Usa catre "realizare". Se intra relativ usor, iesirea este insa aproape imposibil de gasit.
Primul meu contact cu “Educatia Gratuita” tocmai se terminase…”cu bine”. Terminasem liceul, luasem cu bine Bac-ul (la Liceul “Vasile Alecsandri” din Galati, amanunt important, fiindca numai de acolo te “realizai”) dar… habar nu aveam ce voi face dupa. Devenise clar ca am ratat startul in cursa pentru “realizare”. Indiferent de definitia corecta a “realizarii”. In ceea ce ma privea, povestea mea cu Domnisoara T. se sfarsise (si intr-un mod de care nu sunt mandru nici macar acum) si a deveni fizician devenise ceva mai mult decat iluzoriu. In Romania acelor ani Fizica nu prezenta absolut nici un interes, era pur si simplu o tampenie iluzorie. Viata reala si “prioritatile” erau cu totul altele. Se construiau chioscuri de toate felurile si cam peste tot (daca dadeai la Drept poate obtineai o aprobare…pe spatiul verde din fata blocului), se dadea spaga la medic chiar si pentru o aspirina (deci daca dadeai la Medicina te “realizai”) si se faceau jocurile cu rambursarea TVA-ului (daca dadeai la ASE, aveai si tu o sansa de “realizare”, pardon de rambursare, deschideai o afacere si… in cativa ani aveai sanse sa ajungi in Parlament – unul din fostii mei colegi este acum viceprimar in Galati). Dar cu Fizica si cu amintirea Domnisoarei T…..ce faceai? Nimic, ceea ce se cheama ca erai “pe din afara”. Si chiar “pe din afara” am si fost. Dupa inca un lung si neplacut consiliu de familie, le-am spus raspicat alor mei ca eu ASE nu fac si gata. Ca noua “economie de piata” se poate descurca foarte bine si fara mine (si asa a si fost, stiti cu totii – Caritasul a mers si fara mine!). Ei mi-au explicat ca voi fi muritor de foame (si aici au avut dreptate, am fost muritor de foame – cel putin pentru o vreme, dar nu aceasta era cea mai mare problema) si ca nu are rost sa plec la Facultatea de Fizica din Bucuresti pentru o “prostie” – pot sa o fac foarte bine si la Galati (asa economisim banii de Facultate si cumparam un apartament pentru tine si “fata de familie buna” pe care o vei gasi – habar nu aveau ca dupa istoria cu Domnisoara T. numai de insuratoare nu imi ardea, dar sa nu intram in detalii, ei imi doreau binele doar ca defineau “binele” altfel).
Si iata-ma in vara de dupa clasa a douasprezecea asteptand examenul de admitere la Facultatea de Stiinte a Universitatii “Dunarea de Jos” din Galati. Am intrat primul fara probleme fiindca la sectia respectiva competitia era foarte slaba: in afara de cativa colegi care habar nu aveau ce cautau acolo, vreo cativa altii invinsi de “tranzitie” ca si mine deci obligati sa ramana in Galati, si cativa “proletari” la prima generatie incaltata nu se inghesuia nimeni la sectia Matematica-Fizica. Dupa cum va spuneam in prima parte, cea mai mare parte a fostilor mei colegi de liceu facusera alegerea “corecta” -Medicina, Academia de Studii Economice (ASE), Drept etc., eu ma incapatanasem sa joc in pierdere. Nu eram deloc entuziasmat, ai mei si mai putin, dar incepusem sa invat lectia fundamentala a vietii in acei ani: asta este, ce sa-i faci – se poate si mai rau! Desi deloc progresist, acest sentiment ca mai rau nu are cum fi si ca zarurile sunt definitiv aruncate era totusi…mai mult decat comfortabil. Fiindca nu mai aveam nici ambitii, nici obiective de scurta sau lunga durata, nimic. Fiindca totul mergea linistit dupa cum “s-a stabilit” si obsesia “realizarii” disparuse. Eu ma faceam ca merg la cursuri, profesorii mei se faceau ca predau (de fapt, cu mici exceptii, isi citeau cursurile de pe foi). Ce comfort extraordinar iti poate da sentimentul ca nu te mai intereseaza nimic, ca nu mai ai nimic de pierdut! Aveam sa imi dau seama dupa prima sesiune ca asa zisa Facultate este o fabrica de fum. Cu exceptia profesorului de Algebra si Teoria Grafurilor (pana la urma si el dadea examenele pe bani grei, dar era mai “discret”), cam toti copiau cursuri “clasice” de pe la Iasi sau Bucuresti (ne-actualizate de vreo douazeci de ani, stiinta isi oprise evolutia la Galati) pe care le citeau de pe foi in fata studentilor. Si faceau aceasta munca de plagiat (“cartile se scriu din carti” era maxima profesorului de Optica, parca Sahlean il chema – nu imi amintesc cu precizie fiindca nu a publicat niciodata ceva relevant) cu un aer foarte serios si academic si, bineinteles, fara nici o urma de jena sau regret. Dar colegilor mei de grupa nu le pasa.Taceau si inghiteau. Ei doreau doar sa treaca anul, sa isi dea licenta si sa obtina cartonul – pardon, diploma. Diploma ce le dadea marea “sansa” de a preda la vreo scoala generala sau la vreun liceu perpetuind desigur lectia invatata de la profesorii nostri (o mica atentie pe aici si pe acolo). Atat timp cat puteau spera sa obtina diploma, acceptau orice oferta educationala in baza principiului mioritic “capul plecat, sabia nu-l taie” sau „fa-te frate cu dracul pana treci puntea”. Dar plagiatul si lipsa unei dimensiuni cu adevarat academice nu erau cea mai mare meteahna…
Asa zisa noastra “Universitate” era de fapt un magazin en-gros si en-detail care vindea pe bani buni cartoane, pardon diplome si, in mare masura, o fabrica de incompetenti (fostii mei amici Felea si Gavrilescu personaje caragialesti imbracate in sacou in mijlocul lui Iulie pentru a … ascunde fituicile la examene si astazi…. onor’ Domni Profesori, nu au scris corect romaneste nicicand – dar sistemul le-a apreciat damingenele de vin si „plicurile” cu „malai”, asa ca vor face educatie nepotilor fericitilor primitori de damingene – eu le urez succes tuturor!). Astfel, fiecare examen avea un pret bine stabilit care, desi nu era afisat in mod oficial, era cunoscut de catre toata lumea. La examenele mai mici “de semestru” (cam 15 cursuri ca volum) se putea rezolva “in natura” (un carton de Kent, cateva damingene de vin de tara aduse la usa examinatorului – reteta Felea si Gavrilescu, o sticla de Johnny Walker Red Label “originala” etc.) dar la cele de an (cam 35 cursuri ca volum) se mergea numai pe “valuta forte”, pana la 200 $ (si era o suma exorbitanta la acea vreme!) pentru cinciul amarat ce-ti asigura “promovarea” catre… o viata de mizerie. In afara de cotizatia in sine (pe care unii o plateau, altii nu), colegii mei organizau intotdeauna si o mica cheta inainte de fiecare examen pentru a cumpara o mica “atentie” pentru “indulcirea” examinatorului: suc, prajituri, cafea si tigari. Ridiculizand in mod constant aceasta practica, mi-am atras antipatia tuturor colegilor. Da’ dragilor, continuati sa ma dezaprobati, nici eu nu v-am placut cu adevarat vreodata, v-o spun cu toata sinceritatea acum!
Daca nu aveai chef sa cotizezi sau nu aveai cu ce (in cazul meu ambele erau valabile), primeai o examinare “pe bune” mai ceva decat la Heidelberg, Caltech ori Harvard. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa fiu “invitat” sa mai trag inca un subiect fiindca am raspuns prea bine la primul, deci am picat pe subiect. Imi amintesc ca la examenul oral de Optica am tras vreo sase biletele cu subiecte unul dupa altul, pana si-a pierdut “Academicianul” rabdarea si m-a abordat mai “pi moldovinesti”: “Ba, da tu’ ai cate sheva di zis la toate? Hai ma, ia-ti dracu’ zeshili si lasa-ma in pashi!”. In mod clar ii stricam toata “afacerea”, fiindca demonstram ca se poate lua zece fara a “cotiza”. Astfel stand lucrurile cu partea “academica” a “educatiei gratuite”, am decis sa chiulesc in mod constant de la cursuri si sa ma prezint doar la examene. Asta nu pentru ca nu ma mai interesau matematica si fizica ci pentru am simtit ca trebuie sa ma tin cat mai departe de acest mediu asa zis academic pentru a-mi pastra urma de normalitate ce-mi ramasese. Profesorii mei au perceput gestul meu drept un afront, colegii mei drept “epatare” sau, dupa cum spunea fostul meu amic Ovidiu, “grandomanie”. Deci, inca o data devenisem persona nongrata sau mai pe romaneste spus, oaia neagra a turmei.
Dar chiulul meu era spornic. Incepusem sa am mult timp liber, sa dau meditatii (da, am intrat in circuitul meditatiilor de care va povesteam in episodul anterior, dar de cealalta parte a baricadei) si sa risipesc banii castigati prin bodegi si cu amoruri pasagere. Cele cateva tentative de a “explica” Domnisoarei T. ce se intamplase de fapt in ultimii ani de liceu esuasera. Morala a fost simpla: nu iti cere scuze unei femei duhnind a bere ieftina doar pentru ca… regreti profund prostia facuta! Mai pe scurt, educatia “gratuita” tocmai incepuse sa dea roade, ma cuprinsese deja marea lehamite. Nici cu cercetarea nu imi mai faceam prea multe visuri. Desi, “cercetam” inca. De exemplu, faceam experimente saptamanale cu colegii mei de facultate spunandu-le o mica “soparla” si masurand dupa timpul de “propagare” al informatiei la…. celalalt capat al orasului. Rezultatele, desi uluitoare, nu au fost niciodata publicate…Mare pacat! Dorind sa salvez in final macar jumatate din visul initial – partea cercetarii (devenise deja clar ca in privinta Domnisoarei T. nu mai exista cale de intoarcere) decid imediat dupa terminarea asa zisei facultati sa candidez pentru un post de asistent universitar la… Universitatea Dunarea De Jos, Facultatea de “Stiinte” (imi spuneam la acea vreme ca inca mai este ceva de facut, ca pana si ei au nevoie de cineva bun). Zis si facut. Ma prezint imediat dupa licenta la “concurs”, ofer trei solutii echivalente la fiecare intrebare, reusesc sa le pun in scena o mica demonstratie de virtuozitate. Si… pic concursul cu brio. Cum altfel, as spune acum….Asta nu ar fi fost totul. Seful catedrei la vremea respectiva, cred ca era Cosma Tudose (nu imi amintesc nici de el cu precizie, fiindca nici el nu a publicat nimic relevant pe plan international in ultimii 2000 de ani) a lansat zvonul ca am fost eliminat din competitie pentru ca ….”am copiat”. Mda, dupa vreo sase olimpiade nationale de Fizica ajunsesem sa copiez la…. Fizica! Mai invatatsem deci un lucru, ca „educatia gratuita” rasplateste excelenta cu umilinte. Va raman indatorat si pentru aceasta lectie.
In acest moment educatia mea “gratuita” a luat sfarsit. Invatasem deja tot ce era de “invatat”, nu mai era loc pentru nici o alta „invatatura”. Ramanea un singur lucru de facut: sa plec undeva pentru a uita tot ceea ce invatasem in mod…”gratuit”. Si asa am si facut.
Epilog
Desi eu am reusit sa uit in mare parte faimoasa „educatie gratuita”, ea se pare ca nu m-a uitat. Fiindca intre timp “m-am” realizat -cel putin dupa capul lor si, desigur, altunde si altcum. Asa ca primesc anul trecut o invitatie (reprodusa in emailul de mai jos) in timp ce vizitam Noua Zeelanda si Australia ca Profesor vizitator (am mascat doar propria adresa email fiindca nu doresc sa primesc sute de mesaje de la „admiratori” – sunt prea modest pentru asta). Mai exact, am fost invitat sa particip la o „conferinta” organizata de ei la Universitatea Dunarea de Jos din Galati in calitate de membru al Comitetului Stiintific si “plenary speaker” (realizati cat de bine…m-am „realizat” gratie educatiei „gratuite” – sunt mare, nu-i asa?). Desi am refuzat politicos invitatia, am fost trecut “pe lista”, fara voia mea vedeti linkul de mai jos.
http://www.sciences.ugal.ro/documente/CCSI2011/Comitetul%20stiintific.pdf
Pe scurt, ei continua cu aceleasi practici si metode. Numai ca acum lucrurile s-au schimbat un pic. Cativa dintre supravietuitorii educatiei gratuite ne-am angajat sa spunem adevarul. Sa relatam lucrurile asa cum au fost, fara „cosmetizari”, fara „intelegeri” si fara compromisuri. Si inca ceva: nu ma consider „fiul spiritual” al niciunui loc (vedeti mesajul mieros de mai jos), incetati cu prostiile. Si incetati sa organizati conferinte fantoma cu participanti imaginari, pretinzand ca faceti cercetare. Voi chiar nu faceti cercetare si progresul inseamna cu totul altceva si atat timp cat nu intelegeti aceste lucruri elementare, zilele voastre pe piata „educatiei gratuite” sunt numarate. Tic, Toc, Tic, Toc. Va rog deci sa imi uitati numele cand veti organiza urmatoarea „Conferinta Internationala”. Va spun de pe ACUM ca nu voi fi disponibil.
Pentru a concluziona cele doua episoade despre faimoasa mea „educatie gratuita”, nu va pot spune decat ca “am ajuns cineva” (dar poate altceva decat mi-as fi dorit, fiindca pe Domnisoara T. nu am mai vazut-o de vreo douazeci de ani) si… „altundeva”(stiu ca imi admirati modestia, nici mie nu imi displace!) si ca educatia “gratuita” de care am avut parte a facut toti banii! Daca tot nu v-am convins, mai cititi o data emailul reprodus mai jos:
From: Zgherea Gheorghe <Gheorghe.Zgherea@xxxx.xx>
Subject: A X-a Conferinta de Chimia Coloizilor si Suprafetelor, cu participare internationala
Date: January 20, 2011 12:28:38 PM GMT+01:00
To: Teodor Burghelea <teoburghelea@xxxxxx.xxx>, Teodor Burghelea <Teodor.Burghelea@xxxxxx.xxx>, Teodor Burghelea <Teodor.Burghelea@xxxxxx.xxx>
Buna ziua domnule Teodor.Burghelea@xxxxx.xx,
Gratie activitatilor intense ale motoarelor informatice de cautare, speram ca te-am regasit. Imi place ca esti din nou cetatean european, ceea ce ne poate prilejui colaborari fructuase. Ca de exemplu, in acest an – 2011, Anul International al Chimiei – cand ne bucuram de posibilitatea de a deveni organizatori traditionali pentru A X-a Conferinta de Chimia Coloizilor si Suprafetelor, cu participare internationala.
Conferinta se va desfasura la galati, in perioada 9-11 iunie 2011, fiind organizata de facultatea de Stiinte din Galati, împreuna cu Institutul de Chimie-Fizica al Academiei Romane si cu Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni din Iasi.
In aceste zile dorim sa finalizam continutul pentru Circulara I. Potentialii participanti au fost avizati; cu ocazia sarbatorilor crestine de iarna si a Anului Nou-2011, buna noastra colega Cristina Stoian, a transmis cca 1600 mesaje de felicitare. Acestea contineau si informatia prin care se atragea atentia asupra organizarii manifestarii din luna iunie a anului 2011. Suntem mindri sa ne consideram bogati,din perspectiva revederii cu cei dragi. Ce mandrie suplimentara am trai daca – in calitatea ta de fiu spiritual al Galatiului – sa participi la manifestareea organizata de noi ! Ce zici ? Se vor bucura ai tai sa te aiba aproape cateva zile ! Ne vom bucura si noi sa te incadram intre membrii Comitetului stiintific , un distins cercetator care ne va sustine si o conferinta plenara !
Ce parare iti formulezi !
Cu convingerea ferma ca vom primi un raspuns favorabil din partea ta, te salut si iti doresc numai bucurii !
Conf. univ. dr. chim. Gheorghe Zgherea
Departamentul de Chimie, Fizică si Mediu, sef de departament
Facultatea de Stiinte si Mediu
Universitatea „Dunarea de Jos” Galati
Am absolvit facultatea de Stiinte Economice din Timisoara in anul 1991 (prima promotie cu 5 ani de studii de dupa „Revolutie”). Am invatat constiincios pentru fiecare test si examen, pe care le-am trecut cu note mari, pe merit. Am studiat trei ani in Epoca Ceausescu si doi ani in perioada de tranzitie, de dupa…Am invatat, desi stiam, vedeam si auzeam in jurul meu cum altii isi treceau examenele cu minim sau chiar fara niciun pic de efort. Coruptia, mita au fost ridicate la rang de lege si inainte si dupa 1989. Pe vremea lui Ceausescu existau mai multe modalitati de a trece un examen: invatand pe branci, prin pile politice, trafic de influenta, plata in natura sau valuta forte. Facultatea de Stiinte Economice avea un numar predominant de studente. Existau cativa profesori la care puteai trece examenul daca le „acceptai avansurile”. Am avut colegi care nu dadeau pe la cursuri cu lunile; apareau doar la examene si evident, treceau din prima, fara niciun fel de probleme.
A urmat apoi „marea aglomeratie din decembrie 1989”. A fost o perioada de neliniste pentru unii profesori, nu stiau cu cine „voteaza”, pana cand si-au dat seama ca nu s-a schimbat in fond nimic. Pleaca ai nostri, vin ai nostri. Unii, mai slabi de inger, s-au imbolnavit, speriati fiind ca se va afla cum au trecut atatia studenti examenele lor, de-a lungul anilor. Altii au fost demascati ca fiind informatori. Dar in cateva luni totul a intrat pe un fagas normal. Cei mai corupti profesori au inaintat in functii, altii au intrat in politica.
Coruptia, „pretul” educatiei a crescut. De acum se cauta doar valuta forte.
Daca pana in 1989 existau cateva centre universitare in intreaga Romanie, in 1990 au inceput sa rasara facultatile ca ciupercile dupa ploaie. Orasele au fost impanzite de Universitati, facultati diverse, unele sectii fiind infiintate chiar si in comunele din jurul oraselor mari.
In Arad au fost infiintate doua facultati: una privata, alta de stat. Unii profesori au fost adusi din Timisoara, altii fiind cooptati dintre profesorii de liceu din Arad.
Colegi de liceu care au dat examene de intrare la facultate ani de-a randul si au esuat, au intrat din prima la facultatea locala. Un exemplu tipic pentru ceea ce se intampla in Arad, a fost o cunostinta care daduse ani de-a randul examen de admitere la facultatea de medicina, dar a cazut cu brio de fiecare data. Dand examen la facultatea privata de drept, a cazut din nou. In acel moment, tatal a contribuit o suma substantiala de valuta pentru binele facultatii, intrand in consiliul de conducere si astfel fiul sau a fost acceptat ca student. Si astfel de exemple pot inunda aceasta „pagina”.
S-a ajuns in ultimii ani ca numarul locurilor la facultati sa ramana neocupate si nu, nu din cauza exigentei examenelor de admitere….A crescut numarul locurilor in facultatile Romaniei in mod nejustificat.
Asa ca cele scrise de Teo nu ma surprind, experienta sa personala este tipica invatamantului romanesc de dupa 1989, mai ales in orasele fara traditie universitara.
Nu ma surprinde nici invitatia lipsita de bun simt si scrisa parca traducand fortat dintr-o limba straina, invitatie pe care Teo a primit-o in 2011 de la un Conf.univ. Probabil unul „facut” pe bancile uneia dintre facultatile infiintate dupa 1989 si care a invatat cel putin cum „sa se traga de sireturi” cu „fii spirituali” ai oraselor din patria muma.
Evident ca „ne mandrim cu romanii nostri”, pe care insa nu i-am vrut, nu i-am incurajat, nu i-am apreciat atunci cand i-am avut acasa.
Felicitari pentru articol!
Un articol care da nume, care sectioneaza ca un bisturiu. Care, probabil, a vexat pe multi, limitand si ecourile. Ce sa (mai) spui in raport cu aceasta demonstratie?
Au fost si alte tipuri de medii universitare in aceeasi perioada, in Romania? Daca da, martorii oculari sunt invitati sa le identifice!
A existat si o alta educatie oferita adolescentilor, incurajandu-i spre indrazneala, spre creativitate, spre a-si deschide aripile si a zbura sau au fost, in marea lor majoritate, indrumati ca o turma spre idealuri mic-burgheze? Daca exista si alte pareri, nu cred ca Teodor Burghelea ar avea vreun motiv sa fie trist. Melancolic, dezamagit, poate. Dar nu trist 🙂
Dupa aproape o saptamana de la postare observ ceva relativ bizar in privinta articolului de mai sus. In ciuda celor aproape 730 de vizualizari, doar doua ecouri. Normal ca situatia m-a pus pe ganduri. Numarul extrem de limitat de ecouri ar putea sugera ca subiectul ales de autor nu prezinta mare interes: cand citim chestii plictisitoare nu simtim neaparat nevoia sa comentam. Dar totusi, cum ramane cu numarul de vizualizari? Desi Stefan Maier sugereaza o explicatie in ecoul sau de mai sus, incerc, nu indraznesc sa o accept „as it is”: daca maica-mea ar fi online poate mi-ar spune ca imi place sa ma autoflatez si ca ar trebui sa fiu mai modest. Si daca, si mai rau, inca vreo cateva cititoare de varsta maica-mi si la fel de sufletiste ca ea s-ar pune si ele in pielea ei, atunci chiar ca as da de bucluc – cum m-as descurca cu atatea mame?
Dar poate mama (cea reala, nu una dintre cele virtuale online pe XP) avea dreptate in felul ei saraca: ea este convinsa ca Galatiul este un oras „frumos” si foarte, foarte mare. Fiindca nu a vizitat nici Tokio nici Rio si nu poate sa vada padurea …din cauza copacilor. Deci daca ce-am scris nu i-ar fi pe plac, eu as intelege-o. Pana la urma, dreptatea e o chestie relativa atat pentru mine cat si pentru maica-mea si nu cred ca se apropie sfarsitul lumii tocmai din cauza asta. Indiferent de cat de mult ne straduim sa fim onesti, privim totusi realitatea de pe strada noastra – cerul vazut prin lentila daca doriti. In cazul celor doua episoade cu „Educatia Gratuita”, strada a fost lunga (cam douazeci de ani de la un cap la altul) dar cam ingusta pentru „lentila” mea, asa ca m-am trezit mergand pe camp (si Domnisoara T. stie acest lucru cel mai bine), sau ca veni vorba de maica-mea, ca merg pe aratura.
Sunt cele relatate in cele doua episoade adevarate? Faptele si numele in intregime (singura pe care am ales sa o protejez prin anonimat este Domnisoara T. fiindca poate nici macar nu a existat cu adevarat, o fi fost doar fantasma). Perceptia faptelor nu poate fi in schimb nici adevarata nici falsa. Fiindca este personala. Altii ar fi putut reactiona diferit in fata acelorasi evenimente. Si asa a si fost cazul cu multi dintre fostii mei colegi. Doar ca mie nu imi place sa scriu despre altii, fiindca pe mine ma cunosc cel mai bine si in plus, sunt si putin egoist. Sunt faptele relatate „generale”? Nu am afirmat asta fiindca nu as putea dovedi un astfel de lucru (ati sesizat persoana I din titlu?). Stiu doar ca, statistic vorbind, multi au suferit dezamagiri similare.
Exista exemple contrarii celor relatate? Este foarte posibil, de ce nu? Posesorii unor astfel de amintiri alternative trebuie sa iasa la rampa. Colectand fiecare particica individuala de adevar subiectiv, putem spera sa ne apropriem de o descriere globala si obiectiva a realitatii.
Dar revenind la ecouri, ar mai fi o explicatie pentru numarul lor scazut. Iata de exemplu ce imi scrie o fosta colega dupa ce a citit articolul:
„As vrea sa spun multe, acum, dupa ce am citit articolul, dar nu pot decat sa tac, asa parca as tine un moment de reculegere… :(.”
In incheiere spun doar, draga mama, nu-ti mai fa griji pentru mine. Eu sunt bine, chiar foarte bine iar tu mai lasa netul fiindca este tarziu. Odihneste-te, e mai bine.
“In incheiere spun doar, draga mama, nu-ti mai fa griji pentru mine. Eu sunt bine, chiar foarte bine iar tu mai lasa netul fiindca este tarziu. Odihneste-te, e mai bine.”
Daca eu as fi mama ta, ti-as raspunde: „Dragul meu fiu, cit am sa traiesc am sa-mi fac griji pentru tine. Stiu ca esti bine, dar esti departe de mine. Stiu ca ti-ai facut un rost unde esti, si inima mi-e plina de bucurie. Eu iti vreau numai binele si daca binele inseamna ca tu sa nu fi linga mine la Galati, accept situatia si tot ma bucur. Sint mindra de tot ce ai realizat in viata, si mai ales ca tot ce ai realizat este pe merit, nu pe spaga.”
Eu as vrea ca sa accepti invitatia la Universitatea Dunarea de Jos, si sa le arunci in fata tot ce ai realizat si in acelasi timp sa le spui ca cine esti astazi, nu este pt ca ei te-au invatat, ci pentru ca tu te-ai educat personal. Probabil ca vei fi huiduit, dar merita! What do you have to lose? Oh my G-d they will not invite you again! What a shame! 🙂
As dori sa scriu un ecou dar imi dau seama ca ar iesi prea lung – incerc sa ma limitez.
Ma situez pe aceeasi pozitie relativ la proiectul ,,realizarii”. Dar eu m-am invartit o lunga parte din viata in jurul acestui mit pana sa-l pot abandona cu sufletul linistit. Dintre vechile mituri, as pastra un termen mai nevinovat dar, cred eu, mai profund, ,,implinire”. Ca vrem, ca nu vrem asta e traiectoria noastra, in cel mai bun caz – sa devenim mai ,,intregi”. Solutiile difera dar toate au puncte comune.
Revenind la bunele vremuri cand parintii ne desenasera traseul inca din frageda pruncie (stiati ca mai sunt si astazi tineri parinti care fac acelasi lucru?). As acorda o circumstanta atenuanta unui grup (din care am facut parte si eu) altora, ,,a qui de droit”.
Daca erai un copil obisnuit din middle class in perioada comunista, care erau perspectivele, de fapt riscurile? Daca nu reuseai sa penetrezi in grupa privilegiata a ,,realizatilor” si nu voiai nici sa fii codita de topor a Sistemului, mai ramnea a treia alternativa. Sa devii un indivit dispretuit profund atat de Nomenklatura (care, dupa parerea mea, ii admira si invidia pe realizatii intelectual) cat si de Realizati (care nu erau chiar de plans in societate)
In societatea romaneasca respectul se practica exclusiv de sus in jos. Asa a fost inainte de comunism, asa a fost in timpul lui (in ciuda intentiei declarate a comunistilor de a inlatura tratamentul diferentiat in societate – au reusit-o altii, chiar daca nu perfect, nordicii, dar au lucrat constant pentru asta) asa e si acum (atat de bine descris in Moartea domnului Lazarescu). Singurul mod de a te proteja (chiar daca nu total) impotriva umilintelor era sa evadezi sau sa te pazesti de grupul celor dispretuiti.
Domnule Burghelea, Mailul reprodus de dumneavoastra face toti banii!!! E genial!
Ma intreb daca nu o sa fiti dat in judecata pentru drepturi de autor 🙂
Povestea dumneavoastra, tragedia educatiei acelor ani, intr-o masura si a acestor ani, paleste in fata talentului, maiestriei si usurintei cu care, acest domn Zgherea, manuieste umorul involuntar.
O sa reinfiinteze astia premiul Herder, pentru el, pe bune 🙂 !
Desi initial am privit cu suspiciune teoria Educatiei Gratuite – formulata de profesorul Teodor Burghelea si prezentata intr-un ciclu de articole – care sper ca va continua – dar acum, dupa cea de a treia dovada de plagiat a ministrului educatiei, Ioan Mang, (care o tine intr-una ca nu plagiaza si nici macar nu a observat ca articolul plagiat era eronat), incep sa-mi dau seama de dimensiunea efectelor sistemului de invatamant romanesc pagubos, gaunos si mincinos. Sustin in continuare ca mediul liceal si universitar clujean – in care am crescut, invatat si lucrat – era diferit. Probabil, m-am numarat printre fericitele exceptii care au intarit regula.
Ma intreb de ce era oare nevoie de „a treia dovada de plagiat a ministrului educatiei, Ioan Mang” pentru a intelege ca „Educatia Gratuita”, asa cum o cunoastem toti cei care am experimentat-o in Romania, a fost un sistem sortit esecului? Consecintele se intalnesc la tot pasul si nu doar de o vreme incoace. Amintiti-va doar de dezastrul rezultatelor la bacalaureatul din vara anului 2011!
Sunt de parere ca discutiile pe marginea teoriei „Educatiei Gratuite”, conceputa si introdusa in paginile publicatiei ACUM ca un „brand name” de catre colegul nostru, Teodor Burghelea, sunt astazi, mai mult ca oricand necesare, in speranta unor schimbari de mentalitate in invatamantul romanesc.
„Educatia Gratuita” nu este o „teorie”. Este doar o realitate trista. Rezultatele ei s-au vazut de cateva decenii la ORICE nivel. Un Ministru plagiator nu este decat o consecinta fireasca a acestui sistem putred. In nici intr-un caz o revelatie. De fapt, plagiatul, nepotismul, coruptia sunt constante fundamentale ale „Educatiei Gratuite”. Care, inca o data, nu este o teorie ci o realitate funesta. Si ma indoiesc ca mediul clujean face exceptie. Asta judecand dupa performantele academice ce sunt comparabile cu cele ale mediului bucurestean, iesean, timisorean…. „mioritic” in general. In orice caz, ma bucur ca ciclul „Educatiei Gratuite” a avut si un ecou mai constructiv in afara de inerenta iritare: vai, da chiar asa, nu mai terminati cu spiritul asta de fronda? Nu. Nu termin. Dar „Educatia Gratuita” are toate sansele sa termine tot ce a inceput. Fiindca numaratoarea inversa a inceput: tic, toc, tic, toc, tic, toc
Asta daca nu se gasesc mai multi cu acelasi „spirit de fronda” care sa isi ridice volcile la unison spunand: AJUNGE!
Am citit articolul (blogul?) cu mare greutate… nu pentru ca as fi incet la bila ci pentru ca, efectiv, am fost [şocat (Mod.)] de cit de inteligent si perfect este autorul articolului in raport cu ce il inconjoara (inclusiv persoanele).
Am trait, timp de 5 ani, in Galati cu ocazia studentiei 🙂 1982-1987. Mecanica, Turnatorie.
Nu mi-a placut la inceput. Am ajuns sa iubesc metalurgia incepind prin anul 4.
Am invatat sa apreciez profesorii care isi faceau munca in ciuda limitarilor impuse de regimul comunist. Am invatat la +42 si la -15 (in sala de curs) si la -20 (in camin). Am supravietuit. Si imi aduc aminte de perioada studentiei cu mare placere. Nu m-a impins nimeni. A fost o alegere personala. Ghinionul meu ca nu pot sa dau vina pe nimeni. Am avut colegi si prieteni cum nu exista pe lumea asta. Fiecare cu defectele lui bineinteles. Nimeni nu este perfect. Am fost la chefuri. Am pierdut nopti intregi jucind bridge. Am avut restante. Am iubit. Am ris. Am plins. Am fost la nunti. Studentie. Imi aduc aminte cu placere si nostalgie. Nici-un regret si nici-o invinuire.
PS Scuze pentru greseli (daca sint). In special i din a.