De fapt, întrebarea trebuia pusă invers: de ce a câştigat generalul în rezervă Shaul Mofaz, fost ministru israelian al apărării, şefia partidului, în faţa unuia dintre cele mai populare personalităţi politice israeliene?
Explicaţia nu este foarte complicată şi rezidă în actuala situaţie complexă, internă şi externă în care se găseşte Israelul. Cu războiul din Iran la orizont, cu atacurile cu rachete din fâşia Gaza , cu Egiptul în care Frăţia musulmană deţine majoritatea în parlament şi cu evenutalitatea alegerii unui preşedinte provenind din Frăţie care şi-a depus candidature (deşi mişcarea promisese că nu o va face) şi cu nici un progres în negocierile de pace israeliano-palestiniene, rezultatul era pe undeva de aşteptat.
Din păcate, politica de negocieri şi de compromisuri pe care Tzipi Livni a susţinut-o şi o susţine în continuare ca mijloc de soluţionare a spinoasei probleme a convieţuirii cu palestinienii şi care nu a adus rezultatele scontate, nu mai este la ordinea zilei, iar alegătorii din Kadima (în Israel, preşedinţii de partid se aleg direct de către membrii, nu de conducerea formaţiunii politice respective) au considerat că , acum, un fost militar, un fost general de armată ar fi mai potrivit să conducă partidul, să exprime un punct de vedere mai hotărât în aceste probleme. Aşa cum au subliniat analiştii, în lupta dintre “ulii şi porumbeii” partidului “Kadima”, au câştigat primii, deşi, comparativ cu politica liderilor “Likud”, Mofaz este un porumbel.
Cine este noul lider al Kadimei?
Generalul Shaul Mofaz s-a născut la Teheran în 1948 şi a emigrat în Israel cu părinţii la vârsta de nouă ani. După terminarea liceului, s-a dus să-şi facă serviciul militar la o brigadă de paraşutişti. A participat, atât cu paraşutiştii cât şi în Sayeret Matkal, o unitate specială de elită, la Războiul de şase zile, cel de Iom Kipur, la primul război din Liban din 1982 şi la operaţiunea Entebbe din 1976 când forţele speciale israeliene i-au eliberat pe ostaticii israelieni dintr-un avion răpit de terorişti palestinieni şi germani. A fost promovat în diferite funcţii militare, în 1998 devenind şeful Statului Major al armatei israeliene. Tactica dură pe care a aplicat-o în timpul celei de a doua intifade care a început în 2000 a atras nemulţumirea unor organizaţii internaţionale, dar a fost aprobată de o parte din populaţia israeliană. Totuşi, stânga l-a criticat din cauza politicii de demolare a locuinţelor paestinienilor ale căror rude erau implicate în atentate. A deţinut de două ori funcţia de ministru al apărării în guvernul Sharon dar, într-o primă etapă, nu l-a urmat pe acesta când a părăsit “Likud” şi a înfiinţat “Kadima”. A candidat în schimb în 2005 pentru preşedinţia “Likud”, dar, în decembrie al aceluiaşi an s-a retras din cursă şi din partid, alăturându-se totuşi “Kadimei”. În 2008 a intrat în cursa pentru preşedinţia partidului dar a pierdut în faţa lui Livni cu 431 de voturi. La 27 martie a. c., cu o victorie zdrobitoare (peste 60 la sută) a câştigat leadership-ul partidului.
Spre deosebire de Livni care nu a reuşit să dea un răspuns la problema garantării securităţii Israelului şi nu a avut nici o poziţie coerentă faţă de programul nuclear iranian, Mofaz şi-a prezentat public de nenumărate ori poziţia. Într-un interviu acordat cotidianului israelian “Haaretz”, el a declarat că Netanyahu “manipulează din punct de vedere politic problema iraniană”. Deşi programul nuclear iranian ameninţă în primul rând Israelul, campania împotriva Teheranului trebuie condusă de Statele Unite, a spus el, alăturându-se în acest sens unor opinii ale preşedintelui Shimon Peres că Occidentul nu ar trebui să scoată castanele din foc cu mâna Israelului.. Mofaz nu a respins opţiunea militară dar a considerat-o drept “ultima şi într-o perspectivă pe termen lung”.
Noul lider a declarat că în agenda sa figurează şi găsirea de soluţii pentru marile probleme sociale cu care se confruntă populaţia israeliană, în condiţiile în care, potrivit unor rapoarte economice internaţionale, se adânceşte prăpastia dintre bogaţi şi săraci. Demonstraţiile masive din vara trecută împotriva creşterii preţurilor locuinţelor au fost urmate recent de cele împotriva scumpirii preţurilor produselor alimentare şi combustibilului, aceste aspecte fiind, de asemenea, în atenţia partidului. O problemă sensibilă este poziţia noului lider faţă de religioşi. Reprezentanţii partidelor religioase au salutat alegerea lui Mofaz ca o victorie, cunoscând poziţia critică adoptată de Livni faţă de ele. Dar nici noul lider al Kadima nu are o abordare “mai blândă” în această direcţie. El s-a pronunţat pentru desfiinţarea scutirii de serviciul miliar al haredimilor (evreii religioşi) şi pentru încadrarea lor în muncă într-un număr mare.
Shelly Iacimovici, liderul “Partidului Muncii”, l-a felicitat pe Mofaz dar a precizat că singura alternativă a Likud este partidul pe care o conduce ea, şi nu “Kadima”. Declaraţiile ei duc cu gândul la viitoarele alegeri din Israel care vor avea loc în 2013. Din păcate, datorită sistemului electoral cu pragul de intrare în parlament de doi la sută, atât dreapta cât şi stânga se află la cheremul partidelor religoase care decid, în ultimă instanţă ce fel de guvern va conduce ţara. Îndiferent de formaţiunea politică ieşită victorioasă în alegeri, ea va trebui să accepte concesii politice şi economice atât pe plan intern cât şi extern pentru partidele religoase. Doar o schimbare a legii electorale ar putea clarifica scena politică israeliană – dreapta, stânga, centru – şi ar da posibilitate liderilor, inclusiv lui Mofaz dacă cumva ar câştiga alegerile – să pună în aplicare o agendă politică conformă ideologiei propriului partid, fără compromisuri.
Tzipi a pierdut alegerile pentru că nu a demonstrat în nici un moment politic calități de LEADER.
Mofaz a mers la alegeri pe sistemul logistic militar în care s-a format, deci nu-i de mirare că a reușit, ținînd cont de grupările din partid.
Eu personal consider că în viitoarele alegeri Kadima nu are șanse; pentru mine personal un partid cu atît de mulți generali, și foști membri ai Mosad-ului și Shbac-ului, nu are de ce să ne conducă.
Prefer un partid de guvernământ CIVIL, deși e greu de obținut așa ceva în Israel
Pe lîngă cele scrise în articol, nu se poate face abstaracție de faptul că Tzipi Livni și-a alcătuit un aparat de partid, care a sfidat nu numai membrii de rînd, ci și colegii din conducere, care au condamnat faptul că funcționarii o servesc numai pe ea și nu partidul. Remanierea curîndă a întregului aparat, va fi dovada constatării/
Am o singura intrebare! cunoaste Tzipri limba FARSI mai bine decat Shaul Mofaz?
Fara indoiala, Tzipi Livni a pierdut alegerile din cauza ca nu a reusit sa mobilizeze membrii partidului, a dus o politica bilbiita si negativa ( nu guvernului lui Bibi ), si nu a reusit decit sa provoace alergie la un elitism si o trufie nesustinuta prin fapte. Nici nu a reusit sa se conecteze la miscarile sociale interne, de multe ori nu s-a pronuntat si nu a reactionat la timp si a reusit sa ii demoralizeze si pe putinii din conducerea Kadima care o sustineau. Nici vorba de ideologie legata de politica internationala si de acord de pace, dintre cei doi Mofaz a fost cel ce a schitat o harta si un plan, fiind dispus, in anumite conditii, sa dialogheze chiar cu Hammas.
Livni nu a avut nici macar nobletea sa declare ca va accepta decizia partidului si nu va parasi Kadima, dupa aceste alegeri. Mereu i s-a acordat mai mult credit decit o dovedeau faptele. Lozinca ei cu ” politica curata ” nu i-a slujit, nu e un pregiu sa nu fii hot, ci ceva care ar tebui sa fie de la sine inteles. Deja demult comentatorii ii prevedeau caderea, mai ales din cauza lipsei de orizont politic si a ignorarii schimbarilor din propriul partid, pe care nu a stiut sa-l conduca. Nu reusesc acum sa-mi amintesc macar o realizare concreta a celei care l-a urmat pe Sharon. E drept, am destule sa-i reprosez lui Mofaz, de la lipsa de coerenta si integritate ( „casa nu se paraseste” ) pina la neglijente de care il consider vinovat cit timp a fost min al apararii si sef de stat major, care au iesit la iveala in cel de-al doilea razboi din Liban ( cred ca era mai vinovat decit Amir Peretz, relativ nou in functie). Asadar marea majoritate a membrilor din Kadima nu a vrut-o pe Livni pentru cine este ea, nu din motive de reactie la ideologia ei, neclara si azi.