ACUM.TV

Ce vrei să te faci când ai să fii mare? Este întrebarea cea mai uzitată (şi cea mai uzată), pusă de părinţi, bunici, mătuşi, unchi şi alţi binevoitori asociaţi într-un fel sau altul familiei copilului naiv care habar n-are pe ce lume trăieşte, dar simte, intuitiv, că este implicat în ceva important.

Răspunsul aşteptat la această întrebare era ori expresia unui vis nerealizat al unuia dintre părinţi, ori meseria considerată la un moment dat ca fiind cea mai reprezentativă în pătura socială din care proveneau cei care întrebau. În perioadele când în societate prevala munca fizică, printre părinţi aveau mare căutare meseriile considerate intelectuale de „doctor”, „avocat” sau „contabil”, iar copiii, în funcţie de jucăriile pe care le aveau, sau le doreau, îşi exprimau dorinţa de a fi „pompieri”, „şoferi”, „mecanici de locomotivă”, etc. Fetiţele, mai în toate timpurile, voiau să fie „balerine”.

Azi, în societatea informatică, copiii spun că le plac meseriile de „astronaut”, „programator”, etc. şi uneori şi de „inginer”; în plus, fetiţele mai optează şi pentru meseriile de „model”, „fotomodel, „artistă”, „cântăreaţa”.

În trecut, orgoliul tatălui se manifesta prin dorinţa ca odrasla (dacă era băiat) să preia aceeaşi activitate ca şi cea a tatălui, adică de negustor, cizmar, croitor etc., recunoscut ca vârf în activitatea respectivă. Pentru fetiţe părinţi nu-şi puneau problema de meserie, îşi doreau o reuşită în viaţă printr-o căsătorie cu cineva care să aibă meseria preferată de familie, evident cu condiţia să fie şi bogat.

În timpurile noastre a început, sub formă de concesie, să se admită ideea că şi fetele pot avea meseriile practicate de băieţi.

Astăzi, majoritatea părinţilor care sunt la curent cu tendinţele dezvoltării societăţii moderne nu mai precizează o anumită meserie, ci îşi doresc doar, pentru copii lor, să facă o „carieră reuşită”, considerând cariera, indiferent în ce domeniu, ca vârful realizărilor personale ale unui individ (indiferent de sex).

Se uită că o carieră reuşită reprezintă o luptă permanentă pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor propuse, luptă în care rolul familiei este pe primul loc. Familia este unitatea naturală şi modelul istoric consfinţit în care se dezvoltă copiii. Iar solidaritatea din familie oferă copiilor (sau cel puţin ar trebui sa ofere) mijloacele pentru atingerea scopurilor propuse. Următorul factor în orientarea corectă a copiilor spre o anumită carieră o are şcoala şi în special diriginţii copiilor, aceştia având o importantă mare în formarea lor, importanţă mult subapreciata atât de către părinţi, cât şi de către diriginţi. Atât părinţii cât şi diriginţii au rolul de a observa înclinările copiilor spre o anumită activitate. Copilul trebuie îndrumat către o activitate artistică – dacă va prezenta un interes deosebit pentru muzică, pictură sau film, şi spre ştiinţele exacte dacă manifestă o atitudine pozitivă faţă de matematică.

Din păcate, în realitatea de azi din România, sistemul educaţional este atât de slab, încât toate intenţiile bune se „topesc” înainte de a fi realizate. Cel mai bun exemplu este oferit de situaţia bacalaureatului din acest an, 2012, când peste 150.000 de copii-absolvenţi de liceu au dovedit că nu au pregătirea minimă pentru a trece examenul de bacalaureat, dar şi şanse reduse de a fi utili familiei şi societăţii, prin încadrarea lor în muncă.

Această educaţie, mai exact „criza din educaţie”, se manifestă prin lipsa sau slaba însuşire de către elevi a noţiunilor de bază. Iar acest lucru se datorează în primul rând faptului că în educaţie, în general, elevii nu pot gândi corect, din cauza că le lipsesc „cuvintele”.Nu se poate gândi fără „cuvinte”. Se poate simţi – fără cuvinte. Deci, înainte de a le cere elevilor să gândească, ei trebuie învăţaţi să vorbească corect, să-şi însuşească corect şi cu înţelegere cât mai multe cuvinte. Acesta ar trebui să fie rolul predării limbii române, şi a limbilor străine, în şcoală şi, de ce nu, şi în preşcolar. Cele spuse mai sus se referă la elevii care acceptă să înveţe măcar „cât de cât” .

Orientarea şcolară şi profesională, asistenţa psiho-emoţională a copiilor, practicată atât de către şcoală cât şi de familie, este atâta de slabă în societatea noastră, încât nu trebuie să ne mire şi nivelul scăzut al civilizaţiei şi culturii din epoca prin care trecem acum.

Este neglijată pârghia cea mai importantă în orientarea profesională, şi anume vizitarea de către elevi a multiplelor activităţi din societatea noastră, pentru ca aceştia să vadă cu ochii lor realitatea diverselor meserii şi să capete astfel o înclinţie spre o activitate care să-i anime.

Statistic judecând, cele spuse mai sus sunt valabile pentru o majoritate a copiilor, şi anume pentru cei cu potenţial creator moderat. Excepţia o constituie copii supradotaţi, dacă au şansa să fie depistaţi la timp.

Elevii trebuie să devină conştienţi cât mai timpuriu de rolul liceului sau/şi a facultăţii pe care o vor alege pentru viitorul lor profesional.

În alegerea meseriei copii au nevoie de sprijinul familiei şi al şcolii, deoarece pentru ei este greu să facă acest lucru.

În sfârşit, ilustrarea vie a cunoştinţelor ce se predau în şcoli are rolul să evite neînţelegerea noţiunilor de bază, neînţelegere care are un efect de „reacţie în lanţ”, atât asupra studiilor ulterioare, cât şi pentru activitatea pe care o vor practica după absolvire.

Şi încă ceva relevant. Odată aleasă o anumită specializare, aceasta nu trebuie să fie „bătută în cuie”. Dimpotrivă, practica adaptării specialiştilor la domenii de activitate conexe, sau chiar mult diferite, a dovedit că schimbarea orientării de la „ce-ai învăţat” la „ce poţi face” poate da rezultate neaşteptat de bune, măcar pentru motivul că, intrând intr-o activitate diferită faţă de cea pentru care ai studiat la şcoală/facultate, ţi-e frică de rateu, şi înveţi cu sârg noul domeniu de activitate! O ştiu din proprie experienţă: am terminat Facultatea de Construcţii de Maşini, iar în producţie m-am ocupat de tehnica frigului (termodinamică), chimie industrială, proiectare în domeniul chimiei, industriei alimentare (fabricarea berii!), zootehniei (fabricarea nutreţurilor concentrate) şi în final fabricarea benzinelor superioare. Şi mi-a făcut mare plăcere să trec „de la una la alta” (mă refer la activităţi tehnice, să nu se înţeleagă altceva!).

O să dau şi un exemplu de orientare profesională, din experienţa mea. Pe lângă activitatea mea de bază, care era în industria chimică în perioada când se realizau investiţiile pentru dezvoltarea chimiei româneşti, lucram în regim de ” part-time” ca profesor de mecanică teoretică şi de termodinamică la o şcoală medie tehnică. Ştiind că absolvenţii acestei şcoli urmau să fie angajaţi la Combinatul de Cauciuc Sintetic din Oneşti, în afară de pregătirea tehnică generală, le-am predat elevilor cunoştinţe aprofundate dintr-un domeniu mai îngust, tehnica obţinerii frigului, prin metoda contactului direct cu realitatea, adică prin aducerea lor, în câte o zi pe săptămână, pe şantierul celei mai mari staţii de frig din România, unde le explicam pe viu rolul, funcţionarea, construcţia şi modul de intervenţii şi reparaţii la fiecare tip de utilaj. La absolvirea şcolii am cerut şi mi s-a aprobat să iau o clasă întreagă a acestei şcoli să lucreze la această staţie de frig, unde eram deja numit ca şef.

Rezultatul acestui mod de pregătire a fost o adaptare perfectă a acestor absolvenţi în producţie. În plus, aceştia i-au uimit pe specialiştii cehi de la CKD Praha, care răspundeau de această investiţie, nu numai prin cunoştinţele lor de termodinamică şi termotehnică, ci şi prin capacitatea de a acţiona independent în situaţiile foarte grele care apar la instalaţiile cu mare pericol de explozie! Au fost câteva situaţii în care manevrele făcute din proprie iniţiativă de câtre aceşti absolvenţi în această instalaţie au fost preluate în cărţile de instrucţiuni de exploatare tipărite de firmă producătoare de turboagregate!

O societate care vrea să progreseze trebuie să aibă meseriaşi buni, în toate domeniile. Proverbul „cum îţi aşterni, aşa dormi”, trebuie preschimbat în „cum te pregăteşti, aşa trăieşti”!

[Foto: mai 2010, Bucureşti, lângă liceul I.L. Caragiale, „Meseria e brăţara de aur de la mâinele altora”]

Acest articol a fost publicat duminică, 22 iulie 2012 la rubrica Seminte pentru viitor.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.