Jean Auguste Dominique Ingres - La Grande Odalisque
Un amic îmi spunea: „ Lumea-i plină de femei deştepte! E mult mai important să fii femeie, decât deşteaptă!” Acceptând (prin reducere la absurd) că cele două trăsături sunt incompatibile l-am întrebat: „Şi care crezi că sunt atributele esenţiale ale femeii?” „Să fie sexy şi docilă!”. Ce puteam replica la aşa o declaraţie? Adică, aş fi putut să-l contrazic, dar argumentele mele „de femeie” nu aveau nici relevanţă în condiţiile în care asta era opinia lui, „de bărbat”. Am reflectat asupra celor spuse de el şi mi-am dat seama cât de multe exemple feminine se potrivesc acestor criterii.
Estera, eroina mea preferată din Biblie, (că tot suntem în preajma Purimului care anul acesta coincide cu Ziua Femeii) era o femeie frumoasă şi plină de nuri (cum altfel ar fi ales-o regele Artaxerxes drept soţie şi regină?), o fiinţă ascultătoare şi cuminte (lucru confirmat atât de comportamentul ei faţă de unchiul Mordechai, cât şi de soţul ei, regele, din al căror cuvânt nu a ieşit) după cum ni se arată în Cartea Esterei. Iar atunci când salvarea poporului ei o obligă să încalce legea Curţii – impusă de rege – îşi riscă viaţa având drept scut evlavia profundă (o altă supuşenie) şi graţia feminităţii.
Un alt personaj feminin care m-a fascinat, Şeherezada, îndrăzneşte să-şi pună în valoare isteţimea, doar sub pavăza frazei „Ascult şi mă supun!”.
De-a lungul veacurilor prototipul feminin făurit de o societate masculină însuma aceleaşi trăsături, excepţie făcând câteva regine puternice (celibatare), fecioarele eroine şi cele dedicate iubirii faţă de Cristos. Prea puţine dintre femeile inteligente sau tenace care s-au afirmat, într-un târziu, în ştiinţă sau viaţa politică, erau împlinite şi în viaţa particulară…Doar nu poţi să le ai pe toate în viaţă! M-am întrebat adesea dacă Maria Sklodowska, frumoasa şi inteligenta poloneză, ar fi reuşit să intre în istoria fizicii, chimiei şi Nobelului, având familie şi doi copii, dacă nu ar fi fost tocmai soţia lui Pierre Curie?
Excepţiile au fost puţine chiar şi în secolul XX, când majoritatea covârşitoare a femeilor care s-au împlinit ca femei, a mizat tot pe cele două trăsături esenţiale frumuseţea şi/sau docilitatea, deşi tot mai multe s-au angajat obţinându-şi (mai mult sau mai puţin) independenţa economică.
Cât despre femeile de astăzi, în timp ce unele se străduiesc să obţină un punctaj cât mai mare la capitolul sexy, altele se camuflează în ţinute unisex pentru a-şi pune în valoare inteligenţa, (în detrimentul sexului) pentru că, oricât de destupată ar fi mintea bărbaţilor, o femeie frumoasă şi inteligentă e prea periculoasă ca să fie acceptată şi promovată într-o societate încă predominant masculină. Poate doar dacă e docilă…Dar ce s-o fi ales de docilitate? Trebuie să fie e din ce în ce mai rară, dacă bărbaţii tânjesc după ea…
Să nu credeţi că sunt mulţumită de turnura reflecţiilor mele. Aş fi putut încerca să contrazic afirmaţia amicului meu, cu raţionamentele mele de femeie (deşteaptă?), dar am preferat să urmez logica lui de bărbat, să fiu preţ de câteva rânduri avocata diavolului, creionând un subiect incitant pe care mi-aş dori ca Dumneavoastră, stimaţi cititori, să-l dezvoltaţi cu argumente contra (sau pro) – în această săptămână în care Sărbătoarea Esterei coincide cu Ziua Femeii.
Ma intreb de ce ar merita dezbatut acest subiect. Pe cine intereseaza cu adevarat ?
Doamnă Anca Anghel Novac, aveți ceva de substanță de comentat pe această temă?
Intereseaza in cel mai inalt grad, de vreme ce, timp de secole, femeia a fost fortata sa nu aduca… plus-valoare societatii din cauza unor idei preconcepute, a unei mentalitati patriarhale paguboase. Nu i s-a acordat drept de vot decat foarte tarziu, a fost redusa adesea in majoritatea societatilor (inclusiv la noi) exclusiv la statutul de „nascatoare de prunci” ba, mai mult, sunt societati in care astazi, dupa moartea barbatului, femeia inceteaza sa existe ca fiinta umana, metaforic vorbind, dar nu numai. As putea continua enumerarea. Sondajele de la noi arata o inca ingrijoratoare tendinta catre misoginism. In acest context, evident ca acest subiect merita dezbatut si, la fel de evident, el intereseaza pe foarte multi.
Stimata doamna Ghita,
Va urmaresc articolele de pe ACUM de ceva vreme (imi merg la suflet si pentru ca, la origine, sint si eu clujeanca), dar acesta chiar mi-a atins o coarda sensibila, la un moment potrivit.
Intimplator, am si eu un amic de la care am auzit, cu o persistenta demna de cauze mai bune, mesajul citat de dumneavoastra, cuvint cu cuvint. Identificarea merge pina intr-acolo incit ma intreb daca nu e vorba cumva de aceeasi persoana, sau daca exista chiar atit de mult barbati care au acest ideal feminin in minte.
Am incercat si eu de multe ori sa demontez prin argumente logice genul acesta de opinii masculine. Am realizat insa ca lupta este inegala, ca sa nu spun direct sortita esecului. Sincer, eu m-am predat. As putea da multe exemple despre cum combinatia „femeie si desteapta” este privita drept a) inexistenta (pentru misoginii „hard core” sau b) sortita nefericirii eterne (dupa cum declara barbatii auto-proclamati realisti, cu deschidere catre egalitatea intre sexe). („Frumoasa si desteapta” este un caz de-a dreptul critic – in general, femeii in cauza i se va suspecta fiecare pas din cariera, iar partenerii ei vor suferi de ingrozitoare crize de gelozie, atit fizica cit si intelectuala)
Legat de combinatia „sexy si docila”, cazuistica abunda de femei maltratate de barbatii care le vor atragatoare, dar le mai si ‘cirpesc’ cite una, pe principiul „stie ea de ce” (s-a uitat la nurii ei altcineva, este prea sexy, nu este destul de docila, sau eventual nu destul de sexy). Daca nu e vorba de abuz fizic, va exista mereu abuzul psihologic („tu esti singura de vina pentru ca te insel/ignor, intrucit nu bifezi la toate conditiile de supusenie, imbatrinesti, te ingrasi, casti gura, nu ma sustii, sau, -in lipsa de alte argumente-, nu ma intelegi”). Sarmana femeie „sexy si docila”, va ramine mereu cu impresia ca ea e vinovata pentru esecul relatiei, si asta va duce la acceptarea oricarei infidelitati/insatisfactii drept „se intimpla din cauza limitelor mele”. Cultivarea docilitatii e foarte convenabila si pentru ca va stirpi din fasa orice incercare a femeii de a se intreba „Ok, dar eu ce primesc in schimb?”, ea multumindu-se cu atit de putin. Reducerea femeii la rolul de „sexy si docila” este, pina la urma, o forma de sclavie spirituala si emotionala. E trist sa constatam ca atitia ani de feminism nu au reusit sa schimbe mentalitatile legate de femeia-obiect.
Totusi, daca e sa fiu sincera pina la capat, evidenta adunata de-a lungul timpului imi arata ca, intr-adevar, am intilnit procentual mai multe femei fericite in rindul papusilor frumoase si sarace cu duhul, decit in rindul celor cu IQ ridicat (indiferent daca frumoase/sexy sau nu). Probabil ca „docilitatea” este mai usor de insamintat intr-un creier cu mai putine circumvolutiuni, unde preocuparile principale se leaga de asortarea ojei la culoarea rujului. Cit despre falsa docilitate (mimarea supuseniei), folosita de unele femei pentru realizarea propriei agende, mi se pare si ea o cale batatorita spre o nefericire profunda, care insa loveste cu oarecare intirziere.
Asa ca (si o spun cu tristete), pina la urma e greu de luptat cu evidenta covirsitoare in favoarea modelului „sexy si docila” -nu ne ramine decit sa speram in faptul ca Pierre Curie nu a fost un caz total izolat.
Ce mod inspirat de a asocia 8 Martie cu Purimul!
Tema a fost, este si ma tem ca va ramane actuala, iar abordarea ei cere luarea de atitudine curajoasa impotriva unui tip de gandire masculin majoritar, din pacate.
Pentru un caracter (barbatesc)slab,o femeie docila e mult mai comoda decat una cu opinii ferme, cu o gandire independenta. Nemaivorbind de una a carei putere cognitiva ar putea sa o depaseasca pe a lui! Atunci femeia cu pricina depaseste limita in/comoditatii, devine chiar periculoasa…
In opinia mea, un barbat in adevaratul sens al cuvantului isi doreste alaturea o partenera pe care sa se poata baza in privinta jumatatii de bagaj genetic a noii generatii care-i va purta numele; o partenera de discutii cu substrat si de luare de decizii importante; o partenera pe care sa o iubeasca si sa o respecte pentru personalitatea si puterea ei de gandire si nu doar o podoaba in palmares, alaturi de bunul imobiliar si automobil.
Multe sunt de spus pe aceasta tema. Daca ar fi sa ne gandim numai la pozitia femeii in comunitatile profund religioase (musulmane si nu numai), in care viata „comoda” a barbatului e asigurata si prin inhibarea femeii in masura in care sa nu ridice probleme si sa nu puna intrebari, cu siguranta nu dintre acelea incomode sau care, fereasca Dumnezeu, ar cere gandire justificata de argumente logice!
Din pacate, istoria, inclusiv cea contemporana, ofera dureros de mult material pe marginea acestui subiect. Totodata, ultimii ani au adus o schimbare, astfel incat in ziua de azi scena afirmarii in toate domeniile e deschisa cu mai multa usurinta oricarui OM, indiferent de impartirea cromozomilor in XX sau XY. Ce ramane mai greu de urnit e mentalitatea celor care fac afirmatii de genul carora au starnit scrierea acestui articol pentru care te felicit, Andrea.
Marturisesc ca m-am hotarat sa comentez articolul incitat fiind de opiniile atat de diverse ale cititorilor.
Cineva, comparand modelele “femeie si desteapta”, respectiv “sexy si docila” conchide ca societatea dominata de barbati prefera a doua paradigma care este, pina la urma, pentru femeie o forma de sclavie spirituala si emotionala.
In acest punct am simtit ca trebuie sa intervin ca sa inseninez putin analiza.
In Cantecul si hronicul varstelor, Lucian Blaga descrie etapele fundamentale ale vietii ca fiind dominate de unul dintre cele trei atribute caracteristice ale sufletului: jocul, iubirea si intelepciunea.
Prin urmare, inclinatia normala a copilului este jocul, a adolescentului este iubirea, iar a batranului este intelepciunea.
De aceea, in cazul casatoriilor intemeiate pe iubire, chiar daca exista tendinta dominatiei sotului asupra sotiei sau invers problema reala a cuplului este sa stie sa se adapteze fiecarei etape de varsta. Cu alte cuvinte, sa invete sa treca de la “joaca”, la “iubire” si la…..” intelepciune”. Ceea ce nu este un lucru banal pentru ca nu sunt manuale pentru asta.
Domnule mike2,
Scrieti „De aceea, in cazul casatoriilor intemeiate pe iubire, chiar daca exista tendinta dominatiei sotului asupra sotiei sau invers problema reala a cuplului este sa stie sa se adapteze fiecarei etape de varsta. Cu alte cuvinte, sa invete sa treca de la “joaca”, la “iubire” si la…..” intelepciune”.”
Indaznesc sa nu fiu de acord cu paragraful de mai sus. Tendinta dominatiei sotului asupra sotiei sau invers (statistic vorbind aceste cazuri sunt mult mai rare – n-am auzit niciodata ca barbatul ideal trebuie sa fie sexy si docil) chiar in cazul in care exista iubire. Cred ca stiti ca in marea majoritate a cazurilor de agresiune psihologica si/sau fizica asupra consoartei, agresorul sustine ca …isi iubeste consoarta si o cotonogeste numai pentru binele ei de fapt (pe care in mod evident ea nu il realizeaza).
Deci, atat timp cat mentalitatea celor ce trateaza femeile drept obiecte sexy si docile este tolerata si explicata „citate”, ne putem astepta la urmatoarea „adaptare” a fiecarei etapa descrisa de Blaga:
– joc: Daca nu taci te joc in picioare!
– iubire: Te iubesc atat de mult incat trebuie sa te mai ating din cand in cand, in mod preventiv!
– intelepciune: Mdaa…mintea ta de femeie!
Nu ca am ceva cu filozofia sau poezia lui Blaga…dar adaptarea de mai sus nu suna prea bine.