ACUM.TV

România este repetentă la democraţie de peste 20 de ani!

În aceste zile nu facem decât sa fim martorii trişti şi revoltaţi ai deficitului major de democraţie declanşat în Decembrie 1989 – Ianuarie 1990 prin preluarea puterii de către FSN-ul lui Ion Iliescu şi, apoi, a consolidării acestui deficit prin interzicerea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara de către puterea politică neo-comunistă instaurată la acea dată (punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara interzicea accederea în funcţii publice a tuturor foştilor membri ai structurilor de conducere ale statului comunist şi a foştilor membri şi colaboratori ai aparatului represiv- n.a.). Eşecul momentului Proclamaţiei de la Timişoara – prin intervenţia autorităţilor de atunci şi a minerilor, lăudaţi de Ion Iliescu pentru spiritul lor civic… – a alterat profund şi pe termen lung logica democraţiei româneşti. Atunci s-a creat un palier de clivaj între cei care sperau la o ţară democratică, de tip occidental şi cei care acceptau tacit, în virtutea fricii de tip comunist, propunerea „democraţiei originale” oferită de către FSN. Societatea româneasca a fost fracturată între pro-neocomunişti şi anti-neocomunişti, între pro-occidentali şi anti-occidentali, între cei care susţineau constructia unei pieţe libere şi cei care susţineau intervenţia masivă a statului în economie, între mineri şi intelectuali, între bugetari şi sectorul privat, etc.

Această fractură nu a fost niciodată sudată cu adevărat. Niciodată! Din contră. Prin această breşă, susţinută de un întreg establishment de tip transpartinic, protejat de noii potentaţi neo-comunişti şi având acces la surse ilegale de bani, (provenite din afaceri tip Caritas, din falimentul Bancorex şi al Băncii Religiilor şi din privatizări frauduloase – ca să enunţ doar câteva) şi-a făcut rapid apariţia o mentalitate a suficienţei si sfidării statului de drept care a rezonat perfect cu superficialitatea (Doamne, ce cuvânt blând am folosit…!) modului în care s-a construit democraţia (?) autohtonă, în primii ani de după evenimentele din Decembrie ’89. Altfel spus, prin mimetism, societatea a înţeles că… se poate! Iar, de atunci încoace, cvasitotalitatea acţiunilor societăţii – fie că vorbim de climatul relaţional inter-uman, de cel economic, de cel politic, de cel cultural, de mediul de afaceri sau de cel ştiinţific (enumerarea poate fi mult mai consistentă, evident) – a fost alterată de această tulburătoare inconsistenţă etică a modului în care România a ieşit de sub comunism.

În ceea ce mă priveşte, de 22 de ani suntem tributari acestui minimalism etic şi, pe cale de consecinţă, a acestei abdicări în faţa lipsei de morală, a lipsei respectului faţă de instituţiile democratice – maimuţărite chiar de către cei care le-au creat şi care le foloseau şi le folosec pentru a administra puterea în România -, a lipsei de respect fata de Justiţie şi lege. Breşa a permis, printre altele, şi afaceri ilegale de sute de miliarde de lei care s-au topit în buzunarele indiferent căror actori politici dar si exerciţii deşănţat-autoritare, împământenind o mentalitate catastrofală, de tip feudal, în virtutea căreia „legea sunt eu, cel care deţine puterea”. De la baronii locali şi până la unii membri ai Parlamentului, de la primari, miniştri si preşedinţi de Consilii judetene şi până la preşedinti de ţară şi oameni de afaceri, un procent înspăimântător din totalul politicienilor români şi a potentaţilor zilei a batjocorit cetăţeanul la adăpostul simulacrului de stat de drept carpato-danubiano-pontic. Pe un atare eşafodaj de „valori”, „principii”, „modele” şi „formule de succes”, românii – adică, fiecare dintre noi – au încercat în zadar să identifice pe cine şi ce anume pot urma.

Rezultatul? Rezultatul este această ţară a anului 2012 în care Guvernul foloseşte Ordonanţe de Urgenţă pentru a modifica legi cu caracter organic şi… chiar Constituţia! Aceeaşi Constituţie care prevede, în mod expres, ca a folosi Ordonante de Urgentă pentru atari speţe este … ilegal si anti-constituţional!

Această ţară a anului 2012 în care se încalcă flagrant şi fără nici un drept de apel Regulamentele Parlamentului pentru a fi demişi preşedintele Camerei şi cel al Senatului.

Această ţară a anului 2012 care a ajuns coada Europei la absorbţia fondurilor puse la dispoziţie de către Uniune tocmai pentru ca Guvernul român să le ofere posibilitatea reală cetăţenilor săi de a trăi mai bine. O mai mare sfidare şi nepăsare faţă de cetăţean nu cred că putem identifica!

Această ţară a anului 2012 în care preşedintele iese în faţa naţiunii şi vorbeşte halucinant despre nu ştiu ce telefon negru şi despre nu ştiu ce tastă pe care dacă apeşi… vei afla cine face rău României (!?), într-un discurs de-a dreptul kafkian…, acelaşi preşedinte care admonestează o ziaristă cu apelativul „ţigancă împuţită”, acelaşi preşedinte care îşi arogă tacit competenţe guvernamentale, acelaşi preşedinte care este filmat cum loveşte un copil, acelaşi preşedinte care se pronunta, aşa… în treacăt…, în legatură cu neprihănirea unui anumit mogul imobiliar… Acelaşi preşedinte care, cu siguranţă, nu a uitat un alt preşedinte care admonesta un ziarist cu apelativul „Măi, animalule!” şi care îl graţia „pe şest” pe liderul minerilor care a adus România în pragul războiului civil…

Această ţară a anului 2012 care a ajuns în situaţia umilitoare de a fi admonestată în cel mai obraznic mod posibil de către partenerii europeni, consternaţi de tragi-comedia de la Bucureşti.

Aceasta ţară a anului 2012 care exerseaza paradigma „lasă bă, că merge şi-aşa!”, de la modul în care se ridică gunoiul dimineată şi până la nonşalanţa revoltătoare cu care premierul îşi priveşte propriul plagiat.

Această ţară a anului 2012 în care Înalta Curte de Casaţie şi Justitie pronunţă prea multe soluţii definitive şi irevocabile de condamnare…”fără executare” (!) şi unde, în Parlamentul ţării, stau unii indivizi cu dovedite veleităţi penale (despre excepţia Adrian Nastase, voi vorbi cu altă ocazie, având în vedere complexitatea subiectului).

Această ţară a anului 2012… este inepuizabilă!

Mă întreb cu stupoare, ce se va întâmpla în această ţară a anului 2012, dacă Referendumul privind suspendarea preşedintelui nu va fi validat? Adică, dacă nu se vor prezenta la vot peste 9.000.000 de cetăţeni? În logica actuală a democraţiei autohtone, răspunsul este şi mai stupefiant: cei care îl susţin pe Traian Băsescu vor considera că au câştigat, iar cei care i se opun preşedintelui vor considera că preşedintele Băsescu nu a fost susţinut de populaţie şi, tocmai de aceea, este ilegitim. Iar criza politică de tip foileton de la Bucureşti ne va arunca la lada de gunoi a Europei.

Cum spuneam, România este repetentă la democraţie de peste 20 de ani!

Acest articol a fost publicat duminică, 15 iulie 2012 la rubrica Romania.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.