Mii de studenți și elevi duși la pierdut timpul pe șantierele patriei, presupun cu cheltuieli destui de mari, cam acesta au însemnat „șantierele tineretului”, totul dictat de o ideologie tâmpita, centralizată de partid.
E interesant că amintirile în legătură cu munca de la canal sunt destul de puține. Cele existente se conturează într-o ceată mai mult sau mai puțin transparenta. Mă gândesc că există și explicația, a fost o muncă care s-a desfășurat mai mult la coada lopeții, zilele treceau într-o monotonie, nimic să trezească interes. Am făcut terase cu plantații de salcâm pentru a consolida taluzul săpat de utilaje pe lângă calea ferată, am lucrat la infrastructura caii ferate și alte munci cu scule neapărat cu coadă de lemn ca să ne înnobileze.
La început vremea era destul de racoroasă, și ne obliga vrând-nevrând să ne mișcăm mai mult. Încet-încet a venit primăvară, s-a încălzit afară și astfel și hărnicia noastră a scăzut din intensitate treptat, așa că pe la sfârșitul perioadei curba productivității muncii se apropia periculos spre zero.
Din păcate am avut o perioadă (martie-mai) în care nu puteam să ne bucurăm nici de mare, nici de fructele din Dobrogea, cei din perioda de vară erau mult mai norocoși. Livezile și viile erau întretăiate de lucrările unde ne desfășurăm activitățile, dar ne uitam la ele degeaba și cu invidie pentru cei care urmau după noi în tura de vară.
Ca să ne îndulcească șezutul în tabără, se mai organiza câte o ieșire la Constanța (teatru,delfinariu). Am fost într-o excursie și în Bulgaria,moment în care am trecut prima data peste graniță. Am aflat ce se găsește la bulgari , cum ar fi argintul destul de ieftin și la liber, parfumuri și bineînțeles țigări străine pe care la noi nu prea vedeai decât la negru. Chiar și așa trebuia să fie cu noroc, după cum era să aflăm într-o duminică la Constanța. Ne plimbăm pe străzi cu un prieten, când apare un puștan de vreo 17-18 ani și ne oferă țigări Marlboro la 25 lei pachetul. Pare afacere bună pentru colegul (el fiind mai mare fumător), scoate bani pentru două pachete, băiatul ia banii, intră într-un bloc după țigări….dar nu mai iese.
Așteptăm noi ceva, până la urmă hai după el în bloc. Descoperim însă că blocul are ieșire și în spate, concluzia este clară, banii s-au dus. Până la urmă acceptăm paguba, vrem să plecăm, când reapare băiatul. Noi bucuroși că nu e totul pierdut, ne repezim la el….ori banii,ori țigările. El că nu mai are banii la el, sunt la prietenii lui și arată către un grup de băieți nu departe de noi,care filau ce se întâmplă, să intervină la nevoie. Noi văzând dezechilibrul de forțe, schimbăm placa pe modelul diplomației și încercăm să-l convingem cu argumentul studentului sărac(de fapt real), bineînțeles cu speranțe tot mai puține pentru un rezultat favorabil. Parlamentând așa, dintr-odată băiatul dispare de lângă noi, însă apare în câteva secunde un grup mai mare de bărbați mai în vârstă cu ceva față de noi. Ăștia ne iau de braț, și se pregătesc să ne distribuie niște pumni dacă nu dezvăluim unde a dispărut prietenul nostru. Degeaba explicații că nu-i prieten, ei nu și nu, să-i dezvăluim unde îl pot găsi, altfel suportăm consecințele. Consecințele păreau destul de sumbre după mâinile care se tot învârteau în jurul capetelor noastre. După vreo zece minute reușim cu greu să scăpăm fără bătaie, noroc că unul dintre ei și-a dat seama că ne cunoaște din vedere. Erau și ei din tabăra din Cernavodă, dintre muncitorii canalului. La cantina comună ne mai întâlneam, de acolo ne-a reținut omul. Pățania lor era similară cu a noastră, cu diferența că au pierdut o sumă mult mai mare. Noi simțindu-ne din nou liberi am dispărut repede din zonă, nu ne mai interesau banii pierduți.
Mai târziu ajungând în tabără, am aflat de la alți colegi, fiind și ei la Constanța, de o bătaie zdravănă între două grupuri, și despre un băiat plin de sânge și cămașa de culoare maro făcută ferfeniță. Prietenul nostru avea cămașă maro, așa că am sperat să-și fi primit răsplata. Noi n-am dezvăluit nimic, colegului i-a fost rușine de modul cum a fost fraierit de bani.
Cum am reușit să luăm primul loc în întrecerea socialistă? Simplu, chiar dacă curba productivității era în general în descreștere, cea de pe hârtie își urma cursul ascendent, suficient pentru obținerea țelului propus. A avut grijă „conducerea” noastră și pixul șefului de șantier din zonă, care era tot din județul Cluj. Era simplu ca uriașe cantități de pământ mișcate de utilaje să se înregistreze ca săpături manuale executate de noi.
Pe noi, majoritatea , ne cam durea „ undeva” de titlul obținut. Ceea ce m-a surprins însă a fost atitudinea studenților din echipa craioveana, cel puțin a unora. Nu au putut suporta că nu au ieșit ei pe primul loc, cu totul că și ei foloseau cam aceeași metodă de obținut rezultate. În ultima zi se organiza foc de tabără comună pentru toate echipele din Cernavodă și ei au început să creeze două tabere. Au atras de partea lor elevii din vreo șase județe, și au făcut foc separat de noi la o distanță de vreo 100 metri.Cu noi au rămas numai elevii bistrițeni, singurii dintr-un județ ardelean în afară de noi. În loc să ne despărțim frumos, pe la sfârșitul focului, și după câteva beri, unii au aruncat cu pietre către noi. Bineînțeles că nu au fost toți la fel,unii dintre ei ne-au căutat a doua zi, înaintea plecării acasă, să ne despărțim prietenește.
A urmat o vacanță scurtă, și în toiul verii noi recuperam semestrul doi. Se poate închipui ce spor de studiat puteam avea. Când veneau ceilalți din vacanță, noi eram în sesiune. Am început următorul an undeva în octombrie. De practică de specialitate nu am mai avut parte nici vara, nici semestrul I din următorul an. Doar am făcut destulă la canal. Și așa am dat peste cap două semestre pentru trei luni de pierdut timpul.