Evenimentele foarte recente au readus pe prim plan un subiect care nu mai era la ordinea zilei în SUA în ultima vreme: problema armelor, mai precis a armelor de foc. În SUA au loc anual 31.000 de decese cauzate de armele de foc, din care 44% sunt de origine criminală iar 55% sunt sinucideri.
Dar, în fond, problema este simplă iar soluţia evidentă. Într-adevăr, dacă n-ar exista arme de foc, n-ar exista nici victime ale acestor arme. Prin urmare, soluţia evidentă este să fie interzise armele de foc.
Numai că, informându-mă puţin, am văzut că problema este controversată iar o soluţie nu este atât de simplu de găsit şi de aplicat. Asta se vede deja din faptul că problema există de peste 100 de ani şi nu este încă rezolvată.
Prima constatare este că există o categorie de cetăţeni care trebuie să posede arme prin natura obligaţiilor lor: sunt militarii şi poliţia. În SUA, forţele armate numără circa 1.5 milioane, iar poliţia – circa 700.000 de persoane; putem presupune că toţi aceştia sunt autorizaţi să poarte arme, începând cu pumnale, pistoale, pistoale semiautomate, până la automate şi grenade, depinzând de ocupaţia exactă.
În afară de aceste persoane care sunt legal armate, mai există deţinători ilegali de arme: oameni care nu doresc să apară în acte ca având arme, persoane care posedă arme ilegale (de exemplu arme automate), sau care nu pot obţine permise din cauza trecutului criminal, sau pentru că sunt minori, rezidenţi ilegali, şi multe alte categorii. Aceştia formează lumea interlopă şi se aprovizionează cu arme în special pe piaţa neagră. Iar în locurile unde nici asta nu este posibil, prosperă ateliere care fabrică replici, deseori de calitate, ale unor modele clasice de mare succes (Kalaşnikov, Uzi, …). În prezent, această metodă este foarte răspândită în ţările sărace (Afganistan, Yemen, …), ţările africane, Orientul Mijlociu, dar la nevoie, de exemplu în cazul adoptării (şi aplicării!) unor legislaţii foarte restrictive, poate fi folosită oriunde.
Conform postului public PBS, un expert al agenţiei Bureau of Alcohol, Tobacco, Firearms and Explosives (BATF sau ATF; se ocupă de aplicarea legislaţiei privitoare la arme, explozibile, etc.) declară: „Să fim cinstiţi: dacă cineva vrea o armă, este evident că persoana nu va avea dificultăţi să şi-o cumpere, fie legal, fie pe vasta piaţă neagră din Statele Unite”, şi explică care sunt numeroasele canale care alimentează această piaţă neagră.
Deci avem în SUA două categorii de deţinători de arme a căror existenţă este inevitabilă sau neeradicabilă: cele două instituţii ale statului şi infractorii profesionali, adică cei care chiar din încălcarea legii trăiesc.
Şi mai există o altă categorie de deţinători care este practic neeradicabilă. Iată despre ce este vorba. În SUA sunt circa 100 de milioane de deţinători de arme. Să zicem că 99% din aceştia se vor supune unei eventuale legi care ar interzice deţinerea de arme – o evaluare evident foarte optimistă. Mai rămâne un milion de ireductibili. Cu cei circa 700.000 de poliţişti, SUA nu are nici măcar personal suficient pentru dezarmarea acestora, fără a mai vorbi de impedimente tehnice şi legale de netrecut, precum şi de faptul că mulţi dintre poliţişti, convinşi fiind de efectul disuasiv al armelor, vor refuza să execute ordinele.
Deci eliminarea armelor este o himeră. Poate restrângerea şi reglementarea producerii, achiziţiei şi deţinerii acestora ar fi o cale? Există deja peste 10.000 de legi şi reglementări, federale şi locale. Domeniul armelor este, împreună cu cel al băncilor (!), unul dintre cele mai reglementate domenii. Problema este că este relativ uşor de adoptat legi – politicienii răspund pozitiv când sunt chemaţi de public, dar mai ales de media, să „facă ceva”. Numai că statisticile, şi bunul simţ, arată că legile nu au, deseori, efectul scontat, şi pot chiar să aibă efect contrar.
În primul rând: în ultimii 20 de ani numărul de arme deţinute de civili a crescut substanţial, iar numărul de victime a scăzut cu circa 40%. Poate că au dreptate cei care argumentează că „nu armele ucid, ci oamenii”, şi că aici s-ar putea eventual face ceva. Nici comparaţiile internaţionale nu arată o corelaţie directă între numărul armelor şi numărul de omoruri; de exemplu Elveţia are doar cu 30% mai puţine arme pe mia de locuitori decât SUA, dar o criminalitate cu ordine de mărime mai redusă. Pe de altă parte, Norvegia are o legislaţie armurieră extrem de strictă, chiar draconică în comparaţie cu cea din SUA, şi totuşi această ţară a fost teatrul unui măcel ce nu se compară ca amploare cu cele mai grave din Statele Unite, cu 77 de morţi şi 242 de râniţi.
Apoi: cu cele peste 100.000.000 de arme, cifra de circa 15.000 de omoruri pe an de care am pomenit mai sus arată că cel mult 0,015% din arme sunt folosite anual pentru a ucide. La ce sunt folosite celelalte, adică 99,985%? Poate servesc într-adevăr ca disuasiune, cum se afirmă; într-adevăr, se citează date conform cărora criminalitatea armată, şi criminalitatea în general, este substanţial mai mică acolo unde eventualul criminal ştie, sau bănuieşte, că potenţialele victime ar putea fi înarmate, decât acolo unde acestea – cetăţeni care respectă legea – nu au drept să deţină sau să poarte arme.
Desigur, criminalilor nu le pasă de lege şi nu respectă interdicţiile, pentru că aceasta este chiar premiza activităţilor lor criminale. Şcoala din Newtown CT, teatrul măcelului recent, era semnalată ca „zonă fără arme”, însemnând că nimeni nu are dreptul să aibă arme la distanţă mai mică de circa 300 de metri de perimetrul acelei şcoli. Numai că criminalul, fiind criminal, a ignorat semnul, iar copiii, cadrele didactice şi administrative l-au respectat. Ca urmare, criminalul a avut la dispoziţie cel puţin 10 minute să-şi folosească cele 50-100 de gloanţe, fără nici un fel de ripostă posibilă: maturii erau dezarmaţi prin lege, iar poliţia n-avea cum să vină mai devreme.
Unii comentatori semnalează următoarea regularitate: măcelurile de acest gen au loc în zonele unde armele sunt interzise – şcoli, cinematografe, universităţi, supermarket-uri – ceea ce face că semnul de la începutul articolului serveşte criminalului drept garanţie că nu va fi deranjat un timp suficient de lung ca să măcelărească un număr suficient de mare de victime lipsite de apărare, fapt care să-i asigure celebritatea. Câteodată se întâmplă ca în unele din asemenea zone – cinematografe, mall-uri – să se găsească un poliţist înarmat, cu drept de acces, şi care să pună capăt prematur planurilor criminalului, dar este doar o întâmplare.
Deci şcolile vor rămâne un magnet pentru tot felul de psihotici, cu excepţia cazului când fiecare din ele va permite salariaţilor maturi şi voluntari să poarte arme (după verificări, antrenament, etc.), sau va angaja vigili cu permis corespunzător.
Se vede deci că problema armelor de foc este ceva mai complicată, inclusiv pentru că legislaţia bine-intenţionată poate să aibă efecte mai puţin evidente. Nu există, pare-se, o soluţie „n-avem decât să…” cum speră mulţi dintre noi şi cum lasă unii politicieni să se înţeleagă.
Mă opresc aici, dar recomand drept lectură un articol cuprinzător scris de cineva care pare să ştie despre ce vorbeşte, pentru că a lucrat ca profesionist în mai multe domenii legate de arme. Articolul se numeşte An opinion on gun control, este aici şi este scris de un anume Larry Correia care este în prezent scriitor. Articolul este destul de lung, dar în schimb furnizează informaţii foarte interesante şi discută numeroasele argumente care apar în dezbaterile despre acest subiect.
Cred că acest articol ar fi interesant în special pentru acei cititori din America care doresc să-şi formeze o opinie bazată pe examinarea argumentelor unora şi ale altora.
Desigur, este comună atitudinea de a ignora apriori o poziţie neplăcută sub pretextul arbitrar că autorul ar fi „vândut unor interese particulare”, dar această atitudine se plasează la limita inferioară a lipsei de onestitate intelectuală.
Este greşit pusă problemade „a avea ” sau de „a nu avea” acces la arme! Eu pot să cobor în beci unde am un mic atelier şi să ies de acolo, după 2-3 ore, cu o ţeava cu percutor şi cartuşe făcute din capete de chibrite şi capse din pulberea de amorsa de pe cutii! Şi absolut oricine se pricepe puţin la mecanică, poate să fabrice arme, de orice calibru!
Arma în şine este un obiect, ca oricare altul! OMUL care foloseşte arma este adevărată esenţa a problemei ridicate de autorul acestui articol. Cine uzează şi abuzează de armele de foc?? Elevii, sau foştii elevi, nemulţumiţi de şcoală, de colegii sau foştii colegi, de profesorii sau foştii profesori. În general oameni care nu au fost, şi nu sunt în continuare, în vizorul analizei şi tratamentului psihologic şi psihiatric. Educaţia golită de suflet, instrucţia ca atare, bolnavii psihici scăpaţi de sub control, conduc în final la stările de nemulţumire, care pot duce la folosirea armelor. Bine inteles, si cei cu intentii criminale. Aţi dat exemplul Norvegiei unde un bolnav mintal ca Brejvik şi-a făcut de cap. Dar de ce nu daţi exemplul Israelului, unde majoritatea tinerilor poartă armele în văzul lumii, şi nu abuzează de ele, pentruca sunt educaţi?
Înafară de armele de foc, tehnologia chimică modernă, pune la dispoziţie un arsenal impresionant de arme chimice, care dotate şi cu sisteme de alarmă, pot proteja o familie, cu riscul de a fi victime împreună cu agresorii, până la sosirea ajutoarelor. Dacă se invocă motivul autoapărării, este şi asta o soluţie!
Ca să previn contraargumentul cu criminali purtând masca de gaze, va spun că există arme chimice care nu pot fi oprite de nici un fel de cartuşe absorbante. Arme chimice -neletale.
Sărăcia mintală şi mentală, (ca şi sărăcia economică!), sunt adevăratele flagele care trebuiesc avute în vedere pentru reducerea actelor criminale.
Da, aveţi perfectă dreptate, nu armele omoară, ci oamenii.
Anual, în SUA au loc circa 6-8 atacuri armate în instituţiile de învăţământ, cu 5-7 victime pe an. Anul 2012 este excepţional, având două masacre cu 6 şi respectiv 26 de victime (aici)
Cum cifra anuală în SUA este de circa 15.000, victimele şcolare reprezintă între 0,05% şi 0,3% din total. Deci categoriile pe care le enumeraţi nu sunt nici de departe categoriile principale.
Pe de altă parte, văd că în unele părţi din SUA cadrele didactice (şi studenţii din universităţi) care au permise de port-armă, sunt autorizaţi să le aibă asupra lor în incinta şcolilor respective. Tailanda şi Israelul sunt amintite că fac lafel.
Tot Israelul este amintit mereu ca exemplu de ţară cu multe arme şi puţine crime (aveţi dreptate, domnule Sfartz, am uitat să-l pomenesc!), alături de Noua Zeelandă şi Finlanda.
Bravo, inca un articol argumentat.
In rest, ma intreb cum ar fi „reusit” colectivizarea daca romanii ar fi avut un access asemanator la arme de foc.
@Alex Satmareanu
Colectivizarea din Romania a fost facuta cu un buldozer marca „URALETZ”, care nu s-ar fi sinchisit sa treaca si peste taranii inarmati!!
@Alex Satmareanu
> ma intreb cum ar fi “reusit” colectivizarea daca romanii ar fi avut un
> access asemanator la arme de foc.
De data asta sunt de acord cu dl. Sfartz: nu mi-i pot imagina pe comunişti să dea înapoi în faţa unui număr oricât de mare de victime. Un asemenea regim cade de îndată ce nu mai este dispus să lichideze oricâţi este necesar ca să anihileze orice opoziţie.
Opinia exprimată este corectă și demonstrează dificultatea, dacă nu chiar imposibilitatea rezolvării flagelului violenței generate de utilizarea armelor de foc.
Pe de o parte, avem interesele firmelor de armament, al căror lobby este extrem de eficient. Pe de altă parte, avem mentalitatea larg răspândită privind drepturile și libertățile cetățenești. De asemenea, avem persoanele autorizate să folosească arme de foc, prin specificul activității instituțiilor pentru care lucrează.
Însă mai există și o problemă de fond: faptul că un om poate lua viața semenului, indiferent de motivație. Tocmai pentru că acest fapt reprezintă o constantă a istoriei, progresul presupus de victoria civilizației în detrimentul barbariei ar fi trebuit să includă și restrângerea drastică a dreptului de a produce și, respectiv, utiliza arme de foc.
Dacă ne gândim la zecile de milioane de oameni care au murit în războaie și în alte confruntări violente, ar trebui ca establishment-ul statelor civilizate să înțeleagă că insecuritatea pe care o furnizează simpla existență și probabilitate de folosire a armelor de foc, dincolo de armele albe și orice alte forme de agresiune anulează, în bună măsură, optimismul în legătură cu evoluția umanității. Iată de ce era îndreptățit omul de cultură Edgar Morin să vorbească mai degrabă despre Homo demens decât despre Homo sapiens, drept caracterizare a speciei umane.
Un articol de astazi care analizeaza inca o fateta a problemei: cit de des sint folosite armele pentru aparare si, implicit, citi oameni au fost salvati de ele:
http://www.businessweek.com/articles/2012-12-27/how-often-do-we-use-guns-in-self-defense
@Alex Sătmăreanu. Discuția decurge, de fapt, în cerc vicios: sigur că armele ca mijloc de apărare au noimă într-o țară unde se află 300 de milioane de arme.
Motivația reală a persistenței folosirii armelor este, de fapt, de mentalitate, de persistență cutumiară și, nu în ultimul rînd, la presiunea producătorilor de arme.
Libertatea de a avea o armă face parte din tradiția americană. În fond, așa s-a făcut America.
A vinde arme este, evident, spre profitul fabricanților de arme.
Mai este însă un aspect: mentalul unei națiuni conducătoare. A lua armele americanilor le-ar induce un acut sentiment de insecuritate: dar dacă ne atacă teroriștii? dacă ne invadează rușii/nord-coreenii/arabii…? cum ne apărăm dacă vin extratereștrii? Un asemenea sentiment, combinat cu tradiția și cu manipularea opiniei publice conduce la starea de fapt.
În fond, la cîte arme sînt în circulație, e de mirare că nu sînt mai multe măceluri. De la declanșarea discuției, a mai apărut un caz. Și vor mai fi. Totuși, majoritatea americanilor sînt oameni raționali, nu scot arma să se împuște pe stradă ori în locuințe. În fond, ce poate fi mai rău decît situația actuală? Deci, lăsați armele în pace, e conform tradiției, e spre profitul fabricanților de arme…
@Sorin Paliga
Da domnule Paliga, toată lumea cu adevărat civilizată ştie ca americanii sunt nişte primitivi, nişte inculţi, sunt manipulaţi de fabricanţii de arme, de producătorii de hamburgeruri mortale, de băuturi acidulate care dizolvă măselele, au un profund sentiment de insecuritate şi în acelaţi timp se cred stăpânii lumii, au o tradiţie seculară a armelor de foc din cauza lafel de secularilor terorişti, nord-coreeni şi extratereştri şi câte şi mai câte…
Numai noi suntem paragonii of the critical thinking şi nu sunten influenţaţi de media şi intelectualii care ne îndoapă cu înţelepciunile de mai sus…
@Alexandru Leibovici. Asta e concluzia dv. la ce am spus eu? Atunci bag sama că stau rău cu exprimarea în limba română. Unde D-zeu ați citit dv. că au am scris/spus că americanii sînt cum enumerați dv.? Sau asta e așa, en passant par la Lorraine avec mes sabots?
@Sorin Paliga
Oare am înţeles eu greşit? Nu este acest comentariu al dv. o mostră de ce am descris eu – o succesiune de clişee despre americani? Vă rog să vă recitiţi comentariul.
@Alexandru Leibovici („@Sorin Paliga – Da domnule Paliga, toată lumea cu adevărat civilizată ştie ca americanii sunt nişte primitivi, nişte (…) Numai noi suntem paragonii of the critical thinking (…)”
Indiferent de pozitia Dvs. personala in favoarea armelor si al unui drept extins de a le purta in locuri publice si in institutii educative si administrative (o concluzie la care Larry Correia, recomandatia Dvs., impinge cititorii), interpretarea pe care o dati comentariului de la domnul Paliga, ma face sa ma indoiesc ori de buna Dv.credinta, ori de capabilitatea Dv. de a intelege cuvintul scris de altii 🙂 Sau este pur si simplu o tendinta acumulata inca pe vremea fostului regim de a baga in mod delicat „in-amicilor” pumnul in gura?
In orice caz, domnul Paliga n-a exprimat nici unul din cliseele pe care nimeni altcineva decit Dv. le-a introdus in discutie…
Statele Unite au o problema fundamentala sociala, mai acuta decit in oricare alta tara democratica si civilizata, care in combinatie cu o legislatie extrem de libertina privind procurarea/purtarea/folosirea de armament s-a dovedit sa devina un explosiv prea periculos daca nu este dezamorsat la timp.
@Robert Soran-Schwartz
Nici unul? Să vedem:
Clişeul #1: „americanii … sunt manipulaţi de fabricanţii de arme”
Să vedem cum dl. Paliga nu a exprimat acest clişeu:
„Motivația reală a persistenței folosirii armelor este… nu în ultimul rînd, la presiunea producătorilor de arme.”
„Libertatea de a avea o armă face parte din tradiția americană. …A vinde arme este, evident, spre profitul fabricanților de arme.”
„Deci, lăsați armele în pace, e conform tradiției, e spre profitul fabricanților de arme…”
Clişeul #2: „au un profund sentiment de insecuritate”
Să vedem cum dl. Paliga nu a exprimat nici acest clişeu:
„… A lua armele americanilor le-ar induce un acut sentiment de insecuritate…”
Clişeul #3: „americanii … se cred stăpânii lumii, au o tradiţie seculară a armelor de foc din cauza lafel de secularilor terorişti, nord-coreeni şi extratereştri”
Să vedem cum dl. Paliga nu a exprimat nici acest clişeu:
„.. mentalul unei națiuni conducătoare. A lua armele americanilor le-ar induce un acut sentiment de insecuritate: dar dacă ne atacă teroriștii? dacă ne invadează rușii/nord-coreenii/arabii”
… În SUA au loc anual 31.000 de decese cauzate de armele de foc, din care 44% sunt de origine criminală iar 55% sunt sinucideri…..dacă n-ar exista arme de foc, n-ar exista nici victime ale acestor arme…..
inexact…va spun eu ce s-ar intampla: ar fi 31.000 crime in care s-ar folosi ca arma toporul cutitul funia samd valabile si pentru sinucideri…. nu credeti? cine isi pune in cap sa faca o crima o face si cu alte arme, nu o sa zica firar sa fie n-am pistol nu mai omor pe nimeni…. parerea mea
Cu siguranta accidentele ar fi mai putine.
Pe de alta parte cine se impusca din greseala cu o arma de foc nu scapa usor nici cind trece strada. Sint cam 34.000 de morti in accidentele de circulatie si tendinta e de crestere a vitezei legale, nu de scadere De ce? Pentru ca nimeni nu o respecta daca viteza e prea mica asa cum nici cei care vor sa omoare pe cineva, sau sa se omoare, nu citesc legea.
Sa lasam pentru un moment la o parte toate argumentele pro si contra si sa ne gandim putin: devreme ce acum doi ani in SUA au existat peste 11000 de crime efectuate cu armele de foc, iar in Japonia numai cateva zeci de crime intr-un an (nu tin minte daca au fost ceva mai putin de 100), un fapt este clar: accesul la armele de foc are o pondere insemnata in acest rezultat.
Este evident si faptul ca starea mintala a populatiei are o pondere. Dar sunt unele boli, ca schizofrenia, care nu pot fi deocamdata vindecate si sunt prezente in toate societatile. Inseamna asta ca trebuie lasate armele de foc (si mai ales cele de asalt) si la dispozitia schizofrenilor? Cred ca nu. In realitate chiar si in SUA exista o tendinta clara de limitare a accesului la arme in zonele foarte populate (ca New York) si rezultatul a fost o scadere a numarului de crime.
Dar sunt si alti factori de luat in considerare. De exemplu, o parte a populatiei, cu tendinte psihopatologice, este sensibila la sugestiile din filme. Aici se poate vedea cum un baiat de 17 ani si-aq ucis mama si sora de 15 ani, impuscandu-le, pentru ca a vazut ceva asemanator intr-un film:
http://usnews.nbcnews.com/_news/2013/01/25/16692073-teens-confession-horror-film-inspired-murder-of-mom-sister?lite
Nu contesta nimeni ca fara arme n-ar fi crime cu arme, nu despre asta discutam. Problema apare cind trebuie sa propunem solutii.
Intrebarea e: credeti ca interzicerea armelor ar duce la disparitia lor din S.U.A. si deci la reducerea crimelor? Eu cred ca nu s-ar schimba decit pretul armelor si cine profita de asta, ca nu e o solutie practica si ca ar avea multe consecinte negative printre care cresterea infractionalitatii de toate felurile, inclusiv cele in care se folosesc armele.
Nimeni nu contesta ca e rau sa-ti omori familia, dar acelasi lucru se poate obtine si fara arme, uite de exemplu cum procedeaza cei de peste ocean:
http://www.guardian.co.uk/uk/2012/nov/28/neighbour-admits-killing-boy-explosion
Intelegeti acum ca nu din indeferenta sustin ca e gresit si o utopie sa dai vina pe arme ci tocmai pentru ca vreau solutii practice?
Ar mai fi inca un aspect: n-am vazut nicaieri ca statul sa renunte la arme ci dimpotriva, cei care au si acum puterea se fac exceptie de la toate regulile, nu vi se pare ciudat? Oare de ce ei au nevoie de arme daca nimeni n-o sa mai foloseasca, nu pentru ca stiu ca e o utopie?
Cu ocazia masacrului din Newton au fost multe discutii despre subiectul armelor in Australia.
Acum vreo 20 de ani au fost doua masacre serioase in Australia, unul la Melbourne si unul in Tasmania la Port Arthur. Ca urmare a acestor masacre in Australia a devenit foarte greu sa cumperi o arma, si de atunci nu a mai fost niciun masacru. Dar Australia nu e America, unde dreptul de a detine o arma este scris in constitutie din cauza circumstantelor in care s-au nascut Statele Unite.
Sunt de acord cu articolul d-lui Leibovici. De fapt, dupa parerea mea, unul din factorii cei mai puternici in situatia asta nu sunt armele de foc ci jocurile video in care cel care se ‘joaca’ trebui sa omoare cit mai mai multi dusmani in cat mai putin timp. Si bineinteles obsesia din mass media de fiecare data cand e asa un masacru. Acesti bonavi mintal care planuiesc si savarsesc aceste acte cauta printre altele si cit mai mare publicitate, si media le satisface dorintele. In ultimul caz din Newton cel care a facut masacrul nici macar nu a cumparat armele ci le-a luat din colectia mamei sale pe care a omorat-o cu ocazia asta.
Politicienii si publicul au impresia ca orice se poate rezolva prin legislatie, si asta este de fapt ‘wishful thinking’. Ca sa fie solutie politica trebui ca publicul sa fie gata pentru solutie. In Australia publicul a colaborat cu guvernul, proprietari de arme le-au predat si au ramas fara. Si in Statele Unite au reusit anumite campanii de felul asta. Dar problema e ca cei care sunt gata sa predea arma nu sunt cei care ar face asa niste acte…
Dupa parerea mea singura solutie partiala pe care o vor adopta in SUA va fi limitarea nuarulu de gloante pe care le poate cumpara cineva… asta nu e contra constitutiei si ar avea sanse sa treaca…
Statul Dakota de Sud va permite cadrelor didactice să poarte arme în şcoli
http://www.bbc.co.uk/news/world-us-canada-21722377
Cateva precizari la stirea cu Dakota de Sud. Noua lege permite de fapt asa numitelor Boards of Education care sunt locale, fiecare asezare are cate unul, sa decida daca si cum sa permita personal inarmat in incinta scolilor. Pana acum reprezentantii asociatiilor profesorilor din statul Dakote de Sud nu agreaza aceasta hotarare pe care ei o considera pripita. Aceasta permisivitate de purtare de arme in scoli exista deja in anumite localitati pe suprafata statelor unite, localitati mai izolate unde ajutorul in caz de nevoie ajunge mai greu. De asemenea sunt state care nu au interdictie legale de purtatori de arme in incinta scolilor. Dupa incidentul Newtown din CT, ocazional, s-a deschis posibilitatea ca unele scoli cre nu intrau in nici una din categoriile de mai sus sa permita arme de foc in incinta scolilor. Mai curand o persoana inarmata, decat profesori inarmati asa cum spune destul de incendiar titlul articolului. Cu acest experiment au fost deja probleme, cu arme de foc cu care s-a tras din greseala, incidente care probabil vor cantari greu in decizia finala. Dakota de Sud este un stat cu o traditie foarte dezvoltata de folosire de arme de foc, nespecifica multor altor state. Iata un articol care explica mai pe larg care este situatia. sa nu bagam chiar oamenii in panica.
http://www.nytimes.com/2013/03/09/us/south-dakota-gun-law-classrooms.html?pagewanted=all&_r=0
Post Scriptum 18 aprilie, după explozia de la Boston.
Azi am urmărit pe Euronews un documentar care m-a pus pe gînduri, dar nu m-a surprins: se făcea o asociere între momentul campaniei contra armelor de foc din timpul guvernării Clinton și momentul actual, al campaniei Obama. Atunci, în plină campanie pt limitarea portului armelor, a avut loc un atact terorist. Acum a avut loc alt atac terorist. Asta în contextul în care ieri tot Euronews (parcă, nu-s sigur) anunța că, deși americanii sînt majoritar pt limitarea armelor, lobby-ul pro cel mai puternic este, evident, al producătorilor de arme. Deși nu erau concluzii, documentarul sugera că și atunci, și acum atentatul a fost organizat și finanțat de cei care au interesul să nu fie limitat comerțul cu arme.
Parcă așa scriam și eu acum 2 luni, nu? Ce ziceți? eu zic, înainte să aflu concluziile anchetei, că explozia de la Boston nu poartă semnătura teroriștilor tradiționali ci este de inspirație și de motivație autohtonă, americană. Cine pune pariu?
@Sorin Paliga
> Cine pune pariu?
Care este exact enunţul? Că sunt terorişti interni şi că motivaţia atentatului este legată în mod specific de controlul vânzării armelor?
Că poate fi vorba de terorişti interni este foarte posibil. Că în acest caz motivaţia este cea pomenită – nu văd cum atentatul ar fi un mesaj în acest sens. În ce mod uciderea unor trecători/spectatori are vreo legătură cu portul/posesia armelor? Chiar dacă fiecare spectator ar fi fost înarmat, atentatul n-ar fi putut fi eviat în acest fel. Deci atentatul nu demonstrează necesitatea ca cetăţenii să fie înarmaţi.
Euronews repetă, în general, documentarele astea, deci l-ați putea vedea și azi, cred.
Da, ideea era că, prin asemenea atentate sau prin atacuri cu multe victime, se sugerează cetățenilor că este bine să ai arme pt a te putea apăra de varii pericole. Nu mai țin minte ce atentat similar a fost în mandatul Clinton, dar presupun că așa a fost.
@Sorin Paliga
> ideea era că, prin asemenea atentate sau prin atacuri cu multe victime, se sugerează cetățenilor
> că este bine să ai arme pt a te putea apăra de varii pericole
Cum am spus, din atentatul de la Boston nu se poate trage o asemenea concluzie.
Nici din atentatul de pe vremea lui Clinton (detonarea unei clădiri federale la Oklahoma City , 1995, Timothy McVeigh plus încă trei complici, 170 morţi) nu se poate trage o asemenea concluzie: erau motivaţi „by his hatred of the federal government and angered by what he perceived as its mishandling of the Waco Siege (1993) and the Ruby Ridge incident (1992), McVeigh timed his attack to coincide with the second anniversary of the deadly fire that ended the siege at Waco”.
De acord, eu am descris sugestia documentarului, nu pot trage eu concluzii. Eu aș bănui însă că motivația pe acolo este. Nu cred că la Boston avem de-a face cu teroriști „clasici”, vom vedea și auzi zilele viitoare.
Sau în orele următoare…
Este adevărat că asediul mortal al poliţiei în Waco (1993) a fost legat de o detenţie ilegală de arme.
„Maret Tsarnaeva, the men’s aunt, said Tamerlan had recently became a devout Muslim who prayed five times a day.” Sky News
Se pare ca e vorba de „the usual suspects”, tot centrul Bostonului e in lockdown (1 milion de oameni)… adica un singur om inarmat cu un AK-47 paralizeaza un milion.
Și mie mi se par exagerate măsurile de securitate, denotă panică și derută, disproporționate – totuși – față de ceea ce s-a întîmplat. Atacul terorist de la Londra, ultimul pe scara istorică, a fost mult mai grav și mai amplu, dar englezii nu s-au panicat așa de mult. Țin minte chiar că declarau, repetat, că știu cum să se comporte, aveau experiența terorismului din anii ’70 și ’80.
Dacă, într-adevăr, cei doi ceceni au fost singurii implicați, cu sau fără o rețea în spate, măsurile mi se par de-a dreptul nerecomandabile. Nu stau acolo, nu știu cum gândesc americanii, dar așa ceva produce și mai multă panică în loc de calm.
@Sorin Paliga
> mi se par exagerate măsurile de securitate, denotă panică și derută, disproporționate…
Dv. cum aţi fi procedat în acea situaţie pentru a atinge obiectivele?
Ca englezii.
Mi se pare extraordinară reacția părinților celor doi tineri, unul omorît în confruntarea cu poliția, celălalt capturat viu: absolut uluiți. Îmi aduc aminte de reacția soției acelui terorist pakistanez de la Londra, femeia a avut un șoc cînd a aflat că soțul ei, bărbatul cu care trăise cîțiva ani, era un terorist.
@Sorin Paliga
Si mie mi se par extraordinare multe aspecte ale acestei intamplari. Cea mentionata de dumneavoastra este una dintre ele. Alta este cat de mirati au fost si cei care erau in contact cu fratele cel mic de asocierea lui cu un act terorist. Comportamentul si caracterul afisat dadeau o impresie diferita- a unui tanar empatic, care dorea sa faca parte din comunitatea colegilor, cu simtul umorului si talent artistic, un elev sarguincios si inteligent. Ce m-a impresionat aparte, si mi-a dat speranta, a fost insa reactia unchiului celor doi. Rezident american, posibil cetatean american, locuitor al statului Marylan intrun interviu a zis:
He put a shame on our family,” he told the reporters. “He put a shame on the entire Chechen ethnicity.” si a mai spus. “Those who suffered, we’re sharing with them, with their grief—and ready just to meet with them, and ready just to bend in front of them, to kneel in front of them, seeking their forgiveness. … In the name of the family, that’s what I say.”
Unchiul, constient ca aceste acte facute de membri ai comunitatii cu care se identifica, se reflecta asupra intregii comunitati, nu numai cea din Checnia dar si a celei musulmane. Majoritatea rationala nu blameaza toata imigratia din Chechnia, sau toata populatia musulmana. Dar unchiul indica totusi ca comunitatea trebuie sa actioneze ca asemenea acte sa nu se mai repete de catre membri ai comunitatii. Un mod de a actiona este disocierea si blamarea publica a asemenea acte. Ca si unchiul, si eu cred ca schimbarile trebuie sa inceapa in cadrul comunitatii ca sa fie eficiente.
http://www.slate.com/articles/news_and_politics/frame_game/2013/04/uncle_ruslan_tsarni_the_uncle_of_bombing_suspects_dzhokhar_and_tamerlan.html
@Olivia. Eu nu am vorbit despre ceceni ca grup etnic, departe de mine, nu sînt unul dintre cei care consideră că toți arabii sînt teroriști. M-au interesat, deocamdată, reacțiile autorităților, ca om, ca cetățean, mi s-a părut că au procedat total disproporționat și, mai ales, au indus o stare de spaimă, de panică, soluții absolut nerecomandabile în asemenea situații. Am dat ca exemplu modul englezesc de acum cîțiva ani, absolut remarcabil: calm, lucid, dar ferm, aplicat pe temă, iar Londra are de vreo 15 de ori mai mulți locuitori decît Boston. După experiența traumatizantă din 9/11, mi se pare că America este total nepregătită pt asemenea situații deși, teoretic, ar trebui să fie. Poate mă înșel, nu trăiesc acolo, nu am avut aici asemenea situații și sper să nu le avem nici în viitor. Sigur, sînt întrebări grave la care trebuie căutate răspunsuri: ce îi determină pe acești tineri să facă așa ceva? ce îi motivează? Am văzut azi un reportaj la TV 5 cum că cecenii ar fi rusofobi. Bun, asta e în logica locului, dar de ce sînt americanofobi? Ce rău au făcut americanii cecenilor? sau se consideră victime globale ale islamismului globalizant? Ce rău face SUA islamului? Tînărul capturat viu este tare simpatic, te-ai duce cu el în excursie, la munte, la mare… cumplit.
P.S. Probabil în context, ieri seară am văzut, tot la TV 5, un documentar despre alt asasin, un finlandez, nu știu dacă mai țineți minte, a intrat cu pușca și a omorît vreo 9 colegi și un profesor. Acolo, ajungeai să pricepi ceva, fusese un copil umilit de colegi, deși altmineri drăguț, simpatic, „de gașcă”, ar spune românii. Amicii lui de pahar și de club au trăit un șoc, mai ales că scena se petrecea undeva departe spre nordul țării, într-un sat, cu populație mică, pașnică, așa cum e în Finlanda acelor locuri. Culmea este că psihologul poliției recomandase să îi fie luată arma pt care căpătase permis, din păcate polițistul de zonă nu l-a ascultat. Iată de ce sînt bunii și psihologii la ceva, numai că ar trebui să fie și asculați, nu numai puși acolo de formă.
@Sorin Paliga
Raspuns la postarea care spune – citez – „M-au interesat, deocamdată, reacțiile autorităților, ca om, ca cetățean, mi s-a părut că au procedat total disproporționat și, mai ales, au indus o stare de spaimă, de panică, soluții absolut nerecomandabile în asemenea situații. Am dat ca exemplu modul englezesc de acum cîțiva ani, absolut remarcabil: calm, lucid, dar ferm, aplicat pe temă, iar Londra are de vreo 15 de ori mai mulți locuitori decît Boston. După experiența traumatizantă din 9/11, mi se pare că America este total nepregătită pt asemenea situații deși, teoretic, ar trebui să fie”
Marturisesc ca nu sunt capabila sa analizez daca au procedat diproportionat. Desi locuiesc la ceva mai mult de o ora de Boston, nici eu nu sunt de acolo. Dar in orice caz mi se pare remarcabil ca au identificat in foarte scurt timp vinovatii – inca nedovediti, dar din date pare relativ evident ca sunt ei, ca aveau bombe in masina si in jurul corpului. Si au facut asta cu ajutorul populatiei, a intregii populatii.
Habar nu am cine i-a fotografiat pe cei doi, cred ca a fost o combinatie, camerele unei pravalii si persoane private. Panica a fost de scurta durata, ca acum lumea poate sa fie in doliu linistita – relativ. Eu zic ca este imposibil ca cineva sau o tara sa se poata pazi de asa ceva eficient. Astia erau cetateni americani cu domiciliul in America. Chiar daca FBI a primit o instiintare acum vreo doi ani despre baiatul cel mare, FBI primeste asemenea instiintari cate 10.000 pe zi. Probabil ca au si ei o selectie si o scala de credibilitate.
Dar repet, nu sunt in masura sa judec cat de eficienti au fost. Personal eu am admirat ce au facut, in mintea mea mi se parea imposibil sa dea de ei, lasa unu un ruscac pe srada si rucsacul explodeaza, ia-l de-l prinde, da ce stiu eu.
@Paliga
„cecenii ar fi rusofobi. Bun, asta e în logica locului, dar de ce sînt americanofobi?”
Nu are legatura cu etnicitatea, in acest caz identitatea politizata e identitatea religioasa nu cea etnica.
Din New York Post:
„But Tamerlan Tsarnaev, a 26-year-old Chechen immigrant, also harbored an increasingly alarming hatred of his adopted country.
“He said in Russian, ‘I don’t like what America is doing,’ ” a Latvian neighbor told The Post yesterday, recalling a chat he had with the Boston bombing suspect, who was killed early yesterday in a shootout with police in Watertown, Mass.
„I said, ‘What do you mean?’ He said, ‘I don’t like it because they shouldn’t be in Muslim countries.’ ”
Tsarnaev’s wife, Katherine Russell, a 24-year-old Muslim convert, remained holed up with her parents at their Rhode Island home yesterday.”
America incepe sa resimta tot mai mult consecintele dezastruoase ale politicii de imigratie necontrolata urmata de USA in ultimele decenii. Consecintele promovarii unor idei naive ca multiculturalismnul si „identitiy politics” in locul celor de gen „melting pot” ce au condus la aparitia natiunii americane.
@olivia.
Dacă este adevărată știrea de azi dimineață, serviciile speciale ruse îl identificaseră pe unul dintre ei drept posibil terorist în urmă cu doi ani, a fost audiat și lăsat liber. Așadar…
@Sorin Paliga,
Despre aceata stire am scris si eu. Un reprezentat FBI pe care l-am prins din numeroasele programe concomitente, a dat o explicatie ca aceste identificari provenite din diverse agentii internationale se numara cu miile pe zi. El a dat numarul de 10.000 pe zi. A individului a fost una din cele 10.000 din ziua aia. Tipul a fost contactat, si daca poti sa ai incredere in ce zice mama lui, internetul i-a fost monitorizat. Nu s-a despcoperit nimic suficient de suspicios. Sau s-au facut greseli, sau… O sa fie, sunt sigur,a investigatii, ce scriem noi aici sunt doar presupuneri si daca unul dintre noi sufera de scenarita poate sa faca si un film pe chestia asta. Un film fictional desigur.
Unul din lucrurile tragice legate de bombele din Boston sunt ranitii.
Unul dintre ei cel putin, se pare ca cel care a aparut adesea in plin plan, nu are asigurare medicala. Se pare ca ambele picioare i-au fost amputate. Costul spitalizarii – sute de mii de dolari cel putin, nemaivorbind de ingrijirea medicala ulterioara ce se poate ridica la cifre astronomice. Nu vad cum o singura persoana poate sa plateasca aceasta suma.
Sunt sigura ca o buna parte din cheltuielile spitalizarii si ingrijirii medicale ale acestui maratonist vor fi acoperite din numeroasele donatii si alte surse, dar totusi lipsa de asigurare medicala in Statele Unite ramane inca o problema majora, care se poate transforma intr-o tragedie daca nu se rezolva eficient cat de curand. Parerea mea care inca nu intelege cum va functiona Obamacare desi am sustinut-o.
În legătură cu cercetările făcute de FBI la cererea Rusiei în 2011, iată un articol foarte interesant: http://www.cbsnews.com/8301-201_162-57580580/did-the-fbi-miss-a-chance-to-stop-tamerlan-tsarnaev/
Citeodata imi vine sa explodez cind vad comentariile astea
@olivia: cum poti sa sustii o lege pe care nu o intelegi? De ce ai face asa ceva?
Sa va explic eu cum o sa functioneze: costul asigurarii va creste cu 80% in urmatorii 5 ani pe spatele celor care aveau si pina acum si in folosul celor care nu plateau.
Cum functiona pina acum: daca esti incredibil de prost si nu-ti faci asigurare (sau prea sarac) cind venea ziua platii (dupa ce erai tratat) dadeai faliment si luai viata de la capat cu notita legata de picior ca nu esti de incredere sa iei decizii economice corecte (adica fara/mai putine credite) in urmatorii 7 ani. Nu pot sa inteleg ce e rau in asta.
Cealalta parte a problemei, faptul ca majoritatea asigurarilor este legata de angajator sau ca asigurarea putea fi terminata unilateral se datora unor legi proaste care pot fi schimbata cu usurinta daca ar exista interes.
Interesul este insa ca cei 80% ce vor fi platiti pe asigurari sa intre in buzunarele sponsorilor. Asta a rezolvat legea pe care o sustineti fara sa o intelegeti.
@Sorin Paliga
Nu stiu prin ce tara va petreceti zilele dar americanii au o grija foarte mare de viata cetatenilor proprii. Daca depasesti un autobuz de scoala oprit in statie de trezesti cu cazier penal nu pentru ca de fiecare data este un copil accidentat ci tocmai ca sa nu se intimple asta. In plus oprind circulatia era mai usor de vazut cine, ce si cum.
Exagerarea vine abia pe urma cind autoritatile au decis ca omul n-are drepturi ca orice detinut pe motiv de „interes public”.
@Ion Ionescu
Evident ca are legatura cu religia, ca majoritatea conflictelor din ziua de azi, si cu atitudinea imperiala, atit rusa cit si americana,… Dar nu trebuie sa dam vina pe popoare intregi pentru crimele facute din razbunare de 2 americani. In plus se pare ca mai sint si altii implicati, inca situatia nu este clara.
@Alex Satmareanu. nu din cunostinte economice da din bun simtz mie mi se pare complet neadecvat pentru o tara sa isi forteze locuitorii sa dea faliment din cauza cheltuielilor medicale, in special cand cheltuiele medicale pe cap de locuitor sunt cele mai mari din lumea asa zisa vestica. Ca adesea cine nu plateste este ca nu poate, din cauza ca preturile fie la asigurare fie pentru serviciile medicale sunt exorbitante. O mamograma in CT costa 550 de dolari, in Canada 125 si in Israel 70. asta pentru indiferent cine plateste. Ca chiar daca nu inteleg econmie mai mult decat cati bani ma costa la supermaket, adun si scad, ceva algebra si trigonometrie, da stiu sa citesc. Ah, mai stiu si ceva geometrie, da asta nu intra in calcule economice. Da atat. Si citesc ca cele mai multe falimente sunt din cauza cheltuielilor medicale care nu pot fi platite. Cand am sustinut noua lege situatia era ca si astazi si o sa mai fie pana in 2014 cand legea intra in vigoare. 1/3 din populatia americii este neasigurata sau sub asigurata. Si repet, cele mai multe falimente sunt din cauza datoriilor medicale neplatite. Cine plateste falimentele? Sustin orice lege care duce la o schimbare a acestei situatii. Este posibil ca legea lui Obama sa nu fie solutia ideala a ingrijirii meidcale ale populatiei, dar stiu ca a lasat foarte mult la latitudinea statelor si o sa fie modificari individuale. Invatam unii de la altii si de la Canadieni ce sa nu facem. Dar ceva trebuia facut si trebuia inceput de undeva. Obama s-a grabit da a trebuit sa faca schimbarea repede, inainte de alegeri, cand congresul era in favoarea lui.
@Alex Satmareanu
Omul o sa-si primeasca Miranda rights, dar conform unui amendament destul de recent care se refera la o exceptie referitoare la public safety o sa o primeasca dupa ce va fi interogat initial. Inca nu s-a hotarat, ca oricum tipul este incapabil sa vorbeasca.
Legea are posibilitatea sa faca o alegere in cazuri extreme ce este mai important, dreptul individului sa stie sa nu se incrimineaze singur sau dreptul publicului de a stii daca individul a mai pus niste bombe si in alte parti. Miranda a most modificata si cu alte prilejuri. Eu zic ca aceasta modificare este rezonabila si daca as locui in Boston CHIAR CU Harvard School of Law langa mine, cred ca m-as bucura sa stiu ca exista posibilitati suplimentare in cazuri extreme.
iata ma jos
http://www.fbi.gov/stats-services/publications/law-enforcement-bulletin/february2011/legal_digest
@olivia
Nimeni nu te „obliga” sa dai faliment, este rezultatul alegerii tale sa nu platesti asigurare. Este exact opusul „obligarii”.
Dar inteleg logica ta: vrei sa fie ca in Romania. Toata lumea sa plateasca impozit pe sanatate (nu mai e asigurare ci impozit daca esti obligat) iar cind ai nevoie de tratament sa mergi la „privat”.
În legătură cu subiectul articolului – controlul armelor – iată un articol interesant: http://www.creators.com/print/conservative/thomas-sowell/guns-save-lives.html
@Alexandru Satmareanu
Nu cunosc care este sistemul medical din Romania, dar daca in Romania exista obligativitate de asigurare nu ar fi singura tara.
http://en.wikipedia.org/wiki/Universal_health_care
Faptul ca ai ales din toata pleiada de tari tocmai Romania, in mod batjocoritor mi se pare tendetios. Pana la legea lui Obama companiile de asigurari aveau dreptul sa refuze pentru asigurare oameni cu preconditii. Ai avut boala de inima sau tensiune ridicata nu te asiguram pentru boala de inima. Sau cancer daca ai avut cancer. Si o faceau.
Nu prea stiu ce alegere viabila aveau acesti oameni inafara de faliment daca ajung sa fie tratati in spitale. Alegerile sistemelor medicale sunt foarte dificile, dar modelul american de pana acum, extrem de scump si neeficient, este un model care trebuia schimbat de mult. Poate nu l-a schimbat bine, dar a lasat mult loc pentru corectii pe masura ce o sa apara nevoia.
@Olivia
Problema ramine: in loc sa corecteze legi proaste si sa supere donatorii a fost introdus un impozit pe prostimea care nu stie ce e legea asta dar suna bine si o sustine.
Dupa mine rolul statului e nu sa-l apere pe om de el insusi ci de ceilalti. Statul ar trebui sa ma apere pe mine daca compania de asigurari incalca contractul in care m-am angajat de buna voie. N-ar trebui sa ma oblige sa fac sport, sa beau, sa nu fumez, sa-mi fac asigurare sau sa maninc „salam cu soia” pentru ca e mai sanatos.
Romania era doar un exemplu cunoscut (in care aveai dreptul doar la 1 kg de zahar la doua luni pentru a mentine o dieta sanatoasa) iar faptul ca vi se pare „tendentios” arata ca, cel putin in parte, intelegi de ce aceasta lege e gresita.
Ca si in cazul subiectului de fata, privind armele, e doar o chestie populista insuficient gindita (citez „a lasat mult loc pentru corectii pe masura ce o sa apara nevoia”) sau gindita prea bine in folosul unora pe spinarea altora.
@Alexandru Leibovici
Iata un articol care contrazice tot ce zice articolul postat de tine, da in schimb este argumentat cu date si surse verificabile.
http://fair.org/home/the-self-defense-self-delusion/
@Alex. Satmareanu.
În România.
România are un sistem de tip „neocomunist”, specific – din cîte știu – și altor țări, din vest și din est. Ceea ce are specific România (nu știu dacă și alte țări europene) este un amestec de sistem neocomunist cu sistem „capitalist”, adică, deși plătești automat asigurări, statul nu poate asigura tot, mai plătești și dacă ai nevoie, să zicem, de o operație mai complicată sau de o plombă. Să fie clar, nu vorbesc de fantezii medicale precum o cucoană care vrea sîni scumpi sau nu știu ce operație estetică deoarece dorește să arate la 60 de ani ca la 30.
Acest amestec de tip mafiot este specific patriei noastre. Mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bun un sistem de tip american, dar văd că nici acolo lumea nu e mulțumită.
@Olivia
> Iata un articol care contrazice tot ce zice articolul postat de tine, da in schimb
> este argumentat cu date si surse verificabile.
Dacă crezi că din asta rezultă că autorul tău are dreptate iar al meu greşeşte, atunci te înşeli.
@Alexandru Leibovici
„te inseli”
sais who?
@Olivia
> sais[?] who?
Logica.
@Alex Satmareanu citez
„Dupa mine rolul statului e nu sa-l apere pe om de el insusi ci de ceilalti. Statul ar trebui sa ma apere pe mine daca compania de asigurari incalca contractul in care m-am angajat de buna voie. N-ar trebui sa ma oblige sa fac sport, sa beau, sa nu fumez, sa-mi fac asigurare sau sa maninc “salam cu soia” pentru ca e mai sanatos”
pentru ca rolul statului este sa ma apere pe mine, eu sunt recunoscatoare cand o face si ca o face. De aia tot felul de introduse la nivel de guvern municipal, statal si federal interzic fumatul in locuri publice, bautul la volan si pe strazi, obligativitati de asigurari cand sunt la volan. De ce nu m-ar obliga sa imi fac asigurare medicala cand daca nu imi fac devin sunt o povara pentru ceilalti daca nu mi-as face, cum se intampla as we speek cu o mare parte din populatia neasigurata care foloseste camerele de urgenta din spitale? Cine crezi ca plateste pentru ei? Legea affortable care initiata de obama are precedent masiv, de aia a si trecut de curtea suprema. Iata care este statistic situatia americanilor serviti de un sistem medical sustinuti de „desteptii” de pana acum
WASHINGTON, Jan 9 2013 (IPS) – U.S. citizens suffer from poorer health than nearly all other industrialised countries, according to the first comprehensive government analysis on the subject, released Wednesday.
Of 17 high-income countries looked at by a committee of experts sponsored by the National Institutes of Health, the United States is at or near the bottom in at least nine indicators.
http://www.ipsnews.net/2013/01/u-s-health-worse-than-nearly-all-other-industrialised-countries/
@Sorin Paliga
S.U.A. are cea mai mare rata de supravietuire/vindecare la toate bolile omenirii. Majoritatea e multumita (atit cit poate un om care plateste prea mult sau care e bolnav poate sa fie). Sint cei are vad cum canadienii, unde asistenta medicale este „gratuita”, vin in state pentru operatii complicate sau ca se evite coada de citeva luni (exact ca cei din Romania care merge la „privat”).
Dar intotdeauna vor fi nemultumiti. Unii pe buna dreptate (cei care au sau au avut asigurare dar companiile abuzeaza de pozitia pe care o au ca sa economiseasca un ban) si altii din motive comuniste (cei care nu inteleg de ce trebuie sa plateasca costul asistentei medicale daca nu ai asigurare si ca asigurarea se face inainte sa ai nevoie de ea). Nu ii includ aici pe cei fara venituri suficiente care au asistenta speciala (si carora oricum n-ai ce sa le mai iei, costul asistentei medicale e irelevant).
Situatia se schimba insa dupa introducerea impozitului pe sanatate: costul creste pentru toata lumea (estimat 80% in urmatorii 5 ani), medicii nu mai accepta asigurarea de stat care nu plateste la fel si la timp, birocratie suplimentara… pe scurt, ne indreptam (virtual) spre situatia din Romania.
@olivia:
Linkul are doar marginal legatura cu Obamacare care n-o sa reduca numarul de sarcini nedorite si nici numarul accidentelor de circulatie… Tot statistica sustine ca suprevietuirea la cancer de exemplu e cea mai mare din lume.
Inteleg ca orice sta prost cu logica vrea ca statul sa aiba grija de el. Si exact ca si cei credinciosi nu ajunge ca-si fac viata mizerabila ci vor ca si altii sa patimeasca.
Nimeni n-a zis ca legea n-ar fi legala (ca doar e un impozit) dar numele ei, „affordable”, e cel putin o gluma proasta.
Inteleg ca unii nu se pot abtine sa manince doua torturi si magazinul, in opinia dumneavoastra, ar trebui sa le vinda numai unul ca sa-si poata mentine silueta, dar eu nu cred ca e decizia mea sau a dumneavoastra. Nu de alta dar unul dintre torturi s-ar putea sa fie pentru un prieten. Statul trebuie sa aiba grija ca cele doua torturi sa nu contina vreo otrava.
Amestecati fumatul (ai voie sa fumezi, n-ai voie sa-i otravesti pe altii), bautul (ai voie bei, n-ai voie sa-i calci cu masina pe altii) cu sanatatea controlata de stat care nu va fi niciodata suficienta (asa cum pensia de stat nu e destula). Eu nu vreau nici aprobare si nici obligatie cu arma in spate din partea statul ca sa-mi fac vaccin de gripa.
Probabil „statul” ar trebui sa corecteze/aprobe si ecourile postate la ACUM.tv, ar impiedica pe multi sa se faca de ris.
@Alex Satmareanu
Urmăresc Grey’s Anatomy și alte filme similare și, sigur, ne place. Nu intru în detaliile sistemului american de sănătate, nu îl cunosc și nu emit păreri despre ce nu știu.
Eu vorbesc despre sistemul românesc, amestecat și aiurit, ca multe în țara asta: ori plătești Statului asigurări de sănătate, iar statul e obligat să te asiste în ORICE împrejurare care îți pune în pericol sănătatea, ori nu plătești Statului și folosești un sistem de asigurări private care plătește orice. În România, te trezești că plătești ceea ce, normal, ar trebui să plătească Statul. Nu mi s-a întîmplat personal, din contra, medicii mi-au salvat viața acum cîțiva ani cînd am văzut-o pe aia cu coasa după colțul casei, dar asta nu înseamnă că stau indiferent la problemele altora. Acest lucru se întîmplă din cauza risipei și a lipsei de control asupra cheltuielilor.
@Alex Satmareanu
No-i fi eu foarte isteata, pe scarea iq, da nici nu sufar de scenarita. Adica nu creez scenarii imaginare din orice subiect la care particip.
In nici un caz nu am sa afirm public ca, citez din dumneavoasta „S.U.A. are cea mai mare rata de supravietuire/vindecare la toate bolile omenirii” cand surse credibile spun altceva. Este adevarat ca sunt cancere care statisticile citite si de mine, sunt foarte bine tratate in uSA, comparand cu alte tari, dar nu toate, si definitiv nu toate bolile. http://www.npr.org/blogs/health/2013/02/28/173169842/often-a-health-care-laggard-u-s-shines-in-cancer-treatment.
Si apropos de scenarita, nu cred ca Obama vreodata o sa oblige pe cineva sa faca vacin impotriva grrpei daca omul nu vrea, dar sper ca lumea sa condamne public imprastierea de stiri mincinoase care sustin ca vaccinul este responsabil de autism si alte boli. Apropos de vaccinul contra gripei, este primul an in care m-am lasat convinsa sa ma vaccinez si este primul an de ani si ani de zile in care nu am suferit de nici o raceala. In mod normal racesc extrem de usor si formele sunt brutale. Nu stiu daca e o coincidenta, da precis am sa fac si la anul.
personal, am o asigurare foarte buna obtinuta de la lucru, dar daca imi pierd serviciul, sotul este asigurat de mine ca lucreaza independent – suntem in pom. COBRA ne-ar costa pe amandoi in jur de 1000 de dolari pe luna. Plus copayments la doctori si medicamente daca am avea nevoie. Nici nu stiu daca COBRA acopera medicamentele de fapt. Eu zic cand postam public sa mentinem o relatare cat mai apropiata de adevar chiar daca il percep diferit. Citatele din surse credibile care sa ne sustina afirmatiile cred ca ajuta.
@olivia (și toți cei interesați).
La un moment dat, mi-am făcut și eu vaccin antigripal, era o modă. Fac gripă, de regulă, toamna și primăvara, transpir intens și, la schimbarea vremii, răcesc. De cîțiva ani nu mai fac, mănînc însă regulat usturoi și efectul a fost mai bun decît vaccinul. E drept, soția e cu medicina în familie, dar consumul regulat de usturoi, mai ales iarna, cînd e lipsă de vitamine și cînd organismul e mai slăbit, mi se pare cea mai bună soluție.
@Sorin Paliga,
multumesc de sfat. Cu consumul de usturoi eu nu as avea nici o problema da unde lucrez eu e o regula nescrisa doar de curtoazie in care oamenii nici parfum sau aftershave cu miros nu isi pun.Fara mirosuri, asta e intelegerea. Pe de alta parte eu, fara sa fiu medic, nu prea cred in tratamente naturiste. primesc liste intregi din Romania, cu beneficii de la plante le pun direct la delete. Dar sunt constienta ca ceva bun o fi aici. Am o ruda, mama de trei copii, femeie mica si slaba, a fost la un control medical ca abia se misca atat de obosita era tot timplul, i s-au gasot artere;e astupate 90 la suta. I s-a spus ca nu poate fi operata ca fizic, din cauza dimensiunilor foarte mignone nu ar rezista corpul. I s-a dat un an de viata max. A inceput aia o dieta vegan, fara nici un produs animal, in sase luni a fost la control, nici urma de astupare a venelor. Da oricum eu prefer expedienta vaccinului a nu stiu cate luni de tratament cu usturoi. ma scuzati de paranteza si de milioanele de greseli gramaticale si de ortografie.
„Cu consumul de usturoi eu nu as avea nici o problema da unde lucrez eu e o regula nescrisa doar de curtoazie in care oamenii nici parfum sau aftershave cu miros nu isi pun. Fara mirosuri, asta e intelegerea.”
O iau drept glumă. Nu e nevoie să mănînci tot timpul usturoi, e suficient seara, una-două căpățîni. Chiar și dimineața, un pic ce leuștean după și o spălare pe dinți este suficient.
@Sorin Paliga
„Nu e nevoie să mănînci tot timpul usturoi, e suficient seara, una-două căpățîni.”
Cu cat ma gandesc mai bine cu atat idea cu usturoiul mi se pare mai atragatoare. Doua dintr-o lovitura, controlez racelile – daca ziceti dumneavoastra – si tin pisalogii si teroristii la distantza. Ca leustean n-am si din experienta nici un tub intreg de pasta de dinti nu alunga mirosul. Multumesc de sugestie.
Ca să încheiem tema usturoiului. Nu e nevoie să mănînci mult odată, din contra. Pe ideea „usturoiul antibiotic natural”, trebuie, din contra, mîncat în cantități mici, dar în fiecare zi sau, în orice caz, frecvent. Uneori, îl iau ca pe o pastilă, o bucată mică și un pic de apă. Unii – și eu la fel – au reacție acidă la cantități mari de usturoi. Îmi place, de ex., mujdei și friptură de pui cu mămăligă, gustul e grozav, dar trebuie să mă controlez, dacă iau mult mujdei, am arsuri după circa 2 ore.
Nu sînt neapărat un adept al medicinei naturiste, dar a mînca, pe cît posibil, sănătos nu are nimic rău. La TVR a fost un frumos film coreean despre doctorul Hur Jun și, anterior, despre prima femeie medic din Coreea, am învățat multe lucruri interesante în filmele astea. La Seul există facultatea Hur Jun, unde se predă preponderent medicina tradițională.
Nu îmi pot permite sa manânc usturoi dar va recomand un amestec al acestuia cu tuica. Curata organismul de grasimi si pietre, îmbunatateste metabolismul sau hipertensiunea, vindeca gastrita si hemoroizii, absoarbe tumorile externe si interne, vasele sanguine devin mai elastice, regleaza greutatea corpului, topeste cheaguri de sânge, etc, etc…
1. Intr-o sticla de 500 ml cu gatul larg se toarna 1/3 tuica, se adauga 2 capatani de usturoi pisate si se lasa la macerat 24-48 de ore, la intuneric. Se mai toarna apa fiarta si racita, pana se umple sticla.
2. Pentru afectiunile pulmonare, se prepara tinctura din 40 g de usturoi si 100 ml de tuica. Din ambele remedii se beau cate 10 picaturi, de 2-3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa.
Pentru curatirea vaselor de sange se beau cate 5 picaturi de tinctura, diluate cu o lingura de apa rece, de trei ori pe zi, inainte de masa. (Reteta din formula-as)
@Christina Vlad
Reţeta dv. este o palidă copie a reţetei originale, care este a unui farmacist antic şi care a fost găsita in 1972 intr-o mănăstire budistă din Munţii Tibetului.
Este păcat că scrieţi „etc, etc…” la lista efectelor; iată ce efecte aţi sărit cu atâta uşurinţă (parcă n-ar fi vorba de sănătatea oamenilor, ci a animalelor!): vindecă diafragma miocardică bolnavă, arterioscleroza, inapetenţa (lipsa poftei de mâncare), sinuzita, bolile bronho-pulmonare, face să dispară artritele, artrozele şi reumatismul.
😉
Soția are o altă rețetă, fără alcool și, cred, mult mai sănătoasă: suc de lămâie (4 lămâi la 2 l apă) și în care se pune usturoi tocat. Se lasă 2-3 zile la frigider, apoi se bea circa 1/2 pahar dimineața. Face asta periodic.
Trecind de la combaterea vampirilor la problema de fata:
Nu cred ca au fost multi asa de „verificati” ca ucigasii din Boston (FBI, CIA, USCIS, State Department, rusi, cine mai stie citi) si uite cit ce a folosit. Trecind peste armele neinregistrate de care s-a mai discutat, de ce ne-am inchipui ca ar avea mi mult success „stampila” data in 3 minute la repezeala cind cineva cumpara o arma?
@Alex Satmareanu-
Pe linia asta de retionament, ar trebui sa se vinada narcotice ca droguri si la farmacie, de ce nu, ca tot le procura cine vrea. Ma gandesc ca daca trecea de senat legea propusa cu interzicerea armelor de razboi, ca asta e ce avea mama criminalului de la Sandy Hook in casa, alea cu capacitate marita care poa sa omoare multi dintr-o data, posbil ca mama aluia de la Sandy Hook nu ar fi cumparat arme de foc de la un ilegal, si daca era intrebata cu cine mai sta in casa si trebuia sa aduca documente ca baiatul e sanatos la minte, poate dadeau de vizitele la psihiatru si recomandarile alaia pentru fiului ei. Poate tot ar fi procurat arme de razboi cu multe amunitii, cum avea deja, dar poate nu. Bineinteles ca nici o lege nu o sa curete tara complet de criminali, da poate o sa fie mai putini daca legile de procurarea armelor de foc selecteaza pe cine poa sa cumpere. Din cauza legilor se fumeaza mult mai putin, desi tigarile sunt la liber, oamenii isi pun centura de siguranta si multe altele.
@olivia
Poate e felul meu de a vorbi, poate al dumneavoastra de a intelege dar eu nu asta am zis.
In primul rind nu poti sa pui centura de siguranta altora, probabil cei care conduc preventiv o poarta oricum. Apoi, dupa cum s-a dovedit, criminalii omoara oamenii legii ca sa puna mina pe arme, deci nici ei n-ar trebui sa aiba asa ceva, nu se opresc neaparat in vecini. Apoi medicamente se vind si la farmacie si la alimentara iar cele legale sint de departe prima cauza de decese. Apoi accidentele de circulatie, sinuciderile, otravirile, bolile de inima ucid de citeva ori mai multi oameni ca armele si numai lipsa de legi nu ducem.
Nu, nu sint impotriva verificarii cazierului, ce ziceam eu (si autorul articolului) e sa nu ne culcam pe lauri ca asta o sa rezolve problema. Seamana cu a spune o rugaciune si a spera ca problema dispare de la sine.
@Alex Satmareanu
nu poti sa pui centura de siguranta altora este adevarat, da daca te prinde politia fara, cand conduci te amendeaza. Nu stiu cu cat, dar banuiesc ca daca 5 minute de intarziere la parcare m-au costat 25 dolari, nu mint, o centura nepusa o evaluez la 90 dolari. pS chestia asta cu amendarea pentru centura mi se pare un abuz, ca vorba lul ASatmareanu, intr-o societate in care fiecare este responsabil cu ingrijirea medicala proprie, amestecul statului mi se pare un abuz. In canada cand te amendeaza ca nu ti-ai pus centura, inteleg. Deci pentru ca ma amendeaza in America daca ma prinde, eu cand conduc in America imi pun . Altfel, probabil ca as mai uita. Deci legile ajuta adesea la modificarea comportarii.
M-am dumirit. Usturoiul este panaceul universal. Pentru teroristii musulmani din USA, sa se ia cu limonada, pentru ceilalti,cu ceva tuica. Asa se vor vindeca de obsesiile lor criminale. Daca sunt niste psihopati saraci, tot usturoiul este solutia. Este mai ieftin decat asigurarile americane Obamacare inclus.
Toti cei care cumpara arme si au permis, ar trebui sa miroase putin a usturoi. Ce te faci cu cei care detin arme ilegal? Astia nici usturoi n-au mancat nici gura nu le miroase. Se spune ca banii n-au miros. Titlul articolului este: „Masacrul din Newton CT: cat de evidenta este solutia?” Unele din comentarii au cam luat-o razna. Un simt mai accentuat al ridicolului m-a impins sa ma bag si eu in seama. Scuze!