Recent, la Bruxelles, negociatorii Priştinei şi ai Belgradului au încheiat un acord de cooperare regională şi gestionare concertată a punctelor de frontieră, ce a reprezentat de fapt una din condiţiile cerute de Uniunea Europeană pentru a acorda Serbiei statutul de ţară candidată. Partea kosovară a rămas totuşi destul de nemulţumită, deşi a acceptat compromisul privind admiterea prezenţei fostei provincii sârbe (nu însă în calitate de stat independent) la reuniunile regionale şi internaţionale (unde, la ora actuală, interesele îi sunt reprezentate de Naţiunile Unite), în schimbul utilizării titlului de Kosovo*, în locul celui de Kosovo-UNMIK, folosit până acum, şi a unei note de subsol care să precizeze: „Acest nume nu aduce atingere poziţiilor privitoare la statut şi este în conformitate cu Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu opinia Curţii Internaţionale de Justiţie privitoare la Declaraţia de Independenţă a Kosovo”.
Nemulţumirea autorităţilor de la Priştina este legată de Rezoluţia 1244, adoptată cu 13 ani în urmă, singurul document internaţional în care se recunoaşte formal dreptul Serbiei la integritate teritorială, căreia i-au şi contestat la ONU valabilitatea, obiectând că textul acestuia se referă la suveranitatea Republicii Federale Iugoslavia (formată din Serbia şi Muntenegru), azi inexistentă, şi nu a Serbiei, care a devenit stat de sine stătător abia în 2006, când Muntenegru şi-a declarat independenţa în urma unui referendum, solicitând chiar adoptarea unei noi rezoluţii.
Înalţii oficiali ONU au explicat că, din punct de vedere juridic, Serbia este succesorul de drept al Republicii Federale Iugoslavia, astfel încât, deocamdată, Rezoluţia 1244 rămâne în vigoare, iar o nouă rezoluţie nu poate fi adoptată decât dacă toţi cei cinci membri permanenţi ai Consilului de Securitate recunosc statul Kosovo, ceea ce nu este cazul, având în vedere opoziţia Rusiei şi a Chinei. Ei au precizat că soarta Rezoluţiei 1244 nu depinde de decizia Curţii Internaţionale de Justiţie, ci de poziţia statelor membre în Consiliul de Securitate, făcând referire la faptul că Înalta Instanţă de la Haga, sesizată la cererea Serbiei de către Adunarea Generală a ONU cu privire la legalitatea acestui document, a decis pe 22 iulie 2010 că declaraţia unilaterală a independenţei provinciei sârbe Kosovo este legitimă şi nu violează prevederile dreptului internaţional, avizul fiind însă consultativ, respectând interesele politice ale statelor care au recunoscut deja Kosovo. Pentru că dreptul internaţional nu interzice declararea independenţei, iar recunoaşterea acesteia de către alte state este un act politic.
Kosovo şi-a proclamat unilateral independenţa pe 17 februarie 2008, act nerecunoscut de Belgrad, care îl califică drept o gravă încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Serbiei, ce contravine Statutului ONU, Rezoluţiei 1244 a Consilului de Securitate al ONU, ca şi prevederilor de bază ale Actului final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Până pe 4 februarie, Republica Kosovo a obţinut 81 de recunoaşteri diplomatice oficiale ca stat independent, din 193 de state membre ONU, 22 din 27 de state membre ale Uniunii Europene şi 24 din 28 de state membre NATO, pentru a fi admisă în ONU având nevoie de recunoaşterea a 100 de state membre.
Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată pe 10 iunie 1999, pe baza acordului tehnico-militar încheiat cu o zi înainte la Kumanovo între reprezentanţii militari ai NATO şi cei ai Republicii Federale Iugoslavia, a consfinţit de fapt sfârşitul războiului de 79 de zile din Balcani, declanşat de Slobodan Miloşevici, care a preferat să-i fie aruncată ţara în aer şi să-şi sacrifice propriul popor, decât să înceteze abominabila campanie naţională de epurare etnico-religioasă din Kosovo. Documentul atribuie provinciei o autonomie sporită (conform planului Ahtisaari) în cadrul Republicii Federale Iugoslavia şi prevede retragerea verificabilă şi progresivă a tuturor forţelor sârbe, militare, de poliţie şi paramilitare din provincia Kosovo în termen de 11 zile, concomitent cu demilitarizarea imediată a Armatei de Eliberare din Kosovo (UÇK- organizaţie de gherilă a kosovarilor albanezi), autorizând angajarea componentelor civile (Misiunea de Administraţie Interimară a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Kosovo – UNMIK) şi a trupelor militare (Forţele de Menţinere a Păcii în Kosovo – KFOR), sub auspiciile ONU.