În 1927 şi, mai apoi, în 1929 apar cele două volume ale autobiografiei lui Mahatma Gandhi. Scrisă iniţial în gujarati, cartea a fost apoi tradusă în engleză şi revizuită de autor însuşi. Dincolo de nenumăratele referinţe strict locale, care pentru cititorul european rămân confuze şi ambigue, dincolo de trimiterile acestui text la o lume categoric incompatibilă cu sistemul social şi politic european, regăsim aici un pasaj a cărui înţelegere deschide perspective noi pentru priceperea convulsiilor prin care trecem astăzi, în anul de graţie 2012. Gandhi vorbeşte despre o eroare fundamentală pe care el, atunci, a avut puterea de a o recunoaşte, şi pe care noi, astăzi, riscăm să o repetăm: Hymalayan miscalculation. Când Gandhi îi invită pe indieni la nesupunere civică în sprijinul unei cauze altfel oneste, mişcarea ia proporţii şi se transformă într-una violentă, de necontrolat. Ceea ce, iniţial, deci, nu era altceva decât o luptă nonviolentă în sprijinul unor idei absolut onorabile, se transformă în chiar opusul ei, în băi de sânge şi confruntări directe, fizice, cu autorităţile.
Până aici, nimic nou. E, îndeobşte, cunoscut că masele, odată pornite masiv către mişcări de stradă, se abat de la scopurile iniţiale şi sfârşesc, nu de puţine ori, în huliganism. Ceea ce, însă, trebuie să fie subiect de reflecţie pentru noi sunt motivele pentru care Gandhi crede că acest lucru se întâmplă. Nu poţi îndemna către nesupunere civică decât acele mase care, înainte, au fost obişnuite cu respectul legii, spune el. Cu alte cuvinte, pentru a lupta împotriva unei ordini strâmbe, a unei legi strâmbe, trebuie ca luptătorul să fie, în prealabil, educat în respectul faţă de lege. Şi nu e vorba aici despre legi care implică valori morale. Ele sunt respectate în virtutea diferitelor forme de autocenzură (religie, morală etc.). Un om bine construit sau, de ce nu, bigot, nu va fura, indiferent daca va avea sau nu o lege de respectat. Există, însă, legi care nu implică puternice elemente morale. La acelea se referă Gandhi. La capacitatea unei comunităţi de a se construi în jurul unor norme, unde regula e nu discutarea legii, odată promulgată, ci respectarea ei. Într-o ţară ca România (nu e, desigur, un exemplu singular), în care eşti întrebat la orice pas dacă vrei sau nu factură sau bon fiscal pentru cine ştie ce bun achiziţionat, în care regulile de circulaţie sunt încălcate fără a avea nici măcar cel mai mic sentiment al vinovăţiei, într-o astfel de ţară, nesupunerea civică nu e altceva decât o catastrofă. Nostalgia pe care o au unii şi alţii la gândul că în nu ştiu ce spaţiu al Europei sunt posibile mişcări de protest de amploare pe când la noi nu, enervarea altora pe incapacitatea mişcării sindicale româneşti de a se articula în marşuri stradale semnificative, măcar cantitativ dacă nu şi calitativ, sunt, cred, fără temei. A avea în stradă oameni educaţi în spiritul descurcăroşeniei, al compromisului minor generalizat cu legea sau reprezentanţii ei echivalează cu o eroare de proporţii hymalayene, dacă ar fi să ne întoarcem la terminologia folosită de Gandhi.
Aşadar, când lideri politici sau sindicali, jurnalişti sau diverşi membri ai societăţii civile invită populaţia la acte de nesupunere civică, ar trebui poate să aibă în minte eroarea care, în cazul indian, a dus la victime şi violenţe: nesupunerea civică poate fi practicată numai în cazul în care cei care o practică sunt pregătiţi pentru ea. Altfel, boicoturile democratice fireşti în orice democraţie aşezată, adunările stradale şi protestele legitime pot trezi în societate impulsuri şi instincte incontrolabile. În zilele noastre, ele generează în mod direct apetenţa către naţionalism, xenofobie şi rasism. Pentru ca o societate să se revolte eficient, ea trebuie, în prealabil, să aibă conştiinţa respectului faţă de lege şi autoritate, altfel, excrescenţele mişcărilor stradale sunt de neevitat.
Obiecţia majoră care s-ar putea ridica este următoarea: dacă s-ar fi aşteptat ca societatea să fie pregătită în sensul celor afirmate de mine până acum, atunci nu ar fi fost posibile nici revoluţiile anticomuniste din Estul Europei şi nici cele din lumea arabă! Este, totuşi, aici vorba despre o cu totul altă paradigmă. A protesta împotriva unui regim care violează flagrant libertăţile fundamentale şi Drepturile Omului este o lege naturală a istoriei. Magma se acumulează şi erupe, aici nu sunt multe de spus. România, astăzi, ca şi Europa în ansamblul ei, nu se regăsesc în această situaţie. Ştiu că se vorbeşte la noi despre genocid comis de cine ştie ce guvern sau şef de stat, ştiu că se deplânge dictatura şi se folosesc cuvinte dure de fiecare dată când se descriu performanţele mediocre ale clasei politice conducătoare, oricare ar fi ea. Dar acesta nu e decât un abuz terminologic; bănuiesc că, la o analiză lucidă şi neviscerală, e destul de evident că nimic din ceea ce ni s-a întâmplat după 1989 nu poate fi aşezat sub umbrela genocidului. Aşadar, avântul revoluţionar de secol XIX sau cel de sfârşit de secol XX din ţările foste comuniste nu-şi mai găsesc astăzi justificare. Nu mai suntem acum în perioada în care revoluţiile, fie ele haotice şi violente, să fie mai necesare decât păstrarea status-quo-ului.
România nu are, astăzi, un suficient de îndelungat exerciţiu al democraţiei, încât să fie pregătită pentru mişcări stradale masive. Inevitabil, fie protestatarii, fie cei care vor trebui să respecte ordinea publică, vor aluneca spre exces. În recenta noastră istorie, nu s-au produs maturizările necesare, aşezările fireşti în matca normalităţii. Cu siguranţă, nu suntem la stadiul moral şi cultural la care se aflau indienii înainte de partiţia din 1946-1947, dar nici nu ne-am însuşit, în spiritul lor, mecanismele democratice ale lumii apusene. Dacă în state cu mult mai avansate pe acest drum, precum Marea Britanie sau Spania, excesul e încă posibil, nu e greu de imaginat cam care ar fi proporţiile sale în cazul României. Tocmai aici găsesc eu un important semn al inteligenţei colective româneşti postdecembriste; la nivelul maselor, nu s-a produs înflăcărarea, avântul revoluţionar la care incită de ani buni mulţi dintre formatorii noştri de opinie. În absenteismul la vot sau în lipsa apetenţei pentru importante marşuri stradale nu disting semnele unui imobilism civic condamnabil, ci, dimpotrivă, tocmai simptomul unei normalităţi pe care o redescoperim, încetul cu încetul. Iluzia că cetăţeanul e posesorul puterii absolute atunci când are în mână o ştampilă de vot, masivă la primele alegeri (86% prezenţă la vot în 1990), s-a risipit astăzi (58,93% prezenţă la vot la alegerile prezidenţiale din 2004). Ea a fost înlocuită de prezenţa în viaţa cetăţii în momente punctuale, precise (a se vedea mitingul de la Târgu Mureş, în sprijinul doctorului Arafat sau cel de la Bârlad, împotriva exploatării gazelor de şist printr-o anumită metodă discutabilă). Marile adunări cetăţeneşti din anii `90, în sprijinul unei forţe politice sau al alteia, nu mai pot fi posibile în zilele noastre. Comunistoidele coagulări de castă (mineri vs. intelectuali, spre exemplu), forme ale stupidei lupte de clasă ridicată la rang de instrument social, nu mai au nici ele aderenţii de altă dată. Şi toate acestea în condiţiile în care cei care ne vorbesc azi de pe ecrane, din paginile ziarelor sau din difuzoarele radiourilor şi le-ar dori din nou, confundându-le cu ceea ce ei numesc implicarea cetăţeanului în treburile cetăţii.
În aceeaşi logică bizară se înscrie şi admiraţia nedisimulată, aproape reverenţioasă, faţă de amplele mişcări stradale ale grecilor. Ni se dau, adesea, drept exemplu, fraţii noştri într-ale ortodoxiei, de parcă modelul lor de protest ar fi vreo culme de atitudine civică. Doar trecerea timpului ne va spune cu cât anume gestul lor a întârziat readucerea Greciei pe linia de plutire. Până atunci, îl avem pe Gandhi şi constatarea lui, aparent paradoxală, în esenţă de bun simţ: protestul împotriva unei legi strâmbe se exercită eficient doar atunci când protestatarul este crescut în spiritul respectării legii.
@Ovidiu Ivancu „admiraţia nedisimulată, aproape reverenţioasă, faţă de amplele mişcări stradale ale grecilor. Ni se dau, adesea, drept exemplu, fraţii noştri într-ale ortodoxiei, de parcă modelul lor de protest ar fi vreo culme de atitudine civică.”
Grecii au alt caracter-national, mai „balcanici”, mai iuti la manie, mai brutali si mai razbunatori. Cum sunt si sarbii dealtfel.
Romanii explodeaza greu, cu intarziere, de unde si admiratia lor pentru greci (pe fiecare il doare ce nu are). Iar ortodoxia nu are legatura cu subiectul.
Daca am avea un procent mai mare de aromani (macedo-romani) in tara ar fi alta dinamica politica. Dar asa, cu mamaligari devotati cum sunt daco-romanii, situatia e „bucuria guvernantilor” : nu au de ce sa se teama (prea mult, relativ fata de Grecia)
Ortodoxia are legatura cu subiectul, dar nu cu textul de fata.Aici, doar am afirmat ca grecii sunt fratii nostri intr-ale ortodoxiei, ceea ce e perfect adevarat. Nu stiu nici cum sunt grecii, nici cum sunt sarbii. In principiu, e greu de afirmat ceva despre popoare in corpore. Cat despre daco-romani care ar fi mamaligari in raport cu macedo-romanii, nici aici nu am ce sa comentez. Nu am nici lecturile necesare, nici informatiile necesare pentru a face astfel de afirmatii.Ideea era una singura: ni se dau exemplu grecii dar, si argumentele mele le gasiti in text, exemplul este prost pentru ca modelul grec nu pare a avea succes. Ba dimpotriva.
@OI –
„Nu am nici lecturile necesare, nici informatiile ..”
Va pot da citate din Iorga sau Capidan, poate cu alta ocazie, alt eseu.
„..modelul grec nu pare a avea succes.”
Nu are ? Au fost „iertati” de datorii de sute de miliarde de euro, si asta la o populatie de 10 milioane sau cat sunt.
Nu stiu cine sunt fraierii (probabil „nazistii” de la Berlin, as usual) dar in nici-un caz grecii. Iar noua ne tine Basescu discursuri sa strangeam cureaua, sa „nu lasam datorii nepotilor”.
Caror nepoti nu e clar dat fiindca in anii astia de criza rata natalitatii (si a casatoriilor) a scazut semnificativ fata de perioda (2000-2008) si cel mai probabil nu e doar ‘corelatie’ ci si ‘cauzatie’.
Imi puteti da citate din nenumarati alti oameni, cu nume mai mari sau mai mici. Problema, totusi, ramane; grecii si sarbii sunt asa si pe dincolo… cum poate fi definita o natiune de milioane de locuitori intr-o propozitie care sa-i cuprinda pe toti? Ma rog…
Cand vorbeam de modelul grecesc, ma refeream in text la protestele grecilor, care nu au ajuta tara in niciun fel. Cat despre iertarea datoriilor, situatia e mai complicata decat atat.Nu va imaginati Germania in situatia unui filantrop care iarta neconditionat datorii.
—„cum poate fi definita o natiune de milioane de locuitori intr-o propozitie care sa-i cuprinda pe toti ?”
Chiar pe toti desigur ca nu. Sunt si romani ateisti (0.1%) dar marea majoritate nu, asa ca (in acest sens) e corect sa spui ca romanii sunt un popor religios-crestin, ca ii defineste acest atribut (realtiv fata de etnicii Suedezi)
–protestele grecilor, care nu au ajuta tara in niciun fel.
Se ajuta pe sine nu „tara”. Daca nu ar fi facut scandal nu i-ar fi bagat nimeni in seama si doar s-ar fi „socializat” datoriile tarii.
Pe noi in schimb ne informeaza Basescu ce datorie avem de platit pe cap de locuitor.
Daca i-ar fi informat si pe ei politicienii, la vremea respectiva, catre ce deriva se indreapta, tot ar fi fost ceva. In cel fel protestele grecilor ii ajuta pe ei insisi? Cand traiesti din turism, castigand bani seriosi de acolo, cat de mult te ajuti daca faci o greva in domeniul transporturilor, de exemplu? Rodos, acum ceva vreme, era realmente o insula pustie. Consecinta? Un numar mare de localnici care ar fi putut trai relativ bine din turism, nu au mai putut beneficia de banii turistilor intr-o masura atat de mare ca in ultimii ani. Deci, in ce fel s-au ajutat? E doar un exemplu pe care il cunosc personal. Pot fi date mult mai multe.Va imaginati ca cineva i-a iertat de datorii pentru ca au iesit in strada? Tocmai, iesitul in strada a fost ulterior aprobarii unui plan de salvare a Greciei.
Cat priveste exemplul dvs. cu romanii care, fiind 0,1% atei, ne-ar indreptati sa spunem ca marea lor majoritate un popor religios, exemplul scartaie. Si asta pentru ca, in primul rand cifra nu e corecta (ati folosit datele unui sondaj controversat)si apoi, in cei 99,9% prezumati, nu toti sunt crestini, dintre crestini nu toti sunt practicanti, dintre practicanti unii sunt bigoti, dintre bigoti unii sunt crestini fundamentalisti, care citesc biblia in propria lor cheie provinciala. Lumea nu se imparte doar in atei si crestini. Prin urmare concluzia ca romanii sunt un „popor religios-crestin” e falsa. Si nu poate fi altfel, de vreme ce, revenind la oile noastre, oamenii sunt diferiti, domnule Ion Ionescu, a-i pune pe toti laolalta si a le aplica etichete de genul „darz”, moral, crestin, iuti la manie, brutali etc. e o eroare.Adjective de genul acesta se pot atasa indivizilor, nu colectivitatilor mari.
@Ovidiu Ivancu
„Va imaginati ca cineva i-a iertat de datorii pentru ca au iesit in strada ?”
Da, le-a fost clar si Germaniei si Frantei ca alternativa e colapsul si iesirea Greciei din UE-zona euro.
Cred ca daca ar putea da timpul inapoi tari ca Franta, Germania, Olanda nu s-ar mai aventura in acesta idee a Uniunii Europne. E un pact de sinucidere colectiva din punctul lor de vedere. Tari ca Grecia, si scumpa noastra patrie desigur, nu se compara ca standarde (nici economice, nici culturale) cu „Vestul”-propriu zis ci doar il trag in jos si pe el.
-Tocmai, iesitul in strada a fost ulterior aprobarii unui plan de salvare a Greciei.
Poftim ? Demonstratiile au inceput in mai 2010 cand s-au incercat introducerea primeloe masuri de austeritate, si au continuat non stop pana acum. Iar ultimul bail-out de 130 de miliarde a fost in feb. 2012. E un stantaj ordinar desigur, dar asta nu grecii sunt fraierii.
–oamenii sunt diferiti, domnule Ion Ionescu
stiu, domnule Ovidiu Ivancu, nici doi trandafiri sau doi caini nu sunt chiar la fel dar asta nu insemana sa refuzam sa formam conceptul de ‘trandafir’ sau ‘caine’-
Dvs. refuzati gandirea conceptuala, luati o pozitie de „nominalism extrem” si nu am de gand sa intru intr-o disputa filozofica.
In practica nimeni nu aplica o astfel de filozofie ci generalizeaza.
E esential daca e sa-ti folosesti si mintea cand iei decizii.
E legitim/adevarat sa spunem ca poporul roman e foarte religios (noi si Iranul cu asemenea scoruri, dar nu si suedezii), ca la specia umana simtul vizual distinge culorile (chiar daca mai apar si erori genetice la unii, Daltonism) dar nu e adevarat la alte specii (albine sau viespile vad monocrom), si asa mai departe.
E legitim si util, mai ales in explicarea unor fenomene sociale, de grup (etnic in cazul nostru). Si astfel ajungem la idea de caracter-national.
Domnule Ion Ionescu,
Nu va mai agitati inutil si incecrcati sa discutati cu calm. Tocmai ce am spus si eu ca grecii au iesit in strada dupa ce au aflat de masurile pe care trebuiau sa le adopte, urmare a planului de salvare pregatit pentru ei. Deci, nu e nicio contradictie aici.
Cat priveste ce ar face Franta si Germania daca am da timpul in urma, intram pe taramul speculatiilor si aici, din nou, nu am suficiente informatii sa stiu cu certitudine ce politica ar adopta cele doua tari in cazul in care ne-am intoarce in timp, avand experienta Greciei de azi. E un exercitiu speculativ neinteresant si care nu se poate fundamenta pe nimic.
Una este o afirmatie precum „la specia umana simtul vizual distinge culorile” si alta este a cataloga un popor, in masa, cu atribute de genul celor pe care le-ati folosit in primele dvs, mesaje. Suntem in registre diferite.Una e sa spun ca grecii, sarbii, romanii si, in general, specia umana, e bipeda si alta sa afirm ca daco-romanii (apropo, care daco-romani?) sunt mamaligari, macedo-romanii sunt mai nu stiu cum, grecii sunt mai brutali etc. Sper ca sesizati diferenta. Asociati, apoi, Romania si Iranul si faceti diferenta fata de … Suedia, bazandu-va pe cifra de „credinciosi” declarati. Un ghiveci total. Din nou va pripiti. Analizati contextele, nu cifrele seci, daca vreti sa ajungem la o concluzie rezonabila. Asta daca ar fi sa ne „folosim mintea”, cum spuneti dumneavoastra
@Ovidiu Ivancu „apropo, care daco-romani?”
Poporul roman se imparte in patru ramuri :
A- Nord Dunarenii (Romania/Dacia),
1. ramura „daco-roman” si care folosesc „roman/ruman” ca etnonim)
B-Sud Dunareni(Balcani)
2.aromanii (macedo-romani)-se auto-denumesc „armani” (si „ramani” cei din Albnia), dupa Razboiul Balcanic din 1913 multi au venit in Romania- nu clar cati sunt, ~150000 probabil. Majoriatea sunt in zona Constanta-Tulcea ( Gheorghe Hagi, Gigi Becali, Ion Caramitru sunt aromani, Toma Caragiu si Alexandru Xenopol au fost aromani)
3.megleno-romani, e un articol despre ei in ACUM -http://www.acum.tv/articol/8355/ )
4.istro-romanii
Intre ei sunt diferente lingvistice de tip dialect (nu grai), si diferente de caracter/psihologie a sub-grupului etnic..lucru recunoscut de cei care i-au studiat din perspectiva antopologica (Th.Capidan- aroman si el)
Poate ne scrie mai multe despre asta Dorin Lozovanu
Foarte bine. Insa, care e legatura cu subiectul? Dvs. vorbeati de daco-romani, care ar fi mamaligari. Ii aduceati in discutie in contextul actual, de secol XXI. Deci, asta era sensul intrebarii mele: care sunt daco-romanii astazi? Puteti dvs. identifica cu precizie daco-romanii,pentru ca mai apoi sa le aplicati si eticheta de mamaligari?
Deci, mamaligarii daco-romani sunt rai si macedo-romanii sunt buni. Schematizare excesiva. Daca macedo-romanii mai pot fi identificati cu oarecare acuratete, daco-romanii sunt mai degraba o notiune istorica. Imi aduceti aminte de vremea cand eram copil si, in clasa, ne identificam pe unii ca fiind romani si pe altii ca fiind daci dupa forma urechilor. Haideti sa fim seriosi!
@Ovidiu Ivancu-Puteti dvs. identifica cu precizie daco-romanii ?
Uneori da, cu usurinta.
Probelma e ca alteori nu. E o problema/dilema cunoscuta.
Un poem faimos pe tema asta :
„Cine-i ungur?/ Ki a magyar? (1947/A.Wass)
Deci, cine-i ungur, prietene?
Tu, sau eu? Sau al treilea?
Hai sa decidem repede,
pina cind nu se scufunda corabia!
Sa insfacam deci lopata, tirnacopul,
vislele! Porunceasca el la altul!
La fel facem de o mie de ani,
deci asta e menirea noastra!
Apoi cind apa ne arunca la mal
cadavrele,
vei fi si tu ungur, si eu,
si al treilea, toti,
toti cei pe care morti
cu capul spart, in tacere, in doliu
i-am asezat pe catafalc.
Ki a magyar hát, cimbora?
Te, vagy én? Vagy a harmadik?
Nosza döntsük el szaporán,
míg el nem süllyed a ladik!
Ragadjunk hát lapátot, csákányt,
evezőt! Ebura fakó!
Így csináljuk már ezer éve,
ez hát nekünk való!
Aztán , ha majd holt tetemünket
kiveti a víz a partra:
magyar leszel Te is, én is,
a harmadik is, mind, mind, kit halva,
bevert fejjel, némán, gyászban
fektethetünk a ravatalra.
Domnule Ion Ionescu,
Ma tem ca ati epuizat toate „argumentele”. Poezia pe care o reproduceti mai jos nu raspunde in nici un fel intrebarii Domnului Ivancu si astfel, intreaga dezbatere s-a cam impotmolit…
@T.Burghelea „.. intreaga dezbatere s-a cam impotmolit”
Adormeam in fata monitorului daca mai continuam, d-le Burghelea. M-am gandit ca o poezie „meditativa” cunoscuta (printre maghiari) pe acest subiect era un fel elegant de a intrerupe dezbatarea.
Nu e dificil sa spui cine e roman, maghiar, grec etc. in majoritatea situatiilor dar intradevar sunt si situatii cand nu este asa.
Sunt multi in Ardeal ce provin din familii mixte, vorbesc perfect ambele limbi si cunosc bine ambele culturi. Poti sa spui ce sunt ? Nu, se declara/autoidentifica fiecare, se hotaraste fiecare „cu cine voteaza”. Devine evident ce sunt (ce au ales sa fie) doar in conditii de conflict, cand trebuie sa aleaga.
Comunitatile romana si maghiara din Ardeal sunt bine definite, clar diferentiate, doar sunt asa doar in sens cultural.
A fost Zelea Codreanu roman ? Din cate stiu era etnic polonez, Zelinsky, roman doar in sens cultural. Si, as the saying goes, „nimeni nu e asa de zelos ca un recent convertit”. Ei simt nevoia mereu ca trebuie sa „dovedeasca” ce sunt si atunci exgereaza, devin ostentativi, vor sa apara (altora dar mai ales lor insisi) „mai catolici decat Papa”. Ce ii motiveaza sa exagereze sunt propriile anxietati/dubii privind identitatea.
Somn usor, atunci. Cum ajungeti intr-o fundatura, schimbati subiectul si incepeti din nou sa bateti campii cu gratie. Intai ii faceti pe daco-romani mamaligari, cand va intreb cum ii recunoasteti spuneti ca uneori ii puteti recunoaste (nu mi-ati spus cum), alteori nu, apoi bateti campii citand un poem fara legatura cu subiectul, il introduceti in ecuatie pe Zelea Codreanu, mai ziceti cate ceva de familiile mixte de romani ardeleni (apropo, si ei sunt daco-romani?), toata aiureala asta cu o dezinvoltua si o candoare infantile. Ma tem ca v-am luat in serios si v-am supraestimat, lucru pentru care imi cer scuze. Va asigur ca nu se va mai intampla.
Ovidiu și toți cei care încercați să discutați cu “Ion Ionescu” alias Troll antisemit “Dana” alias “Nelu Toader” alias “Relu Toader” alias “Mircea Toader” alias “Ovidiu” alias “lex siderius” alias “Popa Zelu” alias “Radu Gligor, ziarist Alba Iulia”, nu realizați că e un troll?