In acest sfarsit de saptamana ma aflu intr-o noua deplasare in Annapolis, un vechi oras american colonial. La prima vedere nimic neobisnuit, sa fii ales de compania pentru care lucrezi si sa ti se plateasca toate cheltuielile de transport, incluzand un hotel cu piscina interioara, sala de fitness, internet, etc.
Tatal meu e internat in spital. Un octogenar suferind, ravasit de ruptura dintre tata si fiu intelege si imi confiaza cu durere ca Romania se suprapune blestemului, ca regreta ramanerea in tara. Mi-as fi dorit sa fie cu mine astazi, sa-l duc cu mine peste coclaurile Americii, sa impartasim bucuria locurilor noi, sa fim alaturi.
Exista regrete de nestins. Poate ar fi trebuit sa-mi sponzorizez parintii si sa-i aduc aici. Poate ar fi trebuit sa ma intorc in tara. Totul se reduce la un conditional optativ mai dureros decat un cutit. Stie ca in tara nu as gasi de lucru, ca as transpira pe bani putini, ca nu am acele relatii sa ma situeze in clasa privilegiatilor.
Stiu cat sufera pe patul de spital. Imi repeta:
– Stai acolo unde esti, ca esti bine !
Imi sun fiul stabilit in Canada.
– Tata, nu pot vorbi, sunt in masina de serviciu a guvernului, sunt la lucru, si imi inchide telefonul.
Sebastian a fost acceptat intr-un stagiu pe langa un departament canadian pana va termina studiile si ii vor rezerva un job bun. Ca si mine se descurca fara sprijinul vreunei relatii ori al vreunui trafic de influenta. La fel si tatal meu plecat de la sat s-a descurcat singur.
Nu stiu daca e o consolare, insa tatal meu chinuit de ani, de boala intelege ca el a trait mai bine decat tatal lui, eu mai bine decat tatal meu, iar fiul meu mai bine decat mine.
Sibiu 2011.Bunicul ii arata nepotului din Montreal cum se afuma slanina si carnatii