Motto: Cei ce au suficente motive sa se “dea mari“ pot fi modesti fara nici un efort, au doar nevoie de un motiv si un context pe masura propriei lor … lipse de “modestie”. In cele mai multe cazuri, reciproca nu este adevarata: “modestii “ raman “modesti” intru eternitate iar valoarea adaugata converge intotdeauna catre 0.
Cuvinte cheie:
„modestie” – un termen parsiv ce denota nu o calitate ci o atitudine ce-ti era ceruta in mod imperativ sau chiar impusa de “Educatia Gratuita”: nu iesi in evidenta, daca esti bun tine pentru tine ca sa nu ne enervezi (adica asteapta tu pana la Pastele Cailor cand vom binevoi noi sa iti recunoastem calitatile!), pleaca-ti capul si fa frumos in fata celui sus pus dar ignora-i si dispretuieste-i in tacere pe cei mai slabi.
modestie– termenul poate fi gasit in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane si nu are nici o conotatie peiorativa (adica il puteti copia cu incredere in caietul Dumneavoastra de “cuvinte frumoase”, daca asta va serveste la ceva).
V-am relatat intr-un articol anterior (http://www.acum.tv/articol/49247/) cum am inceput sa “ma dau mare” si v-am explicat, deasemenea, si de ce. Articolul in cauza se pare ca a avut ceva „succes” la “public”. Si nu neaparat fiindca a fost vizualizat de vreo 1471 de ori si s-au scurs pe marginea lui 28 de ecouri (unele foarte “iritate” ajungand pana la insulte “Aveți ceva probleme de caracter, dacă vă simțiți bine când cel de lângă dvs. se simte prost” – da, primii ce schimba dialogul constructiv pe insulte sunt… , ati ghicit, chiar “modestii”!) ci pentru ca, dupa parerea mea, a deranjat cateva atitudini tabu implementate cu succes de “Educatia Gratuita”: stai in banca ta, lasa ciocu’ mic, nu te mai contrazice, nu iesi in evidenta, capul plecat sabia nu-l taie, fa frumos cu cel mai suspus etc. Toate acestea pseudo-calitati erau frumos impachetate sub forma de … “modestie” si servite in mod constant drept tranchilizant al spiritului. A critica un termen, in cazul articolului http://www.acum.tv/articol/49247/ termenul de “modestie” nu este constructiv atata timp cat nu este propusa o alternativa viabila.
Deci iata ca am ajuns si la scopul acestui articol. Propun drept alternativa termenul modest (fara ghilimele) si il voi prezenta povestindu-va cateva episoade dintr-un ciclu mai lung intitulat “Fuga din Serai” (a nu se confunda cu faimoasa carpeta ce descrie “Rapirea din Serai”, carpeta pe care unii dintre dumneavoastra o priviti cu drag chiar acum cand cititi aceste randuri in ACUM).
Am ajuns in Centrul de Cercetare Paul Pascal gratie Profesorului Bothorel care m-a ”descoperit” la Universitatea Dunarea de Jos tocmai cand ma consolasem deja cu ideea ca nu voi face niciodata cercetare. Spre marea dezamagire si enervare a universitarilor galateni, Profesorul Bothorel mi-a oferit un post de stagiar masterand in laboratorul sau. Ajung astfel in laboratorul francez plin de incredere in fortele mele: “Educatia Gratuita” intretinuse in permanenta (si cu succes, toti credeam in aiureala asta!) mitul ca romanii sunt “mult mai bine pregatiti” iar lipsa de performante stiintifice remarcabile se datoreaza numai si numai lipsei de … “dotare” materiala, deci de “fonduri”. Adica, daca Romania ar avea fonduri suficiente atunci reviste stiintifice prestigioase precum Nature, Science sau Proceedings of the National Academy of Science ar publica doar in limba romana… In ignoranta mea provinciala de atunci, eram sigur ca voi cuceri vestul (incepand cu orasul Bordeaux, comuna Pessac) in primele doua saptamani de sejur… Neavand timpul necesar sa ma dadaceasca zilnic (si veti vedea cat de multa aveam nevoie aveam de fapt) fiind directorul laboratorului, Profesorul Bothorel m-a “arondat” unui doctorand “senior”, Jacques.
Asa ca am inceput sa lucrez cu Jacques… Jacques avea varsta mea, dar fiindca nu se impotmolise in “Educatia Gratuita” la Universitatea Dunarea de Jos din Galati, isi termina doctoratul in timp ce eu nici nu il incepusem macar si nici nu aveam vreo perspectiva clara sa il incep… In mai putin de o saptamana am ajuns practic la disperare: am realizat ca, fata de Jacques si colegii sai, eram un NIMENI in cercetare. Iar ei nu erau deloc “modesti” si mi-o spuneau in fata, degajat si cu zambetul pe buze: nu, nici vorba, problema nu se rezolva astfel. Voi ce ati studiat de fapt in Romania? La voi in Romania se face carte, sau voi studiati “Istoria Fizicii” in loc de Fizica? Evident, Jacques nu auzise nici de “modestie”, nici de “Educatia Gratuita”, el era doar un tanar stralucitor si lipsit de orice “modestie” – un muschetar al rationamentului fizic si al matematicii aplicate.
Venisem in Franta convins ca sunt mai bun “la teorie” decat tinerii francezi (asa umbla vorba prin spatiul mioritic, ca noi suntem mai buni, s-a dovedit a fi fala goala, traista usoara), fiindca am trecut prin “Educatia Gratuita” si am castigat cateva premii la olimpiade. Mare gresala. Tot ce Jacques rezolva zambind pe spatele unui plic in pauza de cafea eu rezolvam pe vreo 20 de pagini scrise marunt cam in… trei zile si trei nopti (de munca pe branci!). Ma pierdeam intotdeauna in detalii inutile. Nu vedeam padurea din cauza copacilor. Intelegeam toate calculele dar nu intelegeam ce este esential si ce nu este. Astfel, imi pierdeam noptile insiruind calcule fara cap si fara coada intamplandu-se uneori ca dimineata sa uit cu desarvire ce imi propusesem sa rezolv seara… Si o luam de la capat… dar tot in acelasi stil stupid, pagubos si lipsit de speranta. Jacques, in lipsa lui de “modestie”, imi lua peste picior modestia stiintifica de fiecare data cand avea ocazia: “E o problema foarte simpla, nu ai nevoie de integrale Lebesque aici, doar nu vrei sa omori un tantar cu un avion F16, ce naiba, fii serios, invata si tu oleaca de eleganta a rationamentului, nu mai fa fizica in stil “muncitoresc”!”.
Dupa trei saptamani, Jacques si-a pierdut rabdarea cu mine si mi-a spus-o in fata: “Uite care este problema, nu cred ca putem lucra impreuna. Nu cred ca poti contribui ceva la proiect, cred ca ar trebui sa o lasi balta.”. Am simtit ca ma narui… Eu chiar credeam ca ca sunt suficient de bun! Am intrat val-vartej in biroul Directorului laboratorului spunandu-i ca vreau sa o las balta, ca nu ma simt in stare sa devin vreodata atat de bun ca ei. Ca m-am inselat crezand ca pot face cercetare. Si ca regret ca isi pierde vremea si banii pe bursa mea, ca nu voi putea contribui cu nimic la project. Profesorul Bothorel m-a invitat calm si zambitor sa iau loc. Tot zambind, ma intreaba glumet dar fara nici o urma de ironie: “Ce vrei sa te faci cand cresti mare?”. Ii raspund dintr-un suflet: “Cercetator!”. Profesorul zambeste patern si ma intreaba: “Ai ceva cunostinte de Mecanica Clasica?”. Pai cum sa nu? Pot rezolva ecuatii de tip Euler-Lagrange in coordonate carteziene, coordonate cilindrice etc. Specificati doar sistemul mecanic si va scriu imediat operatorul lui Lagrange asociat! Profesorul zambeste condescendent inca o data spunandu-mi: “Eu am o problema mult mai simpla de rezolvat, incuietoarea usii biroului meu a inceput sa dea rateuri, o poti repara? ”. O … incuietoare de usa drept problema de Mecanica Clasica? Isi bate joc de mine, cum vrea Profesorul sa scriu eu Hamiltonianul si Lagrangianul unei incuietori de usa, fie ea si usa biroului Directorului? Si din pacate, dupa cum eram obisnuit, am gandit cu voce tare si Profesorul mi-a sesizat uimirea si iritarea. In loc sa ma taxeze asa cum m-ar fi taxat cu siguranta fostii mei “dascali” galateni (mai exact cum ma taxasera in nenumarate randuri), imi explica foarte calm si afabil ce a vrut sa spuna de fapt. Ca daca nu inteleg suficient de bine ecuatiile Euler-Lagrange pentru a putea rezolva probleme de ordin practic, atunci aceste cunostinte sunt absolut inutile. Sunt doar un joc al mintii, ceva mai elevat decat completatul de integrame in tramvai dar… la fel de sterile si inutile.
Pentru a fi si mai clar, scoate un dosar enorm din seif si imi spune ca este dosarul de finantare al unui proiect de vreo cateva milioane de franci (FRF). Stiind bine ca bursa mea de masterand era exact 5500 FRF, raman evident cu gura cascata (oare cate zerouri se pun la coada pentru a scrie numarul doua milioane, 4, 5 sau poate sase?). Imi explica ca este vorba de un proiect finantat de firma Rhodia pentru sintetizarea de “medicamente inteligente” pentru vindecarea cancerului. Cum asa, ecuatiile Euler-Lagrange pot … vindeca cancerul – eu stiam doar ca pot da dureri de cap? Profesorul zambeste mucalit si afabil ca de obicei: da, cred ca da, desi nu sunt sigur ca ecuatiile Euler-Lagrange iti pot gati si micul dejun, asta chiar trebuie sa o faci tu insuti sau sa te insori cel putin! Si imi explica. In cadrul acestui proiect vor sintetiza particule sferice de gel (precum gelul de par, pare simplu nu?) ce incapsuleaza atat substanta chimica ce ataca “frontal” tumoarea distugandu-i in mod progresiv celulele si stopandu-i astfel cresterea cat si un cristal lichid sensibil la campuri magnetice (o substanta feromagnetica de fapt) ce va juca rolul unui sistem de propulsie si autodirectionare in circuitul sanguin. Astfel, magnetizand tumoarea, mica capsula se va “orienta” in circuitul sanguin catre tumoare fiind “atrasa” de aceasta. Odata ajunsa in vecinatatea tumorii, capsula protectoare de gel se va autodistruge datorita temperaturii ridicate a tumorii (tumorile canceroase au o temperatura mai ridicata decat media temperaturii unui organism sanatos) eliberand produsul chimic ce va “ataca” tumoarea. Evident, ma simt complet pierdut in fata unei viziuni de talia acesteia… Baigui ca un scolar: “Dar, cum poate fi realizat ceva atat de nebunesc: e genial, parca este un roman SF – dar asa ceva trebuie sa mai astepte inca o mie de ani ”. Zambind oarecum patern, Profesorul imi raspunde calm dar ferm. Nu, nu mai trebuie sa astepte decat pana ma pensionez eu, adica doi ani. Folosind in mod inteligent teoria membranelor pe care am fondat-o in anii saptezeci putem transforma acest vis in realitate. Avem toate armele pentru a ataca acest proiect, le-am construit noi insine pe durata ultimilor treizeci de ani. Cu efortul sustinut a multor generatii de studenti pe care i-am indrumat. Daca ai avea si tu instrumentele necesare, mi-ai putea repara acum incuietoarea de la usa biroului, e mult mai simplu decat a vindeca cancerul! Ati remarcat ca Profesorul se “dadea mare” (potrivit standardelor si definitiilor mioritice, desigur)? Chiar, fiindca veni vorba, o fi existand cineva cu un palmares stiintific similar in Romania, poate vreun ministru, poate vreun mare rector – glumeam, stiu ca este o intrebare suparatoare? Desi veti spune unii ca Profesorul se dadea mare, dar cercetarea lui a salvat in mod indirect vieti omenesti, poate si a celor ce i-ar reprosa clasica “lipsa de modestie”. Despre “modestia” in cauza nu stiu ce contributie in valoare adaugata o fi avand si nu ma mai obosesc sa o caut. In contextul bolii nemiloase numita cancer ce alegeti deci, “modestia” sau sansa unei vindecari lipsite de orice “modestie”? Scriu vindecare lipsita de orice “modestie” fiindca boala la care ma refer nu este nici “modesta” si nici miloasa, curma milioane de vieti anual in ciuda a bilioane de dolari investiti in cercetare…deci orice tentativa, oricat de mica, de a-i veni de hac este un act de curaj suprem.
Si cand am inteles dimensiunea acestor lucruri, dimensiunea persoanei din fata, am devenit modest. Fara ghilimele. Lectia Profesorului a fost poate cea mai importanta lectie pe care am avut sansa si onoarea sa o primesc vreodata. Am inteles atunci de ce rationamentul stiintific simplu si elegant este de fapt … cel mai sofisticat si cel mai greu accesibil mintilor “modeste”. De fapt, lectia Profesorului era mult mai universala. Intelesesem printre altele si dupa multi ani de la prima lectura a celor Trei Muschetari de ce …muschetarii preferau spadele usoare, subtiri, lungi si flexibile (deci aparent inofensive) batei ciobanului mioritic. I-am multumit Profesorului si, linistit de data acesta, i-am promis ca voi invata lectia simplitatii, ca voi lasa bata mioritica si voi deveni muschetar. Ca voi incerca sa imi organizez ideile si rationamentele in cel mai simplu mod cu putiinta, dar… sub nici o forma mai simplu de atat. Si inca ma mai stradui sa tin aceasta promisiune, de dragul studentilor mei ce trebuie sa invete de la mine cel putin atat cat am invatat eu de la Profesorul Bothorel. Fiindca oricine iese din Complex Fluids Laboratory nu are voie sa fie “modest” dar, ocazional si daca are suficiente motive, poate fi modest!
Epilog:
– Profesorul, pensionat de multi ani, s-a mutat anul trecut intr-un nou apartament. Dupa aproape cincisprezece ani, am reusit in final sa raspund corect “la lectie” si la provocare lansata in biroul sau: i-am instalat toate usile din apartament si le-am verificat balamalele si incuietorile folosind drept unic instrument legatura de chei pe care o port in permanenta in buzunarul drept al blugilor rupti. Cu acelasi zambet cald si cu aceeasi bonomie imi spune molcom: ei…, cred ca ai devenit deja cercetator, hai sa iti ofer un ceai chinezesc! Apropos, ai citit ultima carte a lui Max Gallo?
– Cu Jacques am reintrat in contact dupa vreo zece ani cred. Citise un articol pe care il publicasem in Physical Review Letters si m-a sunat oarecum contrariat. “Cum dracu‘ ti-a venit nebunia asta de experiment in cap? De unde ai scos tehnica asta de masura? Ai inebunit cu totul?”. I-am raspuns scurt: ti-am urmat doar sfatul, Jacques, am invatat lectia simplitatii de la tine, iti multumesc pentru a nu fi fost “modest”, altfel as fi ramas eu …modest. Si Jacques mi-a citat favorabil articolul in cateva din publicatiile sale. Adica, exact cum trebuie sa se intample intre modestii ce nu sunt “modesti”.
N-ai fost niciodata modest si mai mereu ti-ai complicat demonstratiile inutil. Si nu e nici o legatura intre cele doua concepte. In plus, asa sunt europenii, plini de ego afurisit! Sunt buni si nu se sfiesc sa ti-o fluture pe la mustati – face parte din cultura continentului cu ifose :)) Asta nu ii face neaparat simpatici. Pe celalalt continet (sic!), am vazut doctori, cu multe articole publicate, modesti dupa definitia de dictionar. Si care iti explica orice cu rabdare si fara condescendenta. In opinia mea astia sunt atat de buni, incat nu mai simt nevoia sa demonstreze nimic.
Am clicked pe „Omnia” si m-a transportat la un site cu un articol intitulat”Ce caut eu in viata mea?” Nu l-am citit, dar mi-a venit un raspuns: Ce cautati dv in viata Dlui Burghelea?” Il cunoasteti personal? Si pt care motiv ar trebui sa fie modest?
Modestia nu serveste la nimic in societatea noastra. Nu stiu pe ce continent locuiti dv., dar in SUA modestia se aplica in familie si cu prieteni, nu in viata de business. In business, daca esti modest, pierzi.
Da, il cunosc personal. Am fost la scoala impreuna. Am fost colegi de clasa. M-a ajutat sa recuperez materia de fizica mecanica din clasa a 9-a deoarece lipsesem cateva saptamani cat a durat operatia de apendicita si convalescenta. Am trait 7 ani in SUA, unde am studiat si am intalnit in mediul academic cu precadere oameni buni. Nu fara orgolii, dar sincer interesati sa te luminezi mai curand decat sa te faca sa te simti mic. Dumneavoastra comentati comentariile sau articolul?
S-ar putea crede, după citirea articolului, că „ei” ar fi mai speciali și „noi” rupți de realitate. Nici pe departe așa ceva: lecția se aplică indivizilor din toate popoarele și națiile lumii, face parte din procesul de maturizare a gîndirii unui profesionist.
Din cele 6 nivele ale învățării (1 memorare, 2 înțelegere, 3 aplicare, 4 analiză, 5 evaluare și 6 creație) școala te duce, cu mult noroc, pînă la marginea de jos a nivelului 3. În rest trebuie să „furi” (alt cuvint ce merită un articol) singur meseria.
Dacă înțelegi cît de puțin ști (orice picior…) ai o șansa spre un pas înainte.
Nu știu de ce articol îmi aduce aminte de fasolea lui Moromete: o fi morala articolului sau stilul extraordinar al autorului?
@Wanda Lucaciu : „Modestia nu serveste la nimic in societatea noastra … In business, daca esti modest, pierzi.”
Depinde. Una este să-ţi cunoşti valoarea şi să-ţi scoţi în evidenţă capacităţile şi talentele în măsura în care sunt reale şi numai atunci când este nevoie, iar alta este să fii lăudăros şi fanfaron. Valabil şi în business.
Cred si eu ca intelectualul si specialistul adevarat e cel care poate imbunatati ceva, concret, in preajma lui, in preajma noastra. Sterilitatea e cuantificabila, adesea, prin fabulatiile din jocul cu margelele de sticla, in lumile paralele.
In aceste conditii, omul steril e lipsit de modestie, chiar arogant, pentru a-si pazi incompetenta. Omul creativ, intr-adevar dedicat, n-are timp de fatuitate. El poate fi grabit in maniere, lipsit de abilitati explicative (caci isi urmareste absorbit tintele). Dar nu arogant.
Draga Omnia,
Ai intru totul dreptate in tot ce scrii despre mediul academic nord american. Fiindca, intamplator, am predat Ecuatii Diferentiale studentilor din University of British Columbia vreme de 7 semestre, pot confirma ca petreceam in fiecare Vineri 6 ore de … „Office Hours” (obligatia mea contractuala era de 2 or pe saptamana) pe parcursul carora explicam in modul cel mai familiar cu putiinta orice mi se cerea raspunzand uneori unor intrebari de genul „I got some small questions, can you explain for me once more Chapter 4 from the book of Stewart?”. Nici unul dintre ei nu a plecat dezamagit din biroul meu, doar eu luam ultimul autobuz catre orele 22 pentru a ajunge acasa si manca o cina rece…
Desi eram istovit de aceste „extra hours” oferite in mod voluntar, nu cred sa fi lasat de inteles vreunui student ca ce explicam ma plictisea ingrozitor in realitate…
Daca i-am facut sa se simta mici, poti vedea pe Rate of My Professor ce scriu fostii studenti… eu tot ce stiu este ca i-am facut doar sa treaca anul chiar si atunci cand batalia parea fara speranta (si cazurile nu au fost putine, dar au fost rezolvate). Si eram pentru ei doar Teo, adica eram accesibil oricui si la orice ora, pana in punctul in care ajunsesem sa muncesc si Sambata si Duminica pentru a recupera orele de cercetare (pe care le petrecusem in timpul saptamanii ajutandu-mi studentii).
Nu stiu daca ceea ce am facut intra in categoria semantica modest sau „modest”, stiu doar ca a fost o munca istovitoare si ca ei au apreciat-o si isi amintesc inca de mine.
Exact cum iti amintesti si tu acum de problemele cu forta de inertie pe care ti le exemplificam in clasa a noua cu… autobuzul ce ne arunca cu nasul in geam la curbe…
In final, sa separam lucrurile. Povestea cu modestia a fost adresata doar prostiei fudule, acea prostie fudula ce face ca in Romania sa nu existe o lume academica respectabila precum pe cea Nord Americana pe care o evoci. Acea prostie fudula ce a dus pe multi ca mine in pragul disperarii si a creat lumea lui Dorel , Marean si „rectori” plagiatori si nuli.
Sunt de acord ca modestia devine ceva natural atunci cand traiesti intr-o lume normala, precum cea in care se intampla sa traiesc de vreo 15 ani…
Tocmai de aceea titlul articolului este in limba Romana.
Dl AlexL, nu m-am referit nici o clipa la laudarosie sau fanfaronism.Amindoua „calificatii” sint detestabile.
M-am referit la faptul ca daca omul nu-si pune singur cartile deschise pe masa si arata la alti businessmen capabilitatile sale, nimeni altcineva nu-i va scoate in evidenta cine este si cit de calificat este in ramura respectiva.
On the other hand, daca o persoana trimbita ce grozav/grozava este si nu are nimic la baza, poate sa fluiere cit vrea ca adevarul se va vedea imediat.
Eu ma refer la faptul ca o persoana nu trebuie sa fie modesta,atita timp cit calificatiile pot fi verificate.
Acest articol imi aminteste de cea mai grava eroare pe care am facut-o in viata mea, si anume de a ma considera grozav pentru ca am reusit sa fiu premiantul clasei in toti anii iar ulterior, ca student, contrariat de perspectivele pe care le aveam, sa trec cu zece materiile care me interesau iar la celelalte sa iau note acceptabile dar fara sa invat mai mult de doua zile inainte de examen. Am ramas „modest” in performante pentru ca m-am comparat doar cu „cei din satul meu”, nu m-am luptat cu realitatea care cere cunoastere profunda si creativitate, nu m-am luptat cu mine insumi pentru a ma autodepasi. Pe cat poate fi de utila modestia in raporturile cu ceilalti, pe atat este de daunatoare in relatia cu tine insuti.
Stimate Domnule Satmareanu,
Din pacate, „noi” (sau poate ar trebui sa scriu „ei”) suntem (sunt) rupti de realitate. Fiindca traiesc intr-o lume ireala, moralmente corupta si total necompetitiva in ceea ce priveste viata academica, sa o numesc mai degraba „piata gandirii”. Protejati de armura de tinichea ruginita a „modestiei”, „respectul” fata de etate, „respectul” fata de functie ei nu contribuie valoare adaugata pe „piata gandirii”. Dar au rectori ce publica mai modest decat autorul lipsit de „modestie” al acestui articol dar castiga mult mai putin modest decat acelasi inculpat. Din bani publici, desigur, adica taxele Dvs.. Spun modest fiindca pleiada de articole pe care le publica in „Analele Universitatii X” nu prea valoreza nici cat o ceapa degerata. Pe scurt, e vorba de prostia fudula combinata cu lipsa de standard moral ce trag impreuna Romania la fund mai abitir ca un bolovan. Prostie fudula ce a inventat zeci de anticorpi impotriva creativitatii, curajului de a spune lucrurilor pe nume, dorintei de progres.
Unul dintre acesti „anticorpi” este chiar „modestia” la care ma refer in articol (va rog revedeti Motto pentru definitia adoptata) prin care se poate inchide gura in mod sistematic creativitatii, prin care se poate… stinge lumina .
Si lumina… cred ca este aproape stinsa: ciobanii fotbalisti reprezinta Romania in Parlamentul European, analfabetii cultivati cu „almanahe” organizeaza vanghelioane, potentialii ministri isi trec Stanford in CV numai ca Stanford nu a auzit de ei, rectori ce castiga trei salarii ale unui lipsit de modestie ca mine plagiind de pe aici si de pe acolo etc.
Da, „ei”, restul lumii normale, sunt mai speciali. Tocmai prin simplul fapt de a fi… absolut normali: la ei aberatiile enumerate mai sus sunt imposibile – ciobanii si dementii nu ajung sa ii reprezinte in Parlamentul European, ajung de obicei la cea mai apropriata sectie de Politie.
Pentru a concluziona, pledoaria mea impotriva asa zisei „modestii” menita doar sa stinga orice urma de inventivitate, de schimbare se adreseaza doar prostiei fudule ce decide fiece guvernare.
Daca as scrie acelasi articol in engleza, franceza, rusa sau ebraica, cred ca nimeni nu ar intelege despre ce vorbesc. Poate fiindca „ei” chiar sunt mai speciali. Tocmai de aceea am scris in limba Romana. M-am adresat doar unui anume public.
@Wanda Lucaciu:
„M-am referit la faptul ca daca omul nu-si pune singur cartile deschise pe masa si arata la alti businessmen capabilitatile sale, nimeni altcineva nu-i va scoate in evidenta cine este si cit de calificat este in ramura respectiva.”
Şi dacă omul nu-şi pune singur carţile deschise pe masă etc., dv. numiţi asta ‘modestie’, iar dacă o face atunci este ‘lipsă de modestie’?!?
Mie mi se pare evident că înţelegem în mod diferit acest cuvânt. Cf. DEX, sensul relevant în acest context este ‘lipsit de îngâmfare’; eu am mai adăugat ‘lipsit de lăudăroşenie şi fanfaronadă’. Ar rezulta că, după dv., dacă omul îşi pune carţile deschise pe masă etc., atunci este îngâmfat / lăudăros / fanfaron ??
Tot aşa, când aţi scris:
– „in SUA modestia se aplica in familie si cu prieteni”
– „[dar nu] in viata de business. In business, daca esti modest, pierzi”,
care este definiţia ‘modestiei’ pentru care ambele propoziţii sunt adevărate? Eu cred ca nu există aşa o definiţie!
@Stefan N. Maier
Cuvântul „modest” mai are şi un cu totul alt sens – de „mic”, „redus”; „performanţele modeste” pot fi rezultatul, printre altele, al lipsei de ambiţie, sau de repere comparative. Interesant mai este şi faptul că, în dicţionarele mele, „ambiţios” nu figurează printre antonimele lui „modest”.
Domnule AlexL,
In calitatea de autor al articolului mi-am asumat responsabilitatea de a folosi cele doua sensuri definite in Motto:
“modestie” – un termen parsiv ce denota nu o calitate ci o atitudine ce-ti era ceruta in mod imperativ sau chiar impusa de “Educatia Gratuita”: nu iesi in evidenta, daca esti bun tine pentru tine ca sa nu ne enervezi (adica asteapta tu pana la Pastele Cailor cand vom binevoi noi sa iti recunoastem calitatile!), pleaca-ti capul si fa frumos in fata celui sus pus dar ignora-i si dispretuieste-i in tacere pe cei mai slabi.
modestie- termenul poate fi gasit in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane si nu are nici o conotatie peiorativa (adica il puteti copia cu incredere in caietul Dumneavoastra de “cuvinte frumoase”, daca asta va serveste la ceva).
Deci… ce doriti sa elucidati de fapt in ecoul Dvs.? V-am adresat aceeasi intrebare in repetate randuri, aveti ceva de spus pe marginea articolului, sau deturnarea sensurilor initiale este amuzamentul Dvs. zilnic?
In caz afirmativ, imi permit sa va invit, politicos, sa va amuzati altunde.
Domnule Burghelea,
Scrieti sistematic „Stanford”, cand in CV-ul cu pricina scria cat se poate de clar „Standford!”
Din pacate, am ajuns la concluzia ca pe plaiurile noastre multi oameni competenti si valorosi sunt tinuti sub obroc de sefii lor ierarhici incompetenti, grandomani si, mai ales, agatati ca scaiul de putere si insurubati in sistem, astfel incat ceilalti – modesti pentru, ca se compara cu cei valorosi in profesiunea lor, si decenti, repugnandu-le exhibarea valorii proprii – nu au alta sansa decat sa plece din tara (daca sunt suficient de tineri pentru asta…). Din cate am observat, majoritatea celor care s-au „afirmat” au bube in ceea ce priveste competenta, chiar daca la prima vedere nu se observa. Iar acum, dupa impunerea (nici eu nu stiu prin ce minune!) unor criterii internationale pentru clasificarea performantei stiintifice si educationale ale universitatilor, se pare ca va urma „la loc comanda”.
Felicitari autorului pentru acest articol incisiv si oportun, publicat intr-o perioada in care in Romania se culeg roadele „Educatiei gratuite” in cazul catorva potentiali/viitori ministri.
Iar cand te gandesti ca e vorba despre ministri ai Educatiei, dezamagirea si amaraciunea este si mai mare. De la greseli de ortografie pana la plagiat, „competentii” alesi sa educe tanara generatie, nu se dau in laturi de la nimic, pentru a-si crea CV-uri stufoase, imagini false, care se vor risipi la primul contact real cu lumea „de dincolo”.
Peste tot in lume sunt oameni valorosi, competenti, nu se poate contesta acest adevar. Competenta, valoarea trebuie insa validata.
Revenind la Romania, la comentariul pe care l-a facut doamna Ghita, pun si eu o intrebare: daca tinerii valorosi nu sunt lasati sa se afirme, cum stim ca ei sunt „valorosi”? Care este instanta care ii declara modesti, decenti si valorosi? Si daca intr-adevar exista o astfel de instanta, cine a acreditat-o, „Educatia Gratuita”?
Valoarea tinerilor este validata prin performantele la olimpiade, concursuri,festivaluri, competitii nationale si internationale in diferite domenii, articole publicate in reviste din tara si strainatate. Sistemul Bologna a introdus niste criterii generale pentru echivalarea creditele din diferitele universitati europene si multi studenti din Romania fac stagii la aceste universitati…Cam astea sunt „instantele” care le valideaza …valoarea. Din pacate clasa politica e alcatuita din cei care nu cerceteaza si nici macar nu ii invata pe altii, ci conduc – asa cum i-a definit Murphy.
Majoritatea celor ce au obtinut performante remarcabile la Olimpiade (festivalurile nu le includ fiindca imi amintesc de Cantarea Romaniei si de Cenaclul Flacara) au plecat. Fiindca, sistemul „Educatiei Gratuite” in intreaga sa splendoare morala si intelectuala le-a suierat scurt printre dinti: lasati figurile, nu mai fiti voi asa de „speciali”, „daca as fi mama ta te-as sfatui sa fii mai modesrt” etc. Astfel, foarte putini Olimpici au ramas… Deci, desi criteriul „performantei” va mai fi existand inca, subiectii acestui criteriu si-au luat lumea in cap – adica nu prea mai sunt pe acolo. Exact ca si mine.
Dar sa vedem partea comica a lucrurilor… „Standford” tocmai a fost schimbat pe … plagiat. Aceasta este adevarata imagine a „Educatiei Gratuite”….
Si nu e vorba de „clasa politica”, fiindca politicienii nu pica din cer, de pe Marte. Este vorba de o mentalitate ce naste acesti politicieni. Politicienii oricarei tari reprezinta o medie statistica a unei mentalitati. O mentalitate care, in contextul de fata, l-a creat pe marean, pe jiji. Aceeasi mentalitate ce m-a facut pe mine sa imi iau lumea in cap, si pe multi altii de fapt.
O mentalitate fara de care… eu nu as fi scris articolul de mai sus iar Dvs. nu ati fi scris ecourile de mai sus. Asta, asa, ca sa fim modesti la urma urmei!