Nu sunt un fan al politicienilor bine ancorati in societatea postdecembrista tocmai pentru abaterile de la misiunea lor de a servi interesele alegatorilor, ale poporului. Rotatia partidelor s-a identificat cu un tavalug nociv aducand Romania pe un loc mediocru pe plan international.
Tentativa de sinucidere a lui Adrian Nastase acapareaza spatiul mediatic: pentru unii fostul premier devine un erou, pentru altii un subiect de satisfactie.
Si intr-un caz si in altul devierile de la normal ne claseaza si mai mult intr-un panopliu rusinos in Europa cea noua. Orice sinucidere comporta un sentiment extrem.
Nu sunt in masura sa emit judecati pe teme juridice, insa inclin sa cred ca starea de coruptie generala, imbogatirea rapida a multor demintari si instituirea unei noi oligarhii asezate in limuzine cu geamuri fumurii aduc si victime, ca in cazul luptelor dintre clanurile mafiote din perioada new-yorkeza. Urmarind dezbaterea televizata din 2004 si conflictul dintre cei doi titani Nastase si Basescu aveam sa anticipez multe dintre episoadele de dupa rezultatul alegerilor.
Pensionarii, taranii redusi sa traiasca din agricultura de subzistenta, bancile devalizate, escrocheriile bancare, si atatea altele sunt efectele guvernarii incoerente.
Cu ce am gresit noi, romanii stabiliti in afara tarii, sa fim categorisiti, confundati cu o lume necivilizata, criminala ?
In demnitatea sa acuzatul ar fi putut alege cei doi ani de condamnare ca toti ceilalti infractori. Lasitatea, fuga de a raspunde in fata vietii l-au impins catre acest gest. Diferenta e ca legea ar trebui sa se aplice in mod diferit, in functie de rangul politic ?
Nu ma bucur, nu imi face placere sa assist la incercarea lui Adrian Nastase de a se sinucide. Nu incerc nicio bucurie, nicio scandare a victoriei de razbunare.
Cred ca iesirile salbatice ale unor demnitari, ziaristi, cetateni si jubilarea caderii celuilalt ne amintesc de peliculele “mortal combat”- spectacol nedemn de o societatea europeana moderna.