caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Prudenta obliga estivantul efemer

de (19-6-2006)

articol propus de Stephane Ionesco

Perioada idilelor estivale şi efemere, mai ales cele de pe malul mării, solicită amplificarea prudenţei. Un corp superbisim pe plajă se poate revela ridicol într-un cadru urban. Trebuie, aşadar, aplicat în toate contactele de natură afectivă şi, mai cu seamă când apar afinităţi, dublul principiu de eficacitate şi de precauţiune. Eficacitate în sensul de a exploata ocazia fără întârziere, mai cu seamă când n-avem decât o săptămână de concediu. Precauţiunea ar consta, mai întâi de toate, în recomandarea de a nu lăsa partenerilor efemeri convingerea că vom petrece restul existenţei împreună. A nu se uita că acest CADD (contract amoros cu durată determinată) expiră în ziua plecării şi că n-ar trebui să comporte nici schimb de numere telefonice, de adrese e-mail, de cadouri de adio sau de promisiuni de revedere. Un anumit tact se impune însă pentru a nu fi luat drept un profitor sau un „evaporat”.

Amorul de vacanţă este vizual înainte de a fi senzual; toată lumea trebuie să profite în acelaşi timp cu interesaţii. Familiarităţile n-au nevoie să fie rezervate unui cadru confidenţial. Totuşi, se vor evita apropierile prea intime, susceptibile să fie asimilate adulterului, în cadrul manifestărilor retransmise la televiziune sau ignorarea tipului care, prefăcându-se că vorbeşte la telefon, ne transformă în protagoniştii unui scurt metraj. Cum căsătoria a devenit o formalitate suficient de facultativă, putem prezenta ca „soţie” sau „soţ” persoana pe care n-o cunoscusem încă ieri şi pe care nu suntem siguri c-o vom revedea mâine. În general, manifestările exterioare de pasiune se rezumă la o tandră ungere cu crema solară sau la săruturi fugitive în aşteptarea nerăbdătoare a liftului din holul hotelului.

Cum conversaţia este o artă de agrement propice în astfel de situaţii, a se evita ca aceasta să se transforme într-un schimb de informaţii verificabile. Nu te da drept chirurg, când nu eşti decât responsabilul măcelăriei din cartier… Ori actriţă, când nu joci decât comedia canapelei. Cel mai bine pentru un bărbat ar fi să-şi zică „om de afaceri”, profesie care poate acoperi activităţile cele mai nobile sau cele mai aventuroase, unde eşecul şi reuşita pot alterna. În ceea ce priveşte femeia, ea trebuie să refuze orice preciziune punând, cu un gest graţios şi feminin, degetul arătător în faţa buzelor pavoazate cu roşul pasiunii. Este inutil de a „fanfarona”, evocând precedentele legături şi, mai cu seamă, se impune sub tăcere numărul de căsătorii sau peripeţiile divorţului, mai ales când e vorba de litigii privind copii. Nu uitaţi că începutul verii marchează începutul unei noi vieţi. Simulaţi aşadar descoperirea unor plăceri dintre cele mai simple.

Lauda revenitului excepţional, nu serveşte la nimic. Numai modestia de caracter vă poate scuza modicitatea cheltuielilor. Povestiţi mai degrabă că Mercedesul cu şase cilindri neastâmpăraţi în pântece, l-aţi cumpărat de ocazie, iar când partenera vă antrenează într-un restaurant de lux insistaţi asupra presiunilor fiscale şi asupra scăderii puterii de cumpărare… Nu încercaţi să epataţi partenera decât cu „bogăţia” spirituală şi cu mângâierile tandre stimulate de o dorinţă arzătoare şi irezistibilă. Dacă n-aveţi „marafeţi” , evitaţi datoriile. Dacă îi aveţi, păstraţi-i pentru necesităţile familiei. Preferaţi sărutul la clarul de lună decât în semiobscuritatea dansului fiecare pentru sine. Oferiţi-vă corpul cu precauţiunile de rigoare, care nu costă nimic şi în plus face plăcere. Şi, mai ales, nu uitaţi principalul: vara, mai mult decât în mod obişnuit, sunteţi iubit nu pentru ce sunteţi ci pentru ce gândiţi că sunteţi. Uitaţi trecutul şi nu vă preocupaţi de viitor. Prezentul imediat, este singurul ideal în sezonul amorului.

Ps. Dacă ulterior întâlniţi partenerul estival şi efemer pe Skype sau pe alt chat, rămâneţi acelaşi necunoscut(ă), fără să vă afişaţi „conectat” când diversificaţi simultan conversaţiile. Credibilitatea, chiar efemeră, va rămâne ca o carte poştală, într-un moment de adevăr relativ.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Inceput de drum

Inauguram astazi o noua rubrica: 'Resurse Umanitare'. Titlul ei vorbeste de la sine. Comentariile noastre, cele care vor insoti solicitarile...

Închide
3.145.105.199