Pe la mijlocul anilor 60 am petrecut, împreună cu părinţii, un concediu la Geoagiu Băi. Pe atunci staţiunea balneară din judeţul Hunedoara, căutată datorită ştrandului cu apă termală, nu avea prea multe facilităţi de cazare, majoritatea turiştilor locuind pe la casele oamenilor din Geoagiu Băi sau chiar din satul Geoagiu. Noi ne-am găsit o cameră de închiriat la mansarda casei miliţianului. În poartă ne-a întâmpinat tânăra nevastă a acestuia cu o fetiţă care mergea copăcel. Ne -arătat unde era latrina şi cum să luăm apă de la cişmeaua de pe uliţă, după care am convenit asupra preţului camerei. Condiţiile erau acceptabile pentru anii aceia, când apa curentă şi WC-ul erau un lux şi la suburbie Am despachetat strictul necesar şi ne-am repezit la ştrandul cu apă termală care avea şi un bazin de dimensiuni aproape olimpice. Am înotat până ne-am săturat, apoi ne-am dus la restaurantul „Geoagiu Băi” unde am mâncat şi am dansat tango pe muzica formaţiei locale, întorcându-ne seara târziu, frânţi de oboseală. Dimineaţa ne-am trezit la prima oră în concertul raţelor şi gâştelor, acompaniate discret de şoarecii care rodeau de zor dincolo de pereţii de lemn ai odăii. Când am coborât, tata i-a dat bineţe gazdei şi a întrebat-o de bărbatul ei, pe care nu apucasem să-l vedem. „Dar l-aţi văzut ieri la restaurant, că toţi fură acolo!” „Aşa este, din păcate toţi fură!” a aprobat tata , oftând. „Fură la restaurant toţi miliţienii din Geoagiu” – preciză femeia, lăsându-l buimac pe tata care nu cunoştea forma de perfect simplu a verbului a fi (neutilizată la Cluj) . Printre hohote de râs i-am tradus în maghiară că nu fură, ci fură acolo – adică erau la restaurant. De atunci sintagma Toţi fură …acolo a rămas în vocabularul familiei, întrucât reflecta … şi reflectă realitatea.
Acum câţiva ani, la concursul cu premii al ediţiei de Rusalii a emisiunii Transilvania Policromă (dacă nu mă înşel Rusaliile catolice coincideau cu cele ortodoxe şi cu Şavuotul), le-am propus telespectatorilor să ne spună una dintre Cele Zece Porunci. Au sunat foarte mulţi, abia pridideam să notăm numele concurenţilor. La sfârşitul emisiunii, clasând bileţelele cu răspunsuri, am constatat că peste 90% dintre telespectatori citaseră aceeaşi poruncă Să nu furi!. Câţiva au spus Să nu ucizi, unul Cinsteşte pe tatăl tău! şi tot unul singur Respectă ziua de odihnă!. Această „statistică” este în consonanţă cu imaginea pancartelor purtate de diferitele categorii sociale – ieşite în stradă pentru a mărşălui, protesta sau picheta – pe care apare invariabil cuvântul „Hoţii!”, acompaniat de scandarea „Ho-ţii! Ho-ţii!”.
În România se fură „cât cuprinde”, de la portmoneul şparlit în tramvai de un şuţ, până la limuzinele de lux – sustrase cu metodă de grupurile de interlopi. Şi aş putea continua cu o sumedenie de exemple: şinele de cale ferată, cablurile electrice, combustibilul din conductele magistrale, întreprinderile industriale părăsite sunt prădate, jefuite, devalizate. Se fură până şi din bagajele transferate la aeroport, la fel cum se fură la cântar, la casa de marcat, la agenţia de turism. Ca să nu mai vorbesc de tunurile şi ţepele date în domeniul energetic, al transporturilor sau al construcţiilor, tocmai de cei care se află la conducerea acestor ramuri. Însuşirea rezultatelor cercetării ştiinţifice, piratarea creaţiilor artistice şi jefuirea timpului cetăţeanului ţinut la cozi, amânat şi ameţit cu promisiuni onorate la calendele greceşti, închid acest cerc atotcuprinzător al hoţiei.
Pe de altă parte, în majoritatea dintre noi convieţuiesc două entităţi: una predispusă la furtişag sau măcar la înşelăciune şi alta vigilentă faţă de furtişagul sau înşelăciunea altuia.
În anii de demult făcea furori o romanţă întitulată „Nu e om să nu fi scris o poezie, măcar o dat’ , măcar odată-n viaţa lui!” Cred că ar putea fi foarte bine parafrazată în „Nu e om să nu fi făcut o hoţie…” deşi sunt convinsă că există şi astfel de oameni… Foarte puţini…Aproape nevăzuţi.
Să nu credeţi că mă exclud din rândul celor care au şterpelit la viaţa lor. Fără a trece la socoteală merele şi prunele ciordite din grădina vecinilor şi a bomboanelor „Puişor” subtilizate din galantarul băcăniei din colţ pe vremea copilăriei, trebuie să recunosc că am furat şi la maturitate. E drept că în condiţii de forţă majoră, dacă asta constituie o circumstanţă atenuantă…
Se întâmpla prin 1978 – 79, la începutul iernii. Fiul meu, pe atunci de vreo cinci anişori, îşi pierduse catarama de la şoşon, taman pe cea mai mare zloată. Am plecat în oraş să-i cumpăr alta, dar nu se găseau catarame la niciun magazin de specialitate. Am încercat să-i iau o pereche de şoşoni noi, dar lipseau tocmai cei de mărimea lui. Atunci m-am decis să fur catarama de pe un şoşon de altă mărime. Am luat în mână şoşonul, dar l-am aşezat înapoi ca friptă. Am privit în jur, căutând momentul prielnic acţiunii, dar în acelaşi timp mă gândeam cu groază că o să fiu prinsă asupra faptului, legitimată şi dusă la miliţie. Până la urmă m-am îmbărbătat şi am trecut la acţiune: am scos cu o mişcare fulger catarama de pe cureluşa şoşonului şi am băgat-o în buzunar. Apoi, cu inima cât un purice, m-am fofilat cu coşul gol pe lângă casieriţă, aşteptând să strige cineva după mine „hoaţa!”… Dar nu s-a întâmplat nimic şi după ce m-am văzut în stradă, m-am liniştit şi eu. Acasă i-am dat fiului meu „ trofeul” explicându-i să aibă mare grijă de cataramă, pentru că nu mai pot „face rost” de alta. Totuşi nu pot nega că fusese o experienţă incitantă, care-mi ridicase nivelul adrenalinei şi mă făcuse mai înţelegătoare faţă de… cleptomani. Bănuiesc că nici paguba produsă nu a afectat prea mult magazinul…A fost o găinărie pe care o comisesem forţată de împrejurări, deşi – să fim serioşi – catarama de la şoşonul copilului nu era un obiect vital! N-am să stau să analizez ce m-a îndemnat atunci şi ce m-a făcut să mă abţin mai târziu, deşi „norocul începătorului” m-ar fi putut încuraja să repet experienţa. Un lucru e sigur: porunca Să nu furi! mi se adresează şi mie.
Revenind la sintagma Toţi fură… pe care o vehiculam în familie – după memorabila confuzie a tatii – şi am ales-o drept titlu pentru articolul de faţă, mă întreb dacă forma identică a verbului a fi la perfectul simplu cu a verbului a fura la prezent, reflectă vreo trăsătură „tipic românească” sau e pură coincidenţă?
Foarte interesanta tema pentru articolul de azi Andrea. In Romania comunista erau asa de multe legi ca toti calacam legea intr-un fel sau altul. Cred ca totusi era diferenta foarte mare intre furtul de la stat sau de la alti indivizi. Furtul sau delapidarea de la stat erau acceptabile atat moral cat si social. Fiecare trebuia sa „se descurce”. De fapt in limba romana cuvantul „hotule” e o alintare. Sper ca lucrurile s-au mai moderat in cei 37 de ani de cand am plecat din tara. Articolul tau arata ca in conditii extreme oamenii fac lucruri pe care nu le-ar face in conditii normale. Daca se gaseau catarame de cumparat sunt sigur ca i-ai fi cumparat o catarama copilului. Tatal meu a venit in vizita in Statele Unite la inceputul anilor 80 si era socat ca gastele salbatice se plimbau nestingherite pe malul lacului si nimeni nu facea supa din ele. I-am explicat ca e impotriva legii, s-a uitat la mine cu o expresie pe care numai cei care au trait in comunism o pot intelege.
Fără îndoială că se fură nu numai în România/ Poate că proporțiile sunt diferite; în orice caz faptul că reputația României în domeniu nu încetează de a fi la ordinea zilei, merită o analiză publică și te felicit ca-i făcut-o. În orice caz mulțumiri pt. aducerea la cunoțtiință publică a temei.
Toate lumea fura Bancile fura la socoteli,Societatea de telefoane ne fura ,vrei sa vorbesti cu cineva la o Societate? intai incepe cu oferturile,de vazare a diferite programe care nu ai nevoie,pe urma trece la programul numerotat al fiecarui functionar,,apasa aica apasa acolo,si dupa ce ai apasat pe numarul cerut,secretara cu vocea de pasarica anunta ca functionarul este in concediju ,sau este bolnav, sa rechemi mai tarziu,la fel si societatile de Televizori la cabluri.
Si tote astea este dea fura timpul nostru care o platim la socoteala de telefon.!!si as mai departe ,asi putea scrie o zi intreaga si nu as fi putut aminti pe toti hoti mari si mici.Este un proverb se „fura numai deunde este”
Sa fim sanatosi si sa avem grija de buzunarul nostru.
Iar dupa ce sunt prinsi, toti „se jura ca nu fura”, desi au fost prinsi „cu rata-n gura”. Hotii mici sunt de multe ori pedepsiti. Dar hotii mari? Daca cultura acestei tari nu ar fi asa de toleranta fata de hotiile de toate felurile, situatia ar fi mai buna, in ciuda saraciei.
Mai nou se fura locuri la bacalaureat special. Anume, de catre copilasii unor persoane titrate. Care pica apoi cu succes la bacul special. o frumusete
Dragă Andreea,
Aseară m-am urcat într-un taxi. Deobicei stau în faţă, îmi pace să discut cu şoferii. Şi după primele schimburi de opinii despre linia de tramvai în lucru, care deja semană cu „Bună ziua”, trecem la subiecte serioase.
Domnul, uşor neglijat începe să-mi povestească la ce se gândeşte noaptea, în timp ce aşteaptă comenzile: „Se fură doamnă, se fură în ţara asta. Şi nici nu-i de mirare. Gândiţi-vă, care este prima poezie, pe care învaţă fiecare copil; este „Căţeluş cu părul creţ…” Ei, de aici se trag toate din fragedă copilărie, spuse-se. Apoi mi-a maianalizat mesajul baladei Mioriţa, am plătit şi am coborât.
Dragă Andreea, iată o mică şi modestă competare la povestea ta minunată, pe care o citesc totdeauna cu mare plăcere!
Se spune: Romanul daca n-a furat inseamna c’a uitat 🙂 in sensul ca era in drum spre …dar a uitat dintr-o data ce si-a propus sa faca. ( poate chiar Alzheimer)
Se mai spune: Romanii tot timpul se veselesc si tot ce vad sutesc 🙂
Se mai spune: Roman nu e nationalitate e ..meserie 🙂 …o anumita ..meserie.
Nu cred ca nici intr-o mie de ani de acum incolo romanul isi va schimba naravul. Am uitat sa spun ca exista si o intrebare: De ce se spune ca romanii sint hoti? Raspuns, din cauza ca sint prinsi.
De aici ajung la concluzia mentionata mai sus, peste tot se fura din cauza ca de fapt coruptia e benzina societatii. Exista un top al coruptiei dar e de fapt …bullshit. Eu fur mai putin ca tine, sint mai bun si mai civilizat.
Pericolul e altul. Societatea romaneasca se degradeaza pe an ce trece. Democratia va aduce la conducere in citeva zeci de ani doar banditi care intra in politica doar ca sa fure cu acte in regula. ( ma abtin sa afirm ceva despre prezent) Care iti vor fura votul cu usurinta. Care isi vor vinde si tara dupa ce au furat mai tot din ea. Dar inainte sa trecem cu bine de 21-dec-2012 🙂
M-am tot gandit la „Catelusul cu parul cret” care, desi fură si minte, e tare simpatic, pentru ca e doar un catelus si nu o potaie…o javra. Pe de alta parte morala e ambigua. Ori „Nu fura ca esti prins!” ori „Ai grija sa furi in asa fel, incat sa nu fii prins cu „rata in gura”!. Oricum, chiar daca fiecare il banuieste pe altul de hotie, „hotomane!” este un cuvant de-a dreptul de alint! Si exclamatia „Ce hot esti!”, admirativa.
Totusi romanta mea parafrazata „Si nu e om sa nu fi facut o hotie…Macar o dat’, macar o data-n viaţa lui…” nu a intrat in Top…deocamdat’…
Andrea, apropo de decalog si de Revelatia Sinaitica, de „Shavuoth” si de Rusalii. Articolul tau imi aminteste de filmul francez „Dracul si cele 10 porunci”, cu Fernandel. Si, mutatis mutandis, de alte filme cu acelasi mare actor.
…pasionat fiind de mecanica, voiam sa am un strung al meu, pe care sa-mi realizez ideile de inventie.In anii 50,am facut practica de productie la o uzina de armament si incet-incet am fabricat toate piesele pentru un strungulet.Dar cum sa scot piesele de pana la 10kg. bucata cu bucata dintr-o uzina militarizata?Un muncitor varstnic m-a invatat metode lui-„furtul pe burta” (se leaga piesa pe burta,si cand treci prin controlul de la poarta,-sugi burta!), si asa am ajuns ca azi dupa aproape 55 de ani, sa mai lucrez cate ceva pe acest strungulet !!
Nu am avut, si nici acum nu am remuscari,pentru ca eu am muncit nopti intregi pe masinile unelte oprite,iar materialele le-am luat de la „schmelz”.In epoca comunista ,toata lumea apela la resursele de stat,pentru rezolvarea problemelor gospodaresti ! Singurul lucru care se cumpara era lampa PL-500, pentru televizoarele romanesti !!
Doamna Andreea Ghita, va admir pentru ca atzi deschis acest subiect,care in zilele noastre a capatat proportii criminale la adresa bogatiilor Romaniei !! Si nu mai dati date personale secrete (!),am dedus ca sunteti nascuta in anii 1947-1949.Cu multa stima.