Eduard Grossman este cunoscut ca un colorist de excepţie, autor al unor pânze abstracte, cu mici elemente concrete, reale, care ne permit nouă, privitorilor, să ne închipuim ce dorim, să dăm frâu liber imaginaţiei. El îşi numeşte pictura asociativă şi a avut succese deosebite perseverând, în ultimii ani, cu acest stil. Numai de curând, expoziţiile lui au cucerit opiniile entuziaste ale criticilor de arta, dar şi a colecţionarilor din New Jersey, din Montreal, din Paris, Londra, Geneva şi Viena…
Şi, deodată, pictorul care nu o dată creiona în caietul lui schiţe sau chipuri, lăsând impresia că se joacă, dându-le apoi statut de litografii, pe hârtie, a avut ideea de a le trece pe pânza, în ulei, păstrând maniera descriptivă, de desen. Astfel, linia colorată, pata de culoare, chiar subiectul surprins, ne dovedesc, unul, influenţa chineză clasică, altul – descrie viguros o coridă, un al treilea îşi imaginează un înger, care ne apară…
Este aceasta grafică sau pictură în ulei?… Grossman susţine cu toată seriozitatea că e vorba de grafică în ulei. Probabil o nouă interpretare a noţiunii de pictură asociativă, de data această referindu-se numai la tehnica picturii. Întrebat dacă a părăsit cu totul vechiul stil, pictorul neagă zâmbind. Este loc şi pentru un stil şi pentru celălalt, o coabitare prolifică şi spectaculară care permite artistului nu numai o explorare spirituală a timpului şi spaţiului, ci şi un arhetip al unei realităţi cu forme fascinante. Pătrunderea sa discretă în zona figurativului creează un spaţiu privilegiat în care rostirea plastică îi conferă sentimentul de plenitudine. Lucrările descriptive devin lirice, sugerează o caldă intimitate, ca o replică firească la bogăţia culorilor. E interesant cum vor fi primite noile lucrări de marele public…
În orice caz, Eduard Grossman da dovadă de forţă imaginativă şi invenţie creativă.