Aproape in fiecare dupa amiaza de Sambata, pierd vremea pe malul raului Erdre cu Alma, cateaua mea Border Collie. Am nevoie de o astfel de evadare din cotidian, pentru ca saptamana care vine nu va fi deloc mai lejera decat cea care tocmai a trecut. Si Alma are nevoie de miscare. E un Border Collie si noi, in Nantes, nu avem oi – adica este saraca cainele nepotrivit la locul nepotrivit. Asa ca trebuie sa o duc pe malul raului ca sa ii “organizeze” pa ratoii ce-si fac nepasatori siesta. O las pe Alma sa fugareasca bietii ratoi si incerc sa citesc ceva. Azi am insa ghinion insa. Un grup de tineri zgomotosi vorbind o franceza argotica pe care o inteleg doar in proportie de 90 % imi intrerupe lectura. Baietii au fiecare in mana cate o cutie de bere ieftina, doi dintre ei fumeaza Marihuana. Alma ii priveste cu neincredere si maraie in surdina. Mirosul de Marihuana ii este cu totul nou si banuiesc ca fie o irita, fie o nelinisteste, fie ambele. Liderul grupului (aveam sa aflu in cateva clipe ca se numeste Pascal “Moi c’est Pascal, Mec!”) ma abordeaza direct: “T’a du feu, Mec?” (Ai un foc, tipule? ). Il aprind calm lui Pascal tigara. Alma incepe sa devina ceva mai increzatoare vazand ca nimeni nu ridica vocea si ca nimeni nu face miscari bruste – sper ca nu incepe sa-i placa mirosul de Marijuna.
Pascal se prinde imediat ca sunt strain desi nu imi poate “localiza” geografic accentul. Circumpsect si el precum Alma, ma ia la intrebari (incerc sa gasesc traducerea potrivita a francezei de cartier pe care o vorbeste Pascal). “Tu ce freci p-aicea? ”.
Ii raspund ca “nu frec nimic p-aici”, ca am scos-o doar pe Alma la plimbare, ca citesc o carte, ca ascult pe casti albumul Stalingrad al grupului german Accept si ca… una peste alta, nu deranjez pe nimeni cu absolut nimic.
Pascal mi-o spune verde in fata: “T’es chez moi, Mec, oubli pas ca!”.
Desi ma obisnuisem deja cu argoul lui, nu i-am inteles din prima afirmatia. M-am gandit ca ma avertizeaza doar ca am intrat pe teritoriul controlat de gasca lui unde, cel mai probabil isi vand ei drogurile. Am inteles totul pe dos de fapt.Pascal voia sa spuna cu totul altceva. Mi-a explicat deci ca sunt in Franta (o chestie pe care o stiu relativ bine, macar din cauza impozitelor usturatoare pe care le platesc cu stoicism).
“T’es sur ma terre Mec, la France c’est ma terre Mec, tu comprends?”. Da, acum am inteles. “Bien entendu, mon ami… Et alors?”. Pai, de ce te deranjeaza, draga Pascal, ca sunt in tara ta? Eu, de fapt, sa stii ca transpir din greu toata saptamana sa aduc un plus de valoare adaugata tarii tale, asa dupa puterile mele. In primul rand prin taxele pe care le platesc in mod onest desi ma ustura la buzunar, taxe de care beneficiezi si tu in mod indirect. Si nu numai. Nu vezi ca vorbsc limba ta (cu accentul de rigoare, desigur, fac si eu ce pot!), ca m-am integrat si ca am acceptat in totalitate modul vostru de viata?
L-am castigat pe Pascal. Incepe sa mi se destainuie. Imi spune ca provine dintr-o familie saraca si dezorganizata, ca s-a nascut in “Banlieu”. Ca l-au dat afara parintii din casa si ca acum numai bunica-sa ii mai asigura un acoperis deasupra capului. Ca din cauza saraciei a inceput sa vanda droguri. Dar ca drogurile l-au prins si pe el in capcana lor ticaloasa: a inceput sa fie si consumator, nu numai distribuitor. A fost trimis la dezintoxicare de vreo cateva ori, dar fara prea mult succes. Inca mai fumeaza, inca mai prizeaza si se teme ca sanatatea ii va juca curand o festa. Imi spune ca nu mai suporta viata sa de mizerie si ca s-a refugiat in Rap. Numele lui de scena este OPSY, doar ca nu a cantat niciodata pe scena ci numai prin cartier. OPSY imi face o demonstratie insitu. Imi cere un cuvant cheie ca sa-si inceapa spectacolul pe malul raului, audiat numai de o banda de vagabonzi francezi, de un “supravietuitor” al “Educatiei Gratuite” din Romania si o catea nascuta in Vancouver (si ea tot numai ochi si urechi!). Ii sugerez cuvantul cheie: Marine Le Pen.
Si iata ca Pascal “se produce” pe moment, pe malul riului Erdre, sub privirile atente dar ingrijorate ale Almei care nu intelegea prea bine ce se intampla (Alma nu intelege decat Engleza si asculta numai Heavy Metal de calitate, habar nu are de Rap!). OPSY improvizeaza despre viata amaratului de cartier (HLM), despre ipocrizia politicienilor, despre strainii care “fura” slujbele francezilor, despre Franta care “nu mai e a francezilor”.
OPSY spune in cantec, printre altele, cam ce spunea Marine Le Pen (dar fara nici un talent muzical) in timpul campaniei electorale ce tocmai s-a sfarsit.
Cantecul lui Pascal m-a intristat. Am descoperit in Pascal un tanar nefericit si dezorientat, un tanar care ajuns la periferia societatii cazand victima drogurilor si discursului nationalist “à la Marine Le Pen”. Un discurs pe care are impresia ca il intelege si ca ii va rezolva problemele. Astfel, Marine ii promite si lui Pascal o bucatica de Franta, atunci cand aceasta va fi restituita francezilor – desigur. Pascal, OPSY, nu are insa nici cea mai vaga idee ce bucatica va primi… Eu stiu insa ca o va primi fie intravenos, fie sub forma de pudra alba, si ma tem pentru el.
Desi Marine Le Pen nu mai are nici o sansa in ochii mei, fiindca nimic nu ii va putea schimba discursul mostenit pe linie paterna, Pascal mai are inca o sansa. O sansa sa scape si droguri, si de discursul nationalist. Fiindca incepe sa-i placa Alma, un caine canadian ce tocmai a “invadat” teritoriul francez pentru a fugari ratele de pe Erdre. Pascal intelege pana la urma ca eu nu am furat inca “La Terre de la France” la pachet si ca asistenta sa sociala si tratamentele sale de dezintoxicare sunt platite si din impozitele mele. Descoperim astfel subiecte de discutie comune. Fiindca ne facem amandoi “vinovati” de aceeasi banala normalitate la urma urmei. O normalitate pe care Marine Le Pen fie nu o intelege, fie o intelege pe dos. O normalitate de care Pascal are insa mare nevoie. Pana nu e prea tarziu.
Epilog
Ajuns acasa, descopar ca sotia s-a intors de la cumparaturi. Nimic rau in asta, daca nu ar fi cumparat si un ghiveci mare cu flori – achizitie de care este foarte mandra. Am estimat cu groaza ca astfel, aproape doua kilograme de “Terre de la France” tocmai au fost sechestrate de “straini”. Ma gandesc sa restitui “La Terre de la France au Francais“, exact asa cum zice Marine Le Pen, dar ma abtin. Nu de alta, dar locuim la etajul 5 si as putea rani vreun … francez, poate chiar pe Pascal, OPSY.
Doamne, numai de nu m-ar afla Marine Le Pen!
Stimate d-le Burghelea
Din cele ce citesc acum, cu câteva zile înainte de al doilea tur de scrutin al „prezidențialelor” din Franța, mai ales cu privire la faptul că Nicolas Sarcozy „a tras pe dreapta” și de-acolo îi face o curte asiduă Marine-i Le Pen, îl discreditează definitiv pe „Sarco”! Personal, numai pentru această nouă orientare, dacă aș fi cetățean francez, de-abia mi-aș pierde încrederea în el, și nu l-aș vota! Și asta, nu numai pentru „cârdășia” pe care o încearcă acum cu Madame Le Pen, ci pentru faptul că procedând astfel, după umila mea părere, își cam „dă arama pe față”, dezvăluindu-se ca un politician interesat exclusiv de a se menține la putere, fără să-i pese de ceea ce le datorează alegătorilor săi și nu numai. Ca și Marine Le Pen, de altfel.
Iată ce notează Hervé elie Bokobza, un evreu- francez, ale cărui convingeri politice sunt de stânga-centru:
„Pe Marine Le Pen o doare taman în cot de islamism, dimpotrivă, se simte perfect „servită” de acesta. Cine nu înțelege asta, înseamnă că n-a înțeles nimic din ideologia Frontului Național”. Islamismul este pentru Marine Le Pen ceea ce sionismul este pentru antisemiți!
Islamismul nu este pentru ea nimic altceva decât o scuză în plus pentru a-i arunca pe musulmani din Franța! În ziua în care va ajunge la putere, dacă ar ajunge, islamismul îi va servi de paravan pentru a-și arunca veninul contra tuturor musulmanilor”! Din câte știu, autorul se referă la destui musulmani nepracticanți din Franța, cetățeni onești, fără un partizanat politic încrâncenat.
În fapt, este, cred eu, o diversiune pentru a nu lua măsurile necesare asanării economico-sociale.
Prefer să nu mai comentez viitorul previzibil al tânărului Pascal, personajul real din articolul dv., fiindcă ar însemna să vă repet ideile, doar sub altă formă. Mai ales că naționalismul pe care vi l-a dovedit mi s-a părut într-o fază incipientă, reversibilă (citindu-vă articolul, m-am gândit că putea fi, Doamne ferește, și mai rău pentru dv. și pentru simpatica dv. membră patrupedă a familiei, Alma). Sper că acest lucru va fi foarte bine înțeles de cetățenii francezi, care peste o săptămână vor vota… pe cine trebuie!
Doamna Grindea, comportamentul lui Sarkozy (vanatoarea de voturi pe terenul extremei drepte) nu e nou, dar este inutil. Marine Le Pen tocmai a anuntat ca nu va sprijini pe nimeni in turul al doilea. Iar sondajele de opinie arata ca dintre votantii ei o treime nu vor merge la vot, iar dintre cele doua treimi care se vor exprima, doar doua treimi vor vota pentru Sarkozy, iar o treime pentru Holande. Cum aceleasi sondaje arata o impartire egala intre cei doi candidati a voturilor lui Bayrou din primul tur si peste 80% dintre votantii lui Melenchon votand pentru Hollande, Sarkozy nu prea are de unde aduna voturi pentru o rasturnare a situatiei.
Stimata Dna Grindea,
Trebuie sa confesez. Eu, de fapt, nu inteleg prea bine politica. Si totusi am indraznit sa scriu acest articol. Am „comis-o”, care va sa zica. Dar…, vorba mioritica, „esista” o „esplicatie”! Desi nu inteleg mecanismele politico-sociale prin care Marine Le Pen a obtinut un astfel de scor in primul tur, un scor ce pare sa ingrijoreze intreaga Europa si nu numai, eu il inteleg pe bietul Pascal. Victima sigura a acestui discurs de mucava: „La france au Francais! Vive la France!”. Eu ,de fapt, la bietul OPSY m-am gandit scriind aceste randuri. Desi o Franta „à la Marine” m-ar afecta si pe mine (in mod profund negativ), bietul Pascal este cel mai vulnerabil. De aceea am indraznit sa scriu pe o tema politica fara a intelege prea bine politica, deci… mi-am asumat riscul vorbitului dupa ureche.
Dar sa revin… am discutat „problema” si articolul de mai sus cu colegii de laborator. Ei sunt oripilati de rezultatul primului tur si, ii cred ca nu au contribuit la cele 18 procente ingrijoratoare… Mi-au explicat insa ca cei ce au votat Marine se impart in doua categorii: „defavorizatii”, precum pascal si indecisii care, neputand decide intre Sarkozy si Hollande au ales varianta de compromis….
Si, amicii mei mi-au explicat asta cu o oarece jena, fiindca le-am adus in laborator faimoasa vaza de flori din epilog spunandu-le ca … restitui „La Terre se La France”… Dupa cum spuneam in inceputul acestui ecou, eu la politica nu ma pricep. Dar mie imi pasa de raper, voi sa il ajut sa scape de droguri si sa nu-si termine viata in mod prematur intr-o clinica de dezintoxicare. Ma tem ca va trebui sa il bat pentru asta (si il voi bate cu siguranta – Alma ma va ajuta, desi violenta fizica este tot atat de tolerata de legile franceze ca si consumul lui de „substante”) si dupa aceea sa ii gasesc o slujba „cu ora” in Ecole Polytechnique. Si chiar am de gand sa le fac pe amandoua. Dupa cum scriam in articol, despre Marine Le Pen… nu cred ca mai am nimic de spus. Acum cei ca Pascal trebuie ajutati, ea sa se descurce!
In primul rand, felicitari lui Teodor Burghelea pentru acest articol – pe care il consider cel mai bun dintre articolele scrise de el – datorita subiectului, naratiunii si stilului cinematografic. Ce frumos epilog ar avea acest articol captivant, daca Pascal ar face cariera muzicala sau daca – ajutat de profesorul Burghelea – si-ar completa studiile si ar obtine o slujba onesta!
Textul e bun si real.
Din pacate, extrema dreapta prinde din ce in ce mai mult; si numai cine este/a fost acolo imi poate da dreptate. “T’es chez moi” intalnesti unde nu te astepti! Ce pot sa spun? Ma bucur insa sincer din toata inima ca Marine Le Pen nu a intrat in turul al doilea.
„Où sont ces papillons
Qui habitaient vos rêves ?”
cum bine spunea un amic francez strigand in gura mare: „La honte me monte au front.”… si adaugand o imagine veche de altadata, a localitatii sale, mesajului de pe Facebook, subliniaza: „Montmeyan. Ces rues où des hommes et femmes ont donné leur sang et leur liberté lors de l’insurrection du Var en 1851 pour que vivre la REPUBLIQUE”…
Un articol scris cu amaraciune dar si cu multa speranta. Autorul reaminteste cititorilor cat de importanta este comunicarea intre oameni, toleranta, acceptarea diferentelor. Conflicte, intretinute de cele mai multe ori artificial de politicienii lumii, atrag in primul rand simpatia tinerilor nestiutori, unii dintre ei aflati la periferia societatii. Exista insa speranta: acestia mai pot fi inca educati si salvati. Depinde de cei care se vor situa in pozitia de educatori si mai ales de ei, ca sa accepte ajutorul si mai ales….ADEVARUL. Felicitari pentru articol, pentru conversatia avuta cu tanarul „rebel”, pentru gandurile si intentiile nobile ale autorului.
Mi-as dorii foarte mult ca tinarul francez sa-si dea seama ca Teo Burghelea ar vrea sa-l ajute si sa-l indrepte pe calea buna. Teo ar putea sa fie un mentor si un prieten pentru acest tinar .
François Hollande are circa 52-53% din voturi (sondaje).