ACUM.TV

Până acum, în rubrica “Perspective spirituale” au apărut articole legate de spiritualitatea creştină şi iudaică. Pentru a umple un gol, pentru a face cunoscută şi spiritualitatea indiană şi aspectele ei psihologice, m-am adresat unei specialiste în domeniu, scriitoarea şi traducătoarea Viorica Weissman din Ierusalim, o bună şi veche prietenă, editoarea revistei de spiritualitate indiană “Chemarea”, în limba română, difuzată în România, Israel şi alte ţări. La propunerea Vioricăi Weissman continuăm incursiunea în spiritualitatea indiană cu articolul:

Sri Ramana Maharshi şi mesajul său omului modern (*)

Dr. C.G. Jung  (1875 – 1961)

Sri Ramana este un adevărat fiu al pământului indian. Este ingenuu şi, în plus, ceva de-a dreptul fenomenal. În India, el este cel mai alb punct al unui spaţiu alb.

Carl Jung

Ceea ce descoperim în viaţa şi învăţăturile lui Sri Ramana  este tot ceea ce India are mai pur;  cu suflul său de eliberată de lume şi eliberatoare umanitate, este un psalm al mileniilor. Această melodie este construită pe un unic, măreţ motiv care, într-o mie de reflexe colorate, se regenerează în interiorul spiritului indian, melodie a cărei recentă încarnare este  Sri Ramana însuşi.

Identificarea Sinelui cu Dumnezeu va apărea europeanului şocantă. E o Realizare specific orientală, aşa cum este exprimată în spusele lui Sri Ramana. Psihologia nu poate să aducă nicio contribuţie suplimentară, cu excepţia observaţiei că a-şi propune un astfel de lucru este cu mult în afara domeniului ei. Cu toate acestea, indianului îi este clar că Sinele ca Sursă spirituală nu e diferit de Dumnezeu; şi, în măsura în care un om sălăşluieşte în Sine, el nu este numai conţinut în Dumnezeu, ci  este Dumnezeu însuşi. Sri Ramana este destul de clar în această privinţă.

Scopul practicilor orientale este acelaşi ca ale misticismului occidental: focusul este mutat de la „Eu” la Sine, de la Om la Dumnezeu. Aceasta înseamnă că „Eul” dispare în Sine iar Omul în Dumnezeu.  Un efort similar este descris în exercitia spiritualia în care „proprietatea personală”, „eul”, se subjugă în cel mai înalt grad posibil posesiunii lui Christos. Sri Ramakrishna a adoptat aceeaşi atitudine cu privire la Sine, numai că la el dilema între „Eu”  şi „Sine” se apropie ceva mai mult de prim plan. Sri Ramana declară fără şovăire că adevăratul scop al practicii spirituale este disoluţia „Eului”.  Ramakrishna, cu toate acestea, manifestă o atitudine oarecum ezitantă în această privinţă. Deşi afirmă: „Atâta timp cât simţul eului dăinuie, tot atât adevărata Cunoaştere (Jnana) şi Eliberare (Mukti) sunt imposibile”, trebuie să admită însă natura fatală a lui ahankara (ego).  El spune:  „Cât de puţini pot obţine această uniune (samadhi) eliberându-se de „Eu”!  Foarte rar este posibil. Discută cât de mult vrei, izolează-te fără încetare şi totuşi acest „Eu” încă se va mai reîntoarce la tine mereu. Taie astăzi plopul şi mâine ai să descoperi că formează lăstari noi.  Când într-un final descoperi că acest „Eu” nu poate fi distrus, lasă-l să rămână „Eu” servitorul.” Cu privire la această concluzie, Sri Ramana este în mod sigur mult mai radical.

Relaţiile schimbătoare între aceste două entităţi, „Eul” şi „Sinele”, reprezintă un câmp de experienţă pe care conştiinţa introspectivă a Orientului l-a explorat într-un grad aproape inaccesibil omului occidental. Filosofia orientului, care este atât de diferită de a noastră, reprezintă pentru noi un dar de înaltă valoare, pe care, totuşi, „trebuie să-l obţinem pentru a-l stăpâni.” Cuvintele lui Sri Ramana însumează încă o dată elementele principale pe care spiritul indian le-a acumulat de-a lungul a mii de ani de contemplare a Sinelui interior; iar viaţa şi munca personală  ale lui Maharshi exemplifică încă o dată cea mai intimă strădanie a poporului indian de a găsi Sursa originală eliberatoare.  Spun „încă o dată” deoarece  India  stă în faţa pasului fatal de a deveni un Stat şi, prin aceasta, de a intra în comunitatea naţiunilor, ale cărei principii conducătoare au orice în programa  lor cu excepţia tocmai a „solitudinii” şi a păcii sufletului.

Naţiunile orientale sunt ameninţate de o dezintegrare rapidă a bunurilor lor spirituale, iar ceea ce le înlocuieşte nu întotdeauna poate fi considerat ca fiind ceea ce are mai bun mintea occidentală.  Prin urmare, înţelepţi de felul lui Sri Ramakrishna şi Sri Ramana pot fi priviţi ca profeţi moderni.  Ei nu numai că ne reamintesc de cultura spirituală a Indiei, veche de mii de ani, ci şi în mod direct o întruchipează. Viaţa şi învăţăturile lor formează un impresionant avertisment de a nu uita nevoile sufletului în mijlocul tuturor lucrurilor noi ale civilizaţiei occidentale, lucruri de o orientare predominant tehnico-materială şi comercială. Imboldul necontrolat de a obţine şi de a poseda în domeniul politic, social sau intelectual care răscoleşte pasiunea aparentă şi tulbure din sufletul occidentalului, se împrăştie în mod continuu  în Orient, ameninţând cu  consecinţe care nu sunt de trecut cu vederea. Nu numai în India, dar şi în China s-a pierdut deja mult din aceea în ce odată trăia şi înflorea sufletul. Cultura orientată spre exteriorizare a occidentului poate într-adevăr rezolva multe rele a căror eradicare pare a fi de dorit şi avantajoasă. Dar, aşa cum a arătat experienţa, acest progres este plătit prea scump, printr-o pierdere a culturii spirituale. Este fără îndoială mult mai confortabil să locuieşti într-o casă ordonată, curată, însă aceasta nu răspunde la întrebarea cine este locatarul acestei case, sau dacă sufletul său se bucură de o stare similară de ordine şi puritate, asemenea casei care deserveşte viaţa exterioară. Odată ce omul este pornit pe acumularea de bunuri exterioare, el nu va fi niciodată satisfăcut, după cum arată experienţa, cu simplele necesităţi ale vieţii, ci va continua să se zbată pentru un  mai mult şi mai mult, pe care, fidel prejudecăţilor sale, îl caută întotdeauna în lucruri exterioare. Uită complet că în pofida succesului exterior, în interior rămâne acelaşi şi, prin urmare, se plânge de sărăcie fiindcă posedă doar o maşină şi nu două ca alţii în jur.  Desigur vieţii exterioare   a omului i se aduc multe îmbunătăţiri şi înfrumuseţări, însă ele îşi pierd semnificaţia în măsura în care omul interior nu ţine pasul cu acestea. Provizia cu toate „necesităţile” este fără îndoială o sursă de fericire care nu e de subestimat.  Dar dincolo de ea, omul interior îşi ridică revendicările care nu pot fi satisfăcute de nici un bun exterior: şi cu cât această voce este ascultată mai puţin în vânătoarea de „lucruri minunate” ale acestei lumi, cu atât mai mult omul interior devine o ţintă a unui inexplicabil nenoroc şi a unei nefericiri de neînţeles în mijlocul unor condiţii de viaţă de la care cineva s-ar aştepta la ceva destul de diferit.  Exteriorizarea conduce la o suferinţă incurabilă, fiindcă nimeni n-ar putea înţelege cum cineva poate suferi din cauza propriei sale naturi. Nimeni nu e surprins de propria sa insaţietate, ci o priveşte  ca  pe  un  drept  al  naşterii  sale;  nu  realizează  că  unilateralitatea  hranei sufletului său conduce la cele mai severe perturbări de echilibru.  Aceasta este ceea ce constituie maladia occidentalului care nu îşi află odihna până ce nu infestează întreaga lume cu nesăţioasa sa nelinişte.

Ramana Maharshi

Înţelepciunea şi Misticismul Orientului au, prin urmare, multe să ne spună, presupunând că ele se exprimă în limbajul lor inimitabil.  Ar trebui să ne reamintească de ceea ce posedăm similar în propria noastră cultură şi am uitat deja, şi să ne direcţioneze atenţia la ceea ce am dat deoparte ca lipsit de importanţă, şi anume destinul fiinţei noastre interioare. Viaţa şi învăţăturile lui Sri Ramana nu sunt importante numai pentru indian, ci şi pentru occidental. Nu numai că ele formează o înregistrare de mare interes uman, ci şi un mesaj de avertizare către o umanitate care ameninţă să se piardă în haosul inconştienţei şi al lipsei de control.

 * Extras din introducerea pe care Dr. C.G. Jung a scris-o cărţii Dr-ului Zameer intitulată Der Weg Zum Selbst, Calea către Sine sau Viaţa şi învăţăturile lui Bhagavan Sri Ramana Maharshi. Traducere din limba engleză de Viorica Weissman.

Acest articol a fost publicat duminică, 13 mai 2012 la rubrica Perspective spirituale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.