caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

Străfulgerări de furtună

de (8-7-2012)

Privesc prin lucarna biciuită de furtună valurile cenuşii ale mării ce se confundă cu urgia cerească. Din când în când trosnetele butucilor din cămin însoţesc tunetele furtunii. Un regizor necunoscut îmbină luminile naturii dezlănţuite cu pâlpâielile lumânărilor ce tremură în vîntul ce se strecoară prin cercevele şi cu jerbele din cămin ce-mi încălzesc trupul şi sufletul. Jocul luminilor mă aruncă în neantul timpului, pe meleaguri demult uitate.

Mă regăsesc în deşertul de la poalele Pamirului, în timp ce urgia războiului străbate pentru a doua oară bătrîna Europă, alungîndu-mă din stepele dunărene pe drumurile pribegiei. Pârjolul apocaliptic m-a pribegit de la Carpaţi, pe drumuri necunoscute, prin Caucaz şi Ural pînă la Pamir.

Un fulger confundă tenebrele descrise de jerbele căminului cu cele ale pribegiei; călăresc între cocoaşele cămilei spre ţara iurtelor. Fac un popas în timp, regăsindu-mă pe spatele yakului pe drumul budiştilor. Rămân în sutana portocalie, contemplând lumea prin meditaţie. Îmi ostoiesc singurătatea de pribeag în lumea spirituală a altora.

Un ins îmbrăcat militar îmi întinde o scriitură din care pricep că sunt obligat să-mi hotărăsc viitorul. Am timp limitat să revin în Europa postbelică, sau să rămân undeva între Ural şi Pamir. Optez pentru Europa. Drumul de întoarcere din pribegia de 5 ani îmi ia numai 5 luni. Călătoresc în marfare şi camioane, singurul document ce-mi atestă naţionalitatea şi cetăţenia europeană fiind un petec scris în cîteva limbi, cu ştampile în loc de punctuaţie.

Într-o zi tot de furtună ajung în Chişinău. Sunt îndrumat la un Comisariat, unde mi se înmână un petec pentru camionul 60. Este ultimul camion care a trecutul Prutul în Anno Domini 1946; după acest convoi graniţa de vest a Rusiei a fost închisă ermetic timp de jumătate de veac. Asta s-a întîmplat înainte să vin pe lume.

M-am regăsit într-o lume a speranţei, dar pe partea Cortinei de fier ce nu-mi corespundea cu firea. După ce m-am format şi maturizat pînă aproape de a şasea chakră (preţ de 34 de ani), am trecut Cortina. Duc în mine timpuri care mă străfulgeră în furtunile acestei veri.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
O poveste … cu spionaj industrial !

În anul 1974, instalaţiile de fabricare a polistirenului de la Combinatul de Cauciuc Sintetic de la Oneşti nu puteau să...

Închide
3.135.246.193