Acest articol a fost publicat marți, 6 martie 2012 la rubrica TV.ACUM.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România îşi exprimă profundul dezacord şi totodată indignarea faţă de mesajele negaţioniste ale senatorului...
De fiecare data cînd văd cărări bătătorite prin parcuri mă gîndesc nu la oamenii care calcă iarbă ci la (sub)inginerii care n-au construit o alee pe acolo.
Nu spun un lucru nou: in Japonia intai se asteapta sa faca lumea carari peste spatiile verzi si apoi se paveaza acele locuri.
In spatele initiativei se ascunde un cult – in Suedia – al evitarii folosirii liftului si scarilor rulante de catre oamenii de ORICE varsta.
Spun asta pentru ca eu am crescut intr-o cultura care in practica (nu in teorie) sustinea ideea ca a) miscarea b) aerul curat c) imbracamintea lejera DAUNEAZA sanatatii, mai ales la persoanele in varsta, pentru care eftectul acestora e fatal. As mai adauga si aceea ca dupa ce ,,ai facut baie” trebuie sa astepti nu stiu cat (?) inainte de a iesi afara. Nou nascutii, pana la varsta de… 3-4 ani (sau mai mult?) sunt efectiv INCAPSULATI in combinezoane integrale stranse pe ei si peste ele pus ,,inca ceva”. Niciun centimetru din epiderma lor nu intra in contact cu aerul luni in sir. In Marea Britanie de exemplu, pe la 1680 s-a dat o lege care interzicea (sau recomanda) infasarea copiilor in ,,scutece camasa de forta”. Obiceiul provine de pe vremea Romei Antice (cand copiii astfel infasati puteau fi si agatati intr-un cui intr-o odaie) si pun mana in foc ca se mai practica ,,inca” prin unele locuri. Am dat exemplul pentru a avea o perspectiva a mersului civilizatiei.
Locuiesc intr-un bloc cu 7 etaje in care aproape nimeni nu ia liftul, inclusiv vecina noastra de la 5 care e trecuta de 90 ani. In consecinta am renuntat, intai, sa mai iau liftul la coborare dupa care am trecut si la urcatul pe jos.
Am facut aceasta divagatie pentru ca e legata de ceeace exista in spatele acestui filmulet.