Citesc acum una din interesantele carti ale fratelui meu Vladimir Tismaneanu intitulata „Despre comunism, destinul unei religii politice” (Humanitas, 2011). Cartea este scrisa in stilul dens, analitic si extrem de documentat, care ii este propriu, “cresterea si decaderea imperiului ‘… comunismului (as parafraza eu). Cred ca sunt suficient de obiectiva atunci cand astern pe hartie aceste reflectii.
Citind aceasta carte m-am gandit la numeroasele discutii avute: cand a fost mai bine , atunci cand aveam asigurate pe gratis sanatatea, gradinite de copii, scoala, facultatea, tabere minunate de copii, studentesti si cel mai important: stabilitatea = locul de munca SAU ACUM, cand intr-adevar omul este liber, poate spune tot ce gandeste si poate (daca are mijloacele necesare) sa faca absolut tot ceea ce vrea. Si acum voi trece la subiect pentru a ilustra ceea ce gandesc eu: libertate = demnitatea omului
FRUNZE CAZATOARE
Am lucrat 22 de ani in Bucuresti la Institutul de proiectare pentru industria chimica, care in timp s –a unit cu cercetarea si a devenit un colos de 4000 oameni sub conducerea Elenei Ceausescu. Poate am sa scriu si despre asta vreodata, dar subiectul este, repet, Frunze cazatoare.
Eram o echipa cam de 15 oameni, toti ingineri MSc, chimisti sau petrolisti. Toti de un inalt nivel professional si probitate in munca, denumiti “cauciucarii” sau “colectivul domnului Breiner” (fiul lui Bela Breiner, erou al clasei muncitore, daca va amintiti uzinele cu acest nume).
Vreau sa-mi marturisesc respectul si marea admiratie si afectiune pentru cei care ne-au condus in acest colectiv si care au proiectat toate marile complexe petrochimice din Romania de obtinere din diverse fractii brute ale petrolului extras: monomeri, polimeri si cauciuc sintetic Acesti oameni exceptionali cum sunt Dl.Stan TRAIAN – CONSILIERUL NOSTRU, Andrei Breiner – boss-ul nostru si Ion Anton – consilierul nostru venit cu multa experienta de la ONESTI, – nu trebuie uitati! Si nici colegii din generatia mea ca Lucica Cretoiu, Romica Diaconescu, Virgil Dobrin si ceilalti.
Deci toti acesti oameni despre care v-am vorbit, erau toamna obligati sa lase serviciul si sa mearga sa mature frunzele uscate pe b-dul Aviatorilor, sau sa mearga de 23 August la manifestatie , urmand un traseu de zeci de km pe o caldura mistuitore, urmariti de ambulante fiindca multora li se facea rau.
Sau cand Andrei a spus la o sedinta de partid ceea ce credea, despre un subiect care ne durea pe toti, aproape ca a fost trimis la inchisoare.
Sunt enorm de multe exemple cand se calca IN MOD BRUTAL si fara drept de replica demnitatea si libertatea de gandire a omului.
Pentru multi dintre noi ramane o dilema de nerezolvat cum sa ne raportam la acele vremuri. Da, eram tineri, plini de energie si de imaginatie, dar eram in egala masura prizonierii unui sistem inuman…
Am citit cu interes articolul dvs. Vă mulțumesc că împărtășiți cu noi aici experiența dvs.
Mă bucur, de asemenea, să citesc respectul și admirația dvs. pentru cei care au condus colectivul. În ciuda vicisitudinilor pe care le știm cu toții, politice și de altă natură, totuși oamenii au muncit cu profesionalism în meseriile lor și se cuvine să ne aducem aminte de ei și să-i cinstim, măcar prin pomenirea numelor lor în astfel de articole.
Cu stimă,
Doina