Laszlo Alexandru, publicist polemist
Mişcarea “politic corectă” îşi are logica sa, pe care o înţeleg fără dificultăţi. Discriminarea categoriilor defavorizate porneşte întotdeauna de la cuvinte. Realitatea trebuie îmblînzită, atenuată, şi atunci spunem “purtător de handicap” sau “persoană cu dizabilităţi”, în loc de “handicapat”; “rom” în loc de “ţigan”; “persoană de culoare” în loc de “negru” etc. Probabil că Holocaustul ar fi fost mai greu de pus în practică fără cuvîntul “jidan”, care a venit să configureze o categorie destinată discriminării şi exterminării, în numele luptei de rasă. Probabil că Gulagul ar fi fost mai anevoios edificat în absenţa “chiaburilor”, a “culacilor”, care trebuiau deposedaţi de bunăstarea lor în numele luptei de clasă.
Acestea fiind spuse, cu aceeaşi vigoare trebuie descurajate aberaţiile gîndirii “politic corecte”, care se întîmplă să pornească din fudula incompetenţă. Medicamentul care ucide, sub pretextul că vrea să vindece, este inacceptabil. Studiul de caz pe marginea lui Dante Alighieri este edificator. Între ce-a gîndit şi a scris efectiv poetul medieval şi felul în care e răstălmăcit de activiştii buluciţi sub stindardul vigilenţei sociale se cască prăpastia imbecilităţii.
***************************************************************************************************************************************
O ştire surprinzătoare a fost dată publicităţii de agenţia Adnkronos în ziua de 12 martie curent. Înainte de-a mă referi la conţinutul ei, o traduc aici din limba italiană.
“Stereotipuri, locuri comune, conţinuturi şi fraze jignitoare, rasiste, islamofobe şi antisemite care pot fi greu înţelese şi rareori sînt evidenţiate şi explicate în mod corect. Acesta e conţinutul anumitor terţine din Divina Comedie care, conform «Gherush92», organizaţie a cercetătorilor şi profesioniştilor care se bucură de statutul de consultant special pe lîngă Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite şi desfăşoară proiecte de educaţie pentru dezvoltare, drepturile omului, rezolvarea conflictelor, rasism, antisemitism, islamofobie, ar trebui eliminată din programele şcolare sau, cel puţin, citită cu necesară prudenţă.
«Divina Comedie – explică pentru Adnkronos Valentina Sereni, preşedinta ‘Gherush92’ – stîlp de temelie al literaturii italiene şi piatră de hotar în formarea elevilor italieni prezintă conţinuturi jignitoare şi discriminatoare atît în lexicul său, cît şi în substanţa ei şi este propusă fără nici un filtru sau fără consideraţii critice legate de antisemitism şi rasism.»
Sub lupă au ajuns mai cu seamă cînturile XXXIV, XXIII, XXVIII, XIV. Cîntul XXXIV, explică organizaţia, reprezintă o etapă obligatorie de studiu. Personajul şi termenul Iuda şi iudeu sînt parte integrantă a culturii creştine: «Iuda prin antonomază este un om fals, un trădător (de la Iuda, numele apostolului care l-a trădat pe Isus)»; «iudeu e un termen comun peiorativ, conform unei vechi prejudecăţi antisemite, care-l indică pe cel avid de bani, cămătar, persoană vicleană, trădătoare» (De Mauro, Dicţionarul limbii italiene). Semnificaţia negativă a cuvîntului iudeu s-a extins la întregul popor evreu. Iuda, personajul lui Dante, este reprezentarea lui Iuda din Evanghelii, sursă de antisemitism.”
Merg înainte cu traducerea analizei furnizate de agenţia de ştiri. “«Studiind Divina Comedie – susţine organizaţia ‘Gherush92’ – tinerii sînt obligaţi, fără filtre sau explicaţii, să aprecieze o operă care calomniază poporul evreu, învaţă să-i împărtăşească mesajul de condamnare antisemită, repetat şi în zilele noastre în slujbe, predici, poveţe, cuvîntări şi care i-a atras poporului evreu durere şi doliu.»
În plus, continuă organizaţia, «în cîntul XXIII Dante pedepseşte Sinedriul care, potrivit creştinilor, a complotat împotriva lui Isus; conspiratorii, Caiafa ca preot suprem, Ana şi Fariseii îndură cu toţii aceeaşi pedeapsă, însă diferită de restul ipocriţilor: prin legea echivalenţei Caiafa stă gol şi răstignit pe jos, astfel încît toţi ceilalţi osîndiţi ipocriţi îl calcă în picioare».
«În cîntul XXVIII al Infernului – explică mai departe Sereni – Dante descrie suferinţele oribile pe care le îndură semănătorii de vrajbă, adică aceia care în timpul vieţii au provocat diviziuni politice, religioase şi familiale. Mahomed e prezentat ca un schismatic, iar Islamul ca o erezie. Profetului îi este sortită o pedeapsă atroce: trupul lui e despicat de la bărbie la şezut, încît maţele îi atîrnă printre picioare, o imagine care insultă cultura islamică. Ali, urmaşul lui Mahomed, în schimb, are capul retezat de la bărbie la rădăcina pletelor. Jignirea – adaugă – e încă mai evidentă deoarece trupul ‘sfîşiat’ şi ‘schilodit’ al lui Mahomed e asemănat cu o butie spartă, obiect ce conţine vinul, interzis în tradiţia islamică. În descrierea lui Mahomed sînt folosiţi termeni vulgari şi imagini înfiorătoare, încît în traducerea arabă a Divinei Comedii a filologului Hassan Osman au fost omise versurile considerate jignitoare».”
Şi sodomiţii, adică cei care au avut raporturi «împotriva naturii», sînt pedepsiţi în Infern: sodomiţii, păcătoşii cei mai numeroşi ai cercului respectiv, sînt descrişi în timp ce aleargă sub o ploaie de foc, osîndiţi să nu se oprească vreodată. În Purgatoriu sodomiţii reapar, în cîntul XXVI, împreună cu depravaţii heterosexuali.
«Nu dorim cenzura sau arderea pe rug – precizează Sereni – dar am vrea să se recunoască, în mod limpede şi fără ambiguităţi, că în Divina Comedie există conţinuturi rasiste, islamofobe şi antisemite. Arta nu poate fi deasupra oricărei judecăţi critice. Arta e făcută din formă şi conţinut şi chiar admiţînd că în Divina Comedie există diverse niveluri de interpretare, simbolic, metaforic, iconografic, estetic, aceasta nu ne autorizează să eliminăm semnificaţia textuală a operei, al cărei conţinut denigrator este evident şi contribuie, astăzi ca şi ieri, la răspîndirea acuzaţiilor false, care au costat de-a lungul secolelor milioane şi milioane de morţi. Persecuţii, discriminări, expulzări, arderi pe rug au avut de suferit din partea creştinilor evreii, homosexualii, maurii, popoarele necredincioase, ereticii şi păgînii, aceiaşi pe care Dante îi situează în cercurile infernului şi ale purgatoriului. Acesta este un rasism pe care lecturile simbolice, metaforice şi estetice ale operei, în mod evident, nu-l îndepărtează.»
«Azi – conchide Sereni – rasismul e considerat o crimă şi există legi şi convenţii internaţionale care protejează diversitatea culturală şi apără de discriminare, ură sau violenţă din motive rasiste, etnice, naţionale sau religioase, şi la ele trebuie să ne raportăm; aşadar aceste conţinuturi, dacă sînt predate în şcoală şi declamate în public, contravin respectivelor legi, mai ales dacă lucrul se petrece în prezenţa uneia dintre categoriile discriminate. Este de datoria noastră să le semnalăm autorităţilor competente, inclusiv celor judiciare, că Divina Comedie prezintă conţinuturi jignitoare şi rasiste care trebuie aprofundate şi cunoscute. Solicităm, prin urmare, să fie îndepărtată Divina Comedie din programele şcolare ministeriale sau, cel puţin, să fie incluse necesarele comentarii şi clarificări».”
Luarea de poziţie a cercetătorilor de la ONU ridică o serie întreagă de probleme delicate, ce merită a fi examinate pe rînd. În primul rînd ea aruncă în desuetudine, încă din premisele pe care şi le asumă, ipoteza enunţată de Madame de Staël, potrivit căreia poezia ar fi “une noble inutilité”, o activitate de lux lipsită de finalitate imediată. Chiar dimpotrivă, vin să ne spună partizanii noului tip de gîndire, textul literar contribuie la formarea imaginilor şi a valorilor publice, care influenţează pe termen mediu şi lung comportamentul unei societăţi. Opera de artă nu se limitează la delectarea consumatorului, ea intervine în edificarea personalităţilor individuale şi colective. De aceea trebuie acordată o maximă atenţie mesajelor exprimate pe această cale, pentru a fi remediate din timp cele nocive, contraproductive.
Dante despre “Divina Comedie”
Nu altceva considera şi Dante, la vremea lui, pe cînd îşi construia capodopera în special pentru a le arăta contemporanilor săi calea cea dreaptă de urmat. În scrisoarea a XIII-a, adresată lui Can Grande della Scala (deşi în unele ediţii numerotarea diferă, iar în altele e contestată autenticitatea textului), poetul florentin îşi explicitează proiectul. “Subiectul întregii opere, înţeles numai literal, este starea sufletelor după moarte, privită în general. Într-adevăr despre această stare şi în jurul ei se desfăşoară mersul întregii opere. Dacă însă opera este înţeleasă alegoric, subiectul ei este omul, care, după cum, pe temeiul liberului arbitru a săvîrşit binele sau răul, este supus la dreptatea răsplăţii sau a pedepsei. (…) Lăsînd la o parte subtilităţile de analiză, trebuie spus pe scurt că scopul atît al întregului, cît şi al părţii este să îndepărteze pe cei vii, în viaţa aceasta, din starea de suferinţă şi să-i călăuzească la starea de fericire. Genul filosofic folosit aici şi în întreg, şi în parte este morala sau etica. Căci atît întregul, cît şi partea au fost create nu în vederea speculaţiei, ci în vederea acţiunii. Iar dacă în vreun loc sau pasaj se tratează în forma speculativă, nu este făcut de dragul speculaţiei, ci de acela al acţiunii” (trad. Petru Creţia, în vol. Dante, Opere minore, 1971, p. 746, 748).
Autorul medieval îşi afirmă deschis intenţiile etice, care au stat la temelia întregului edificiu: dorinţa de a-şi îndemna cititorii la căutarea fericirii prin mijloace oneste. Şi totuşi criticii săi “corecţi politic” de azi ne asigură că am avea de-a face în Divina Comedie cu “conţinuturi jignitoare şi rasiste”, care influenţează negativ spiritul public şi sînt pernicioase. Cum e posibil ca intenţiile cu care poetul a pornit la drum să fi eşuat tocmai în contrariul lor? Ce bruiaj radical a intervenit oare, pe calea dintre emiţător şi receptor, încît sensurile să fie răsturnate, binele devenind rău, frumosul – urît, iar înălţarea spre cunoaştere – scufundare în ură?
Avînd în vedere că atît emiţătorul medieval, cît şi receptorii din prezent se plasează pe coordonate filosofice apropiate, în premisele lor, dar ajung totuşi la concluzii radical diferite, trebuie să ne întoarcem privirile asupra mesajului. Să vedem ce anume şi cum e exprimat acolo, pentru a pricepe sursa radicalei incongruenţe.
Dante şi evreii
În cîntul XXXIV din Infern protagonistul Dante, călăuzit de Virgiliu, atinge centrul Pămîntului, unde se află înţepenită căpetenia diavolilor răzvrătiţi contra lui Dumnezeu.
Lucifer este un monstru înfiorător, cu un cap şi trei chipuri (analogie răsturnată a Sfintei Treimi). În cele trei guri ale sale îi devorează pe cei trei mari trădători ai omenirii: Iuda, Brutus şi Casius. Primul a fost neloial faţă de Isus, adică faţă de Biserică. Ceilalţi doi au fost neloiali faţă de Cezar, adică faţă de Imperiu. Trădătorii care au subminat pilonii autorităţilor publice ale Evului Mediu sînt pedepsiţi în modul cel mai groaznic. Dar specialiştii organizaţiei “Gherush92” lucrează prin decupaj şi răstălmăcire. Dintre cei trei damnaţi, plasaţi de Dante în similare ipostaze de tortură, ei extrag doar figura lui Iuda şi îi accentuează identitatea etnică, pentru a-şi strecura exegeza ofensivă. Iuda n-a fost pedepsit în Divina Comedie pentru că era evreu (tot evreu a fost şi Isus, cel trădat!), iar Dante Alighieri nu poate fi făcut responsabil de sensurile peiorative ale cuvîntului “iudeu” din dicţionarul De Mauro!
Aceeaşi situaţie şi în cîntul XXIII: nici o secundă nu e penalizată apartenenţa etnică a ipocriţilor din bolgia a şasea, ci tocmai nelegiuirea faptelor comise. Toţi păcătoşii, ascunşi sub mantale şi glugi grele de plumb, se tîrîie anevoios. Iar protagonistul Dante ajunge în dreptul unuia răstignit pe jos şi călcat în picioare la nesfîrşit de ceilalţi. Este preotul suprem Caiafa care, în zilele cînd Isus a fost arestat şi adus la judecată, s-a exprimat că e preferabil să fie ucis un om, pentru a se mîntui un popor. Acum Caiafa ispăşeşte, alături de socrul său, Ana, sfatul ipocrit “care a fost sămînţă păcătoasă pentru Iudei”:
115. “…mi disse: «Quel confitto che tu miri
consigliò i Farisei che convenia
porre un uom per lo popolo a’ martìri.
118. Attraversato è, nudo, ne la via,
come tu vedi, ed è mestier ch’el senta
qualunque passa, come pesa, pria.
121. E a tal modo il socero si stenta
in questa fossa, e li altri dal concilio
che fu per li Giudei mala sementa».” (Inf. XXIII)
Nu “calomnierea poporului evreu” se recunoaşte în aceste scene – cum aberant conchid comentatorii “corecţi politic” –, ci pedepsirea exemplară a păcatelor individuale, ce-au tîrît în eroare o colectivitate.
De altminteri Dante îl întreabă la un moment dat pe Virgiliu dacă a ieşit cineva din Infern pentru a se mîntui. Iar acesta îi relatează că Isus, coborît după moarte în locul de pierzanie, a tras afară umbra primului părinte (Adam), a lui Abel, fiul său, pe cea a lui Noe, a lui Moise legiuitorul supus; a lui Avram patriarhul şi a regelui David, a lui Israel cu tatăl şi urmaşii săi şi cu Rahela, pentru care atît de mult s-a străduit, şi pe mulţi alţii şi i-a făcut fericiţi.
55. “Trasseci l’ombra del primo parente,
d’Abèl suo figlio e quella di Noè,
di Moïsè legista e ubidente;
58. Abraàm patrïarca e Davíd re,
Israèl con lo padre e co’ suoi nati
e con Rachele, per cui tanto fé,
61. e altri molti, e feceli beati.” (Inf. IV)
În loc să damneze poporul evreu, tocmai dimpotrivă, Dante îi beatifică pe cei mai celebri reprezentanţi ai acestuia!
În ansamblul criticii de specialitate merită amintită şi cartea publicată de Sandra Debenedetti Stow, Dante e la mistica ebraica (2004). Profesoara de literatură comparată de la Universitatea Bar-Ilan, Israel, pune în evidenţă substratul comun al misticii ebraice şi al celei creştine în Evul Mediu. Ea urmăreşte evoluţia gîndirii lui Maimonide, Abulafia şi Menahem da Recanati în filosofia europeană. Examinează continuitatea ideatică din opera dantescă (Vita Nuova, Convivio şi Divina Commedia), în lumina teoriilor cabalistice. Iată că Dante pare a fi fost un bun cunoscător şi admirator al scrierilor ebraice. Poetul italian se preocupa de pedepsirea individuală a păcătoşilor, de răsplătirea separată a virtuoşilor, şi nicidecum de diabolizarea unei comunităţi etnice. Aprecierile formulate de cercetătorii organizaţiei “Gherush92” se vădesc falsificatoare.
(Va urma)
Preluare de pe blogul autorului: http://laszloal.wordpress.com/
Si sa mai spuna cineva ca Dante nu e actual! Divina Comedie are inca atatea aspecte care incita si care pot fi comentate in fel si…chip! Apopo de chip, astazi la Cluj, se verniseaza o expozitie cu lucrarile unui student la grafica, Attila Nemeth, care ilustreaza Infernul lui Dante cu imagini ale criminalitatii contemporane!
Stimate domnule Laszlo,
Dante nu este nici de departe prima victimă a corectitudinei politice din domeniul literaturii. Faceţi un Google pe „Mark Twain politically correct”; veţi constata că Twain a fost „ajustat” la cerinţele zilei încă acum 20-30 de ani.
Veţi găsi poate că cu Dante şi Twain „nu-i acelaţi lucru”. Totuşi, dacă premiza este că
„Discriminarea [şi exterminarea, completaţi dv. un pic mai departe) a categoriilor defavorizate porneşte întotdeauna de la cuvinte”
atunci este inevitabil ca şi Dante să trebuiască să fie adus, la un moment dat, pe linia corectă. Acceptând principiul de mai sus, nimic nu este „o aberaţie” a ideologiei corectitudinii politice – toate se încadrează în ea la modul cel mai perfect.
Evident, premiza dv. nu este corectă: cuvintele sunt doar un simptom, nu o cauză. Eu nu ştiu să fi putut cineva aduce o dovadă empirică, istorică, în sprijinul premizei dv. Nu în toate ţările unde au fost exterminaţi evreii există echivalentul lui „jidan”, cuvântului „kulak” a căpătat sensul de criminal când s-a vrut să fie eliminaţi. După cum spune zicala: „când vrei sa omori un câine, il declari turbat”.
Combaterea ideilor greşite nu se poate face prin interzicerea folosiri unor cuvinte. Combaterea ideilor greşite se face cu ajutorul unor idei mai bune, idei care trebuie să vină de la intelectuali.
În zilele noastre intelectualul cu raţiunea a preferat să-şi cedeze locul poliţistului cu bâta, şi bâta (=legea) a devenit argumentul suprem. E comod, confortabil, dar este o abdicare laşă şi foarte periculoasă: frica poate să dispară (un Günter Grass poate da exemplul) şi gata, s-a rupt barajul.
@ Andrea Ghiţă: Mulţumesc pentru informaţia cu lucrările de grafică la Cluj. S-a constituit o întreagă istorie a transpunerilor grafice după “Divina Comedie”, de-a lungul secolelor. Printre cele mai cunoscute (care-mi vin în minte acum la repezeală) sînt ale lui Gustave Doré ori Salvador Dali. Dar există şi foarte mulţi alţii.
@ Alex L.: Am scris deja despre povestea cu Mark Twain şi “corectitudinea politică” în jurnalul meu pe blog, în zilele de 9-10-11 ianuarie 2011 (“Virtuţile ipocriziei”).
Altminteri eu n-am afirmat – şi nici măcar n-am gîndit – că, în situaţia corectitudinii politice, cuvintele ar fi o cauză a persecuţiei, după cum mi-o imputaţi dv. Nu. Cuvintele sînt un adjuvant al simptomului social. Dacă blochezi cuvintele incendiare, debilitezi simptomul.
Nu e şi cazul lui Dante, după cum încerc să dovedesc aici şi în episodul următor. În acuzarea lui vitriolantă avem de-a face, pur şi simplu, cu incompetenţa agresivă a unor oameni care-şi fac imagine publică punîndu-i în spinare diverse neadevăruri.
P.S. Expresia “cel mai perfect” reprezintă un pleonasm.
1. „Dacă blochezi cuvintele incendiare, debilitezi simptomul.” Exact, numai simptomul, dar asta nu rezolvă nimic, ba mai conferă o falsă impresie de pacificare.
2. „Expresia ‘cel mai perfect’ reprezintă un pleonasm.” Câteodată pleonasmele sunt acceptabile, ca în cazul de faţă.
3. Revenind la esenşă: Ideologia corectitudinii politice nu are reguli, şi deci nici limite.
Ca urmare, oricine poate să-i cadă victimă, şi oricine poate s-o folosească drept armă în urmărirea „agendei” sale, inclusiv pentru a-şi face imagine publică. PC este o armă ce conferă puteri enorme, mai ales cănd este ajutată de bâta legii.
Bineînţeles că nu există concepte (cu atît mai puţin ideologii) care să fie lipsite de reguli şi limite. Am vorbi fiecare altceva. Dacă o să-mi spuneţi că Dante Alighieri a fost o tipă blondă şi amuzantă din secolul al XIX-lea, în ideea că putem afirma orice, fără reguli şi limite, va trebui să vă căutaţi alt partener de conversaţie.
Regulile şi limitele sînt date de rigoarea faptelor din realitate. Pur şi simplu.
P.S. În DEX am găsit că “pleonasmul” este o “eroare de exprimare”. Nu scria că uneori e acceptabil, mai ales dacă vorbeşti despre Dante în subsolul unei publicaţii de cultură.
„nu există … ideologii … care să fie lipsite de reguli şi limite”
Care sunt regulile, şi deci şi limitele, lui political correctness? Nu există reguli.
„Regulile şi limitele sînt date de rigoarea faptelor din realitate”
PC este un construct mental, arbitrar pe deasupra, şi nu are notoriously nimic de-a face cu fapte. Iar dacă acceptaţi principiul PC, vă pierdeţi dreptul să protestaţi când ajunge să fie aplicat autorului dumneavoastră preferat.
„În DEX am găsit că ‘pleonasmul’ este o ‘eroare de exprimare'”
There is life outside DEX 🙂 :
1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Pleonasm „În funcție de context şi de intenţie pleonasmul poate reprezenta …şi o figură de stil, îndeplinind același rol ca repetiția retorică.”
2. http://ebooks.unibuc.ro/filologie/NForascu-DGLR/pleonasm.htm „construcţiile pleonastice … sunt nerecomandabile …, [î]n afară de cazurile când vorbitorul simte nevoia să accentueze, să sublinieze o idee” [am reorganizat fraza].
Ok. Despre ce vorbim noi acum?
Stimate Dle Laszlo Alexandru,
Dupa acest ultim comentariu semnat AlexL, nu mai vorbim de fapt despre absolut nimic. Pierdem vremea. Fiindca Dl. AlexL face cu fiecare ocazie acelasi lucru: denatureaza sensurile initiale ale unui articol excelent, il reinterpreteaza in parte, scoate din context o parte din afirmatii dupa care … scrie comentarii dupa comentarii despre ceva ce nu prea ar legatura cu mesajul initial al articolului. Si astfel, insumandu-si propriile sale „comentarii”, poate spune ca a scris si Dlui un articol. Dar … altfel! Pacat.
Cred ca o astfel de persoana se numeste troll. Nu am nici cea mai vaga ideea care este motivatia sa.
Dl. Burghelea, Dv ati scris „Nu am nici cea mai vaga ideea care este motivatia sa.”
Foarte simplu… Unele persoane vor sa iasa in evidenta chiar daca spun gogomanii, chiar daca fac comentarii care nu au nici in clin nici in mineca cu subiectul articolului.
Dl Alex L a avut ceva de spus la cam toate articolele scrise pe site-ul ACUM. Are nevoie sa fie luat in evidenta. Dl. ALex L nu-si da seama ca negative attention este daunator lui insusi.
Dna Lucaciu,
In cazul in care aceasta este explicatia (ce-mi pare de fapt foarte plauzibila), indraznesc sa afirm ca un astfel de comportament dublat de o astfel de motivatie nu are absolut nimic de a face cu valorile promovate de ziarul Acum. Cei ce scriu in Acum nu o fac nici pentru a fi bagati in seama, nici din lipsa unui animal de companie, nici fiindca s-au scumpit medicamentele. O fac pentru ca simt ca au ceva de spus, pentru ca simt ca pot contribui la o schimbare in bine aducand astfel un plus de valoare adaugata. Adica exact tot ceea ce nu am reusit sa gasesc in interventiile lui AlexL (cam 137 la numar!).
Cred ca este o mare greseala sa se puna semnul egal intre „islamofobie” si antisemitism sau homofobie. Din pacate putini sesizeaza faptul ca lucrurile acestea reprezinta realitati extrem de diferite ca natura.
In timp ce antisemitismul si homofobia se refera la atitudinea fatza de grupuri de oameni apartinand unor religii sau categorii umane, islamofobia reprezinta respingerea traditiilor, de multe ori imorale, ale unei religii.
Daca islamul si-a pastrat din iudaism traditiile uciderii cu pietre a femeilor „pacatoase”, nu cred ca noi trebuie sa respectam aceste traditii. Nici macar traditiile criminogene din Sharia! Daca in islam pana si azi se reproduce la nesfarsit legenda Sodomei si Gomorei, fiind ucisi mereu homosexualii prin prabusirea intentionata a unor ziduri pe ei, nu cred ca trebuie sa avem vreun respect fata de aceste practici (intalnite cu precadere in Arabia Saudita si chiar in Iran).
Pur si simplu nu pot intelege de ce puneti in aceeasi oala religiile (mai ales religiile cartii!) cu drepturile omului!
Chiar si crestinismul isi pastreaza intacta homofobia originala mostenita din iudaism. Trebuie oare sa-l respectam in aceasta privinta?
Vedeti ce se intampla in RM. Ca sa nu mai vorbesc de Uganda sau alte tari africane.
Cine vrea sa se opuna condamnarii persoanelor care apartin unui cult, ca fiind o forma de persecutie a unui grup uman, poate si trebuie sa o faca. Dar daca acea persoana strecoara pe sub usa ideea ca nu avem voie sa criticam islamul desi acesta inca practica „honor killings” chiar si in SUA (unde mai multe mame musulmane si-au imobilizat propriile lor fiice pentru ca tatii lor sa le poata injunghia in inima, conform traditiei si religiei musulmane), acest lucru este demn de dispretuit.
Cine apara persoanele nevinovate condamnate pe baza originii lor (de exemplu pe evrei) datorita apartenentei lor la un grup uman, trebuie ajutat. Antisemitismul trebuie condamnat fara echivoc! Dar acest lucru nu se refera si la apararea conceptului de „ethnic cleansing” lansat de Torah in episodul despre uciderea amalekitilor (si reinviat pe plan politic de dl Nataniahu nu de mult) si a multor altor practici religioase infame.
Cine apara oamenii apartinand culturilor musulmane arabe sau persane, trebuie ajutat. Dar asta nu se refera deloc la apararea actiunilor criminale promovate de cartea lor sfanta. Sper sa fiu inteles.
@ Anton. Văd că porniţi robinetul, şuvoiul curge, dar confundaţi apa caldă cu apa rece. Islamofobie este lipsa de toleranţă faţă de islamişti. De pildă America s-a temut de un asemenea val, dupa atentatele din 11 septembrie, pe ideea că teroriştii au fost arabi, aşadar toţi arabii trebuie ucişi ca răzbunare. Antonimul islamofobiei nu este neapărat iubirea de arabi. Nu demonstrăm că nu sîntem islamofobi doar cînd ne facem acasă un harem de neveste şi nu mai bem vin.
Practicaţi o gîndire de tipul “sau-sau”, dar realitatea evoluează pe o curbă, dinspre o extremă spre cealaltă. Mărgelele ar fi compuse, progresiv, din 1) islamofobie; 2) toleranţă şi comprehensiune; 3) sancţionare civilă a exceselor; 4) dragoste oarbă şi necondiţionată pentru Islam. Dv. îmi explicaţi în subsidiar că varianta 1) îşi are logica sa, întrucît există varianta 4). Dar eu vă spun că nu optez nici pentru 1), nici pentru 4), ci pentru 2) şi 3). Voilà.
Altminteri în articolul meu era vorba despre Dante şi răstălmăcirea textului său poetic. Ceea ce, veţi fi de-acord, era în altă parte decît pe cărarea unde m-aţi adus dv. cu discuţia.
Domnule Laszlo Alexandru, îmi să fac o mică corecție: este vorba de musulmani, nu de islamiști, în cea de-a doua dumneavoastră propoziție. Toți islamiștii (militanți ai islamului politic) sunt musulmani, dar doar o minoritate a musulmanilor sunt islamiști.
Vă mulţumesc pentru precizare. În Dex online nu există pe româneşte cuvîntul “islamofobie”. În Wikipedia pe engleză aflăm că “Islamophobia is prejudice against, hatred or irrational fear of Islam or Muslims”. Pe site-ul de specialitate “Council on American-Islamic Relations” ni se spune că “Islamophobia refers to unfounded fear of and hostility towards Islam”.
Aşa că ceea ce specialiştii n-au distins, de ce să deosebim tocmai noi acum?
În limba engleză „islamist” este total diferit de „Muslim”.
Exact asta ziceam eu. Islamofobia e o chestie împotriva Islamului. Islamiştii şi musulmanii nu sînt chiar acelaşi lucru. Nici în engleză, nici în română. Mă bucur că sîntem de acord.