Imaginea unei tari se construieste ori se destrama odata cu experienta celor ce ii calca pragul.
Mi se intampla sa intalnesc la locul meu de munca nenumarati clienti ce au vizitat Romania. Impresiile lor conteaza mai mult decat propaganda de curte a unei Frunze fericite, aleasa ca emblema, mai mult decat vehicularea simbolurilor negative: copii orfani, caini vagabonzi, cersetori, sosele proaste.
Deunazi o doamna cu patru copii ma opreste:
– Dupa nume, tu trebuie sa fii din Romania, nu?
Vorbeste putin limba romana. A locuit undeva pe langa Arcul de Triumf, in Bucuresti. A lucrat cativa ani buni intr-o functie oficiala pe langa Amabasada SUA. A fost cel mai frumos timp din viata. Au incantat-o vecinii, petrecerile ocazionate de zilele onomastice, voia buna si prietenii romani.
Mi-a enumerat cateva momente petrecute in orasul de pe Dambovita.
– Voi, romanii sunteti foarte inteligenti si serviciile noastre de imigratie ar trebui sa va acorde intrarea in SUA, fara vize.
Consternat o priveam de-a curmezisul.
Deodata cheama mezinul, care se prezenta:
– My name is Matei !
Copilul e nascut in Romania, iar nasul lui de botez este roman.
Doamna ma imbratiseaza.
– La urmatoarea vizita in restaurant, sa-mi pregatesti niste sarmale…
Noul ciclu de scrieri inaugurat de Florin Predescu – odata cu Iphone-ul – e binevenit. Cu prospeţimea acestor – sa le numesc „tablete”? (cred ca aici se observa diferenta dintre tableta si…pastila) – mai risipeşte din incrancenarile cotidiene. Multumesc!