Am dat de ceva interesant zilele acestea pe net. Există în Europa un curent denumit “Slow Food”. Asociaţia Internaţională a Alimentaţiei cu Răbdare (Slow Food International Association), al cărei simbol este melcul, îşi are centrul în Italia (foarte interesantă pagina de Internet, vizitaţi-o). Ceea ce predică această mişcare “slow food” este că oamenii trebuie să mănînce şi să bea lent, pentru a savura mîncarea, pentru a se bucura de procesul de preparare al mîncării, împreună cu familia, cu prietenii, fără grabă şi de calitate.
Ideea este de a se contrapune spiritului “Fast Food” (mîncare rapidă) şi a tot ceea ce reprezintă acesta ca stil de viaţă. Surpriza este că această mişcare de “Slow Food” serveşte ca bază pentru o mişcare mult mai amplă, numită “Slow Europe”, după cum descrie revista Business Week. Totul a pornit de la punerea în discuţie a “grabei” şi “nebuniei” generate de globalizare, de dorinţa de “a avea în cantitate mare” (nivelul vieţii) opus la “a avea calitate, calitate de viaţă, sau calitate umană”.
Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar dacă lucrează mai puţin (35 de ore pe săptămînă), sînt mai productivi decît colegii lor americani sau britanici. Şi germanii, care în multe întreprinderi au introdus săptămîna de 28,8 ore de muncă, au văzut productivitatea crescînd de un lăudabil 20%. Această atitiudine, numită “slow attitude” atrage atenţia pînă şi a americanilor, discipolii lucrului rapid şi imediat.
Pe de altă parte, această atitudine fără grabă nu înseamnă să facă mai puţin, nici să se obţină “calitate şi productivitate mai mici”, ci mai multă perfecţiune, atenţie la detalii şi mai puţin stres. Acest lucru înseamnă o întoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comodităţi, ale vieţii în micile comunităţi. O întoarcere la AICI, prezent şi concret, opus lui MONDIAL, indefinit şi anonim.
Înseamnă a relua valorile esenţiale ale fiinţei umane, a micilor plăceri ale cotidianului, ale vieţii simple şi ale convieţuirii, ale religiei şi credinţei. Înseamnă un mediu de lucru mai puţin constrîngător, mai vesel, mai ridicat şi totuşi mai productiv, mediu în care toţi oamenii fac cu plăcere ceea ce ştiu ei mai bine să facă.
E recomandabil să ne gîndim mai în amănunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: “Cu răbdarea se trece marea” şi “Graba strică treaba” să merite din nou atenţia noastră în aceste timpuri de nebunie desfrînată.
Nu ar fi bine ca întreprinderile (care au mai rămas în lucru) din comunitatea, oraşul sau ţara noastră să înceapă a dezvolta programe serioase de “calitate fără grabă”, chiar pentru a mări productivitatea şi calitatea produselor şi serviciilor, fără a pierde “calitatea umană”?
În filmul “Parfum de femeie” există o scenă de neuitat în care orbul (interpretat de Al Pacino) invită o fată la dans şi ea îi răspunde: “Nu pot, logodnicul meu va sosi în curînd”. La care orbul îi răspunde: “Ştii, viaţa se trăieşte într-o clipă”, şi o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film cred că este această scenă de 2 sau 3 minute.
Mulţi trăiesc alergînd după timp, şi îl ajung doar cînd mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostradă pentru că goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Alţii sînt prea nerăbdători să trăiască în viitor, că uită să trăiască în prezent, care este unicul timp care există cu adevărat.
Toţi avem pe această planetă acelaşi timp, nici mai mult, nici mai puţin de 24 de ore pe zi. Diferenţa stă în utilizarea acestor ore de către fiecare dintre noi. Trebuie să învăţăm să profităm de fiecare moment, pentru că, dupa cum zicea John Lennon: “Viaţa este ceea ce se întîmplă în timp ce planificăm viitorul.”
Mulţumesc pentru că aţi reuşit să citiţi acest mesaj pînă la sfîrşit. Mulţi l-ar fi citit doar pînă la jumătate, “ca să nu piardă timpul” atît de valoros în această lume globalizată.
Articolul a fost preluat de pe site-ul : http://www.moldova-suverana.md/actualitate/