4,4 m.) în care înfăţişează burghezi înstăriţi. Ca şi în Lecţia de anatomie, în care vedem mai mulţi medici ai timpului, îmbrăcămintea este detaliată, grija pentru amănunte redând, în fond, moda acelei perioade. Dar, în mod deosebit, putem stabili o bună legătură cu moda spre sfârşitul secolului 19, în timpul Belle Epoque. În Art nouveau, pictorii au fost tentaţi să surprindă moda în mod special. În lucrările lor e prins stilul vremii, silueta feminină specifică, importanţa accesoriilor: pălării, umbrele, bijuterii… În unele portrete celebre este surprinsă tendinţa vestimentară adoptată. Pictorii au inovat sau au continuat tradiţia. Este de menţionat şi influenţa artei orientale asupra costumelor vremii, elementele exotice pe care le regăsim în modă, ca imprimeuri, croială, accesorii, bijuterii.

Henri Matisse

Henri Matisse

Francisco Goya

Francisco Goya

 

 

 

 

Matisse pictează bluza românească, consecinţă firească a prieteniei sale cu artistul român Theodor Pallady. Aceasta l-a inspirat pentru tabloul care înfăţişează o tânăra îmbrăcată cu o ie populară. Şi iată cum şeful fauviştilor francezi realizează o lucrare de modă, aproape fără voie, dar care pentru publicul francez (şi nu numai) a reprezentat un prim contact cu artizanatul românesc.

Toulouse-Lautrec

Toulouse-Lautrec

Gustav Klimt

Gustav Klimt

Am luat câteva tablouri, aproape la întâmplare… Este neîndoielnic că, cu voia sau fără voia lor, artiştii au surprins în afară subiectului propriu zis, şi elemente vestimentare caracteristice epocii, standardului social al personajelor respective, în ultimă instanţă moda.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Vuvuzela Symphony

Vuvuzela Symphony

Închide
3.139.97.137