Hong Kong-ul, unul dintre cele mai importante centre financiare din Asia, a fost concesionat Marii Britanii de către China pe 99 de ani. La expirarea termenului,în 1997 Hong Kong-ul devine una dintre cele două regiuni administrative speciale (cealaltă fiind Macau), bucurându-se de o relativă independenţă faţă de China.
De cum ajungi în oraşul-stat, senzaţia e că te afli în mijlocul unei lumi cosmopolite. Agitaţia de pe străzile Tokyoului lasă aici loc unei vieţi urbane ceva mai liniştite. Spaţiul, însă, nu e atât de riguros ordonat ca în Japonia. Clădiri cu arhitecturi diverse, unele zugrăvite probabil cu destul de mult timp în urmă, altele într-o stare destul de precară, zgârie-nori ce răsar din asfalt într-o perfectă dezordine, alături de zone întregi de unde trecerile de pietoni lipsesc cu desăvârşire.
Una dintre atracţiile Hong-Kong-ului este, fără îndoială, o plimbare cu unul dintre cele mai vechi tramvaie ale oraşului-stat, care operează, se spune, fără încetare din 1888. Vehiculul urcă pe un traseu în pantă (să tot fie 50 de grade, după aprecierea mea), până în cel mai înalt punct, unde se află staţia finală. De acolo se poate admira întregul oraş. Nu e vorba doar de un simplu punct de observaţie, ci de o veritabilă zonă comercială. Un mall, restaurante, terase… Drumul către punctul de observaţie trece printr-un asemenea mall. Totul este gândit în aşa fel încât turistul să fie încurajat să cheltuiască. Preţurile, însă, sunt mai mult decât rezonabile.
Staţiile de metrou în Hong Kong sunt spaţioase, cu coridoare pe care se merge zeci de minute până se ajunge la linia de metrou. Distanţele între ieşiri sunt atât de mari încât e imperios necesar ca, odată ajuns în staţie, să te orientezi corect. A folosi o ieşire greşită echivalează cu a coborî într-o altă staţie. Transportul în comun, în general, acoperă bine părţile esenţiale ale oraşului. În plus, taxiurile nu sunt deloc inaccesibile.
În districtul central al Hong Kong-ului găsesc o catedrală anglicană (St. John`s Cathedral). În interior, un concert de muzică japoneză tradiţională. Rămân acolo vreme de câteva zeci de minute. Atmosfera e greu de descris. În primul rând pentru că nu am avut niciodată până acum ocazia de a asculta un asemenea concert într-o catedrală creştină. Pentru mine, minutele petrecute acolo sunt definiţia perfectă, evident subiectivă, a… ecumenismului. Nu e vorba, desigur, de un ecumenism stricto sensu, ci mai mult de o senzaţie. Cred că de acum înainte, memoria mea afectivă va asocia mereu ideii de ecumenism această imagine a concertului de muzică asiatică într-o catedrală anglicană din Hong Kong.
În fiecare seară se organizează „Simfonia luminilor”. Din port, turistul poate vedea zgârie-norii care, de pe malul opus, proiectează pe cer un spectacol de lumini ce, în sine, nu este extrem de spectaculos. Ceea ce, însă, impresionează e puzderia de zgârie-nori care îşi schimbă alternativ culorile. În aşteptarea spectacolului, încerc să îmi aleg un loc din care să pot vedea cât mai mult. Mi se pare ciudat că pe mal se aude, destul de zgomotos, muzică… rusească. Mă lămuresc în curând că sunetele evadează dintr-o… sacoşă. Excentrică atitudinea melomanului care alesese să privească simfonia luminilor în sunet zgomotos de muzică rusească!
Hong Kongul este unul dintre cele mai sigure oraşe din lume. La hotel mi se spune că oraşul are criminalitate zero. Evident, lucrurile nu stau aşa, dar statisticile arată foarte bine. Noaptea, străzile Hong Kong-ului respiră realmente siguranţă. În cele câteva zile pe care le-am petrecut acolo, nu am întâlnit nici măcar un singur poliţist pe străzi. E, însă, posibil ca ei să fie discreţi, ca în Japonia.
Înainte de a mă întoarce în India, mă hotărăsc să iau parte la un curs gratuit de… feng shui. Asociat în China superstiţiei, sistemul acesta de aranjare a spaţiului în funcţie de fluxul de energie din mediul înconjurător este, încă, destul de popular în Hong Kong. Profesorul, un bărbat pedant la vreo 50-60 de ani, începe prin a-şi submina propria ştiinţă. Ne informează ritos că, la finalul acestui curs, fiecare dintre noi vom ajunge maeştri feng shui. Nu e nicio formă de ironie, repetă ideea de vreo încă două-trei ori. Fiecare dintre cursanţi primeşte un soi de tabel cu cifre. Fiecăreia îi este asociată o semnificaţie. Suntem apoi învăţaţi cum să aranjăm obiectele într-o locuinţă conform semnificaţiilor fiecărei cifre. Profesorul insistă asupra locului cel mai potrivit pentru… dragoste. Urmează încă vreo câteva glume cu tentă erotică şi încep deja să regret că mă aflu acolo. Oricum, sunt convins că aş fi regretat şi mai mult, ştiind că aş fi putut participa la un curs de feng shui şi nu am făcut-o. Curiozitatea ne poate duce în tot felul de locuri, în cel mai bun caz, plictisitoare, în cel mai rău caz, primejdioase, dar e infinit mai bine să-ţi urmezi curiozităţile, oriunde te-ar duce ele, decât să le reprimi şi să nu afli vreodată ce s-ar fi putut întâmpla dacă…
Părăsesc Hong Kongul cu sentimentul că Asia începe să devină un continent… cartografiat. Sunt convins că nu îl înţeleg încă şi probabil că aşa va rămâne, o enigmă, până când mă voi întoarce definitiv în Europa (cine ştie când!). Însă, cel puţin, întrezăresc în acest mister câteva constante.