ACUM.TV

Puțin a lipsit ca în această săptămână să -i „iert” pe cititorii lui „Acum” cu articolul meu! Tocmai deschisesem computerul, pe la vreo 6 dimineața, cu cafeaua lângă mine, când văd o postare pe Facebook a fiului meu, în care menționează că aseară, soția lui, adică nora mea, s-a întors de la demonstrația din Piața Habima, rănită! Îmi prind fiul la telefon (că așa e moda azi, ai vești de la copii… prin Internet), întreb ce-i cu nora, îmi spune că de-abia se mișcă, fiindcă o doare tot corpul, că el va duce copiii la școală și la grădiniță și, întrebând eu cu ce pot să ajut, m-a rugat să merg doar spre prânz să-mi iau nepoțelele de la grădiniță și să vin cu ele acasă, fiindcă dimineața, desigur nora mea Zoe o să doarmă. Ceea ce am și făcut, adică după vreo oră-două, căci mai mult n-am mai rezistat. Am intrat în casă, iar biata mea noră se tot plimba încercând să-și găsească o poziție să se așeze, ori să se culce, căci de dormit… nu putea fi vorba! Fusese la toate cele trei demonstrații-proteste sociale care au avut loc la sfârșitul acestei săptămâni în Tel Aviv. Aseară, când încerca să fugă din calea unor polițiști „cu priviri asasine” aceștia au trântit-o la pământ și, considerând-o probabil o pradă „neinteresantă”, aproape au trecut peste ea, ca o turmă de vite! Din fericire, un control medical a revelat că nu avea nimic rupt, nici fracturat, dar asta nu însemna că se simte bine! Probabil că personal, asta o să mă facă să-mi revizuiesc relația „a la Voltaire” cu Dumnezeu: („Ne salutăm, dar nu ne vorbim”)!

Dar, să-mi domin sentimentele amestecate și să-mi fac meseria ca lumea. După ce toată vara trecută în Tel Aviv și în mai multe orașe israeliene au avut loc demonstrații sociale ale tinerilor israelieni de nivel social mediu, care se îndreptau vertiginos către ceea ce se numește „limita paupertății”, unii riscând chiar să coboare sub această linie, s-au lăsat convinși să demonteze tabăra de corturi de pe B-dul Rothschild din Tel Aviv și să se retraagă pe la casele lor (proprii în mică măsură, și chirii uriașe – în cea mai mare)! Cu promisiuni ferme din partea mai marilor din guvernul țării că se va analiza temeinic situația, că se va numi o comisie specială în acest scop și, în funcție de recomandările comisiei se va purcede la reforme în vederea ameliorării acestei tinere „middle class”. Este vorba de tineri, majoritatea cu familii, în jurul vârstei de 40 de ani, care au urmat pista cea mai frecventă a evoluției israelianului obișnuit: liceu, armată, călătorie în jurul lumii timp de un an, studii superioare (sau încadrarea în câmpul muncii), căsătorie, copii, carieră. Mulți dintre ei au făcut studii superioare lucrând în același timp, pentru a-și putea întreține familiile și a nu mai apela la ajutorul părinților. În ultimii ani însă, situația acestor tineri s-a deteriorat văzând cu ochii. Prețurile locuințelor au devenit prohibitive, salariile (chiar și în domenii economice cu profesii căutate, cu studii superioare) au intrat parcă la apă, sub spectul puterii de cumpărare, unitățile de învățământ preșcolar până la vîrsta de patru ani – doar particulare, de asemenea la prețuri exorbitante, ceea ce se numește în general „costul vieții” urca vertiginos, dar anual, se raportau indici de creștere economică (pentru cine naiba?) demni de toată invidia inernațional, iar ministerul de finanțe – ai cărui funcționari superiori, de la ministrul finanțelor Yuval Steinitz în jos nu ies din vorba primului-ministru Beniamin Netaniahu – se mândrea că Israelul trece relativ ușor prin „ravagiile crizei”! Tot anual, se publica un raport al proporțiilor populației trăitoare sub limita sărăciei, cu un procentaj care scade de la un an la altul (cam de când a început cârmuirea guvernului Netaniahu), iar rata șomajului se flutură de asemenea… în scădere! Există însă câteva lucruri pe care acest raport nu le menționează: proporția în care a scăzut rata șomajului îi include și pe cei care au fost nevoiți, în disperare de cauză, să accepte posturi cu o jumătate de normă (adică de salariu), că într-un un mare procentaj al familiilor trăitoare sub limita paupertății, ambii soți lucrează, dar cu salarii minime, pe care nici alocațiile pentru copii nu le pot completa. În aceste rapoarte, nu se menționează deteriorarea condițiilor de trai ale clasei de mijloc. Cel mult, au oglindit-o greva medicilor din ultimul an, ca și greva cadrelor universitare inferioare.
Ce-i drept, într-o oarecare măsură, au fost respectate și… promisiunile făcute protestatarilor sociali din vara trecută! S-a numit așa numita comisie Trachtenberg, care a recomandat unele reforme în privința controlului prețului locuințelor, s-a votat și o lege privitoare la „coborârea” vârstei preșcolare din unitățile educative adecvate, dar… cu-atât s-au ales protestatarii! Chiar copiii mei, încercând să-și înscrie fiica cea mică (trei ani), la o grădiniță gratuită, care în cazul ei revine Primăriei Tel Aviv, li s-a răspuns că gratuitatea este legală, dar nu… obligatorie!

Aceeași primărie ai căror controlor, care la încercarea de refacere a taberei de corturi, de pe B-dul Rotschild, au pus umărul alături de polițiști la arestări și la violentarea protestatarilor, cu toate că funcția lor nu-i îndrituia la acest lucru. Cu acel prilej (vineri, 22 iunie), au fost arestați cu o aspră violență nejustificată 12 dintre activiștii-organizatori ai acestor proteste, inclusiv Dafni Lief, inițiatoarea și conducătoarea acestora, încă din anul 2011. Au urmat alte două demonstrații, vineri după amiază și aseară (după ieșirea Shabatului!), în care protestatarii, în număr mai mare, de ordinul miilor, au renunțat să mai fie „bons enfants”: pe pancartele lor apărea portretul lui Beniamin Netaniahu, cu mențiunea „Asta nu se va termina, cât timp el va rămâne”(la șefia guvernului). De astă dată, în momentul în care poliția a început să intervină, demonstranții au început să-i cam bombardeze cu… ouă (nici destul de numeroase și nici destul de clocite, după părerea norei mele!).

Ce-i drept, o parte din demonstranți au intrat în anticamera unor bånci (deschisă în mod normal, pentru a permite accesul la bancomate), tot timpul, dar geamurile acesteia nu le-au spart ei, ci s-au spart, atunci când poliția încerca să înghesuie acolo, cu forța, cât mai mulți demonstranți (numărul lor a ajuns la 85), arestați absolut la întâmplare, fără să fi intrat în anticamera băncii, iar alții, aflați acolo, încercau să se sustragă violenței poliției! Printre primii, se afla și nora mea, în încercarea de a fugi acasă!

De ce am relatat toate acesea? Recomandările comisiei Trachtenberg au rămas… pe hârtie, devenind mâncărică pentru șoarecii și gândacii din birourile guvernamentale, așa cum se întâmplă și cu rapoaratele anuale asupra paupertății, care la o zi-două după ce sunt publicate și comentate în presă, nu mai aude nimeni de ele!

Ce poate înțelege din toate acestea israelianul de nivel mediu, dar și pensionarul care izbutește cu greu să termine – sau nu – luna până la pensia următoare? Că guvernul Netaniahu a fost mai ocupat cu alcătuirea unei coaliții de 94 de deputați (prin „Pupat-Piața Independenții”), vorba lui Nea’Iancu, prin guvernul de uniune națională cu principalul partid de centru-dreapta din opoziție (Kadima), înclinînd guvernarea cât mai spre dreapta extremistă, prin șantajul partidelor politice ultrareligioase. Dacă israelianul onest, care-și îndeplinește toate îndatoririle față de stat, s-a săturat să se mai lase mințit cu promisiuni și cu rapoarte economice umflate cu nerușinare, nu o dată s-a simțit – ce-i drept pentru o clipă – cuprins de un sentiment de milă-silă la vederea „acrobațiilor” lui Netaniahu de a-și menține unitatea coaliției care, mai ales când ai două partide precum cele religioase, cu cheltuială mare se ține” și cu alocări iscusite de la bugetul Statului, adică din banii contribuabilor pauperizați!

Se pare că între timp, s-a perfecționat și poliția la școala guvernamentală a minciunilor și a dezinformării: demonstranții din ultimele zile ar fi recurs la sfidări și chiar la violențe, ar fi început să scuipe, să înjure, și să arunce cu pietre, bolovani și alte obiecte contondente în polițiști. După spusele comandantului postului de poliție Hayarkon (Tel Aviv-centru), poliția ar fi folosit o violență… justificată, ponderată! Ca și cum faptul că Dafni Lief a fost bătută sălbatic, deși nici n-a schițat vreo opunere la arestare, ca au fost maltratați tinerii care au încercat pentru câteva minute să închidă accesul dubei în care Dafni ar fi fost târâtă cu forța, după cum au fost arestați și loviți cei care au încercat să filmeze scenele de violență cu telefoane mobile. Nici vorbă de pietre, nici de bolovani, nici măcar de înjurături (mai ales că eu personal, n-am fost la acele demonstrații, starea sănătății nepermițându-mi)! Dar din fericire, au fost destui care au putut filma, care au reușit să scape… nearestați), inclusiv dintre ziariști. Dafni Lief a fost eliberată sâmbătă și a participat la demonstrația de ieri seara. Cu antebrațul fisurat, în ghips, declarând presei (știre difuzată ulterior în presa încă ne-năimită lui Bibi)!, că nu a opus cea mai mică rezistență la arestare și că țipa tot timpul că-i urmează de bunăvoie pe polițiști și adăugând că în timpul anchetei a implorat ajutor medical, dar i s-a refuzat cu dispreț. Reacția poliției? Că nu și-a făcut decât datoria, intervenind doar la vandalizarea băncilor (de fapt, una singură, cu două geamuri ale intrării pocnite), și că lui Dafni Lief i s-a… propus de câteva ori asistență medicală, dar a refuzat-o! Ambele versiuni au fost, totuși, difuzate în presă! Pe cine să crdem? Pe protestatari, sau poliția?

De ce am insistat cu amănunte aceste relatări: pentru ca detractorii Israelului, în plan internațional, și al evreilor din toată lumea, în general, să priceapă o dată pentru totdeauna, că poporului israelian și cu atât mai puțin evreilor din toată lumea nu li se poate impune răspunderea colectivă a unui guvern ale cărui victime sunt în primul rând ei înșiși, în marea lor majoritate! Inclusiv cei care nu i-ar fi votat nici pentru… tot aurul din lume!

Acest articol a fost publicat duminică, 24 iunie 2012 la rubrica Extern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.